"Nu societatea în care trăim ne mântuieşte, ci felul în care trăim în ea... Adam piere în Rai, iar Lot se mântuieşte în Sodoma." - Sf. Ioan Gură de Aur

New again

>> luni, 27 aprilie 2009

Nu sunt în stare să scriu nimic, aşa că vizionare plăcută.


New again

(Brad Paisley)
Mother - do not cry for me
All of this is exactly how it's supposed to be
(Sara Evans)
I'm right here. Can you hear my voice?
My life, my love, my Lord....my baby boy

(Brad Paisley)
As they nail me to this tree
Just know the Father waits for me
(Sara Evans)
God how can this be your will?
To have your son and my son killed?

(Brad Paisley)
Whatever happens...whatever you see...
Whatever your eyes tell you has become of me
This is not...
Not the end...
I am making all things new again

(Sara Evans)
I remember when you were born
In that manger where I first held
You in my arms
So many miracles and lives you've changed
And this world repays you how?
With all this pain

(Both)
Whatever happens(Whatever happens)...whatever you see(I don't wanna see)...
Whatever your eyes tell you has become of me
This is not...
Not the end...
I am making all things new again

Read more...

Înviind pe drumul Damascului

>> miercuri, 22 aprilie 2009

Azi. Nu o să uit ziua de azi. Recomand cu toată căldura cartea "Talita Kumi" de maica Ecaterina(Monica Fermo). O carte despre convertire şi despre înviere, despre păcat şi virtute, despre tot ce ţine de viaţa asta trecatoare.
Încă mă mai ard ochii şi obrajii... lacrimi. Fiecare cuvânt învia părticele sfărâmate de suflet.

Aici e un fragment din jurnalul Monicăi Fermo.

"LIBERA! Incepand de astazi, viata mea se va schimba radical fiindca noaptea trecuta am experimentat cel mai adanc si dureros sentiment, care, paradoxal m-a facut LIBERA! Toata saptamana am forfotit prin casa pentru curatenia de Pasti, prin televiziune cu obisnuitele filmari si la Teatrul National la un spectacol. Tot ce am facut in timpul acesta a fost fara tragere de inima, caci toata fiinta mea era inca sub impresia visului cu Sfanta Parascheva si mai ales am fost foarte atenta sa nu mananc ceva ce nu ar fi de post, refuzand orice iesire din casa. Si totusi... a fost suficient ca VINERI sa ma sune Andrei si Adrian si sa ma invite la o "minunata petrecere". Am raspuns "da", fara nici o ezitare, si, desi m-am analizat dupa ce am inchis telefonul, totusi am abandonat fara pic de remuscare "inceputul meu bun" si am plecat. Muzica era foarte buna, mancare si bautura din abundenta, dar atmosfera trena si avea ceva lanced. La inceput am pus totul pe seama faptului ca, desi Andrei era acolo, Adrian nu sosise, iar cand a venit, nu era singur.
Pe masura ce inaintam in noapte si atmosfera devenea tot mai lasciva, cu dansuri in semiobscuritate si fosneli de fuste in camera intunecata de alaturi, o durere adanca in interiorul fiintei mele isi infigea coltii din ce in ce mai tare. Cu cat atmosfera "lor" devenea mai dezgolita, pe atat inima mea parea ca sangereaza tot mai tare si o stare de gol si de moarte m-a inconjurat, incat nu am putut sa ma mai abtin si am izbucnit intr-un plans amar. Era aproape insuportabila certitudinea acuta a mortii intregului univers, cu tot ce ma inconjura - oameni, animale, plante.
Totul avea miros si gust de coclit, de ars si de moarte, iar cei din jurul meu, cu avantul lor de viata desucheata si dezlanata, pareau niste marionete trase pe sfoara de un invizibil Satan, care radea cu pofta in fata teatrului lor ieftin "de-a viata". O vreme am incercat sa-mi gasesc alinare langa Andrei, care m-a primit cu capul pe genunchii lui, mangaindu-ma cu gesturi paterne. Asta m-a facut sa plang si mai tare, simtind nevoia disperata de mangaiere materna si paterna, dar din partea unor PARINTI ADEVARATI, si nu a unor "parinti teribili", cum ii aveam eu. Comentariile lor nu au intarziat: "Stropiti-o, mai, cu apa rece! Adriane, fa-i ma ceva, ca poate asta vrea! Chemati salvarea si duceti-o la 9!" si multe altele pe care nici nu le-am mai auzit pentru ca, in hohote de plans, am fugit si m-am incuiat in baie. Insistentele lor in fata usii au ramas zadarnice, chiar si atunci cand a venit Adrian, rugandu-ma sa deschid. Au concluzionat ca sunt complet nebuna si s-au intors la "iadul lor", inchizand usa in urma lor.
Atat am asteptat si am iesit tiptil din baie, mi-am luat haina din cuierul de la intrare si, lasand usa deschisa in urma mea, AM FUGIT. Da, am fugit la modul propriu. Nu-mi amintesc decat ca alergam pe strazile pustii, fata imi siroia de lacrimi, si, o data cu razele soarelui ce se ivea la orizont, in zorii unei oarecare zi de aprilie, in dimineata inaintea zilei de Pasti, am privit la viata mea de pana atunci ca la o straina moarta. Pe masura ce fugeam, parca mai tare ma eliberam de spectrul celei ce fusesem."

Read more...

Două lumi - Lupta pentru supravietuire

>> luni, 20 aprilie 2009



Tu ce ai alege?
Eu...eu văd două lumi. O lume în care te lupţi pentru putere, pentru bani, pentru a avea o familie, dar doar pentru a o avea. O lume în care eşti parşiv, în care te simţi obligat să lupţi cu aceleaşi arme perfide ca şi ceilalţi, în care eşti obligat să foloseşti razbunarea pentru a te simţi împlinit, răutatea pentru a stăpâni setea de "dreptate", corupţia pentru " a reuşi" pe plan profesional, minciuna pentru a te căsători, cruzimea pentru a-ţi satisface nebunia, falsitatea pentru a te integra acolo unde doreşti. O lume care merge pe principiul "lupta pentru supravieţuire", pentru supravieţuirea de aici, supravieţuirea trecătoare...Dar depinde şi prin ce metode supravieţuieşti. Credem că războiul e cel care trebuie dus cu ceilalţi?! Nu, războiul şi lupta pentru supravieţuire nu e cea din exterior, lupta pe care am uitat-o e cea din interiorul nostru, lupta cu păcatul. Da, lupta care se dă în fiecare zi şi pe care noi o pierdem de cele mai multe ori, atunci cand ne îndreptăm spre lupta cu ceilalţi, spre lupta din afară."Ce-i folosesc omului toate bogăţiile lumii dacă-şi pierde sufletul?" Să ne mirăm nu atunci când vedem un om suferind vobind despre Dumnezeu, ci atunci când vedem un om sănătos în toată faima şi gloria sa vorbind despre Dumnezeu. E normal ca omul suferind să vorbească despre Dumnezeu, căci oare ce l-a ţinut pe el în viaţă, dacă nu însuşi Domnul.

Să ne întoarcem la lupta pentru supravieţuire.
"Ce poate să facă peştişorul cel mic, urmarit tot timpul de peştele cel mare? SĂ ÎNVEŢE SĂ ZBOARE!" ( din "Cine suntem" de Dan Puric)

Cum poate să zboare? Cu aripa credinţei şi cu aripa faptei bune, iar zborul se va numi rugă.


Să fii perfid, linguşitor şi să te lupţi cu aceleaşi arme ca cei care vor te distrugă, doar pentru a supravieţui? Pentru a avea bani, faimă, " fericire"?!?!


A doua lume e lumea sacrificiului, dar sacrificiu cu smerenie. Lumea în care eşti dat la o parte de "peştii cei mari" care te urmaresc să-ţi ia totul. Sacrifici poftele tale, egoismul, renunţi la tine, dar atât cât îţi e lungul nasului pentru a nu cădea în mândrie văzând cat de "sfânt" eşti prin sacrificiile tale. Fiind mici trebuie să începem cu atât cât putem duce, crescând pe zi ce trece.
Lumea în care eşti drept chiar dacă fiind aşa ţi se pare că pierzi. Eu cred că nimic nu rămâne nerăsplătit aşa cum se cuvine şi nici o faptă sau cuvant bun sau rău nu rămane nevăzut. Aşa că oricât am pierde, câştigăm pe altă parte.
Lumea a doua e lumea în care nu trebuie să îţi pierzi credinţa. E lumea în care suntem neputincioşi, dar cu credinţă reuşim să trecem prin suferinţe, fiecare suferinţă fiind o cunună pentru fiecare.
Dorind dreptate nu poţi decât să schimbi ceva prin comportamentul tău, vorba ta şi mărturia ta cea bună atunci când trebuie. Oricat de mici am fi, să ni se audă glasul dând mărturia credinţei atunci cand lumea începe "să cadă".
Lumea în care trebuie să ai curaj sfânt şi nu tupeu, în care te lupţi cu tine şi cu poftele tale, în care te lupţi să-ţi iubeşti până şi duşmanii, căci ei te fac părtaşi la suferinţe, care acceptându-le cu smerenie îţi aduc cununa Lui Dumnezeu. Lumea unde demnitatea nu lipseşte, deşi aşa cred mulţi. Demnitatea de a-ţi apăra neamul, tradiţia şi credinţa. Demnitatea de a spune că eşti creştin chiar dacă afirmând vei şti că vei muri. Să ai curaj să te desprinzi de cele rele, chiar daca vei fi considerat nebun. Să nu ai ruşine să îţi mărturiseşti credinţa, crezând că ceilalţi te vor considera învechit. E lumea în care găseşti o bucurie care te scaldă în lacrimi, afland-o în cele simple.

"Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga."Matei 30:39

Read more...

Esenţa vieţii


" Materia constă în atomi care, normal, sunt neutri. Un atom "se încarcă" pozitiv dacă pierde electroni, şi negativ dacă îi capătă...Deci trebuie să pierzi totuşi ceva ca să fii în pozitivul tău." - Constantin Noica



Read more...

Sinteza zilei de ieri - de gândit

>> vineri, 17 aprilie 2009


Câteva fragmete din emisiunea de ieri seară de la Sinteza zilei, care mi s-a părut foarte, foarte interesantă, dar e mai bine să fie vazută în totalitate. Aaa şi povestea spusă de Mircea Badea aproape de final, pe cat de puerilă ar părea pe atât de profundă şi adevărată e, dar contează şi să o înţelegem.

Link-ul cu emisiunea în totalitate


" Dumnezeu e un mod de a trăi."

" Dacă alchimia înseamnă a transforma cositorul în aur, alchimia televiziunii a reuşit să transforme scursurile în eroi."

" Oricine poate să apară la ştiri. Singurul care nu apare la ştiri e Dumnezeu."

" Părintele Arsenie Papacioc spunea că mama trebuie să fie primul profesor de religie al copilului.
Odată a întrebat-o pe mama sa: "de ce dau oile din picioare înainte să doarmă?". Iar mama i-a spus: "pentru că-şi fac cruce." Şi el în momentul acela şi-a spus: "păi dacă oaia-şi face cruce înaine să doarmă, eu de ce să nu-mi fac?!"

"Eu cred în Dumnezeu pentru că mi-e bine."

"Un astronaut ateu se întalneşte cu un medic chirurg şi îi spune: "Ce e Dumnezeu? Eu am fost în cosmos, nu am văzut nici un Dumnezeu." Iar chirurgul îi răspunde: " Eu am făcut mii de operaţii pe creier şi nu am văzut niciodată cum arată un gând."

Read more...

Despre sacrificiu

>> joi, 16 aprilie 2009

din filmul Most - The bridge


"Sacrificiul nu este altceva decat producerea de lucruri sfinte." Georges Bataille

"Sacrificiul seminţei putrezite pe piatră nu e zadarnic, aşa se naşte solul, în care mai tarziu vor incolţi seminţe." Valeriu Butulescu

Read more...

Viaţa fără membre

>> marți, 14 aprilie 2009









Read more...

Vorbind despre ecologie cu gunoiul în faţă

>> miercuri, 8 aprilie 2009


E un lucru pe care nu îl înţeleg şi poate o sa se ofere cineva sa îmi explice. Întrebarea este de ce facem DOAR campanii şi vorbării lungi despre cum să protejăm mediul?! Copiii deja sunt zăpaciţi la şcoală cu proiecte despre ecologie şi protecţia mediului. Nu există an în care să nu se facă un proiect "Salvaţi mediul" şi în care sa nu vezi câte un desen cu copii care strâng deşeurile. Da, sunt bune şi proiectele care ne informează despre gravitatea poluării, dar deja cam toţi ştim asta. Dar problema nu e ca facem campanii, proiecte, activităţi extraşcolare, problema e ca facem DOAR atât. Şi mă întreb: dacă spunem că protejăm mediul şi ne batem cu pumnii în piept că ajutăm cu ceva planeta asta şi viaţa stră-stră-strănepotilor noştri şi stăm cu gunoiul în faţa noastră, atunci ce am rezolvat? Ok, dacă nu suntem în stare să ne organizăm şi să strângem gunoaiele, măcar să nu mai facem altele.
Vorbesc degeaba şi absolut degeaba(alta care vorbeste şi nu face nimic, mi-e ruşine cu mine), e doar un alt articol plictisitor despre ecologie.


Read more...

Viaţa românilor

>> luni, 6 aprilie 2009


Puţini dintre noi mai reflectăm profund asupra a ceea ce a devenit la ora actuală viaţa noastră.

Paradoxal, chiar dacă nu ştim de unde venim în această viaţă şi unde vom ajunge după ce aceasta se va încheia, nu avem timp să ne oprim şi să ne întrebăm încotro mergem.
Prinşi în acest cerc vicios, puţini mai au puterea să spună “vreau să ştiu cine sunt, vreau să-mi trăiesc viaţa cu adevărat liber!"

Articolul de faţă ne propune să medităm la întrebarea dacă într-adevăr aceasta este viaţa pe care o vrem, dacă noi ne facem viaţa sau dacă nu cumva un anumit mod de viaţă ne este impus...

Pentru majoritatea românilor, existenţa este intrată în derivă, iar curgerea timpului se înteţeşte, parcă.
Sunt îmbrăcate, în mod artificial, în haine sărbătoreşti, întâmplări lipsite de însemnătate, doar-doar vom încetini, cumva, fuga secundelor.
Oamenii caută să construiască baraje pentru a domoli căderea spre “moartea” sufletească .

Dar strădania românilor de a opri decăderea nu mai are vigoare, deoarece lecţia conform căreia în unire stă puterea unui popor a fost uitată.
Strigătul poetului de odinioară “Opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea!
“ nu se mai aude demult în sufletele oamenilor, ci a rămas închis, între pagini prăfuite (dar care pot fi readuse oricând la viaţă acolo unde oamenii pun suflet).

Numai că românilor li s-a atrofiat demult gustul pentru miracol, nădejdea către fericirile care vin pur şi simplu ca o binecuvântare divină.
Şi atunci se mulţumesc cu un destin îmbibat de plictis, de monotonie, de apatie, care va duce inevitabil, dacă nu este schimbat, către catastrofă.


Pragmatismul vremurilor a impus o lege dură: timpul înseamnă bani, iar banii înseamnă totul.

Nu mai citim, nu mai medităm la propriile sentimente, nu mai iubim.
Îţi trebuie zile întregi să vezi Muzeul Luvru, parcurgându-l cu pasul. Dar pe Internet îl expediezi în douăzeci de minute. Dacă citeşti “Anna Karenina”, îţi ia o săptămână. Dacă vezi filmul îţi ia două ore. Treptat, lumea opteză pentru cele mai rapide modalităţi de asimilare, fără să ia în seamă faptul că adevăratele bucurii sunt legate de foşnetul molcom al paginii de carte şi de nuanţele tulburătoare ale unui Van Gogh contemplat în original.
Cine mai are timp să asculte simfonii întregi?
Acum, lumea se limitează la nişte teme clasice cunoscute, de regulă prescurtate drastic şi remixate uneori chiar penibil în ritmuri disco.
Cândva, fie şi numai băutul ceaiului era o îndeletnicire amplă, tihnită.

Dacă cineva îndrăzneşte să spună că totul este de fapt un plan diabolic, foarte abil realizat, este catalogat drept paranoic de către presă, este ameninţat de serviciile secrete şi este treptat scos din viaţa socială prin diverse manevre care pornesc de la nivele guvernamentale.
Prin toate aceste măsuri, “cineva” doreşte ca nimic să nu perturbe somnul conştiinţei românilor.

Sursa unde se gaseste articolul complet: http://www.dezvaluiri.go.ro/Viata%20romanilor.htm

Read more...

Vreau sa ma dau mare!

>> duminică, 5 aprilie 2009

Gasisem un articol bun în revista noastra de Tulcea, "Acces nelimitat", despre cum sa te dai mare.
"Cand eram mici, ne placea sa ne dam mari! Mari de tot! Cu masinutza rosie pe care o aratam prietenilor si nu ii lasam sa puna mana pe ea. Cu colectia de surprize de la guma Turbo (pe care un “prieten” mi-a furat-o intr-o zi, cand l-am invitat fix in casa. Abia juma' de an mai tarziu am realizat.). Ne dadeam mari cu cine stie ce tricou de firma. Era greu sa ai asa ceva. Trebuia sa iti aduca vreo ruda din strainatate, iar daca purtai tricou Puma, erai cel mai tare din gasca.
Dupa Revolutie, lumea a inceput iar (sau continuat?) sa se dea mare. La inceput cu faptul ca se bea cafea vidata. Dup'aia cu “adidasii” de firma.. Au urmat telefoanele mobile. Dupa care masinile cu 2 litere : X5, A6, Q7. Da frate, ne dam mari, tari, smecheri, “ne dam buni.” Ce ne mai place! Suntem romani, nu?
M-am gandit ca, incepanad chiar de astazi, sa ma dau si eu mare. Mare de tot!
M-am gandit ca atunci cand merg in oras, sa nu mai arunc hartiile si nici cojile de seminte pe jos. Sa ma duc cu ele la un cos de pe marginea strazii, iar cand le arunc, sa o fac incet ca sa ma vada lumea. Nah, VREAU SA MA DAU MARE CA AM BUN SIMT!
M-am gandit sa nu mai injur “ca la usa cortului” pe strada sau langa persoane pe care nu le cunosc, iar atunci cand ajung intr-o sala de spectacol, sa tac si sa ascult. Bineinteles ca imi dau si telefonul pe ‘sailans', dar il pun la vedere. Nah, prin toate astea VREAU SA MA DAU MARE CA SUNT CIVILIZAT!
DOAR DACA EXISTA SPATIU IN PAGINA ( M-am gandit sa nu mai claxonez cand cineva greseste in trafic, sa deschid usa intr-un magazin, atunci cand o persoana mai in varsta este in fata mea. Iar atunci cand o fac, sa ii zambesc omului politicos. Nah, SA MA DAU MARE CA L-AM AJUTAT!
M-am gandit sa nu mai judec oamenii dupa aparente, dupa modul cum sunt imbracati, ci sa fiu atent la ei, sa inteleg reala lor situatie. Nah, VREAU SA MA DAU MARE CA RESPECT OMUL! )
M-am gandit sa nu-mi mai expun telefoanele mobile, de 15 milioane fiecare, pe masa cu prietenii. Sa nu imi mai iau lanturile de aur pe deasupra bluzei, ca sa se vada. M-am gandit nici sa nu le spun amicilor ce masina se gandeste tata sa imi cumpere. Lantisorul il port direct pe piele, ferit de vazul lumii, telefoanele sunt in geaca. Si tac. Pentru ca nu toata lumea isi poate cumpara masina pe banii parintilor. Nah, VREAU SA MA DAU MARE CA SUNT MODEST!
M-am gandit ca incepand de astazi, “dat-ul asta mare” sa imi fie un mod de viata . Sa-mi devina o obisnuinta. Sa ma dau mare ca sunt civilizat, respectuos, modest. Sa ma dau mare ca am bun simt! Sa le arat tuturor ce cool sunt cu aceste calitati. Ce pierd daca ma dau mare? In cel mai prost caz, pierd niste ‘prieteni' tampiti care nu au inteles niciodata ca atunci cand te ridici prea sus (si uiti de tine), cand o sa cazi, iti poate fi fatal.
Apropo…Nu rata noul concurs de “dat mare”! Castiguri sufletesti garantate!"

Read more...

Why?

>> sâmbătă, 4 aprilie 2009



De ce unii mor de foame când este destulă hrană pentru a hrăni toata lumea?! De ce când suntem atât de mulţi mai exista oameni care încă sunt singuri?! De ce se crede ca bombele vor aduce pacea când scopul lor e sa ucidă?! De ce oamenii nu sunt în siguranţa nici măcar în propria casa?!


"Love is hate
War is peace
No is yes
And we're all free"

Dar cineva trebuie sa răspundă, timpul se apropie. Cineva va trebui sa răspundă, când orbii vor scapă de orbire şi muţii vor vorbi adevărul. Pe lânga toate întrebările şi contradicţiile mai sunt câţiva care caută adevărul.

O melodie cu versuri cât se poate de adevărate. E ceea ce se întâmplă azi...

Tracy Chapman - Why

Why do the babies starve
When there's enough food to feed the world
Why when there're so many of us
Are there people still alone

Why are the missiles called peace keepers
When they're aimed to kill
Why is a woman still not safe
When she's in her home

Love is hate
War is peace
No is yes
And we're all free

But somebody's gonna have to answer
The time is coming soon
Admidst all these questions and contradictions
There're some who seek the truth

Tell me Why do the babies starve
When there's enough food to feed the world
Why when there're so many of us
Are there people still alone

Why are the missiles called peace keepers
When they're aimed to kill
Why is a woman still not safe
When she's in her home

Love is hate
War is peace
No is yes
And we're all free

But somebody's gonna have to answer
The time is coming soon
When the blind remove their blinders
And the speechless speak the truth

Tell me Why do the babies starve
When there's enough food to feed the world
Why when there're so many of us
Are there people still alone

Why are the missiles called peace keepers
When they're aimed to kill
Why is a woman still not safe
When she's in her home

Love is hate
War is peace
No is yes
And we're all free

Read more...
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis."

Radu Gyr - Îndemn la luptă

  © Blogger templates Sunset by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP