"Nu societatea în care trăim ne mântuieşte, ci felul în care trăim în ea... Adam piere în Rai, iar Lot se mântuieşte în Sodoma." - Sf. Ioan Gură de Aur

Scrisoare către tine

>> vineri, 20 martie 2009


Am găsit o scrisoare. Era pentru mine, pentru tine, pentru noi toţi.

Dragul meu,

Cum iti mai merge? Desigur, Mi-as dori mult sa putem vorbi doar noi amandoi, dar stiu ca pentru aceasta aproape niciodata nu ai timp. Am hotarat deci sa-ti scriu o scrisoare, pentru a-ti spune cat de mult te iubesc.

Te-am vazut aseara, cand discutai cu prietenii tai. Am asteptat toata ziua; poate vei dori sa vorbesti si cu Mine. ti-am daruit un apus de soare minunat la sfarsitul zilei si am asteptat. insa niciodata nu ai gasit timp sa vorbim. Aceasta M-a durut, dar Eu totusi te iubesc, pentru ca sunt Prietenul tau.

Noaptea trecuta te-am privit cum dormeai si am dorit cu ardoare sa-ti ating fruntea, de aceea am revarsat lumina lunii pe fata ta. Si din nou am asteptat, dorind sa cobor la tine ca sa putem vorbi.

A sosit dimineata si Eu am avut atatea daruri pentru tine, dar te-ai intors in patul tau, dorind sa-ti prelungesti macar pentru cateva clipe somnul dulce, si ai amanat intalnirea noastra.


Ca de obicei, dimineata ai putin timp. Te-ai spalat, ti-ai periat dintii cu grija, te-ai imbracat ordonat si te-ai grabit la lucru. Cand ai privit ultima data in oglinda, ai observat din mers Biblia pe masa si atunci inima Mea a tresaltat la gandul ca vei dori sa Ma asculti. Dar ai renuntat si inchizand usa dupa Tine, ai plecat. Lacrimile tristetii Mele erau in ploaia de afara. Dar totusi Eu te iubesc!

În timpul zilei am incercat sa vorbesc cu tine prin norii albi, prin albastul cerului si prin linistea ierbii verzi. ti-am soptit aceasta prin frunzele copacilor si ti-am spus-o bland prin splendoarea florilor. Am alergat catre tine, spunandu-ti: "Te iubesc!" in paraiasul de munte si in minunatul cantec al pasarilor. Odata, uimit de frumusetea si gingasia florilor ai meditat la Creatorul lor, si Eu am crezut ca acum te vei hotara sa vorbesti cu Mine. insa un gand oarecare, se pare important pentru tine, ti-a abatut atentia. Da, probleme, si nu putine.... insa Eu as putea sa te ajut in rezolvarea lor.

Îti amintesti cand ai primit acea veste trista?

O, cum Am dorit atunci sa-ti sterg lacrimile! Desi nu erai atent la Mine, ti-am trimis in dragostea Mea o adiere de vant calda si usoara, plina de miresmele naturii pentru a te mangaia in tristetea ta. Dar nici atunci nu te-ai gandit la Mine...

Seara, cand ai venit acasa, obosit dupa o zi plina de probleme, ai cinat in graba si ai pornit televizorul. Absorbit de emisiunile TV, nici nu ai observat cum s-a scurs timpul; am asteptat, sperand ca iti vei aminti de Mine. Ai mers la culcare si ultima Mea speranta de a vorbi cu tine s-a stins. Voiam atat de mult sa-ti daruiesc putere, mangaiere, intelegere...

Dragul meu, cand va mai incepe o zi, cand vei fi in tumultul ei, in amurg sau in orice clipa a ei, cand iti este greu, cand esti trist si singur - aminteste-ti de iubirea Mea fata de tine. Este o iubire mai adanca decat marea, mai inalta decat cerul si mai cuprinzatoare decat cele mai profunde nevoi ale inimii tale. Te iubesc cu o iubire vesnica, de aceea iti pastrez bunatatea Mea.

Voi raspunde la intrebarile pe care de atatea ori le-ai gasit fara raspuns. iti voi aduce linistea dupa care tanjesti de atata timp. Langa Mine vei gasi cu adevarat fericirea si vei afla pacea launtrica. Cheama-ma si-ti voi raspunde, iti voi fi alaturi si te voi ajuta.

Eu te-am creat, te-am ales, te iubesc si te astept!
Al tau prieten care te iubeste,
Iisus Hristos








2 comentarii:

Anonim 21 martie 2009 la 12:43  

De multe ori viata ne-o ia inainte, uitam de cele sfinte, cuprinsi fiind de tumultul vietii, cu nevoile si necazurile ei, suntem captivii micilor noastre asa zise lupte si razboaie cotidiene. Ne dedicam aproape mereu, tot timpul nostru, unor idealuri efemere, cautam la tot pasul noi provocari, motive pentru a continua sau a renunta atunci cand, din lasitate nu recunoastem ca nu mai putem.Dar cel mai rau este atunci cand nu mai ai motive pentru care sa lupti si nu le mai faci nici pe cele lumesti. Nu-ti mai indrepti atentia nici catre lume si nici catre cer, esti doar un suflet gol,pierdut,fara speranta si simti ca vrei sa pleci undeva unde nu mai e nimeni si nimic, unde chiar daca gasesti o scrisoare,iti este indiferent si nu-ti doresti decat o linie alba transformandu-se intr-un punct pe care il inghite un fundal negru intr-o tacere far' de sfarsit.Ce e mai grav? Sa te situezi de partea uneia din baricade sau sa fii in afara lor? Si atunci, care din cele doua te-ar condamna? Pentru ca, atunci cand suntem fericiti, suntem toti la fel dar, in suferinta suntem diferiti.

Madalina 23 martie 2009 la 11:57  

Nu ai cum sa cunosti tainele ceresti, adica bucuria (si nu fericirea) pe care ti-o da Dumnezeu si sa pleci de langa ele. Daca L-ai cunoscut cu adevarat pe El nu ai cum sa pleci si sa devii un suflet gol si pierdut. Poate ca noi toti L-am cautat pe Dumnezeu prea superficial si de aceea plecam de langa El, pentru ca ne nemultumeste. Sa cautam mai adanc; sa vedem dincolo de pacatele preotilor; de babele care barfesc la biserica; de unii oameni care se prefac a fi smeriti si de fapt nu sunt; Nu ar trebui sa ne stea in cale toate astea. Deci doar daca L-ai cautat pe Hristos superficial, te deranjeaza imediat ca unii preoti sunt corupti sau ca altii nu respecta legea Lui Dumnezeu desi slujesc biserica. E ceva mult mai adanc. Nu avem cum sa nu fim de partea nici unei baricade atata timp cat nu cunoastem macar una in adevaratul sens al ei, in profunzimea ei.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis."

Radu Gyr - Îndemn la luptă

  © Blogger templates Sunset by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP