"Nu societatea în care trăim ne mântuieşte, ci felul în care trăim în ea... Adam piere în Rai, iar Lot se mântuieşte în Sodoma." - Sf. Ioan Gură de Aur

Revelion - Veşnic sau efemer?

>> sâmbătă, 31 decembrie 2011



Ne pregătim atât de mult pentru acele secunde când ne vom spune "La mulţi ani!"... ne rezervăm locuri la restaurante, umblăm prin mall-uri zile bune să găsim ţoale de îmbrăcat, facem meniuri sofisticate, întocmim un adevărat program al petrecerii de revelion, nu mai spun de aranjamente, invitaţi, muzică, decoraţiuni, de la fundiţa de la intrare până la paharele de cristal. Toate acestea sunt premeditate câteva luni bune...Totul pentru a serba câteva secunde. Tot timpul, banii, energia, sufletul chiar, pentru câteva secunde! Starea febrilă a sufletelor noastre pentru acele momente ale petrecerii de Revelion contrastează puternic cu placiditatea, lenea şi ignoranţa faţă de Veşnicie. Dacă suntem în stare să facem atâtea pentru câteva clipe trecătoare, cu atât mai mult ar trebui să tânjim şi să facem totul pentru Veşnicie... în final cu ce vom rămâne? Veşnicie sau efemeritate?

Vă urez tuturor un an nou plin de veşnicie. Plin de iubirea lui Dumnezeu!

Read more...

Dar munţii unde-s? (Nu ştiu ce să fac mai departe)

>> luni, 26 septembrie 2011



Când eram mica voiam să devin astronaut. Eram sigură că voi ajunge cel puţin pe Luna, că voi explora spaţiul, stelele, planetele... Eram atât de pasionată de astrologie, încât credeam că voi avea sufiecient timp să rezolv misterele întregului univers. Acum, acea siguranţă încăpăţânată şi acea certitudine s-au transformat în... nimic.


Nu ştiu ce facultate să urmez şi nici ce profesie să aleg, deşi ştiu ce îmi place şi ce înclinaţii am. Constat că mulţi dintre tinerii de azi împărtăşesc aceeaşi stare de nesiguranţă. Suntem confuzi, iar perspectiva de viitor nu e tocmai bună în societatea actuală. Cu toţii observăm că locuri de muncă se găsesc greu, se fac multe disponibilizări, salariile sunt reduse, nici nu se mai pune problema de a face ceea ce-ţi place în domeniul profesional, rar găseşti pe cineva care practică o meserie cu pasiune şi dedicaţie şi mai este şi plătit bine pentru asta. Cele 2 aspecte, clar nu sunt compatibile. Vedem cum mulţi sunt absolvenţi de facultăţi, deţinători de diplome false, cum unii urmează o facultate, învaţă şi sunt constrânşi financiar, mai apoi, să practice meserii care nu au nici o legătură cu ce au învăţat atâţia ani. Unii se bazează pe banii părinţilor, alţii sunt absolut ignoranţi...iar cei care învaţă şi se remarcă de cele mai multe ori aleg calea străinătăţii, ce poate fi o amăgire sau poate nu. Şi aici e un teren alunecos, instabil.


Se pare că viitorul este un deşert de nisipuri mişcătoare. Trebuie să alegem între a fi şi a avea, între mulţumire sufletească sau un salariu bun. Nu o să fac analiza economică sau socială şi nici nu o sa răspund la întrebarea dacă banii aduc fericirea sau dacă trebuie să facem chiar orice pentru bani... Sunt răspunsuri pe care trebuie să le căutăm singuri în inima noastră. Eu doar vreau să mă întreb ce vom face noi, tinerii de acum, mai departe.




Situaţia de acum îmi aminteşte de poezia "Dar munţii unde-s?" de Lucian Blaga. Noi, tinerii şi nu numai, în general orice om, suntem înzestraţi cu o putere ce poate muta şi munţii din loc. Se spune că avem vise măreţe, idealuri, obiective pe care să le împlinim. Suntem plini de vitalitate şi nimic nu ne descurajează atâta timp cât ştim ce vrem şi pentru ce luptăm. Dar dacă munţii lipsesc? Rămânem doar cu puterea? La ce bun atâta determinare dacă nu avem ce să escaladam? Dacă noi nu avem nici o ţintă, nici un scop spre care să înfruntăm orice obstacol? Ne pierdem acea capacitate, putere de a muta munţii, atunci când aceştia dispar. Cănd ştim sigur spre ce ne îndreptăm, când avem un ideal, suntem motivaţi şi reuşim să înfruntam piedicile ce se ivesc în calea noastră. Dar dacă nu avem nimic? Toată energia noastră se risipeşte în van aşa cum versurile melodiei lui Robin Williams transmit- Coz' I got to much life running through my veins, going to waste. Avem multă viaţă înăuntrul nostru, care de cele mai multe ori este risipită sau vândută pe lucuri ieftine şi ştim bine cum picăm în diferite capcane ale lumii de azi, care ne vlăguiesc de energie. Parcă ne-am pierdut într-un labirit din care nu vrem să ieşim pentru că suntem prea obosiţi sufleteşte. Obosiţi cu telefoane, calculatoare, i-phone-uri, televiziune, facebook, modă, filme, jocuri... etc. Obosiţi şi fără busolă într-o lume 6D.


Această busolă nu poate fi decât Dumnezeu, ca un prieten, ca un Tată, aşa cum El însuşi ne-a spus să ne rugăm Lui. El ne poate învăţa să mergem pe marea învolburată de acum şi ne poate arăta şi munţii pe care trebuie să îi urcăm. Poate că avem de urcat mult, poate chiar Everestul, poate că încă ceaţa e prea mare şi nu vedem nici un munte, darămite varful. Avandu-L pe Hristos alături pe drum, pe Maica Sa şi pe Sfinţi... nimic nu trebuie să ne descurajeze. Şi cum spunea cineva: "Viaţa te urcă şi te coboară: azi eşti director, mâine eşti şofer. Important este să nu te agăţi cu disperare de nimic: ce vrea Dumnezeu aceea să fii. Şi indiferent de modul în care te tratează oamenii, tu acelaşi să fii. Că oamenii sunt schimbători: ba te scuipă, ba se pleacă în faţa ta dacă au impresia că vor câştiga ceva prin asta."


Read more...

Sfântul Nectarie şi ocrotirea lui

>> duminică, 4 septembrie 2011

Pe peretele opus din salon, am văzut, printre alte iconiţe, şi pe cea a unui sfânt drag mie. După ce m-am uitat mai atent, mi-am dat seama că era Sfântul Nectarie. Văzându-i chipul m-am liniştit, însă teama nu a dispărut cu totul. Ajunsesem în acel salon de spital pentru o problemă minoră care trebuia rezolvată printr-o incizie. Nu era nimic grav, însă trebuia să fiu internată peste noapte. Spre surprinderea mea am reuşit să mă conformez repede cu gândul de a dormi acolo, fără să mai sesizez condiţiile pe care le găseşti în spitalele din ţară... de unde poţi pleca cu mai multe boli decât ca atunci când ai venit (mama statea ca pe ace când a văzut unde trebuia sa dorm). Cu toate că mama insista să nu rămîn la spital peste noapte, decizia doctorului era fermă: rămâneam acolo. Ceva mai târziu, după ce am vorbit cu o rudă a doctorului, am aflat că nu e cu putinţă să mă externeze după ce internarea e făcută, întărea acest lucru şi faptul că nici măcar pe vărul său nu îl lăsase să plece după o intervenţie asemănătoare cu a mea. Am scris atâta despre plecatul acasa pentru că nimeni nu îşi doreşte să rămână acolo nici măcar câteva ore.

După incizie am revenit în salon unde atmosfera te făcea să te simţi mai bolnav decât eşti. Stăteam acolo şi mă uitam cum plouă, cum stropii intră prin sita lipită cu leucoplast. Peste câteva ore de la intervenţie a venit mama, iar apoi doctorul, consultându-mă. Totul decursese bine, fapt ce m-a bucurat, dar mai mult decât atât puteam să plec acasă. După această veste, aproape că nu mă mai durea nimic. Pe hol am întrebat-o pe mama cu cine a vorbit de medicul a spus atât de convins că pot pleca. Mă gândeam că insistase sau că vorbise cu cineva apropiat doctorului, însă mama mi-a răspuns stăpână pe sine: "Cu Sfântul Nectarie." Se rugase Sf. Nectarie. Eram bucuroasă. Eu nu avusesem curajul să-i spun sau să-i cer nimic Sfântului. Îi mulţumesc că prin rugăciunea mamei mele, Sf. Nectarie nu a lăsat-o să se îngrijoreze şi m-a protejat şi pe mine.
Aceasta e mica mea mare minune, însă Sf. Nectarie a făcut şi face minuni incredibile. Drept urmare s-a scris şi această carte...
Dumnezeu face minuni în fiecare secundă prin Sfinţii Săi.


Read more...

Cerşind pentru Dumnezeu

>> joi, 7 iulie 2011

Îl cheamă Dobri Dobrev, din satul Bazlovo, Bulgaria, are 97 de ani şi este cerşetor. Un altfel de cerşetor, după cum veţi vedea. Păr lung, alb, costum popular, opinci, ochi blânzi şi senini. Cerşeşte pe străzile Sofiei, luminos şi smerit. Gest uluitor, sărută mâna unui copil care l-a miluit.



Un sfânt coborât din icoane, foarte sus în smerenia sa. Cerşeşte nu pentru sine, ci pentru Hristos. Stă umilit, adică smerit, în mână cu o cutiuţă de tablă, în faţa Catedralei „Sfântul Alexandru Nevski”, sau în faţa Bisericii „Sfinţii Chiril şi Metodie”, donând apoi toţi banii, dar absolut toţi, Bisericilor pentru restaurare sau subzistenţă, precum şi fraţilor creştini mai săraci şi mai nevolnici decât el. Bătrânul cerşetor donase numai Catedralei „Sfântul Alexandru Nevski” suma de 35.700 leva, adică în jur de 20.000 de euro, cum rezultă chiar din condicile parohiale. Bătrânul cerşetor este săracul bogat al miracolului evanghelic şi răscumpără vremurile sub bucata lui de cer.








Preasfinţitul Tihon al Tiveriopolei a declarat presei, „Nu mi-a venit să cred când am văzut chitanţa şi este, incredibil, cel mai mare donator al Catedralei Patriarhale, Moş Dobri, cerşetorul îmbrăcat în costum popular, cel care se închină înaintea tuturor. Acest om atât de sărac şi smerit, a făcut cea mai mare donaţie din ultimul deceniu pentru Biserica „Sfântul Alexandru Nevski!”


Bătrânul cerşetor pentru Hristos are un venit lunar de 80 de euro şi vine la Sofia pentru a aduna bănuţ cu bănuţ, niciodată pentru sine. Îi salută pe toţi, şi se închină în faţa tuturor. Un bătrân de aproape o sută de ani, sărutând mâna unui copil de opt ani, pentru bănuţul primit. Nu este bănuţul lui, este bănuţul lui Hristos!

Read more...

Reclama împotriva alcoolismului

>> duminică, 26 iunie 2011


Patima beţiei

Read more...

Stalactita

>> vineri, 13 mai 2011

Tăcerea mi-este duhul -
şi-ncremenit cum stau şi paşnic
ca un ascet de piatră,
îmi pare
că sunt o stalactită într-o grotă uriaşă,
în care cerul este bolta.
Lin,
lin,
lin – picuri de lumină
şi stropi de pace – cad necontenit
din cer
şi împietresc – în mine.

Lucian Blaga

Read more...

Muntele Athos (la Emisiunea "60 de minute" CBS) - un minidocumentar minunat

>> joi, 12 mai 2011



Read more...

Linia

Linia vieţii mele,
printre morminte şerpuind,
mi-o dibuiesc, mi-o tâlcuiesc
pe jos - din flori, pe sus - din stele.

Nu-n palma mea,
ci-n palma ta
e scrisă, Doamne,
linia vieţii mele.
Ea trece şerpuind
prin veri de foc cu grele poame,
prin ani-dumineci, sfinte toamne.

Lucian Blaga

Read more...

Pildă VIDEO: De ce nu ne ascultă Dumnezeu rugăciunile....

>> vineri, 29 aprilie 2011

Read more...

Psalm de Paşte

>> duminică, 24 aprilie 2011

Ce bine mi-e a-ţi recunoaşte
Ştergarul alb de in la porţi,
Te-ai pregătit şi tu de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Pe mal de rîu mai cîntă broaşte
Şi rîul cîntă-n contraforţi,
Reînviem şi noi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

A re-nvia, a te mai naşte
E darul crudei tale sorţi,
Să ne privim în ochi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.



Asinul ce pe pietre paşte
Te reînvaţă să suporţi,
Şi ani pustii, şi Zi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Şi vom muri, şi ne vom naşte,
Şi plini de sorţi, şi fără sorţi,
Dar vom avea o Zi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Mă poţi vedea, te pot cunoaşte,
Cum mă comport, cum te comporţi,
Cînd prin lumina grea de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Creştine, ca să poţi renaşte,
Deschide crucii orice porţi,
Rectitoreşte-te de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.




Adrian Păunescu

Read more...

Răstignitorii

>> joi, 21 aprilie 2011


Coborârea lui Iisus pe pământ a fost un moment vădit inoportun, un fapt ce a stingherit mersul omenirii, ce a dat peste cap toate planurile. Practic, El nu trebuia să vină. Trebuia să fie doar o idee, un concept, un viitor mult prea îndepărtat sau chiar o utopie. Dar iată că a venit ca un Adevar ce cutremură temeliile lumii! "De ce ai venit, Doamne? Acum... trebuie să te răstignim pentru că numai prin simpla ta prezență, lumea construită de noi iese la iveală ca fiind o mare minciună. Nu înțelegi că dacă Tu exiști, tot ce am făurit până acum se prăbușește și nu putem accepta că ne-am înșelat atât de crunt."

De aceea, în absurditatea și nerozia minții omenești, singura cale de îndepărtare a acestui obstacol - Dumnezeu - este moartea. Da, Dumnezeu trebuie să moară, să dispara cumva ca să ne continuăm viețile liniștiți. Trimitem soldați care să Îl ucidă încă de la naștere, Îl alungăm cu pietre când spune adevărul, Îl numim demonizat când îi vindecă pe cei posedați, ne arătăm rânjetele disprețuitoare când iartă păcatele, vindecă bolnavi - spunem că e vrăjitor, vine la noi - Îl biciuim, ne dăruiește chipul său - Îl scuipăm, ne deschide porțile Cerului - îi străpungem trupul cu o suliță, ne îmbrățișează - Îl răstignim. Dar nu noi L-am răstignit. Nu noi. Ei, cei de atunci, unii de-a dreptul inconștienți, alții lucizi și foarte conștienți de faptul că trebuie omorât, El, cel ce este Fiul lui Dumnezeu celui Viu.

O, și cât îi condamnăm pe răstignitorii lui Hristos, plângând moartea Sa de acum două milenii, nerealizând că sub ochii noștri înlăcrimați Îl conducem iar spre cruce. Și iată că are loc o repetabilă răstignire. Ne mirăm de cruditatea răstignitorilor, ne batem în piept și ne tânguim, ne înspăimântă chinurile Mântuitorului. Totuși nu vedem că azi chinurile Sale sunt intensificate cu batjocură, cu râs perfid și cu o groaznică necredință, dar și cu o mare viclenie. "Faceți-L profet, geniu, un mare învățat, guru dacă vreți, dar nu Fiul lui Dumnezeu." Azi dacă ar veni, L-am duce în sanatoriu, i-am spune că a încălcat legile europene venind în această lume sau poate L-am condamna direct la închisoare. Sigur l-am duce la un psiholog, așa, având o animalitate calmă și politicoasă. L-am conecta la aparate, am pune faimoșii cercetători să Îi observe activitatea neuronală și am avea grijă ca nu cumva să mai învieze o dată crezând cu absurditate că tehnologia are puterea să împiedice Adevărul.
Într-adevăr, suntem mai politicoși, mai cu bun simț, cu o corectitudine politică, dar în esență aceeași răstignitori.

Răstignitorii ne-au lăsat moștenire câteva cuie în buzunar, acolo, în buzunarul din stânga la piept. ... Îl pironim pe Hristos în fiecare zi. El se urcă blând pe cruce, își pune sufletul pentru noi și înviază peste timp, peste istorie. Și poate mâine nu Îl vom mai răstigni...

... ne luam cuiele și ne pironim patimile.


Preluare foto: Rastignitorii - Vasile Negus

Read more...

Poveste

>> luni, 14 martie 2011


Se spune că Dumnezeu a trimis odată un înger pe pământ să-i aducă cel mai preţios lucru. A umblat mult să caute un lucru care să-I placă lui Dumnezeu. A nimerit întâi într-un loc unde un om căzuse mort pe câmpul de luptă. Crezând că sacrificiul acestuia trebuie să fie cel mai preţios lucru, s-a apropiat de el, a luat o picătura de sângele vărsat şi a adus-o la Dumnezeu. Acesta i-a răspuns: " Într-adevăr, ceea ce mi-ai adus e un lucru mare, dar poate că nu e cel mai mare. Mai du-te, caută şi vezi poate mai găseşti."

A mers îngerul din nou şi a nimerit la un spital. Acolo a găsit o infirmieră ce şi-a jertfit viaţa pentru un om care suferea de o boală incurabilă şi molipsitoare. Îngerul a luat ultima ei suflare şi a dus-o lui Dumnezeu crezând că a găsit de data aceasta cel mai preţios lucru. Dumnezeu i-a răspuns: " E mare, într-adevăr sacrificiul pe care l-a făcut infirmiera pentru aproapele ei, dar poate există ceva şi mai mare."

A venit îngerul din nou pe pământ şi a găsit un om foarte păcătos, un tâlhar care tocmai se pregătea să jefuiască o familie de creştini. Dar înainte de a intra în casă, s-a uitat pe geam şi a văzut-o pe femeie cum făcea rugăciunea de seară pruncului. În clipa aceea, hoţul şi-a amintit de mama sa, care la fel procedase şi cu dânsul când era mic. Dintr-odată l-a cuprins o remuşcare puternică. I-au venit în minte toate nedreptăţile făcute. Impresionat de liniştea şi pacea de pe chipul copilului şi îngrozit de fapta ce voia s-o săvârşească, i-a scăpat o lacrimă.
Văzând-o, îngerul şi-a zis: " Aceasta trebuie să fie!" A luat lacrima şi a dus-o. Dumnezeu I-a răspuns: " Aceasta este! Ai găsit-o! Lacrima de pocăinţă. Lacrima de întoarcere a celui ce părea pierdut pentru totdeauna."

după Lev Tolstoi

Read more...

Trei sferturi în cer

>> sâmbătă, 12 martie 2011



In oamenii de pe aici e Dumnezeu, pesemne
Cand ei in curti cu pasii mici aduc in case lemne
Si e o liniste de rai in gestul lor de-o viata
In care dau nutret la cai si oile-si rasfata
Dar mai ales in tot ce fac e semn ca nu li-i frica
Un suflet clar din trup opac la ceruri se ridica

R: Si uneori, la focul mic
Din casa lor sarmana
Isus, induiosat un pic
Coboara din icoana

O capra si-a zdrobit un corn sarind pe usa sparta
Desenul fumului din horn e opera de arta
Si-n toate sipcile din gard un clopot mai tresare
Cand vreascurile-n brate ard cu-o mistica ardoare
Ninsorile nici nu mai cad in viscoliri cu vaier
Scanteietorul lor rasad pluteste bland in aer.

Respira-n toate un mister ce satul il indruma
Trei sferturi sa se afle-n cer si doar un sfert in huma
Si nu se stie sunt tarani sau ingeri sunt, pesemne
Cei care de atatia ani aduc in case lemne
Si sufla-n focul lor mereu, sporindu-le nadejdea
Sa-i fie cald lui Dumnezeu, aflat in toti acestia

(Adrian Paunescu)


Read more...

România *În premieră*

>> marți, 1 martie 2011


„În premieră" cu Carmen Avram este cu adevărat o premieră pe piața românească. Emisiunea se definește extrem de simplu: „excelență în jurnalism”. De la subiectele alese până la felul în care sunt filmate și împachetate, „În premieră” înseamnă forță, diversitate și nu în ultimul rînd, întoarcerea la noțiunile de bază ale jurnalismului."

Emisiunea a debutat în seara aceasta la Antena 3 cu reportaje care nu pot fi definite decât prin măiestrie, putere, emoţie şi multă muncă. Într-o manieră inedită sunt prezentate anchete, portrete de oameni excepţionali şi fenomene sociale care schimbă lumea.
De la şocant până la emoţionant şi cutremurător, reportajele au fost prezentate astfel...

Primul reportaj va fi o anchetă despre o resursă imensă a României - aurul, un zacamant de 54 de miliarde de dolari care ne-ar putea ajuta sa platim si de 3 ori datoria catre FMI daca cei din conducere si-ar da interesul. Avem apoi povestea unui supraom, un bărbat care a fost de mic orb, surd şi mut şi care a reuşit imposibilul: să vorbească, să înveţe limbi străine, să cunoască lumea. Ultimul material prezentat astazi e de un umor nebun, despre ţiganii expulzaţi din Franţa, care s-au întors la Paris şi care trăiesc sprijiniţi chiar de oficiali francezi.

Pe lângă reportajele care au avut un impact considerabil asupra mea, m-au impresionat oamenii care muncesc pentru această emisiune. Oameni tineri, specialişti, inteligenţi... cu o putere de muncă ieşită din comun. Oameni care vor să arate o altă faţă a României: Realitatea.
Toate aceastea într-un timp în care ori ţi-e frică ori ţi-e silă să te mai uiţi la televizor. Când peste tot se promovează nonvalori şi prostie, când parcă se vrea o îndobitocire crasă a noastră, apare o emisiune, printre puţinele emisiuni realizate cu mintea, cu sufletul şi inima. În premieră este o realizare care oferă nădejdea că mai există oameni cu o coloană vertebrală, chiar dacă noi am văzut până acum numai cocoşaţi.

In premieră este una dintre putinele emisiuni care mai sunt la noi în ţară şi care arată ceea ce trebuia să fie mass-media de fapt şi nu ceea ce a devenit în timp: spălarea creierului şi a conştiinţei.




Read more...

Reportaj despre o altă Românie

>> duminică, 27 februarie 2011





Read more...

Amintire cu Dumnezeu - Sf. Botez

>> duminică, 20 februarie 2011

Simbol sau Taină?

În zilele noastre botezul este privit ca un simbol, credinţa multora slăbind. Contactul cu sectele apărute ce afirmă că nu botezul, ci credinţa este cea care mântuieşte, numai adulţii putând să îşi mărturisească credinţa, nu şi copiii, a ridicat unele întrebări şi nedumeriri în mintea oamenilor. Pe lângă toate acestea uităm ce a spus Mântuitorul: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca acestora este împărăţia Cerului.” Dacă Dumnezeu cheamă copiii, noi de ce i-am opri de la Sf. Botez? Într-adevăr, cei mici nu pot crede la varsta la care sunt botezaţi, de aceea sunt botezaţi în baza credinţei părinţilor spirituali, naşii. De multe ori Mântuitorul a făcut minuni şi a vindecat oameni pentru credinţa apropiaţilor acelora. Pentru că mintea umana nu poate să cuprindă aceasta Taină a Botezului ce semnifică lucrarea lui Dumnezeu asupra noastră, este deseori redusă la starea de simbol, creştinismul fiind doar un concept la care se aderă mintal. Puterea Botezului, naşterea din apă şi din Duh transcede timpul şi simbolistica. Daca psihicul uman limitat nu poate înţelege această Taină, nu înseamnă că ea nu există.




În tot acest timp de mii de ani în care Dumnezeu ne cheamă la el, noi, oamenii suntem veşnic în căutare. O căutare ce înseamnă mai mult decât mâncare şi haine, o căutare ce izbucneşte într-un dor divin, care deşi este reprimat şi înlocuit cu dorinţe inutile, cu vise amăgitoare, el totuşi macină conştiinţa şi revine la suprafaţă de fiecare dată. Aspiraţia sufletului după desăvârşire constituie toată istoria omului.




Întâlnirea



Îţi mai aminteşti când L-ai întâlnit prima dată pe Dumnezeu? A fost la Sf botez. Eram mici atunci, mintea noastră a uitat... inima însă nu. Ea e cea care poartă această amintire veşnic în timpul vieţii noastre. Este ca un foc ascuns în tăciunii inimii. Unii oameni reînnoiesc acel moment prin legatura cu Dumnezeu care biruie timpul, unii il uită ca pe o fotografie veche ce nu mai e la moda. Atunci, la Sf Botez, am fost îngropaţi împreună cu Hristos, am stat cele trei zile în mormânt prin cele trei afundări în apă. Pentru a fi nemuritori, am murit mai întâi. Am murit păcatului şi am înviat împreună cu Hristos. Atunci, la Sf. Botez, se naşte Dumnezeu în om şi omul în Dumnezeu. Şi nu a existat nici o durere. Fiind prunci, am fost eliberaţi de păcatul strămoşesc şi sufletele noastre au fost curate. Procesul divin prin care Dumnezeu se naşte în inima omului constituie un adevăr viu, adânc ce se săvârşeşte ca o întalnire între iubitor şi cel iubit.




Provocarea vieţii



Treptat după ce ne afundăm în adâncul lumii acesteia, chipul omului se strică dacă se şterge chipul lui Dumnezeu din suflet. Atunci începem să căutăm sensul nostru, sensul vieţii. O căutare febrila, care răspunde la chemarile înşelatoare ale lumii. Oricât de mult lumea încearca să reprime strigătul lui Dumnezeu către noi, acesta nu poate fi înlăturat. El vine chiar din inima noastră.

Dupa ce am fost botezaţi, mulţi factori văzuţi şi nevăzuţi au lucrat ca noi să pierdem acea stare de sfinţenie oferită de Dumnezeu. Cu cât am înaintat în viaţă, a intrat în joc şi voinţa noastră ce trebuia să discearnă între bine şi rău, între ceea ce ne face să fim oameni şi ceea ce ne umileşte întreaga fiinţă. Dupa ce patimile ne cuprind sufletul, realizăm cu fruntea îngândurată şi obosită că sfinţenia primită la botez a fost prea uşor pierdută, nu ne-am luptat aproape deloc pentru ea. De abia când simţim efectele păcatului în viaţă, începem să îl căutam pe Dumnezeu. El... bland, cu suferinţă de părinte, ne tămăduieşte rănile, iar noi mărturisindu-ne păcatele simţim toata durerea adunată până atunci în anestezia provocată de zădarnicia lumii. De abia atunci vom simţi realitatea creştinismului.




Realitatea creştinismului



Că degeaba ştim despre Dumnezeu o mulţime de lucruri, dacă nu îl ştim pe El; că este greu să ierţi şi să iubeşti, să te rogi pentru toţi; că e dificil să înlături răutatea din tine, că mărginirea doare, că se vor ridica piedici în drumul tău care vor să te zdrobească, că rugaciunea nu e o repetare mecanica, că dacă noi suntem veşnici atunci propunerile societăţii nu sunt de folos spiritual, că e greu să trăieşti între irozii vremurilor noastre pe care trebuie de asemenea să îi iubeşti. În toate greutăţile acestea niciodată nu vom fi singuri, doar dacă îl vom închide pe Dumnezeu în ceruri, refuzând să credem realitatea că El este aici cu noi pretudindeni.

Să nu ne amăgim fugind după doi iepuri, ca mai apoi să rămânem doar cu alergatul; pentru că aceasta este dorinţa societaţii: să fugi. Să fugi de tine, de Dumnezeu şi de tot ce a mai rămas uman în noi. Însă dacă ne vom opri vom simţi focul cel Viu care a fost sădit în noi încă de la Sf. Botez, doar atunci ne vom aminti cine suntem cu adevărat, nu ceea ce ne-a impus societatea să fim. O clipă în care să ne oprim din fuga inutilă dupa himere şi va fi un moment câştigat pentru că vom auzi cu siguranţă bătaile din uşa inimii.

Read more...

Un sfânt în iadul comunist

>> luni, 14 februarie 2011



Azi se împlinesc 59 de ani de la plecarea lui Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor, către Domnul. Un sfânt care nu este trecut încă în calendar, însă cu siguranţă este în inimile noastre. Prin rugaciunile sale, blândeţea, puterea iubirii şi modelul de viaţă creştină pe care ni l-a dăruit, el ne călăuzeşte mereu către Hristos, Mântuitorul.



„Un poet poate învăţa lumea. Poate înălţa lumea. Un poet poate dezvălui adevărurile cele mai tainice ale umanitaţii şi poate arăta căile slavei contemporanilor săi, urmaşilor săi şi întregului neam omenesc. Există genii mari, cum sunt Homer, Eschil, Euripide, Shakespeare, care vor trăi atât timp cât va dura pământul şi pâna la sfârşitul veacurilor. Există şi pictori şi sculptori. Şi compozitori. Şi glorii ale ţtiinţei. Toţi fac minuni. Sfinţii sunt însă mai mult. Incomparabil mai mult. Fiind doar iubire, viaţă şi lumină, sfinţii nu doar înalţă omenirea. Nu numai o învaţă şi o călăuzesc, ci o ajută, o sprijină şi, mai ales, mai cu seamă o iubesc. Sfinţii ne ocrotesc în existenţa noastră şi ne dau o mână de ajutor aici jos. Mijlocesc pentru noi la cer. Suferă împreună cu noi, pentru noi şi în locul nostru. Iau cu bucurie greutatea şi durerea noastră. [...]Sfinţii sunt cei care n-au decât o singură dispoziţie faţă de tot neamul omenesc: iubirea.’’

(Virgil Gheorghiu, Cum am vrut sa ma fac sfânt)

Read more...

Iubeşte şi fă ce vrei

>> duminică, 13 februarie 2011



Nu, nu este o lozincă din televiziune, nici motto-ul unei emisiuni de ziua îndragostiţilor... Iubeşte şi fă ce vrei este chiar afirmaţia Sfântului Augustin. Despre efectul comercial pe care îl are Valentine's day asupra îndragostiţilor s-a tot vorbit în fiecare an. Cu toţii suntem invadaţi de inimioare şi ciocolăţele şi alte floricele care reuşesc să înlocuiască esenţa acestei sărbători, Iubirea. Iubirea, care azi se vinde în loc să se dăruiască. Să iubeşti şi să faci ce vrei pare o nebunie, dar dacă privim înăuntrul nostru aceasta este scrisă acolo ca o putere care ni s-a dăruit de la începutul lumii şi puterea aceasta este dragostea. Pentru că iubirea este o comoară fără preţ, cu care poţi dobândi o lume întreagă, care-ţi îngăduie să răscumperi nu numai păcatele tale, dar şi pe ale altora.


A face ce vrei atunci când iubeşti înseamnă că eşti călăuzit de duhul iubirii care te va feri să faci vreun rău şi-ţi va reda libertatea pe care patimile ţi-au răpit-o.
Singurul lucru pe care nu îl înţelege omul e că rupt din Iubire, sufletul nostru vrea tărâm asemeni...aşa cum spune Vasile Voiculescu în poezia sa mai grăitoare decât toate încercările mele de a vorbi despre iubire:

Mereu cerşim vieţii ani mai mulţi, aşa-n neştire,
Ne răzvrătim, ne plângem de pierderea noastră,
Şi încă nu-nţelegem că fără de iubire
Se veştejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră;
Rupt din eternitate, el vrea tărâm asemeni
Din care-altoiul şubred să-şi tragă seva nouă;
Noi îl primim cu gheaţă şi-l răsădim în cremeni
Când Dragostea-i unica vecie dată nouă.
Şi-n van acum te mânii pe mine şi m-arunci,
Minunile iubirii n-au stavile pe lume;
Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci,
Oricând şi ori de unde mă vei striga pe nume,
Chiar de-aş zăcea în groapă cu lespedea pe mine,
Tot m-aş scula din moarte ca să alerg la Tine.

Read more...

Cum să iubeşti o asemenea ţară?

>> joi, 10 februarie 2011



Am auzit de multe ori ca ţara noastra este de nimic...si multe altele mult mai crude. Aproape in fiecare zi aud cate o injuratura sau cel puţin o ironie despre....România. Plictisul, apatia, dezgustul faţă de propria ţara a înlocuit foarte uşor patriotismul, care a devenit un termen "obscen", luat în batjocură de mulţi, pe cale de dispariţie în inimile noastre.
Din ce în ce mai mulţi ne îmbolnăvim de maladia denigrării propriei ţări, ne lăsăm spălaţi pe creier şi orbiţi de mass-media, dar ...România nu e acolo. Nu e pe ecrane!

Camil Petrescu spunea "Românii se împart în două clase distincte: Oameni şi ceilalţi..."
Poate ar trebui să îi descoperim pe aceşti Oameni care alcătuiesc România...ei pot fi părinţi, profesori, bunici; de la oameni simpli la oameni cunoscuţi şi... nu trebuie să apara musai la televizor.

De aceea, pentru ca nu am destulă experienţă, dar am credinţă (prostească ar spune unii) în ţara în care m-am născut, vă invit să citiţi doua articole diferite despre România:
Românii - un popor abuzat şi România - o ţară minunată bolnavă de cancer

Extras din articol:
În una din zile, ne-am întîlnit cu reprezentantul agenţiei de turism din Israel care a organizat excursia – un evreu get-beget, născut şi crescut în România. Dinaintea lui, românaşii noştri s-au făcut ca de obicei de rîs, batjocorindu-şi ţara. La care evreul Iacov a spus: „Să nu mai îndrăzniţi vreodată să spuneţi ceva rău despre România!”.


Read more...
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis."

Radu Gyr - Îndemn la luptă

  © Blogger templates Sunset by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP