Firesc dispărut

Experimentul anti-Facebook. Ce a descoperit un student după trei luni fără telefon mobil şi reţele sociale

2012-02-11T12:39:00.000-08:00

Un student de 24 de ani din Chicago şi-a propus să facă un experiment social pe propria piele: timp de 3 luni, din octombrie până în decembrie 2011, el a renunţat să mai folosească telefonul mobil, inclusiv mesajele sms, email-ul, precum şi reţelele de socializare precum Facebook, Twitter sau LinkedIn.

În timpul acestui experiment, tânărul, care studiază copywriting-ul pentru publicitate, şi-a dat seama că unii oameni din preajma sa, pe care îi considera prieteni apropiaţi, nu erau de fapt deloc aşa. A descoperit că, în această pauză de "viaţă virtuală", a ajuns să fie atent la oamenii din jurul său şi a redescoperit romantismul vieţii reale, relatează Yahoo News.

....citeşte mai mult pe
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-in-societate/internetul-si-calculatoarele/18568-experiment-anti-facebook.html

Conferinţă - Omul contemporan între ştiinţă şi conştiinţă

2012-02-11T12:27:00.000-08:00

Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi din România (A.S.C.O.R) - filiala Tulcea şi Seminarul Teologic Ortodox "Sf. Ioan Casian şi Gherman" din Tulcea vă invită Miercuri, 22 februarie 2012, ora 18.00 la sala teatrului Jean Bart din Tulcea, la conferinţa intitulată Omul contemporan între ştiinţă şi conştiinţă susţinută de părintele profesor Vasile Gavrilă - cunoscut realizator al emisiunilor Duhovnicul de la miezul nopţii difuzate pe postul TVR Cultural.

Manifestarea este organizată cu prilejul împlinirii a 15 ani de la înfiinţarea A.S.C.O.R. la Tulcea şi 20 de ani de la înfiinţarea Seminarului Teologic Ortodox la Tulcea.

Intrarea este liberă.

Salvează un suflet!

2012-01-27T13:16:00.000-08:00

Colectivul clasei a XI-a F de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil“ face apel la toți cei care doresc să ajute la salvarea vieţii colegei lor, Denisov Cosmina Adela, bolnavă de leucemie acută.

Fata are nevoie urgentă de un transplant de măduvă. Contul IBAN în care pot depune bani cei care doresc să pună umărul la salvarea unui suflet pot dona orice sumă în contul: RO27PIRB3800464475001000 (Piraeus Bank).

Adela ne-a însoţit la colindat, împreună cu A.S.C.O.R, în pragul sărbătorilor, iar peste o lună a aflat că are leucemie.
În timp ce mulţi tineri îşi petrec majoratele împreună cu prietenii, ea a împlinit frumoasa vârstă într-un spital, luptându-se cu boala... Nu ştiu câţi îşi pot imagina prin ce trece un copil aflat în faţa acestei situaţii. Câta tărie sufletească mai ales îţi trebuie să înduri totul.
Să ne rugăm pentru ea şi pentru părinţii ei. Dumnezeu să le dea puterea de a trece prin această încercare şi de a ieşi cu bine din ea.

Să nu uităm de Sfântul Nectarie care a vindecat atâţia oameni aproape răpuşi de boli incurabile.

(At)omul şi protestul

2012-01-25T11:37:00.000-08:00

În tot acest protest naţional (care arată că românii încă nu sunt spălaţi pe creier) au avut loc diferite evenimente care au atras atenţia opiniei publice. Unul dintre ele, aparent minor, dar care a fost preluat de numeroase canale media este protestul românului din Baia de Arieş.

Nu pare nimic ieşit din comun, însă singura diferenţă dintre el şi cei care protestează în Piaţa Universităţii este faptul că... este singur. Undeva într-una dintre localităţile judeţului Alba, un român a ieşit singur în faţa primăriei. Simplu - protestând. Nu-l deranjează singurătatea. Nici înainte de a ieşi în stradă acest lucru nu a fost o barieră şi nici nu va fi după cum spune chiar el: "Mai bucuros aş fi dacă s-ar întâmpla ceva în România. Eu pot rămâne şi singur, cum am fost şi până acum."

Poate părea amuzantă această realitate, dar în spatele ei se vede ceva mai mult de atât. Facem haz de necaz, îl luam în râs pe acest om sau poate unii consideră protestul său ca fiind un gest neînsemnat, infim ce nu poate schimba NIMIC. E ca şi cum ţi-ai dori să goleşti marea cu o găleată. Aşa am gândi mulţi dacă am fi fost puşi în ceeaşi situaţie. Câţi dintre noi ar avea curajul să protesteze singuri? Nici măcar nu se poate numi manifestaţie ceea ce face acest om fiindcă este... prea singur (conform DEX o manifestaţie înseamnă o demonstraţie în masă). Însă fapta lui întrece legile dex-ului. După legile dex-ului nu există nici un protest, însă după legile fireşti acesta este probabil cel mai mare protest. Şi mă gândesc şi de ce... Fiindcă însăşi singurătatea lui protestează şi îi demonstrează curajul, dar şi simplitatea.

Astfel, structura sufletească a omului e capabilă să desfiinţeze şi să demonstreze cât de limitate sunt multe dintre legile bătute în cuie ale societăţii. Întamplarea aceasta m-a făcut să observ că prin astfel de situaţii trecem şi noi destul de des. Poate că ni s-a întamplat să renunţăm să facem un bine cuiva pentru că ni s-a părut că este inutil... Dar nu numai o faptă, poate un cuvânt sau un mic gest pe care le-am oprimat crezând că nu vor schimba nimic, că suntem prea mici şi singuri de a face ceva. Suntem atât te mici precum... atomii. Dar ştim că atomul, cu toate că este cea mai mică parte a materiei, dacă este spart, produce o energie mai mare decât cea a nitroglicerinei şi a altor substanţe explozive cunoscute. Cu toţii am auzit de bomba atomică, iar unii au şi resimţit efectele sale devastatoare. Astfel vedem cum cea mai mică parte a materiei are o putere de neconceput. Noi am fost înzestraţi, nu cu o forţă distrugătoare, ci creatoare pentru că suntem particule de Dumnezeu. Atomul este cea mai mică parte dintr-un element chimic care mai păstrează însuşirile chimice ale elementului respectiv. Iar noi păstrăm chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar asta spune tot.

Motivational

2012-01-24T14:08:00.000-08:00

Van Gogh a vândut un singur tablou pe perioada vieţii lui. Şi acesta surorii lui, pe un preţ infim. Asta nu l-a oprit, însă, să picteze peste 800 de tablouri.

Beethoven a fost considerat de către profesorii săi fără nicio şansă în calitate de compozitor. Nu i-a ascultat şi a compus 5 dintre cele mai bune simfonii ale sale, fiind complet surd.

Albert Einstein nu a vorbit până la 4 ani şi nu a citit până la 7. Una din profesoare l-a descris ca fiind "încet la minte, nesociabil şi pierdut pentru totdeauna în vise prosteşti". A fost exmatriculat de la şcoală şi a pierdut admiterea la Politehnica de la Zurich. Totuşi, a învăţat să vorbească, să citească şi chiar să facă puţină mate, nu?

Michael Jordan şi Bob Cousy au fost daţi afară din echipa de baschet a liceului. Jordan spunea: "Am eşuat de nenumărate ori în viaţă. De aceea am reuşit."

Winston Churchill a rămas repetent când era pe clasa a 6-a. De fiecare dată când a candidat a fost înfrânt, până când a împlinit 62 de ani şi a devenit Prim Ministru. El a scris mai târziu: "Never give in, never give in, never, never, never, never - in nothing, great or small, large or petty - never give in except to convictions of honor and good sense. Never, Never, Never, Never give up."

Sigmund Freud a fost huiduit pe scenă când şi-a prezentat pentru prima oară ideile comunităţii ştiinţifice din Europa. S-a întors la biroul lui şi acontinuat să scrie.

Profesorii lui Thomas Edison spuneau despre el că "e prea prost ca să înveţe ceva". A fost concediat de la primele două joburi ale sale, fiind considerat neproductiv. Ca inventator, a făcut 1000 de invenţii lipsite de succes, înainte de a reuşi să inventeze becul. Întrebat de un reporter cum s-a simţit să eşueze de 1000 de ori, Edison a spus: "Nu am eşuat de 1000 de ori. Becul a fost o invenţie cu 1000 de paşi."

Walt Disney a fost concediat de editorul unui ziar, pe motiv că nu are imaginaţie şi idei bune. A dat faliment de mai multe ori până să construiască Disney Land-ul. Dealtfel, propunerea parcului a fost refuzată pe motiv că nu ar atrage pe nimeni.

Charlie Chaplin a fost iniţial refuzat de către studiourile din Hollywood, pantonima sa fiind considerată un nonsens.

Profesoara lui Enrico Caruso i-a spus acestuia că n-are voce şi că nu poate să cânte deloc. Părinţii vroiau ca el să devină un inginer.

Când Pablo Casals a împlinit 95 de ani, un reporter l-a întrebat "Domnule Casals, aveţi 95 de ani şi sunteţi unul dintre cei mai mari violocenlişti din toate timpurile. De ce încă mai exersaţi 6 ore pe zi?" Domnul Casals i-a răspuns: "Pentru că încă cred că fac progrese."

A ierta înseamnă...

2012-01-15T11:14:00.000-08:00

"A ierta înseamnă a renunţa la tine însuţi, la dreptul tău, la dreptatea ta pentru a îndreptăţi pe cel ce ţi-a greşit, înseamnă să mori tu pentru a lăsa pe altul să trăiască. Cu alte cuvinte, a ierta înseamnă să reîntorci la viaţă, să dăruieşti viaţă. În acestea ne facem asemenea cu Dumnezeu."

Din cartea " A iubi înseamnă a ierta" - Savatie Baştovoi

Mărturia lui Andrea Bocelli

2012-01-05T11:54:00.000-08:00

Dacă încă nu aţi ajuns încă pe site-ul Orthografitti, mai jos se află un articol scris de Laurenţiu Dumitru, coordonatorul revistei ortodoxe pentru tineri, despre mărturia lui Andreea Bocelli.

Celebrul tenor italian Andrea Bocelli este arhicunoscut atât celor tineri, cât și celor mai în vârstă. Glasul său, de o frumusețe aparte, încântă orice suflet sensibil.

De ceva timp, circulă pe internet o înregistrare video deosebită cu Andrea. Pe scena unui teatru, el spune lumii o poveste pe ritmuri de pian, povestea unei tinere soții, internate pentru ceea ce părea a fi o criză de apendicită. Femeia află că este însărcinată, dar medicii o sfătuiesc să avorteze, pentru că altfel va naște un bebeluș cu dizabilități. Femeia, plină de curaj, refuză. Iar cântăreţul încheie simplu și emoţionant: „Tânăra aceea era mama mea, iar eu sunt copilul. Poate că sunt părtinitor, dar pot să vă spun că a fost decizia corectă. Sper că povestea mea va încuraja și pe alte mame care trec prin momente dificile, dar care își doresc să salveze viețile bebelușilor lor”.

Apoi, interpretează un scurt cântecel de pe ultimul său album, un cântec vesel, foarte îndrăgit de copiii lui: „Vreau să trăiesc așa, cu soarele pe față, și să cânt fericit, cu o fericire supremă. Vreau să trăiesc așa, cu aerul munților, pentru că această bucurie nu costă nimic”.

Născut cu un glaucom grav, Andrea Bocelli a orbit total la vârsta de 12 ani, după un accident de fotbal. A făcut studii muzicale și de drept. A lucrat o vreme ca avocat, iar seara cânta în baruri, pentru a-și suplimenta veniturile. Astăzi, cântă pe marile scene ale lumii și vinde zeci de milioane de albume cu înregistrările sale.

Ne-am dori ca mărturia lui Andrea Bocelli să încurajeze şi tinerele noastre cititoare aflate în faţa unei decizii cruciale pentru destinul lor vremelnic și veșnic, să nu săvârșească păcatul greu al uciderii, să lupte pentru viață.

Laurenţiu Dumitru

Următorul filmuleţ este un clip documentar despre industria avorturilor, manipularea oamenilor şi marturiile medicilor din domeniu. Informaţiile sunt preluate din cartea Marketing pentru genocid, prezentate într-un scurt rezumat. Calitatea filmuletului nu e prea buna, însă conţinutul merită dacă aveţi răbdare să-l vizionaţi. Recomand tărie sufletească pentru cele prezentate aici(am încercat să nu fie totuşi atât de dur precum alte documentare). Probabil cea mai monstruoasă practică a omenirii - crima legalizată.

Cum am vrut să mă fac sfânt

2012-01-03T08:41:00.000-08:00

Va propun în noul an o invitaţie la lectură. Cititul poate părea demodat pentru unii atâta timp cât există filme fascinante(?), cu toate acestea cărţile întrec industria cinematografică. Ele folosesc un efect special: imaginaţia fiecăruia.

Nu ştiu dacă aţi auzit de ea sau aţi citit cartea lui Virgil Gheorghiu, Ora 25( pe care orice român ar trebui să o citească), tradusă, de altfel, în multe limbi, fiind un succes internaţional. Însă nu aceasta m-a făcut să-l iubesc atât de mult pe autor. Admiraţia mea a început odată cu citirea primelor file din Cum am vrut să mă fac sfânt. Cartea am citit-o pe bancheta din spate a maşinii, mergând prin Moldova, chiar în regiunea de care se povestea. Nimic nu poate fi mai frumos decât peisajele Neamţului şi Sucevei care însoţeau rândurile cărţii. Autorul ne ia de mână şi ne duce în satul lui Războieni, Valea albă, locul unde se naşte şi-şi petrece copilăria. Nu vă aşteptaţi la descrieri lungi şi plictisitoare - suspansul nu lipseşte. Povestitorul ne evocă amintiri vii, pline de spiritualitate care totodată îl îmbogăţesc cultural pe cititor. Asta mi-a plăcut cel mai mult. Prin aparent simpla povestire, am aflat noţiuni nu numai de teologie, dar şi de istorie, de toponimie, afli de unde provine numele de Neamţ, de Valea albă, de botanică, medicină, biologie, greacă şi multe altele.

Când am fost mici, mulţi dintre noi vroiam să devenim doctori, balerine, cântăreţi sau musafiri, dar Virgil vroia să devină sfânt. Dându-şi seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, Virgil îşi propune să se facă sfânt. Află de la tatăl său, care este preot, că ceea ce trebuie să facă este să-şi iubescă duşmanii. Aici intervine marea problemă: Virgil constată că nu are nici un duşman. Şi rugăciunea mea cea mai arzătoare este să am cel puţin unul, şi cât mai repede cu putinţă.

E amuzat să afli cum un copil de 7 ani caută să îşi facă apariţia un duşman în viaţa lui pentru a-l iubi. Trece ceva timp şi în sfârşit duşmanul mult visat apare, însă Virgil constată că nu îl poate iubi. Dar odată ce neînţelegerea este rezolvată, acest prim duşman se transformă în prieten în scurt timp, Virgil fiind iar în "criză de duşmani". Autorul ne povesteşte multe întâmplări din copilăria sa teologică, dar şi fapte istorice care nu se învaţă la şcoală(originea strămoşilor săi, despre ienicerii armatei otomane, despre Ştefan cel Mare). Urmând firul narativ al întâmplărilor suntem îmbogăţiţi de învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi descoperim dumnezeiasca şi Sfânta Liturghie aşa cum nu ne-am imaginat niciodată. Mulţi dintre noi merg la biserică şi nu ştiu ce semnificaţie are fiecare parte din Sf. Liturghie şi tot ce se întamplă în cadrul acesteia. Citirea acestei cărţi aduce o perspectivă nouă asupra spiritualităţii faţă de cum am fost noi învăţaţi, de aceea oricine o poate citi cu uşurinţă, şi cei care de abia au luat contact cu Ortodoxia şi cei mai adânciţi în credinţă, dar şi cei care până acum au rămas indiferenţi.

În final, Virgil ajunge să doarmă pe aceeaşi sobă cu un vestit criminal, care spera el să fie un adevărat duşman (conversaţia celor doi e fascinantă, de altfel fiecare filă te determină să continui lectura). Cum se ajunge până aici vă las să descoperiţi singuri şi vă mai las să descoperiţi dacă acest criminal chiar devine un duşman pentru Virgil.

Din cuprins:

1.Nefericirea de a te numi Virgil
2.Bios kai politeia
3.Strămoşii, albi ca neaua
4.De ce ţinutul meu natal se numeşte Neamţ?
5.Cum am ajuns la 7 ani vornicel călare al Împărătesei cerurilor
6.De ce la noi preoţii au femei şi copii în timp ce în alte părţi sunt celibi
7.Evreii m-au numit Malac
8."Pâinea noastră cea de toate zilele" în gura unui mâncător de mămăligă
9.Bumbacul egiptean
10.Crima de duminică dimineaţă din casa parohială
11.Biserici şi orhidee
12.Părintele Melchisedec, Marele Scobai, parohul Ierusalimului de pe Ozana
13.Repetiţia generală a învierii morţilor
14.Dumnezeu îmi aude rugăciunea şi îmi trimite primul duşman: ucigaşul din Ierusalim, ca să locuiască împreună cu mine
15.Călătorind între cele două Ierusalimuri

imagine 1 : www.orthphoto.net

Revelion - Veşnic sau efemer?

2011-12-31T06:27:00.000-08:00

Ne pregătim atât de mult pentru acele secunde când ne vom spune "La mulţi ani!"... ne rezervăm locuri la restaurante, umblăm prin mall-uri zile bune să găsim ţoale de îmbrăcat, facem meniuri sofisticate, întocmim un adevărat program al petrecerii de revelion, nu mai spun de aranjamente, invitaţi, muzică, decoraţiuni, de la fundiţa de la intrare până la paharele de cristal. Toate acestea sunt premeditate câteva luni bune...Totul pentru a serba câteva secunde. Tot timpul, banii, energia, sufletul chiar, pentru câteva secunde! Starea febrilă a sufletelor noastre pentru acele momente ale petrecerii de Revelion contrastează puternic cu placiditatea, lenea şi ignoranţa faţă de Veşnicie. Dacă suntem în stare să facem atâtea pentru câteva clipe trecătoare, cu atât mai mult ar trebui să tânjim şi să facem totul pentru Veşnicie... în final cu ce vom rămâne? Veşnicie sau efemeritate?

Vă urez tuturor un an nou plin de veşnicie. Plin de iubirea lui Dumnezeu!

Dar munţii unde-s? (Nu ştiu ce să fac mai departe)

2011-09-26T09:25:00.000-07:00

Când eram mica vroiam să devin astronaut. Eram sigură că voi ajunge cel puţin pe Luna, că voi explora spaţiul, stelele, planetele... Eram atât de pasionată de astrologie, încât credeam că voi avea sufiecient timp să rezolv misterele întregului univers. Acum, acea siguranţă încăpăţânată şi acea certitudine s-au transformat în... nimic.

Nu ştiu ce facultate să urmez şi nici ce profesie să aleg, deşi ştiu ce îmi place şi ce înclinaţii am. Constat că mulţi dintre tinerii de azi împărtăşesc aceeaşi stare de nesiguranţă. Suntem confuzi, iar perspectiva de viitor nu e tocmai bună în societatea actuală. Cu toţii observăm că locuri de muncă se găsesc greu, se fac multe disponibilizări, salariile sunt reduse, nici nu se mai pune problema de a face ceea ce-ţi place în domeniul profesional, rar găseşti pe cineva care practică o meserie cu pasiune şi dedicaţie şi mai este şi plătit bine pentru asta. Cele 2 aspecte, clar nu sunt compatibile. Vedem cum mulţi sunt absolvenţi de facultăţi, deţinători de diplome false, cum unii urmează o facultate, învaţă şi sunt constrânşi financiar, mai apoi, să practice meserii care nu au nici o legătură cu ce au învăţat atâţia ani. Unii se bazează pe banii părinţilor, alţii sunt absolut ignoranţi...iar cei care învaţă şi se remarcă de cele mai multe ori aleg calea străinătăţii, ce poate fi o amăgire sau poate nu. Şi aici e un teren alunecos, instabil.

Se pare că viitorul este un deşert de nisipuri mişcătoare. Trebuie să alegem între a fi şi a avea, între mulţumire sufletească sau un salariu bun. Nu o să fac analiza economică sau socială şi nici nu o sa răspund la întrebarea dacă banii aduc fericirea sau dacă trebuie să facem chiar orice pentru bani... Sunt răspunsuri pe care trebuie să le căutăm singuri în inima noastră. Eu doar vreau să mă întreb ce vom face noi, tinerii de acum, mai departe.

Situaţia de acum îmi aminteşte de poezia "Dar munţii unde-s?" de Lucian Blaga. Noi, tinerii şi nu numai, în general orice om, suntem înzestraţi cu o putere ce poate muta şi munţii din loc. Se spune că avem vise măreţe, idealuri, obiective pe care să le împlinim. Suntem plini de vitalitate şi nimic nu ne descurajează atâta timp cât ştim ce vrem şi pentru ce luptăm. Dar dacă munţii lipsesc? Rămânem doar cu puterea? La ce bun atâta determinare dacă nu avem ce să escaladam? Dacă noi nu avem nici o ţintă, nici un scop spre care să înfruntăm orice obstacol? Ne pierdem acea capacitate, putere de a muta munţii, atunci când aceştia dispar. Cănd ştim sigur spre ce ne îndreptăm, când avem un ideal, suntem motivaţi şi reuşim să înfruntam piedicile ce se ivesc în calea noastră. Dar dacă nu avem nimic? Toată energia noastră se risipeşte în van aşa cum versurile melodiei lui Robin Williams transmit- Coz' I got to much life running through my veins, going to waste. Avem multă viaţă înăuntrul nostru, care de cele mai multe ori este risipită sau vândută pe lucuri ieftine şi ştim bine cum picăm în diferite capcane ale lumii de azi, care ne vlăguiesc de energie. Parcă ne-am pierdut într-un labirit din care nu vrem să ieşim pentru că suntem prea obosiţi sufleteşte. Obosiţi cu telefoane, calculatoare, i-phone-uri, televiziune, facebook, modă, filme, jocuri... etc. Obosiţi şi fără busolă într-o lume 6D.

Această busolă nu poate fi decât Dumnezeu, ca un prieten, ca un Tată, aşa cum El însuşi ne-a spus să ne rugăm Lui. El ne poate învăţa să mergem pe marea învolburată de acum şi ne poate arăta şi munţii pe care trebuie să îi urcăm. Poate că avem de urcat mult, poate chiar Everestul, poate că încă ceaţa e prea mare şi nu vedem nici un munte, darămite varful. Avandu-L pe Hristos alături pe drum, pe Maica Sa şi pe Sfinţi... nimic nu trebuie să ne descurajeze. Şi cum spunea cineva: "Viaţa te urcă şi te coboară: azi eşti director, mâine eşti şofer. Important este să nu te agăţi cu disperare de nimic: ce vrea Dumnezeu aceea să fii. Şi indiferent de modul în care te tratează oamenii, tu acelaşi să fii. Că oamenii sunt schimbători: ba te scuipă, ba se pleacă în faţa ta dacă au impresia că vor câştiga ceva prin asta."

Sfântul Nectarie şi ocrotirea lui

2011-09-04T00:13:00.000-07:00

Pe peretele opus din salon, am văzut, printre alte iconiţe, şi pe cea a unui sfânt drag mie. După ce m-am uitat mai atent, mi-am dat seama că era Sfântul Nectarie. Văzându-i chipul m-am liniştit, însă teama nu a dispărut cu totul. Ajunsesem în acel salon de spital pentru o problemă minoră care trebuia rezolvată printr-o incizie. Nu era nimic grav, însă trebuia să fiu internată peste noapte. Spre surprinderea mea am reuşit să mă conformez repede cu gândul de a dormi acolo, fără să mai sesizez condiţiile pe care le găseşti în spitalele din ţară... de unde poţi pleca cu mai multe boli decât ca atunci când ai venit (mama statea ca pe ace când a văzut unde trebuia sa dorm). Cu toate că mama insista să nu rămîn la spital peste noapte, decizia doctorului era fermă: rămâneam acolo. Ceva mai târziu, după ce am vorbit cu o rudă a doctorului, am aflat că nu e cu putinţă să mă externeze după ce internarea e făcută, întărea acest lucru şi faptul că nici măcar pe vărul său nu îl lăsase să plece după o intervenţie asemănătoare cu a mea. Am scris atâta despre plecatul acasa pentru că nimeni nu îşi doreşte să rămână acolo nici măcar câteva ore.

După incizie am revenit în salon unde atmosfera te făcea să te simţi mai bolnav decât eşti. Stăteam acolo şi mă uitam cum plouă, cum stropii intră prin sita lipită cu leucoplast. Peste câteva ore de la intervenţie a venit mama, iar apoi doctorul, consultându-mă. Totul decursese bine, fapt ce m-a bucurat, dar mai mult decât atât puteam să plec acasă. După această veste, aproape că nu mă mai durea nimic. Pe hol am întrebat-o pe mama cu cine a vorbit de medicul a spus atât de convins că pot pleca. Mă gândeam că insistase sau că vorbise cu cineva apropiat doctorului, însă mama mi-a răspuns stăpână pe sine: "Cu Sfântul Nectarie." Se rugase Sf. Nectarie. Eram bucuroasă. Eu nu avusesem curajul să-i spun sau să-i cer nimic Sfântului. Îi mulţumesc că prin rugăciunea mamei mele, Sf. Nectarie nu a lăsat-o să se îngrijoreze şi m-a protejat şi pe mine.
Aceasta e mica mea mare minune, însă Sf. Nectarie a făcut şi face minuni incredibile. Drept urmare s-a scris şi această carte...
Dumnezeu face minuni în fiecare secundă prin Sfinţii Săi.

Cerşind pentru Dumnezeu

2011-07-07T03:51:00.000-07:00

Îl cheamă Dobri Dobrev, din satul Bazlovo, Bulgaria, are 97 de ani şi este cerşetor. Un altfel de cerşetor, după cum veţi vedea. Păr lung, alb, costum popular, opinci, ochi blânzi şi senini. Cerşeşte pe străzile Sofiei, luminos şi smerit. Gest uluitor, sărută mâna unui copil care l-a miluit.

Un sfânt coborât din icoane, foarte sus în smerenia sa. Cerşeşte nu pentru sine, ci pentru Hristos. Stă umilit, adică smerit, în mână cu o cutiuţă de tablă, în faţa Catedralei „Sfântul Alexandru Nevski”, sau în faţa Bisericii „Sfinţii Chiril şi Metodie”, donând apoi toţi banii, dar absolut toţi, Bisericilor pentru restaurare sau subzistenţă, precum şi fraţilor creştini mai săraci şi mai nevolnici decât el. Bătrânul cerşetor donase numai Catedralei „Sfântul Alexandru Nevski” suma de 35.700 leva, adică în jur de 20.000 de euro, cum rezultă chiar din condicile parohiale. Bătrânul cerşetor este săracul bogat al miracolului evanghelic şi răscumpără vremurile sub bucata lui de cer.

Preasfinţitul Tihon al Tiveriopolei a declarat presei, „Nu mi-a venit să cred când am văzut chitanţa şi este, incredibil, cel mai mare donator al Catedralei Patriarhale, Moş Dobri, cerşetorul îmbrăcat în costum popular, cel care se închină înaintea tuturor. Acest om atât de sărac şi smerit, a făcut cea mai mare donaţie din ultimul deceniu pentru Biserica „Sfântul Alexandru Nevski!”

Bătrânul cerşetor pentru Hristos are un venit lunar de 80 de euro şi vine la Sofia pentru a aduna bănuţ cu bănuţ, niciodată pentru sine. Îi salută pe toţi, şi se închină în faţa tuturor. Un bătrân de aproape o sută de ani, sărutând mâna unui copil de opt ani, pentru bănuţul primit. Nu este bănuţul lui, este bănuţul lui Hristos!

Reclama împotriva alcoolismului

2011-06-26T11:14:00.000-07:00

Patima beţiei

Stalactita

2011-05-13T10:21:00.000-07:00

Tăcerea mi-este duhul -
şi-ncremenit cum stau şi paşnic
ca un ascet de piatră,
îmi pare
că sunt o stalactită într-o grotă uriaşă,
în care cerul este bolta.
Lin,
lin,
lin – picuri de lumină
şi stropi de pace – cad necontenit
din cer
şi împietresc – în mine.

Lucian Blaga

Muntele Athos (la Emisiunea "60 de minute" CBS) - un minidocumentar minunat

2011-05-12T11:54:00.000-07:00

Linia

2011-05-12T11:31:00.000-07:00

Linia vieţii mele,
printre morminte şerpuind,
mi-o dibuiesc, mi-o tâlcuiesc
pe jos - din flori, pe sus - din stele.

Nu-n palma mea,
ci-n palma ta
e scrisă, Doamne,
linia vieţii mele.
Ea trece şerpuind
prin veri de foc cu grele poame,
prin ani-dumineci, sfinte toamne.

Lucian Blaga

Pildă VIDEO: De ce nu ne ascultă Dumnezeu rugăciunile....

2011-04-29T10:45:00.000-07:00

Psalm de Paşte

2011-04-24T03:07:00.000-07:00

Ce bine mi-e a-ţi recunoaşte
Ştergarul alb de in la porţi,
Te-ai pregătit şi tu de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Pe mal de rîu mai cîntă broaşte
Şi rîul cîntă-n contraforţi,
Reînviem şi noi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

A re-nvia, a te mai naşte
E darul crudei tale sorţi,
Să ne privim în ochi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Asinul ce pe pietre paşte
Te reînvaţă să suporţi,
Şi ani pustii, şi Zi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Şi vom muri, şi ne vom naşte,
Şi plini de sorţi, şi fără sorţi,
Dar vom avea o Zi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Mă poţi vedea, te pot cunoaşte,
Cum mă comport, cum te comporţi,
Cînd prin lumina grea de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Creştine, ca să poţi renaşte,
Deschide crucii orice porţi,
Rectitoreşte-te de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Adrian Păunescu

Răstignitorii

2011-04-21T03:28:00.000-07:00

Coborarea lui Iisus pe pamant a fost un moment vadit inoportun, un fapt ce a stingherit mersul omenirii, ce a dat peste cap toate planurile. Practic, El nu trebuia sa vina. Trebuia sa fie doar o idee, un concept, un viitor mult prea indepartat sau chiar o utopie. Dar iata ca a venit ca un Adevar ce cutremura temeliile lumii! "De ce ai venit, Doamne? Acum... trebuie sa te rastignim pentru ca numai prin simpla prezenta a ta, lumea construita de noi iese la iveala ca fiind o mare minciuna. Nu intelegi ca daca tu existi, tot ce am faurit pana acum se prabuseste si nu putem accepta ca ne-am inselat atat de crunt."

De aceea, in absurditatea si nerozia mintii omenesti, singura cale de indepartarea a acestul obstacol - Dumnezeu - este moartea. Da, Dumnezeu trebuie sa moara, sa dispara cumva ca sa ne continuam vietile linistiti. Trimitem soldati care sa Il ucida inca de la nastere, Il alungam cu pietre cand spune adevarul, il numin demonizat cand ii vindeva pe cei posedati, ne aratam ranjetele dispretuitoare cand iarta pacatele, vindeca bolnavi - spunem ca e vrajitor, vine la noi - il biciuim, ne daruieste chipul sau - il scuipam, ne deschide portile Cerului - ii straspungem trupul cu o sulita, ne imbratiseaza - il rastignim. Dar nu noi l-am rastignit. Nu noi. Ei, cei de atunci, unii de-a dreptul inconstienti, altii lucizi si foarte constienti de faptul ca trebuie omorat, El, cel ce este Fiul lui Dumnezeu celui Viu.

O, si cat ii condamnam pe rastignitorii lui Hristos, plangand moartea Sa de acum doua milenii, nerealizand ca sub ochii nostri inlacrimati il conducem iar spre cruce. Si iata ca are loc o repetabila răstignire. Ne miram de cruditatea rastignitorilor, ne batem in piept si ne tanguim, ne inspaimanta chinurile Mantuitorului. Totusi nu vedem ca azi chinurile Sale sunt intensificate cu batjocura, cu ras perfid si cu o groaznica necredinta, dar si cu o mare viclenie. "Faceti-L profet, geniu, un mare invatat, guru daca vreti, dar nu Fiul lui Dumnezeu." Azi daca ar veni, L-am duce in sanatoriu, i-am spune ca a incalcat legile europene venind in aceasta lume sau poate direct in inchisoare. Sigur l-am duce la un psiholog, asa, avand o animalitate calma si politicoasa. L-am conecta la aparate, am pune faimosii cercetatori sa ii observe activitatea neuronala si am avea grija ca nu cumva sa mai invieze o data crezand cu absurditate ca tehnologia are puterea sa impiedice Adevarul.
Intr-adevar, suntem mai politicosi, mai cu bun simt, cu o corectitudine politica, dar in esenta aceeasi rastignitori.

Răstignitorii ne-au lasat mostenire cateva cuie in buzunar, acolo, in buzunarul din stanga la piept. ... il pironim pe Hristos in fiecare zi. El se urca bland pe cruce, isi pune sufletul pentru noi si inviaza peste timp, peste istorie. Si poate maine nu il vom mai rastigni...

... ne luam cuiele si ne pironim patimile.

Preluare foto: Rastignitorii - Vasile Negus

Poveste

2011-03-14T03:37:00.000-07:00

Se spune că Dumnezeu a trimis odată un înger pe pământ să-i aducă cel mai preţios lucru. A umblat mult să caute un lucru care să-I placă lui Dumnezeu. A nimerit întâi într-un loc unde un om căzuse mort pe câmpul de luptă. Crezând că sacrificiul acestuia trebuie să fie cel mai preţios lucru, s-a apropiat de el, a luat o picătura de sângele vărsat şi a adus-o la Dumnezeu. Acesta i-a răspuns: " Într-adevăr, ceea ce mi-ai adus e un lucru mare, dar poate că nu e cel mai mare. Mai du-te, caută şi vezi poate mai găseşti."

A mers îngerul din nou şi a nimerit la un spital. Acolo a găsit o infirmieră ce şi-a jertfit viaţa pentru un om care suferea de o boală incurabilă şi molipsitoare. Îngerul a luat ultima ei suflare şi a dus-o lui Dumnezeu crezând că a găsit de data aceasta cel mai preţios lucru. Dumnezeu i-a răspuns: " E mare, într-adevăr sacrificiul pe care l-a făcut infirmiera pentru aproapele ei, dar poate există ceva şi mai mare."

A venit îngerul din nou pe pământ şi a găsit un om foarte păcătos, un tâlhar care tocmai se pregătea să jefuiască o familie de creştini. Dar înainte de a intra în casă, s-a uitat pe geam şi a văzut-o pe femeie cum făcea rugăciunea de seară pruncului. În clipa aceea, hoţul şi-a amintit de mama sa, care la fel procedase şi cu dânsul când era mic. Dintr-odată l-a cuprins o remuşcare puternică. I-au venit în minte toate nedreptăţile făcute. Impresionat de liniştea şi pacea de pe chipul copilului şi îngrozit de fapta ce voia s-o săvârşească, i-a scăpat o lacrimă.
Văzând-o, îngerul şi-a zis: " Aceasta trebuie să fie!" A luat lacrima şi a dus-o. Dumnezeu I-a răspuns: " Aceasta este! Ai găsit-o! Lacrima de pocăinţă. Lacrima de întoarcere a celui ce părea pierdut pentru totdeauna."

după Lev Tolstoi

Trei sferturi în cer

2011-03-12T12:31:00.000-08:00

In oamenii de pe aici e Dumnezeu, pesemne
Cand ei in curti cu pasii mici aduc in case lemne
Si e o liniste de rai in gestul lor de-o viata
In care dau nutret la cai si oile-si rasfata
Dar mai ales in tot ce fac e semn ca nu li-i frica
Un suflet clar din trup opac la ceruri se ridica

R: Si uneori, la focul mic
Din casa lor sarmana
Isus, induiosat un pic
Coboara din icoana

O capra si-a zdrobit un corn sarind pe usa sparta
Desenul fumului din horn e opera de arta
Si-n toate sipcile din gard un clopot mai tresare
Cand vreascurile-n brate ard cu-o mistica ardoare
Ninsorile nici nu mai cad in viscoliri cu vaier
Scanteietorul lor rasad pluteste bland in aer.

Respira-n toate un mister ce satul il indruma
Trei sferturi sa se afle-n cer si doar un sfert in huma
Si nu se stie sunt tarani sau ingeri sunt, pesemne
Cei care de atatia ani aduc in case lemne
Si sufla-n focul lor mereu, sporindu-le nadejdea
Sa-i fie cald lui Dumnezeu, aflat in toti acestia

(Adrian Paunescu)

România În premieră

2011-03-01T13:59:00.000-08:00

„În premieră" cu Carmen Avram este cu adevărat o premieră pe piața românească. Emisiunea se definește extrem de simplu: „excelență în jurnalism”. De la subiectele alese până la felul în care sunt filmate și împachetate, „În premieră” înseamnă forță, diversitate și nu în ultimul rînd, întoarcerea la noțiunile de bază ale jurnalismului."

Emisiunea a debutat în seara aceasta la Antena 3 cu reportaje care nu pot fi definite decât prin măiestrie, putere, emoţie şi multă muncă. Într-o manieră inedită sunt prezentate anchete, portrete de oameni excepţionali şi fenomene sociale care schimbă lumea.
De la şocant până la emoţionant şi cutremurător, reportajele au fost prezentate astfel...

Primul reportaj va fi o anchetă despre o resursă imensă a României - aurul, un zacamant de 54 de miliarde de dolari care ne-ar putea ajuta sa platim si de 3 ori datoria catre FMI daca cei din conducere si-ar da interesul. Avem apoi povestea unui supraom, un bărbat care a fost de mic orb, surd şi mut şi care a reuşit imposibilul: să vorbească, să înveţe limbi străine, să cunoască lumea. Ultimul material prezentat astazi e de un umor nebun, despre ţiganii expulzaţi din Franţa, care s-au întors la Paris şi care trăiesc sprijiniţi chiar de oficiali francezi.

Pe lângă reportajele care au avut un impact considerabil asupra mea, m-au impresionat oamenii care muncesc pentru această emisiune. Oameni tineri, specialişti, inteligenţi... cu o putere de muncă ieşită din comun. Oameni care vor să arate o altă faţă a României: Realitatea.
Toate aceastea într-un timp în care ori ţi-e frică ori ţi-e silă să te mai uiţi la televizor. Când peste tot se promovează nonvalori şi prostie, când parcă se vrea o îndobitocire crasă a noastră, apare o emisiune, printre puţinele emisiuni realizate cu mintea, cu sufletul şi inima. În premieră este o realizare care oferă nădejdea că mai există oameni cu o coloană vertebrală, chiar dacă noi am văzut până acum numai cocoşaţi.

In premieră este una dintre putinele emisiuni care mai sunt la noi în ţară şi care arată ceea ce trebuia să fie mass-media de fapt şi nu ceea ce a devenit în timp: spălarea creierului şi a conştiinţei.

Reportaj despre o altă Românie

2011-02-27T06:56:00.000-08:00

Amintire cu Dumnezeu - Sf. Botez

2011-02-20T04:50:00.000-08:00

Simbol sau Taină?

În zilele noastre botezul este privit ca un simbol, credinţa multora slăbind. Contactul cu sectele apărute ce afirmă că nu botezul, ci credinţa este cea care mântuieşte, numai adulţii putând să îşi mărturisească credinţa, nu şi copiii, a ridicat unele întrebări şi nedumeriri în mintea oamenilor. Pe lângă toate acestea uităm ce a spus Mântuitorul: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca acestora este împărăţia Cerului.” Dacă Dumnezeu cheamă copiii, noi de ce i-am opri de la Sf. Botez? Într-adevăr, cei mici nu pot crede la varsta la care sunt botezaţi, de aceea sunt botezaţi în baza credinţei părinţilor spirituali, naşii. De multe ori Mântuitorul a făcut minuni şi a vindecat oameni pentru credinţa apropiaţilor acelora. Pentru că mintea umana nu poate să cuprindă aceasta Taină a Botezului ce semnifică lucrarea lui Dumnezeu asupra noastră, este deseori redusă la starea de simbol, creştinismul fiind doar un concept la care se aderă mintal. Puterea Botezului, naşterea din apă şi din Duh transcede timpul şi simbolistica. Daca psihicul uman limitat nu poate înţelege această Taină, nu înseamnă că ea nu există.

În tot acest timp de mii de ani în care Dumnezeu ne cheamă la el, noi, oamenii suntem veşnic în căutare. O căutare ce înseamnă mai mult decât mâncare şi haine, o căutare ce izbucneşte într-un dor divin, care deşi este reprimat şi înlocuit cu dorinţe inutile, cu vise amăgitoare, el totuşi macină conştiinţa şi revine la suprafaţă de fiecare dată. Aspiraţia sufletului după desăvârşire constituie toată istoria omului.

Întâlnirea

Îţi mai aminteşti când L-ai întâlnit prima dată pe Dumnezeu? A fost la Sf botez. Eram mici atunci, mintea noastră a uitat... inima însă nu. Ea e cea care poartă această amintire veşnic în timpul vieţii noastre. Este ca un foc ascuns în tăciunii inimii. Unii oameni reînnoiesc acel moment prin legatura cu Dumnezeu care biruie timpul, unii il uită ca pe o fotografie veche ce nu mai e la moda. Atunci, la Sf Botez, am fost îngropaţi împreună cu Hristos, am stat cele trei zile în mormânt prin cele trei afundări în apă. Pentru a fi nemuritori, am murit mai întâi. Am murit păcatului şi am înviat împreună cu Hristos. Atunci, la Sf. Botez, se naşte Dumnezeu în om şi omul în Dumnezeu. Şi nu a existat nici o durere. Fiind prunci, am fost eliberaţi de păcatul strămoşesc şi sufletele noastre au fost curate. Procesul divin prin care Dumnezeu se naşte în inima omului constituie un adevăr viu, adânc ce se săvârşeşte ca o întalnire între iubitor şi cel iubit.

Provocarea vieţii

Treptat după ce ne afundăm în adâncul lumii acesteia, chipul omului se strică dacă se şterge chipul lui Dumnezeu din suflet. Atunci începem să căutăm sensul nostru, sensul vieţii. O căutare febrila, care răspunde la chemarile înşelatoare ale lumii. Oricât de mult lumea încearca să reprime strigătul lui Dumnezeu către noi, acesta nu poate fi înlăturat. El vine chiar din inima noastră.

Dupa ce am fost botezaţi, mulţi factori văzuţi şi nevăzuţi au lucrat ca noi să pierdem acea stare de sfinţenie oferită de Dumnezeu. Cu cât am înaintat în viaţă, a intrat în joc şi voinţa noastră ce trebuia să discearnă între bine şi rău, între ceea ce ne face să fim oameni şi ceea ce ne umileşte întreaga fiinţă. Dupa ce patimile ne cuprind sufletul, realizăm cu fruntea îngândurată şi obosită că sfinţenia primită la botez a fost prea uşor pierdută, nu ne-am luptat aproape deloc pentru ea. De abia când simţim efectele păcatului în viaţă, începem să îl căutam pe Dumnezeu. El... bland, cu suferinţă de părinte, ne tămăduieşte rănile, iar noi mărturisindu-ne păcatele simţim toata durerea adunată până atunci în anestezia provocată de zădarnicia lumii. De abia atunci vom simţi realitatea creştinismului.

Realitatea creştinismului

Că degeaba ştim despre Dumnezeu o mulţime de lucruri, dacă nu îl ştim pe El; că este greu să ierţi şi să iubeşti, să te rogi pentru toţi; că e dificil să înlături răutatea din tine, că mărginirea doare, că se vor ridica piedici în drumul tău care vor să te zdrobească, că rugaciunea nu e o repetare mecanica, că dacă noi suntem veşnici atunci propunerile societăţii nu sunt de folos spiritual, că e greu să trăieşti între irozii vremurilor noastre pe care trebuie de asemenea să îi iubeşti. În toate greutăţile acestea niciodată nu vom fi singuri, doar dacă îl vom închide pe Dumnezeu în ceruri, refuzând să credem realitatea că El este aici cu noi pretudindeni.

Să nu ne amăgim fugind după doi iepuri, ca mai apoi să rămânem doar cu alergatul; pentru că aceasta este dorinţa societaţii: să fugi. Să fugi de tine, de Dumnezeu şi de tot ce a mai rămas uman în noi. Însă dacă ne vom opri vom simţi focul cel Viu care a fost sădit în noi încă de la Sf. Botez, doar atunci ne vom aminti cine suntem cu adevărat, nu ceea ce ne-a impus societatea să fim. O clipă în care să ne oprim din fuga inutilă dupa himere şi va fi un moment câştigat pentru că vom auzi cu siguranţă bătaile din uşa inimii.

Un sfânt în iadul comunist

2011-02-14T11:55:00.000-08:00

Azi se împlinesc 59 de ani de la plecarea lui Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor, către Domnul. Un sfânt care nu este trecut încă în calendar, însă cu siguranţă este în inimile noastre. Prin rugaciunile sale, blândeţea, puterea iubirii şi modelul de viaţă creştină pe care ni l-a dăruit, el ne călăuzeşte mereu către Hristos, Mântuitorul.

„Un poet poate învăţa lumea. Poate înălţa lumea. Un poet poate dezvălui adevărurile cele mai tainice ale umanitaţii şi poate arăta căile slavei contemporanilor săi, urmaşilor săi şi întregului neam omenesc. Există genii mari, cum sunt Homer, Eschil, Euripide, Shakespeare, care vor trăi atât timp cât va dura pământul şi pâna la sfârşitul veacurilor. Există şi pictori şi sculptori. Şi compozitori. Şi glorii ale ţtiinţei. Toţi fac minuni. Sfinţii sunt însă mai mult. Incomparabil mai mult. Fiind doar iubire, viaţă şi lumină, sfinţii nu doar înalţă omenirea. Nu numai o învaţă şi o călăuzesc, ci o ajută, o sprijină şi, mai ales, mai cu seamă o iubesc. Sfinţii ne ocrotesc în existenţa noastră şi ne dau o mână de ajutor aici jos. Mijlocesc pentru noi la cer. Suferă împreună cu noi, pentru noi şi în locul nostru. Iau cu bucurie greutatea şi durerea noastră. [...]Sfinţii sunt cei care n-au decât o singură dispoziţie faţă de tot neamul omenesc: iubirea.’’

(Virgil Gheorghiu, Cum am vrut sa ma fac sfânt)

Iubeşte şi fă ce vrei

2011-02-13T12:35:00.000-08:00

Nu, nu este o lozincă din televiziune, nici motto-ul unei emisiuni de ziua îndragostiţilor... Iubeşte şi fă ce vrei este chiar afirmaţia Sfântului Augustin. Despre efectul comercial pe care îl are Valentine's day asupra îndragostiţilor s-a tot vorbit în fiecare an. Cu toţii suntem invadaţi de inimioare şi ciocolăţele şi alte floricele care reuşesc să înlocuiască esenţa acestei sărbători, Iubirea. Iubirea, care azi se vinde în loc să se dăruiască. Să iubeşti şi să faci ce vrei pare o nebunie, dar dacă privim înăuntrul nostru aceasta este scrisă acolo ca o putere care ni s-a dăruit de la începutul lumii şi puterea aceasta este dragostea. Pentru că iubirea este o comoară fără preţ, cu care poţi dobândi o lume întreagă, care-ţi îngăduie să răscumperi nu numai păcatele tale, dar şi pe ale altora.

A face ce vrei atunci când iubeşti înseamnă că eşti călăuzit de duhul iubirii care te va feri să faci vreun rău şi-ţi va reda libertatea pe care patimile ţi-au răpit-o.
Singurul lucru pe care nu îl înţelege omul e că rupt din Iubire, sufletul nostru vrea tărâm asemeni...aşa cum spune Vasile Voiculescu în poezia sa mai grăitoare decât toate încercările mele de a vorbi despre iubire:

Mereu cerşim vieţii ani mai mulţi, aşa-n neştire,
Ne răzvrătim, ne plângem de pierderea noastră,
Şi încă nu-nţelegem că fără de iubire
Se veştejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră;
Rupt din eternitate, el vrea tărâm asemeni
Din care-altoiul şubred să-şi tragă seva nouă;
Noi îl primim cu gheaţă şi-l răsădim în cremeni
Când Dragostea-i unica vecie dată nouă.
Şi-n van acum te mânii pe mine şi m-arunci,
Minunile iubirii n-au stavile pe lume;
Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci,
Oricând şi ori de unde mă vei striga pe nume,
Chiar de-aş zăcea în groapă cu lespedea pe mine,
Tot m-aş scula din moarte ca să alerg la Tine.

Cum să iubeşti o asemenea ţară?

2011-02-10T11:40:00.000-08:00

Am auzit de multe ori ca ţara noastra este de nimic...si multe altele mult mai crude. Aproape in fiecare zi aud cate o injuratura sau cel puţin o ironie despre....România. Plictisul, apatia, dezgustul faţă de propria ţara a înlocuit foarte uşor patriotismul, care a devenit un termen "obscen", luat în batjocură de mulţi, pe cale de dispariţie în inimile noastre.
Din ce în ce mai mulţi ne îmbolnăvim de maladia denigrării propriei ţări, ne lăsăm spălaţi pe creier şi orbiţi de mass-media, dar ...România nu e acolo. Nu e pe ecrane!

Camil Petrescu spunea "Românii se împart în două clase distincte: Oameni şi ceilalţi..."
Poate ar trebui să îi descoperim pe aceşti Oameni care alcătuiesc România...ei pot fi părinţi, profesori, bunici; de la oameni simpli la oameni cunoscuţi şi... nu trebuie să apara musai la televizor.

De aceea, pentru ca nu am destulă experienţă, dar am credinţă (prostească ar spune unii) în ţara în care m-am născut, vă invit să citiţi doua articole diferite despre România:
Românii - un popor abuzat şi România - o ţară minunată bolnavă de cancer

Extras din articol:
În una din zile, ne-am întîlnit cu reprezentantul agenţiei de turism din Israel care a organizat excursia – un evreu get-beget, născut şi crescut în România. Dinaintea lui, românaşii noştri s-au făcut ca de obicei de rîs, batjocorindu-şi ţara. La care evreul Iacov a spus: „Să nu mai îndrăzniţi vreodată să spuneţi ceva rău despre România!”.

Viata e frumoasa – Este ea un dar?

2010-11-21T11:57:00.000-08:00

Cum poate fi viata frumoasa cand in jurul nostru nu e decat suferinta? Si mai ales este viata un dar? Poate fi considerata un dar de catre oamenii care trec prin groaza unei incercari?

Pentru Guido ea ramane un dar, indiferent de imprejurarile prin care trece, fie ca trece prin suferinte sau prin momente fericite. Filmul al carui erou este Guido nu este un simplu film la care se mananca popcorn sau se sparg seminte. La vita e bella este o metafora despre gradul la care poate ajunge iubirea unui om pentru cei dragi, cat si o cugetare asupra vietii. Dupa ce l-am vazut m-am intrebat de ce se numeste Viata e frumoasa, mi se parea ca nu are nici un sens.

Guido si familia sa sunt inchisi intr-un lagar de concentrare nazist, personajul principal nu supravietuieste, deci nu este nici pe departe o poveste a triumfului - viata nu e frumoasa! Insa, eroul acestei ecranizari, crede in frumusetea vietii, in ciuda atrocitatilor pe care aceasta i le rezerva. El sfideaza realitatea cruda din timpul celui de-al II-lea razboi mondial impotrivindu-se si crezand cu incapatanare ca viata e frumoasa pentru a salva inocenta fiului sau.

Prin umor, ingeniozitate si istetime o cucereste pe Dora ( sotia sa si in realitate) in prima parte a ecranizarii lasand impresia unui film romantic si comic. Situatia se schimba in cea de a doua parte, cand Guido impreuna cu familia sunt deportati intr-un lagar nazist. In aceasta situatie limita, el se comporta conform structurii sale interioare, parand total contradictoriu cu realitatea dura care il inconjoara.

Refuza raul prin forta sufletului, semanand cu printul Miskin al lui Dostoievski sau cu Don Quijote. Aflat pe marginea prapastiei, Guido, transforma tragicul intr-un joc captivant pentru fiul sau, numai pentru a-i apara inocenta si umanitatea, in acel loc in care oamenii erau trasformati in fiare. Jocul consta in adunarea a cat mai multe puncte, respecatand regulile, iar in final castigatorul primeste un tanc adevarat.

Un joc intre iluzie si realitate pentru a pastra valorile morale si spirituale si a ingradi puterea raului asupra sufletului fiului sau.

Holocaustul

S-au adus diferite critici asupra modului umoristic sub care filmul trateaza holocaustul. Poate parea ciudat sau chiar jignitor ca cineva s-a incumetat sa produca o comedie despre holocaust. Unii critici au afirmat ca ororile genocidului nu pot fi ignorate de un simplu joc de amuzament asa cum Guido a facut pentru fiul sau.
E adevarat. Umorul nu poate depasi Holocaustul. Insa, filmul nu se bazeaza pe situatia istorica sau sociala din timpul celui de-al II-lea razboi mondial, ci pe dragostea unui tata in mijlocul unei tragedii. In esenta, La vita e bella, nu este o comedie despre holocaust; este vorba despre un om care a folosit tot ce avea mai bun in el pentru a proteja credinta si umanitatea intr-o situatie fara scapare.

Concluzie

Roberto Benigni, nu numai ca a creat o capodopera care ne atinge inimile, dar a imbinat in asa fel comedia cu tragedia, incat obrajii ne dor, zambind la nascocirile lui si la felul prin care reuseste sa depaseasca situatiile, dar si ochii ni se umezesc de lacrimi in fata sacrificiului facut de acest tata. Mesajul filmului nu e nici pe departe acela de a lua in ras necazurile si nici de a le trata prin bascalie asa cum se intampla tot mai des in ziua de azi.

Umorul este o calitate pe care Guido o foloseste ca arma impotriva raului, intr-un mod care nu raneste sufletul, deosebindu-se net de bataia de joc care este ridica la rang de arta in mass-media.

Impresie

In final mi-am dat seama de ce numele filmului este Viata e frumoasa – prin simplul fapt ca ea este un dar. Insa noi condamnam acest dar fiind nedrept, prin toate incercarile la care suntem supusi. Cand ne trezim intr-o lume aflata in paturile de jos ale pacatului, atat de hidoasa, avem impresia ca viata care ne-a fost data nu merita statutul de dar, astfel o respingem, iar unii ajung pana la uciderea ei – sinuciderea. Si uneori ne intrebm cum poate fi viata un dar, cand vedem ca unii se omoara, altii mor de foame, ca ne uram intre noi... ??

Daca privim in exterior, viata nu poate fi un dar, ci mai degraba un calvar. Ceea ce este in jurul nostru, contextul in care am fost nascuti este modelat de oameni, de mentalitati si de libertatea lor oferita de Dumnezeu. Darul vietii, nu este reprezentat de conditiile si circumstantele in care ne aflam; ele sunt doar testele care ne desavarsesc. Nu exteriorul pe care tot timpul il blamam are rolul de dar, ci interiorul – faptul ca noi SUNTEM, si nu oricum, fiecare in felul lui, cu structura sa sufleteasca si fiecare cu talantul sau oferit de Dumnezeu. Darul ca SUNTEM depinde de noi cum il folosim.

Guido a ales sa il jertfeasca; a avut o credinta atat de zguduitoare ca fiul sau va supravietui incat acesta a facut tot posibiul ca incocenta lui si copilaria sa nu fie marcata de brutalitatea genocidului. In realitate, intr-un lagar nu se puteau petrece aceste lucruri, insa filmul ne vorbeste prea putin despre realitatea exterioara din timpul acela – ne vorbeste, mai ales, de o realitate a spiritului uman, despre imensitatea demnitatii in fata raului.

O scena din film in care ofiterul german explica regulile din lagar, iar Guido se ofera ca translator, desi nu stie germana.

Romania lui Dan Puric

2010-11-14T13:30:00.001-08:00

Via youtube
Multumim lui albaccilu pentru postari.

Să fim ceea ce suntem

2010-10-24T06:21:00.000-07:00

"Nimeni nu va cere să fiţi ceea ce NU sunteţi, vi se va cere însă să fiţi ceea CE SUNTEŢI." - Antonie Bloom

Aşa cum spune Antonie Bloom mai departe, noi trebuie să ne concepem ca fiind materii prime pe care Dumnezeu ni le-a dat în mâinile noastre şi din care putem crea o operă de artă. Dar cum putem crea o operă de artă din noi şi din viaţa noastră când vedem că nu suntem nici pe departe atât de buni pe cât ar trebui?

În acest sens trebuie să avem concentrarea şi claritatea privirii unui pictor. Opera de artă este determinată de doi factori: în primul rând de concepţie şi în al doilea - de materialul aflat la îndemână. Nu poţi face două opere de artă identice din materiale diferite. Dacă vă veţi propune să faceţi o cruce din fildeş, nu veţi lua granit pentru asta, şi dacă doriţi să faceţi o cruce celtică nu veţi începe să ciopliţi în marmură.

Astfel nu trebuie să ne întrebăm cum putem face din noi şi din viaţa noastră altceva decât trebuie să fie, ci privind spre noi înşine să ne întrebăm ce operă am putea face din ceea ce avem la îndemână, adică din structura sinelul nostru.
Ni se cere să fim ceea ce suntem şi să devenim cei mai buni în funcţie de puterile noastre şi de materialul care ne stă la dispoziţie. În final, Dumnezeu ne va întreba NU dacă am fost Sf. Petru, ci dacă am fost noi înşine. Deci să ne acceptăm şi să nu ne încăpăţânăm să fim ceea ce nu putem fi. Să ne întrebăm dacă până în prezent am făcut tot ce e mai bun din noi, de asemenea să ne întrebăm dacă nu păcatul este cel care ne schimbă şi ne schimonoseşte esenta de " a fi " a fiecăruia şi ne transformă în ceea ce nu suntem cu adevărat.

Bucuria e cel mai mare mister sufletesc

2010-10-19T13:33:00.000-07:00

Articol publicat în Orthograffiti, scris de Vasile Voiculescu.

Bucură-te! Studiul bucuriei – analiza ei în opoziţie cu durerea. Durerea e palpabilă, accesibilă, fizică, o localizezi în mână, în picior. Bucuria e cel mai mare mister sufletesc… Nu o simţi nicăieri şi e în tine. Durerea vine din afară, pe calea văzduhului şi a intemperiilor, se hrăneşte cu spaţii, se adapă cu timp. Bucuria vine dinăuntru şi-ţi umple fiecare celulă cu osanale. Bucuria e fără motiv lumesc şi e cel mai înalt extaz al omului. Durerea e un val, bucuria – marea… Durerea e pârghia vieţii. Apasă cu un capăt, dar cu celălalt ridică. Bucuria e o minune neştiută şi nefolosită de om. Noi o întrebuinţăm ca cineva care nu ar şti să zboare cu aeroplanul şi s-ar mulţumi să alerge cu roţile, dar pe pământ. Dacă ţi-ai îngropa bulbul inimii în pământ, ce fel de flori ar răsări: crini sau mătrăgună? Cugetaţi în ceasurile vii ale vieţii, nu amânaţi cugetările tocmai pentru ora morţii. Căci atunci nu mai puteţi avea gânduri, ci, ca într-un apocalips al propriei vieţi, vedenii şi descoperiri. Ca să fii plin de toate bucuriile şi durerile lumii, urmează pilda vioarei: goleşte-te de tot ce eşti tu, scobeşte-ţi tot miezul egoismului, aşa ca înăuntru să circule, ca un aer, sufletul universal.

...nesfârşit de blând

2010-10-17T10:38:00.000-07:00

Am găsit poezia în primele pagini ale unei cărţi...Mi-a plăcut foarte mult, nu-mi dau seama de ce, dar am vrut să o împărtăşesc cu voi.

Toamnă

Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri gradini îndepartate,
cu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Şi mâna de acolo cade.
Şi altele, şi toate, rând pe rând.

Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta nesfârşit de blând.

poezie de Rainer Maria Rilke

Iartă-mă, Doamne! Îţi multumesc, Doamne!

2010-09-14T02:34:00.001-07:00

“Iarta-ma, Doamne:
-pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
-pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
-pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
-pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
-pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
-pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
-pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
-pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
-pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
-pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
-pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!
-pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
-pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne si a Imparatiei Tale Divine!

Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine,
Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita,
te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!

Iti multumesc, Doamne:
-pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
-pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
-pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
-pentru tot ce prin Gratia Ta am inteles! !
-pentru lumina pe care am constientizat- o in adancul meu!
-pentru iertarea pe care daruind-o, mi-a adus pace!
-pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
-pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
-pentru viata mea, care e a Ta, mica parte a simfoniei existentei!
-pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
-pentru necunoscutul in care pasit plin de curaj, regasindu-te!
-pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
-pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos,aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am primit, Tie, Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita,
te rog, Iti multumesc, daruindu-Ti inima mea!”

Rugaciune scrisă de parintele Argatu, trimisă de Monica Daniela, căreia îi mulţumesc pentru toate mail-urile frumoase pe care ni le trimite nouă, tuturor... Luminandu-ne ziua cu gând bun.

Magazinul de vise

2010-09-01T05:38:00.001-07:00

Teribilism. Moda. Curiozitate. Stres. Plăcere. Persuasiune.

I se spune Magazinul de vise, însă în el nu se vând decât iluzii... care mai devreme sau mai târziu îţi transformă viaţa într-un coşmar.

Forţa, curajul şi cerbicia de a se opune nedreptăţii şi de a înfrunta lumea făceau parte din sufletul unui tânăr. Visele păreau împlinite de cum se gândeau la ele... erau idealuri aşa cum orice tânăr are. Însă azi visele au devenit prafuri, fumuri şi ierburi. Azi ele se cumpară şi nu mai sunt nicidecum idealuri.

Magazinele de vise le găseşti fără efort, la distanţă de un click, pe internet sau pe strada când ai ieşit la o plimbare cu prietenii. Culorile ţipătoare, desenele distorsionate, panourile sau sfatul amicilor te aduc uşor în faţa tejghelei. Conştiinţa care tocmai dorea să îţi amintească de pericolul drogurilor este asigurată cu uşurinţa de aparenta inofensivitate, legalitatea şi popularitatea pe care o au aceste pliculeţe cu prafuri în rândul tinerilor. Dacă mai exista în mintea ta o izbucnire de împotrivire ce nu a fost încă anihilată, vânzătorul sau chiar prietenii tăi intervin cu argumente solide. Ideea ca nu sunt droguri te linişteşte, altfel de ce ar mai fi fost legale?! Totuşi legalizarea unui act imoral are puterea de a convinge oamenii să-l accepte ca pe ceva moral. Nu produc dependenta deci te poţi lăsa oricând de ele. Ceea ce tu nu ştii e ca tocmai gândul că te poţi lăsa oricând te va înrobi în jocul acesta. Masca ierburilor naturiste, a ceaiurilor calmante şi a beţişoarelor parfumate sunt pentru cei ce încă nu au descoperit „adevarata distracţie” şi se simt oarecum stingheriţi când intră într-un magazin de vise. Astfel, aflând ca nu e chiar cum se zvoneşte, pot începe de la nivelul de jos ajungând mai apoi să vorbească cu florile, să atingă fericirea maximă sau chiar să intre în propriul paradis... şi totul pe banii părinţilor. Întrebarea iese la iveală chiar dacă agitaţia febrilă după vise pare să o înăbuşe...De ce ai cumpara praf şi fum pentru a simţi o fericire care îţi distruge creierul şi sufletul legal şi în toată siguranţa?!

Poate ca teribilismul e singurul pentru care te sacrifici atunci când tragi pe nas cu străşnicie praful sau când fumul îţi pătrunde în piept, în toată fiinţa ta... supunându-te cu un tremur de plăcere. Ideea de a face ceva ieşit din comun ca mai apoi să ai cu ce te lăuda merită orice încercare. Nu conteaza dacă vei primi reacţii negative, ele te satisfac; te simţi cineva oricum. Daca teribilismul nu e motivul atunci distracţia viselor ce a devenit o modă te duce pe val cu siguranţă; sau poate curiozitatea de a încerca senzaţii noi provenită din plictiseala de viaţă, naşte dorinţa unei stări euforice nemaiîntâlnite. Cultul plăcerii se dezvolta sorbând toată viaţa ce curge prin venele tale, mai apoi vlăguindu-te.

Persuasiunea prietenilor de a lua pliculeţe cu vise devine o punte catre amăgire. Te hăituiesc, convingerea lor te acaparează... tu cu ochii larg închişi alergi în mâinile lor.
O alta cauză poate fi aşa zisul stres, problemele de zi cu zi. Aspiraţia de a fi într-o altă lume, de a te simţi fericit te copleşeşte. Vrei o scăpare, o ieşire din tot noianul grijilor sau al greşelilor... şi te pierzi printre himere, iluzii şi lumi deformate ca mai apoi să te trezeşti mai nefericit.

Colţurile gurii mai strâmbate, cu ochii în gol şi inima zvâcnind în timpane...căutând fericirea în fum şi praf. E adevărat, te-ai distrat, dar oare era râsul tău?
Era rânjetul care îţi schimonosea faţa şi râsul care îţi muşca din suflet lăsând în urmă răni de nebunie.
Acum în pieptul gol de suflet se mai aude ecoul unei strigăt. Un urlet sfâşie bezna şi se stinge în lacrimi. .... Începe să bată, dar nu sunt bătăile inimii tale, ci sunt bătăile Celui care stă la uşa ei...

Îi vei deschide?

Film - Scrisori catre Dumnezeu

2010-08-30T10:49:00.000-07:00

Subtitrarea

Descarca aici filmul

Cugetare - Senaca

2010-08-01T15:40:00.000-07:00

Cine suntem noi cu adevărat? În ce constă esenţa omului? Apreciem oamenii după ceea ce sunt sau cine sunt? Bogăţia, succesul, frumuseţea ne pot arăta omul adevărat din noi?

"Nimeni dintre aceia pe care bogăţia şi onorurile îi aşază pe o treaptă mai înaltă nu e mare. Aceasta-i eroarea care ne înşală, că nu apreciem pe nimeni după ceea ce este, ci îi adăugăm şi cele ce-l împodobesc.
Când vrei să apreciezi pe cineva la justa lui valoare şi să ştii ce fel de om este, priveşte-l gol: să lepede averea, să lepede onorurile şi celelalte minciuni ale soartei, să dezbrace până şi corpul – priveşte-i sufletul, dacă-i mare prin altceva sau prin el însuşi.
Să apreciem fiecare lucru, îndepărtând ce se spune despre el, şi să cercetăm ce este, nu ce e numit."

Seneca,
Epistolae

Scrisoare din 2070

2010-07-21T13:09:00.001-07:00

Patriot pentru trecut

2010-07-18T04:20:00.000-07:00

Doar gândul morţii este acel memento ce reuşeşte să ne cutremure minţile, care poate să zădărnicească planurile şi să oprească fuga neostoită care ne acaparează vieţile. Pe când alţii se pregătesc toată viaţa pentru acest moment al morţii, unii se cred primii oameni nemuritori, alţii consideră moartea un sfarşit, iar pentru unii... ea este singura scăpare.

Pierdem tot mai mulţi oameni adevăraţi. Nu moartea este vinovată...uitarea noastră, nepăsarea şi îndobitocirea, dar mai ales frica şi uşurinţa cu care ne lăsăm călcaţi în picioare. Moartea unora dintre oamenii care au reprezentat o importanţă pentru ţara noastră ne mai aminteşte că au fost cândva.
Cu cât se manelizează modul de viaţă cu atât se pierde mai mult din ce a fost România şi devine tragic... r0mân!c@. Eu nu ştiu cum a fost România, dar am citit poezii, cărţi despre ea, mi-au povestit bunicii... şi ne povestesc şi azi... doar să-i auzim, iar dacă suntem atenţi putem descoperi fărâme de România, de trecut, de cultură, tradiţie şi de credinţă chiar în ziua de azi.
Nu ştiu dacă istoria este adevărată... dar pot să cred că este, nimeni nu mă opreşte. Pot să cred ca am fost cândva bravi, luptători şi cinstiţi.
Poate patriotismul este un termen vetust, demodat, inutil...atunci este fiindcă în prezent cu greu mai poţi avea acest sentiment. Mi-a trecut un gând prin minte... Dacă nu poţi să fii patriot pentru prezent, fii unul pentru trecut.

2010-07-18T04:19:00.001-07:00

"Un om are dreptul sa îl privească de sus pe aproapele său doar atunci când îl ajută să se ridice..."

2010-06-20T12:11:00.000-07:00

Noi,
mizerabilii ce stăm la colţ
...de viaţă.

Strada-i mama noastră,
cerul e părinte;
Cerşim priviri
nu vrem cuvinte
...de ocară...

Prea mult viaţa-i o aspidă
făcând din sânge glod
şi inima obidă.

Însă...

palmele tăinuite
de urlete şi praf
ascund obrajii biciuiţi de plânsul deznădejdii
şi-n ultima ora a amiezii
....tac.

Credeţi-ne,
nu cere duhul din noi,
ci carnea trupului pătată
cu sange şi noroi.

2010-05-13T13:35:00.000-07:00

Inima a mucegăit
aici in noapte,
în umezeala lacrimilor.
Tace. A uitat să bată.

Şi totuşi e zgomot
şi hăituială de suflete,
de minţi, de trupuri...

Nu mai găseşti un drum,
nici aripi;
ele s-au lipit de asfalt,
în mocirilă.

Într-un moment de linişte
ce pluteşte ca un balon de săpun
printre roţi de maşini,
Doamne, vreau să-ţi spun
mi-e dor de Tine!

Fără braţe atingând cerul

2010-04-28T12:12:00.001-07:00

Tie Ce Iti Lipseste In Viata Pentru A Atinge Cerul ? (Jessica Cox)

Condamnare şi compătimire

2010-04-18T07:16:00.000-07:00

Mentalitatea actuală a omului a transformat ideea de judecare a aproapelui...a cosmetizat-o în inocenta noţiune de a-şi face păreri despre cineva, in ideea de a învinui omul pentru comportamentul, vorbele, îmbracămintea sa ş.am.d. Pe bună dreptate suntem responsabili pentru acţiunile noastre, dar suntem traşi la răspundere mai cu seama de conştiinţa noastră atunci când ne concentrăm pe faptele celorlalţi decât pe ceea ce facem noi. Adică mai pe scurt când vedem paiul din ochiul altuia şi nu vedem bârna din ochiul nostru.

Totul pare corect. E normal să îţi faci o părere despre cineva după felul în care acela se prezintă; e normal să ajungi la concluzii întemeiate pe faptele aproapelui tău, în fond aceste concluzii duc spre dezambiguizarea aproapelui în dorinţa de a-l defini. Însă această dorinţa duce spre condamnarea aproapelui. Când opinia ta este formată, cu greu mai poate fi schimbată de către oamenii ce au primit deja o etichetă născută din faptele lor, vorbele lor insignifiante... în general născută din cauze mărunte.

Ce vină ai tu că unii se comportă atât de mizerabil, iar tu nu poţi să nu îţi faci o părere despre ei, nu poţi să închizi ochii la caracterul lor... la acel mod de "a fi" ajuns în păturile cele mai de jos ale păcatului. Nu poţi să taci, nu poţi să nu vezi şi să nu condamni oamenii pentru starea de degradare în care au ajuns... aşa uiţi că şi tu eşti la fel. Acelaşi pământ.

Este justă această ceremonie spre eşafod a aproapelui... pentru că el este vinovat, e prea clar. Însă când privirile altora se îndreaptă spre tine, când eşti arătat cu degetul, când cuvintele celor din jur se lipesc pe fruntea ta vrând să te definească... nimic nu mai e drept... si nici nu a fost.

Atunci îţi dai seama că imensitatea umană nu poate fi determinată de lucruri exterioare, fiind prea superficiale pentru profunzimea omului. Atunci izbucneşte în tine ideea şi realitatea că dacă tu ai crezut până atunci că omul poate fi caracterizat printr-o haină sau prin înfăţişare... te-ai înşelat. În umbra acestui exterior fugitiv, căruia noi îi acordăm o importanţă vitală, se află oameni... istorii ale vieţii, suferinţe şi speranţe întrupate, o sumă de trăiri care freamătă în bezna celorlalţi. Dacă bezna este pătrunsă de lumina lui Dumnezeu atunci se naşte în om capacitatea de a simţi ceea ce simte cel de lângă el şi de a răspunde acestuia la fel cum ar face-o lui însuşi. Compătimirea.

Revenind

2010-04-10T11:53:00.000-07:00

Hristos a inviat! sau... Hristos anesti! (in greceste)
Revin cu forte proaspete si cu cateva poze din Grecia...Sper sa va placa.

Setea si foamea de Dumnezeu i-a indemnat pe monahi sa piara lumii, sa se urce pe niste stanci abrupte ieste din neant, sa fuga de desertaciune si sa se daruiasca Domnului.

Să fugi de lume si totusi sa fii cu ea, să ai in inima pe fiecare, rugandu-te cu staruinta, nadejde si lacrimi pentru toti.

Asta este o iubire pe care noi nu o intelegem.
Cand luminile noastre se sting si fiecare se odihneste dupa o zi indelungata, acolo, in locuri tainice se aprind candelele si focurile rugaciunilor.

Se zguduie pamantul si cerul.

Toate se innoiesc...

HRISTOS A INVIAT! se aude de 3 ori.
Cu fiecare strigara tresare ceva in mine. Tresare piatra de pe inima mea...si-atunci, abia atunci incepe sa bata.

Ce pierde o lumanare daca daruieste alteia din lumina ei?
De-am fi si noi ca lumanarile. Sa ardem unii pentru altii si sa impartim lumina noastra tuturor.

"Viaţa e
un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l
supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o
este veşnică.

Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi,
găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi
nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o
arunci de să nu se vadă.

Abia către sfârşit
pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un
simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l
meriţi."
- din "Oscar si Tanti Roz" de Eric-Emmanuel Schmitt

Cu drag

Încrederea copilareasca şi cea matură

2010-03-25T14:09:00.000-07:00

Ţin sa postez un fragment din cartea "Credinţa şi îndoiala" de Antonie Bloom, ca raspuns pentru o persoana dragă mie care s-a confruntat cu o credinţă prea mare într-un om şi care l-a rândul său a dezamagit-o.

"Credinţa poate fi de mai multe feluri. Poate fi una simplă, copilărească, luminată şi pură: încredere, credulitate, necunoaşterea răului, neînfricare din cauză că nu au fost trăite cruzimea, neîndurarea, durerea provocată cu răutate, intentionat. Această credulitate nu este o credinţă matură, este doar un început al credinţei care se descoperă în anii timpurii şi uneori şi uneori se păstrează în sufletele foarte curate şi copilăreşti. Însă acestei credinţe nu îi ajunge ceva. Într-adevăr ea deschide omul de lângă tine cu preţul unor mari suferinţe, însă, în acelşi timp, nu-l poate proteja de greşeli. Or, noi suntem responsabili de cei în faţa cărora ne deschidem. Pe de o parte, ei ne pot cauza durere şi suferinţă(nemaivorbind de bucuria pe care ne-o aduc). Pe de altă parte însă, dacă ne supunem întru totul voinţei lor, putem provoca deschiderea în ei a tot ceea ce este rău şi nedeschiderea a ceea ce este măreţ în om.

Încrederea copilărescă nu este suficientă. Trebuie să existe o altă credinţă, mult mai matură. În primul rând, o credinţă temeinică, profundă, în faptul că omul conţine lumină, adevăr şi o mulţime de posibilităţi creatoare de devenire. Dacă l-am susţine, înspira, haosul care ne sperie în el ar putea naşte o stea. Acestă credinţă este încrederea în faptul că lumina şi dreptatea din om vor învinge. În acestă credinţă, încredere, nu este naivitate. Ea creşte odată cu experienţa de viaţă, bazată pe cunoaşterea de sine, pe înţelegerea vieţii şi a oamenilor."

Made in China

2010-03-10T00:31:00.000-08:00

Dacă părinţii unor copii sunt nevoiţi să le explice că laptele vine de la vacă şi nu din frigider, iar că vaca nu este mov si nu scrie pe ea Milka...acum vor trebuie sa le explice ca ouăle nu cresc in cofrag, deşi mai greu de combatut aceasta problema după relatarile de mai jos.

În China există şcoli false si chiar clase care predau o varietate de tehnologii de fraudă flagrantă; chiar şi ouăle pot fi fabricate din materiale chimice, care se pot chiar prăji.Acesta este în prezent cel mai popular curs de falsificare.

Folosind 7 tipuri de materiale chimice, a se vedea poza de mai jos

Ouăle false se fac din carbonat de calciu, amidon, răşină, gelatină, alumină şi alte produse chimice.

Pasul 2: producerea de ouă
Oul crud se formează în formă plină cam 2/3, se pun clorură de calciu, coloranţi, oul începe să capete forma cunoscută.

“Gălbenuşul de ou” se formează în matriţa rotundă. Se foloseşte "apă magică", adică clorură de calciu.

Prin adăugarea unui pigment galben culoarea devine cea de gălbenuş de ou crud ..

Pasul 3: Forma de ou
În matriţă se pune alb brut de ou la nivel de 1/3, la fel ca prima turnare, gălbenuşul de ou se introduce la fel ca găluştele în supă, totul se spală în apă magică, iar jumătatea de ou începe încet să se formeze. Forma de ou se lasă să se usuce 1 oră, iar după spălarea cu apă este gata.

Pasul 4
Liniile de cuplare a jumătăţilor de ouă se estompează prin cufundare în parafină şi carbonat de calciu, pentru formarea cojii în această soluţie, care se repetă de mai multe ori, până când coaja se întăreşte puţin. După clătirea în apă rece, linia de cuplare se estompează, iar în acest moment oul a căpătat forma finală.

Coaja tare este formată prin imersarea lor în parafină, apoi se lasă la uscat.

Da! Oul este gata. Coaja artificială de ou este foarte fragilă şi se sparge uşor, dar cui îi pasă!
Uită-te cât e de reală

În timpul prăjirii se formează multe bule mici, dar mulţi oameni nu remarcă diferenţa.
Oul arată exact la fel, are gust mai bun decât cel adevărat, dar astfel creşte statistica persoanelor cu toxiinfecţii alimentare.

De ce se falsifică ouăle?
Din cauza banilor.

Costul oului fals e de doar 0.55 Yuan/kg, în timp ce ouăle adevărate costă 5.6 Yuan/kg.

Cazurile de alimente cu probleme şi toxiinfecţii alimentare sunt raportate pe scară largă în China continentală în decursul ultimilor ani. În anul 2001, au existat 185 de cazuri de intoxicaţii alimentare, care afectează aproximativ 15715 de oameni şi cauzând 146 decese. Numărul de cazuri s-a dublat în 2002. În 2003, numărul de cazuri raportate a fost de zece ori mai mult decât în anul 2001, precum şi numărul de persoane care au suferit a fost de 29.660, inclusiv 262 decese Acum, în septembrie 2008, aproape 53.000 de copii chinezi s-au îmbolnăvit din cauză de lapte contrafăcut; 4 au murit.

Via mail

Dor de frumos

2010-02-28T12:11:00.000-08:00

Se spune că aici, pe Pământ, trăim într-o mocirlă faţă de frumuseţile raiului. Dar văd că până şi mocirla lui Dumnezeu este frumoasă.
Mi-e dor de răsărit, de sunetul frunzelor, de mireasma unei flori, de cutele din palmă, de timpul în care sufletul si corpul nostru traiesc impreuna minunea de a fi viu.
Daca frumuseţea este autograful lui Dumnezeu, sa nu pierdem niciodata sa vedem ceva frumos. E in fieacare chip, in fiecare sclipire...in fiecare suflare de viaţă. Degeaba exista frumuseţe daca nu este Lumina. Fără Lumina frumuseţea este inutilă. Lumina împărtăşeşte tuturor frumuseţea ce îi inconjoară. Dacă nu vom avea lumină in suflet nu vom putea vedea toate minunile ce se afla lângă noi.

Când nu ţi-au mai rămas decât doi bănuţi, cumpără o pâine de-un ban şi un crin cu celălalt.

Pentru că frumuseţea e prea frumoasă...

Oameni diferiţi

2010-02-07T13:17:00.000-08:00

Întreabă-l pe omul trupesc: "Cine eşti?" El va răspunde: "Eu sunt", având în vedere trupul său. Întreabă-l pe omul sufletesc (cordial): "Cine eşti?" El va răspunde: "Doi antipozi vieţuiesc în mine şi eu pribegesc de la unul la altul", zicând despre natura sa instinctivă şi raţională.
Întreabă-l pe omul duhovnicesc: "Cine eşti?" El va răspunde: "Există Cineva în sufletul meu, eu îmi întind mâinile ca să mă ating de El, însă înţeleg că mâinile mele trebuie să fie mai întinse decât cerurile. Întreabă-L pe El cine sunt eu !"

Sf. Nicolae Velimirovici

Mandrie şi prejudecată

2010-02-03T09:54:00.000-08:00

Deşi ecranizarea respectă destul de fidel acţiunea cărţii, e de preferat să se citească prima dată romanul. De fiecare dată cartea este de mii de ori mai bună ca filmul.

Romanul este in topul Celor mai iubite carti in Marea Britanie, clasament organizat de BBC in baza preferintelor a 750.000 de britanici.

E imposibil sa nu îţi placa o asemenea carte.

Cu toate că preocuparea doamnei Bennet a fost mereu gasirea unor soti care sa le asigure un trai indestulat fiicelor sale, Lizzie, una dintre fiice, are alte planuri pentru viitorul său.
Cu o judecată ageră şi cu o deosebită francheţe, personajul Lizzie, atrage fiecare cititor. Bazandu-se pe corectitudinea gandirii sale, aceasta află mai tarziu ca omul îşi poate forma uşor prejudecăţi
Cât despre mândrie... o să o cunoaşteţi uşor la domnul Darcy.

Ce este aceea?

2010-01-16T01:14:00.000-08:00

Tatăl şi fiul stau împreuna pe bancă. Tatăl auzind ciripitul unei păsări îl întreabă pe fiul său ce este aceea. La început fiul îi raspunde calm tatălui că este o vrabie. La repetiţia întrebării, fiul îşi manifestă mânia prin vorbe răstite către tatăl său. Nerăbdarea şi furia îl scot din minţi pe fiu, neînţelegând de ce tătăl său îi adresează mereu aceeaşi întrebare. În cele din urmă, tatăl îi dă fiului jurnalul pe care îl ţinea de când fiul său era mic. Îl pune să citească:

"Azi, fiul meu ce acum câteva zile a împlinit 3 ani stătea cu mine în parc când o vrabie s-a aşezat în faţa noastră. Fiul meu m-a întrabat de 21 de ori ce este aceea. Tot de 21 de ori i-am răspuns că este o vrabie. L-am îmbrăţişat de fiecare dată când îmi punea aceeaşi întrebare. Din nou şi din nou...fără să mă enervez, simţind dragoste pentru micuţul meu băiat."

2010-01-11T13:17:00.000-08:00

"Anumite gânduri sunt rugăciuni. Sunt clipe în care, oricum ar sta corpul, sufletul e în genunchi."

Mizerabilii - V. Hugo

...te vei descălţa pe Drum

2010-01-09T12:10:00.000-08:00

Ai fost şi tu cândva cu tălpile goale, bătătorite de argilă. Cu mersul uşor simţind fiecare petec de pământ sub călcâiele roşii. Ai uitat.
Zilele când iarba te prindea cu patimă de glezne sunt prea departe...undeva în alte colţuri uitate. Roua se împrăştia în mii de sărutări pe talpa ta caldă şi tu zâmbeai cu zâmbet bun. Uitându-te în sus...cerul învelea pâmântul cu braţele sale şi pe tine împreună cu el. Tu erai din el. Acum...uitare.

Picioarele-ţi sunt prinse în pantofii cu toc, în cei făcuţi din piele scumpă, în pantofi eleganţi care te strâng, dar pe care niciodată nu îi dai jos. Suporţi şi încerci să uiţi durerea provocată de curelele lor stranse pe gleznele tale. Pantofi care mai de care mai strălucitori cu pietre scumpe, înalţi strivind orice iese în cale lor. Călcând cu vanitate pe drumul spre uitare. Spre o uitare care ucide.
Dar dacă totuşi îţi aduci aminte că există o Lumină, dacă îţi aduci aminte de jertfa Celui pironit pe cruce şi dacă vrei să mergi spre El... Du-te! ....şi...lasă, te vei descălţa pe Drum. Te vei descălţa de toate mândriile tale, poftele şi indiferenţ ta. De bezna densă din tine... Mergi...Aleargă!

Înca un an cu Veşnicia şi Dorul în suflet

2009-12-31T01:02:00.000-08:00

A mai trecut un an, s-a dus…
Si-n veci n-o sa mai vie
Si cati crestini ne-au parasit
S cate suflete-au pornit
Cu el in vesnicie
Asa trec anii dupa ani
Si duc cu ei la vale
Si pe bogati, si pe sarmani
Pe mame dragi, lasand orfani
Si tot ce afla-n cale
In anu-acesta poate treci
Si tu, iubite frate
Vezi zilele sa le petreci
Caci acolo pe unde mergi
Vei fi-ntrebat de toate
Si ce folos de-ai castiga
Aicea lumea toata
Si sufletul ti l-ai uitat
Caci pentru el n-ai adunat
Nimica niciodata
O, Dumnezeule Ceresc
Rugamu-Te fierbinte
Sa fii cu noi in orice zi
Si-n anul care va veni
Sa ne ajuti Parinte

Bucura-te de binefacerile zilei...suporta cu rabdare greutatile;

pentru ieri suntem morti, iar pentru maine nici nu ne-am
nascut.

Un an nou cat se poate de frumos tuturor. Va multumesc pentru toate sfaturile si bucuriile pe care le-am aflat...
Îi multumesc lui Dumnezeu ca m-a invatat cat de mare e dragostea Lui pentru noi...

Sper ca in viitorul an... fiecare zi din cele 365 sa ne invete sa iubim. Pentru ca ...

Iubirea este o comoara fara pret, cu care poti dobandi o lume intreaga, care-ţi ingaduie sa rascumperi nu numai pacatele tale, dar si pe ale altora.
- F.M. Dostoievski

Imi doresc ca noul an să ne înţelepţească să găsim veşnicia în fiecare clipă şi să ne aprindă inimile de dor către Parintele ceresc.

Copilule cu ochi senini

2009-12-25T09:13:00.000-08:00

Să primim venirea Domnului în lume ca pe o renaştere a sufletului.
Fie ca praznicul acesta să vă aducă multă smerenie....

Cred că naşterea pruncului Iisus e una din cele mai mare dovezi de iubire ale însăşi IUBIRII...arătate omenirii.

Dacă toate le-a facut Tatăl prin Fiul, atunci şi mântuirea lumii trebuia să o săvârşească tot prin Fiul. Apoi, dacă în Fiul au fost aşezate toate, tot Fiul trebuia să vină şi să le strângă iarăşi mai tare, în Sine, în dragostea Sa, de vreme ce, în mare parte, slăbiseră legăturile lor cu El şi se dezbinaseră între ele, prin păcat. " Căci întru El au fost făcute toate...şi toate întru El sunt aşezate...Că întru El a binevoit Dumnezeu să sălăşluiască toată plinirea...Şi printr-Însul toate cu Sine să le împace."

Creat după chipul Său, omul însuşi a fost făcut ca să fie un fiu a lui Dumnezeu, după cum este El Fiu al Tatălui. Şi când chipul acesta se întinase, tot El a venit să-l refacă, luând fire omenească şi făcându-Se astfel un model mai apropiat al oamenilor.

Lumina lina, Logos Sfant

2009-12-23T02:20:00.000-08:00

[...]

Cine te cunoaşte, te iubeşte...Iubindu-te nădăjduieşte ca intr-o zi lumina lina...Vei poposi la noi deplina. Cine primeste sa te creada....Trei oameni vor veni sa-L vada.

[...]

Filă din jurnalul celei ce trebuia sa fie mamă

2009-12-20T07:50:00.000-08:00

Merg. Cum de mai pot merge? Ah...acum nu mai contează asta. Deşi frigul imi intră în oase, îmi simt tâmplele ude şi fruntea plină... de sudoare... de teamă.

Vine o maşină. Farurile puternice bat în spatele meu. Nu îmi pasă. Nu mă dau înlături. Acum nimic nu mai contează când văd în faţa ochilor umbra unei foste mame. Dacă nu sunt o criminală, atunci de ce am mâinile însângerate şi pântecul pustiit de umbra unui înger?! Frigul îmi urcă fiecare vertebră a coloanei lăsând în urmă fiori ce mă cutremură din toate încheieturile. Apoi îmi cuprinde maxilarul cu o încleştare de gheaţă. Simt şiroaie pe obraji. Se aude claxonul. " Doamnă, aveti grijă!". A, da! Maşina. Aş fi vrut să nu mai aud nimic. Să dispar ca o pulbere de cenuşă aruncată pe sub roţile maşinilor. Instinctul mă apără şi îmi urc picioarele greoaie pe bordura trotuarului. Îmi continui drumul, dacă mai am unul..., sub privirile trecătorilor. Nu mai e mult până acasă. Nu ştiu sigur dacă mai vreau să ajung. Am atâtea întrebări care umblă ca fantasmele prin mintea mea. Dar mai ales imagini, secvenţe evanescente, dar care apar mereu în faţa ochilor mai clare ca niciodată tocami atunci când vreau să mă liniştesc. Dar cum să-mi mai găsesc eu liniştea... Când eu am omorât-o?

Mă opresc în mijlocul parcului...
E atâta veselie...Uite-i cum trec. Fiecare cu pecetea lui, cu sentimentul şi cu propria bătaie de inimă. Toţi aleargă ca umbrele colorate, ca luminiţele ce se pierd în cetina bradului...de Craciun. A... Craciunul, cadouri, zâmbete, căldură... Ca în fiecare an. Fiecare om merge în drumul său. Pe mine nu mă vede nimeni? Se pare că nu. Nu mai sunt o călătoare. Se sfârşeşte. Mai sunt doar câteva clipe. Ajung acasă şi se va sfârşi. Continui să merg. Pe asfalt se aude zgomotul tocurilor mele...Mă îngrozesc proprii mei paşi. Dar...se mai aude ceva. De unde vin glasurile acestea nepământeşti? Îmi întorc privirea, iar în întunecimea străzii lugrube...o bisericuţă, ca o văpaie în mijlocul pustietăţii. Paşii mei se îndreaptă spre scările luminate. Ce cor de îngeri înalţă slavă Creatorului? De unde galsurile acestea care îţi ridică duhul şi din cea mai nenorocită mocirlă?
Mi se pleacă genunchii pe scările reci...

Poate pentru prima oară în viaţa mea mă rog fără a spune vreun cuvânt. Faţa-mi palidă şi înlăcrimată este brăzdată de lumina fadă ce se strecoară prin geamurile bisericii. Nu îndraznesc să intru. Liniştea străzii îmi îngăduie să aud din lăcaşul sfânt, fiecare vibraţie a vocilor. Acum îmi dau seama...printre lacrimi văd mai bine. Mai presus de cadouri, de zăpadă, de brazi, de ornamente, de mâncăruri...Crăciunul e naşterea pruncului Iisus. Îmi pare rău, Doamne, că nu ştiu mai multe despe Tine. Of, Doamne, lacrimile care cad în faţa Ta îmi spală ochii şi mă face să văd ceea ce nu am văzut mai demult. Cum, cum am putut? Un Prunc vine pe lume pentru a o izbăvi de păcat, iar un alt prunc moare fără a afla de lumea aceasta...moare poate aruncat acolo printre gunoaie. Nu vreau să fiu o ucigaşă! Tu, Dumnezeule, Te-ai născut pe paie... Oare pruncul nenăscut n-ar fi avut căldura unei locuinţe?

Acum e rece. Ştiu că Tu poate mă vei ierta, dar oare...eu...?

Aşa vorbeşte Domnul Slavei

2009-12-13T12:31:00.000-08:00

Un video mic făcut de mine pe melodia Paulei Seling... sper să vă placă!

Asa vorbeste Domnul Slavei

Asa vorbeste Domnul Slavei
In glasul Sfintei Liturghii
Desi m-am inaltat la Ceruri
Eu nu va las
Eu nu va las orfani copii

In fiecare liturghie
Eu ma cobor din nou la voi
Din nou e coasta Mea strapunsa
Si-Mi curge sange
Imi curge sangele suvoi

Ma rastignesc din nou pe cruce
Pe masa Sfantului Altar
Primiti-Mi sangele si trupul
Sa nu vin iarasi
Sa nu vin iarasi in zadar

Eu sunt aici din totdeauna
In Sfantu-Altar spre rasarit
Bisericile sfinte-s goale
Crestinii mei,
Crestinii mei au ratacit

Veniti copiii mei la Mine
Caci vreau cu voi sa locuiesc
Sa va impac din nou cu Tatal
Si de pacat, si de pacat sa va feresc

Râsul e molipsitor

2009-12-12T14:07:00.000-08:00

Meseria lui - să facă oamenii să râdă prin râsul său

"Colind" - preluat de pe Oameni si demoni

2009-12-03T10:21:00.000-08:00

Curând ai să vii iarăşi Doamne
să Te naşti în canal
pe o ţeavă fierbinte
ascultând cum pe deasupra
trece lumea grăbită să
ne uite

Şi-ai să plângi mult
şi anul ăsta cu noi
pentru tot Pământul
pentru tot ce e rău...
o să ne-ncălzim
arzând gunoi
şi spălându-ne inimile
în plânsul Tău...

O să fii şi Tu orfan şi sărac
pentru vre-o trei zile
cât va ţine cheful de-afară
pân-o s-adoarmă cei care
se-mbată şi zbiară
în Numele Tău,
Copile...

Apoi până la anul
te vei întoarce în Cer
şi noi vom rămâne iarăşi
singuri în ger
în loc de casă de mamă
de tată
doar cu-o icoană de-a Ta
afumată

care să ne aducă aminte
cu nesfârşite suspine
cum va fi Crăciunul
când vom veni
noi
la Tine...

http://oameni-si-demoni.blogspot.com/

Revista OrthoGraffiti - o altfel de lume pentru tineri

2009-11-26T12:39:00.000-08:00

http://www.orthograffiti.ro - pentru tineri şi adolescenţi

OrthoGraffiti este singura revistă de lifestyle orthodox care se adresează tinerilor liceeni, dar nu numai acestora.

OrthoGraffiti îmbină teme duhovniceşti cu subiecte de interes general, prezentate însă într-un limbaj accesibil tuturor.

OrthoGraffiti. „Ortho” – înseamnă drept sau corect, iar „Graffiti” (în italiană pluralul cuvântului „graffito”, de la „graffiare” – a zgâria) derivă din grecescul γραφειν (graphein) care înseamnă „a scrie”.

Aşadar OrthoGraffiti înseamnă „scriere dreaptă”, „scriere corectă”. Graffiti-ul, ca metodă de exprimare prin „mâzgălire” pe ziduri, e socotit de unii, în unele situaţii, drept vandalism. Dar nu numai spray-ul cu vopsea şi markerele permanente deranjează lumea, ci şi cuvântul ortodox scris.

Lucrurile nu stau mai bine, deci, nici cu orthograffiti-urile, cu scrierile drepte, corecte, născute din dreaptă înţelegere a vieţii, din Orthodoxie. Ele fac valuri ori nasc polemici nesfârşite, pentru că vestesc cele nelumeşti şi pe Dumnezeu care ne-a spus, prin gura Apostolului Pavel, să nu ne potrivim chipului veacului acestuia, ci să ne schimbăm prin înnoirea minţii!

Tinereţea nu înseamnă neapărat muzică, alcool şi distracţii, iar mentalitatea Bravo, Cool Girl şi Popcorn nu reprezintă aspiraţiile de viaţă ale tuturor tinerilor. OrthoGraffiti s-a născut din credinţa că încă mai avem tineri care, chiar dacă sunt în derivă, tânjesc lăuntric după viaţa adevărată şi din dorinţa de a veni în întâmpinarea lor cu „altceva”, cu altfel de informaţii. Principala dimensiune a proiectului OrthoGraffiti este cea misionară, revista fiind, considerăm noi, un instrument util în procesul educaţional.

preluat de pe site

Zece

2009-11-25T14:38:00.001-08:00

Spre acelaşi orizont

2009-11-23T11:18:00.000-08:00

Vreau să-ţi vorbesc ca şi cum te-aş cunoaşte de-o veşnicie, să-ţi vorbesc ca celui mai bun prieten.
Fie că eşti tata sau mama, fie că eşti colegul sau colega, fie că eşti un om pe care nu l-am văzut niciodată...vreau să-ţi mărturisesc ca şi cum ai fi fost lângă mine de când m-am născut. Să stăm, să ne privim în ochi, să ne vedem sclipirea inimii şi să vorbim. Să ne spunem greutăţile, să împărtăşim Bucuria, să povestim clipe trecute şi să fim noi, cu adevărat noi, măcar o dată în viaţă. Să uităm de neîncredere, minciuni, ipocrizie, suspiciuni, răutate, sarcasm sau invidie. Să ne apropie ceva mai demn decât o bârfă, decât un secret ascuns, decât un banc sau o distracţie deşartă. Să fim uniţi prin ceva mai puternic, regăsindu-ne inimile bătând spre acelaşi orizont.

Bărbatul şi femeia - de Victor Hugo

2009-11-09T11:07:00.000-08:00

Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi,
Femeia este cel mai sublim ideal.

Dumnezeu a facut pentru barbat un tron,
Pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.

Barbatul este creierul,
Femeia este inima.
Creierul naste lumina, inima naste iubire.
Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.

Barbatul este puternic prin ratiune.
Femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza.

Barbatul este capabil de orice eroism,
Femeia, de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.

Barbatul are suprematia,
Femeia are alegerea.
Suprematia inseamna forta, alegerea inseamna dreptate.

Barbatul este un geniu,
Femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.

Aspiratia barbatului este catre gloria suprema,
Aspiratia femei este catre virtutea desavarsita.
Gloria creaza tot ce e maret, virtutea creaza tot ce e divin.

Barbatul este un cod,
Femeia este evanghelia.
Codul ne corecteaza, evanghelia ne face perfecti.

Barbatul este un vultur care zboara,
Femeia – o privighetoare care canta.
A zbura inseamna a cuceri spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.

Barbatul este un templu,
Femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.

Pe scurt, barbatul se gaseste acolo unde se sfarseste pamantul.
Femeia, acolo unde incepe cerul.

Cu dragoste, de la maica Siluana

2009-10-29T15:20:00.001-07:00

În ceea ce îi scrie maica Siluana tânărului nedumerit, nu pot să simt decât inocenţă şi dragoste. Dar mai ales o căldură sufletească specifică maicii...

Cum trebuie să fie relaţia de prietenie dintre un băiat şi o fată care doresc să-şi păstreze curăţia trupească şi sufletească? Ce este, de fapt, acest gen de prietenie? Cum trebuie exprimată dragostea pentru celălalt în această situaţie?
Abc123

Dragă “Abc123″, adică Copil drag Domnului care te ascunzi sub aceste simboluri,
Felul în care ţi-ai ascuns identitatea mă face să primesc provocarea ta de a ne juca împreună de-a v-aţi-ascunselea! Aşadar, acum e rândul meu. Tu pui mâinile la ochi şi numeri până la de zece ori câţi ani ai şi eu mă ascund în anii tăi şi zic în gândul meu: Doamne, Îţi spun ceva care să rămână numai între noi. Am curaj pentru că aici e întuneric şi nu ne vede nimeni. Ei, uite, eu sunt cam tulburat.

În trupul meu şi în sufletul meu au ţâşnit nişte schimbări de mă simt scos din toate reperele pe care le aveam până acum. Pe deasupra, m-am şi îndrăgostit! Sau aşa cred, pentru că nu mă mai pot gândi la nimic altceva decât la X, Tu o ştii cât e de frumoasă şi deosebită, nu? Ei, eu sunt mort după ea. Ea e femeia viselor mele, mă înţelegi, nu? Slavă Ţie că şi ei îi place de mine. Nu spune că mă iubeşte la nebunie, dar vad eu că nu-i sunt indiferent şi a acceptat să fim prieteni.

Ştii, aşa se face pe la noi, se propune prietenie când îţi bate inima pentru cineva. Eu i-am propus şi ea a acceptat. Ei, acum ce să fac? Când ne întâlnim mie îmi vine să-i povestesc despre tot ce mă interesează pe mine, despre visele mele de viitor, despre cărţile pe care le citesc, despre filmele pe care le văd, despre năzbâtiile pe care le fac şi le ascund de părinţi, despre neliniştile şi necazurile mele, despre Tine şi despre toate. Dar, mai ales, îmi place s-o ascult pe ea. Ştii ce voce are, nu? Doamne, numai ce deschide gura şi parcă sunt în rai. Aşa cred eu că era în rai, că adică Adam murea de bucurie şi de plăcere când începea Eva să spună ceva.

De-aia cred că s-a şi lăsat păcălit să-Ţi calce Porunca. Eu îl înţeleg, într-un fel, că sunt păţit. Ştii, o dată, prietena mea mi-a propus să chiulim de la o oră şi eram gata, gata, să o ascult. Mă înţelegi, nu? Dar, slavă Ţie, că de fapt, ea mă punea la încercare, spune că voia să vadă dacă sunt băiat serios! Doamne, ce-i şi cu femeile astea? Adică dacă o ascultam mă mai şi părăsea! Nu putea să mă întrebe fără să mă ducă în ispită? Că ispită, a fost, nu? Ei, dar acum, ştii, mă tem de ispite mai mari, că doar sunt om în toată fierea de acum şi am văzut destule la viaţa mea. Nu Te uita că am numai 16 ani, că am trăit câţi alţii în 106! Da, da! Numai câte filme am văzut! Ştii, toate au trecut prin mine şi parcă am trăit o mie de vieţi! Ei, şi trăind eu acolo în virtual atâtea şi atâtea vieţi şi întâmplări, am băgat de seamă, Doamne, că nu-i glumă cu păcatul! Că e chiar moarte, deşi la început pare frumos, de’, ca-n filme! Dar tot în filme se moare, se ucide, se trădează,ce mai, se întâmplă chestii care aş dori să nu mi se întâmple şi mie. Uite, din cauza asta, am întrebat-o pe Maica Siluana ce să fac eu ca să nu cad în ispite şi să fiu curat până la nuntă. Că ştii, prietenii mei spun că-s prost, adică spun şi cuvinte mai urâte, da… eu mă jenez să Ţi le spun, că ştii Tu… Ei, ce să fac? Cum să-mi exprim dragostea dacă nu o sărut ca în filme? Şi ce să fac cu fiorii ăştia care mă străbat din cap până în picioare… Ştii Tu ce greu e cu ei? Parcă te pune cineva pe jar, nu alta! Ce să fac?

- Siluana!

- Da, Doamne!

- Ieşi din ascunzătoare şi treci la zid şi pune mâinile la ochi şi numără de 100 de ori până la câţi ani ai şi lasă-Mă să-i spun ceva acestui copil al Meu!

- Gata, Doamne! Unu, doi, trei… şaizeci şi trei…

- Dragul Meu copil,

Eu sunt Domnul şi Dumnezeul tău şi Eu M-am făcut Om pentru tine şi Eu sunt cu tine din secunda zămislirii tale şi voi fi cu tine până la sfârşitul veacurilor. Eu ţi-am dăruit Duhul Meu Cel Sfânt şi El te va învăţa în fiecare clipă a vieţii tale ce să faci şi cum să faci ca să fii fericit, acum, aici pe pământ, chiar dacă vei avea şi necazuri, şi în viaţa ce va să vină la sfârşitul acestei lumi. Vino la Mine, primeşte-Mă în fiecare Duminică în tine, după rânduiala pe care Eu am lăsat-o în Sfânta Mea Biserică, luptă împotriva păcatului şi a ispite cu puterea pe care Eu ţi-o dau, intră în Bucuria Mea pe care nimic şi nimeni nu o poate lua de la tine şi vei şti şi vei putea să faci cele plăcute Mie şi de folos Ţie! Gândeşte-te cât mai des la clipa întâlnirii noastre faţă către Faţă, pe care oamenii o numesc moarte, şi vei învăţa lupta cea bună cu puterea Mea!

Aştept cu dor să vii duminică la Întâlnire şi să Mă mănânci ca să ai viaţă în tine şi Eu să fiu în tine şi Tu în Mine! Nu uita să te spovedeşti şi să posteşti miercuri şi vineri şi să asculţi de părinţii pe care ţi i-am dăruit. Nu-i judeca. Ce nu vor putea face ei pentru tine, fac Eu!

Fii binecuvântat!

- Gata, Siluana! Eşti liberă. Poţi să te duci la Vecernie! Fii şi tu binecuvântată!

- Mulţumesc, Doamne! Slavă Ţie!

La revedere dragă “Abc123″!

Cu drag,

M. Siluana

Când nimeni nu crede în tine

2009-10-24T08:31:00.000-07:00

De multe ori renunţăm la visele noastre, renunţăm să mai luptăm pentru că cei din jurul nostru nu vor să creadă în reuşita noastră. Nu vor să creadă în noi. Doar atât avem nevoie...de puţină credinţă pentru a ne încuraja.

Idealurile noastre se spulberă atunci când ceilalţi nu ne lasă să luptăm pentru ele, descurajându-ne. Indiferenţa şi necredinţa în puterile pe care Dumnezeu ni le poate da, omoară visele noastre. Totul se năruie când nimeni nu îţi dă nici o şansă , când nimeni nu crede în tine...şi uşor, uşor îţi pierzi şi tu încrederea în forţele proprii.
De cele mai multe ori când ratăm fie o manifestare în public, fie că ratăm pur şi simplu...nu mai e loc de o a doua şansă. Nimeni nu mai crede în tine dacă ai ratat... Eşti respins. Atunci deznădejdea te doboară şi îţi vine să renunţi la tot.

Dar oare ne gândim de câte ori Îl respingem noi pe Dumnezeu? Oare El renunţă la câta necredinţă avem? Ce s-ar întâmpla dacă ar renunţa şi Dumnezeu la visul Său, aşa cum facem noi cu visele noastre? Ce s-ar întâmpla dacă ar renunţa la visul de a fi cu noi şi de a împărtăşi dragostea noastră cu El?

Joe Nichols - If Nobody Believed In You
Încărcat de Joe-Nichols. - Explore more music videos.

Scrisoare către Făt - Frumos -- Vama Veche

2009-10-09T13:39:00.000-07:00

Vama veche - Scrisoare catre Fat Frumos

Suferinţa

2009-10-09T11:43:00.001-07:00

Din "Fraţii Karamazov" de F.M. Dostoievski:

Discursul lui Mitea Karamazov înainte de a fi închis :
"Domnilor, suntem cu toţii cruzi, cu toţii ne-am purtat adeseori ca nişte călăi cu semenii noştri şi i-am făcut să plângă, am făcut să lăcrimeze mamele şi pruncii, dar dintre toţi -- v-o spun lămurit o dată pentru totdeauna -- eu sunt cel mai ticălos. Aşa este! În fiecare zi m-am bătut cu pumnul în piept şi am jurat să mă îndrept, şi totuşi în fiecare zi am săvârşit alte mârşăvii. Îmi dau seama că oamenii ca mine au nevoie de o lovitură năprasnică, o lovitură pe care soarta trebuie să le-o dea fără veste, ca să-i prindă în laţ şi să-i trezească la realitate cu forţa. Niciodată, o, da, niciodată nu m-aş fi putut ridica singur din mocirlă, oricât m-aş fi străduit! Iată însă că trăsnetul s-a abătut asupra mea. Accept suferinţa, primesc să fiu pus la stâlp şi înfierat în faţa tuturor! Vreau să pătimesc şi sper că suferinţa mă va curăţi de noroi! Şi mă va curăţi, nu-i aşa, domnilor? "

Nimeni nu vrea să sufere. Toţi fugim de necazuri. Dar dacă ele ne-ar face un bine...oare le-am accepta? Dacă tot răul care se abate spre noi, pe drept sau pe nedrept, ne-ar face oameni mai buni, ne-ar deschide alte porţi ale vieţii...oare am accepta să suferim?

Mă întreb oare dacă eu voi ştii să accept suferinţa ca pe o curăţire de noroiul din mine...

Fericire dulce printre lacrimile sărate

2009-10-06T12:00:00.000-07:00

"Îndura cu inima uşoară necinstea ce se abate fără de voie asupra ta, fără să te tulburi şi fără să urăşti pe cel ce te necinsteşte."

Atunci când omul îşi asumă greşelile, când acceptă tot răul care i se poate întampla, toate umilirile şi jignirile, atunci când eşti dispus să-ţi asumi toate greutaţile vieţii fără să cârteşti, răbdându-le în linişte.... Dumnezeu , văzând că te laşi în voia Sa, luptând ca ea să se împlinească, te poartă spre împlinire şi fericire, învăţându-te o bucurie tăcută şi tainică. De fiecare dată când ochii noştri ne sunt în lacrimi de durere...să privim spre Hristos, căci ne apropie prin necazuri şi ne face să însetăm după El, ca mai apoi să-L descoperim şi să nu ne mai dezlipim de iubirea Sa. Având curaj să pui mai presus voia Domnului decât voia proprie, lăsându-te în braţele Lui, El îţi arată o altfel de fericire decât cea pe care o ştiai tu... O fericire dulce printre lacrimile sărate.

Adevăratele înfrângeri

2009-10-03T11:14:00.001-07:00

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
Nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
Sunt renunţările la vis.

Radu Gyr

...de gândit

2009-09-29T12:51:00.000-07:00

"Nu tensiunile din afară creează un comportament negativ.

Gândeşte-te că eşti o portocală.
Când o portocală este stoarsă întreaga presiune vine din exterior, nu?
Şi ce se întâmplă?
Curge sucul, nu-i aşa?
Dar de fiecare dată când apare o asemenea presiune, tot ceea ce iese la iveală este doar ceea ce se află în portocală."

Waine Dyar

Via mail

"Când eram mai tânăr şi la trup curat"

2009-09-25T11:06:00.000-07:00

Cât de frumos e să fii curat moral.

Îmi privesc colegele (unele)...aş vrea să rămână aşa frumoase şi senine şi după 4 ani (având în vedere că sunt la liceu) . Da, eu pe majoritatea colegelor le văd inocente, chiar dacă trăim în vremurile astea pline de sexualitate.
Cât de frumoasă e fecioria! Cu tot riscul de a fi luată în râs. Trebuia să spună cineva asta, dacă nimeni nu are curaj.

Nu pot să o explic în cuvinte, dar pot să o definesc vag ca fiind prietenia dintre deminitate şi smerenie, modestie. Când eşti curat...eşti demn, dar în acelaşi timp smerit. Eşti demn pentru că nu te laşi călcat în picioare de murdăriile lumii şi smerit pentru că eşti părăsit de lume. Fecioria e o taină pe care mulţi o află după ce o pierd.
Spunea un poet : " Când eram mai tânăr şi la trup curat...". Mă gândesc că dacă acea puritate este adesea asociată cu tinereţea, atunci de ce noi, tinerii, nu trăim ca atare? Ca nişte tineri adevăraţi? Unde ne e candoarea...? Cine ne-a furat frumuseţea?

Dumnezeu - între judecător şi prieten

2009-09-18T12:39:00.001-07:00

"Un batran a fost adus intr-o sala de tribunal. Era acuzat ca a furat paine. Judecatorul l-a intrebat daca este vinovat. Batranul a recunoscut ca este vinovat, dar a adaugat: „Am furat painea pentru ca imi era foame.” Judecatorul era un om intelept si bun, care iubea oamenii. El a spus omului: „Domnule, eu va simpatizez, dar nu putem permite oamenilor sa fure pentru ca le este foame. Ati incalcat legea si va trebui sa platiti o amenda sau sa mergeti la inchisoare.”
Batranul a clatinat din cap si a spus: „Nu am bani”. Atunci judecatorul a facut un lucru minunat. Si-a scos roba de judecator si a lasat-o pe scaun, a coborat spre locul unde statea batranul. Punandu-si mana pe umarul lui, a spus: „Ca judecator al tau, trebuie sa te condamn, dar ca prieten vreau sa platesc amenda pentru tine.” Judecatorul a scos banii din propriul sau buzunar si a platit amenda batranului."

O poveste care se aseamănă foarte mult cu ceea ce a făcut Hristos pentru noi. S-a dezbrăcat de slava Sa pentru mântuirea noastră.

Între noroi şi câmpuri cu flori

2009-09-13T07:33:00.000-07:00

...se luptă să vadă viaţa între noroi şi câmpuri cu flori. Dar...cu nădejdea că din noroi cresc nuferii.
În băltoaca asta de mocirlă în care înotăm cu toţii, dacă îţi ridici privirea spre Cer găseşti fericirea chiar dacă eşti în suferinţă, iar dacă ai capul plecat nu vezi decât nămolul din băltoacă. Apoi, tot în băltoaca asta, trecem prin multe teste de viaţă. Aici ne oglindim în nămol sau lăsăm să se oglindească Cerul în noi. Şi cel mai greu e că noi decidem. Avem în mâini o viaţă, ni s-a dat darul acesta, trebuie să ştim cui să i-l închinăm.

Tot timpul inventatorul ştie cel mai bine dintre toţi cum şi la ce se foloseşte creaţia sa. Aşa că...Cine a inventat viaţa? Cel care e Calea, Adevărul şi Viaţa. Închină-i viaţa Lui şi El o să te înveţe cum să o foloseşti mai bine.

Dacă te întrebi câteodată de ce ţi se întâmplă atâtea răutăţi, de ce cazi mereu sau de ce dacă există un Dumnezeu atât de iubitor îngăduie atâta suferinţă...Să ştii că El nu ne-a spus că suntem cruţaţi de necazuri. Ne-a spus că va fi mereu acolo să ne dăruiască iubirea Sa. Dacă un tată merge pe lângă copilul său, asta nu înseamnă că pruncul nu va cădea niciodată. Dar chiar dacă pruncul cade, tatăl este mereu acolo să-i vindece rănile. Suferinţele sunt pentru a alerga la El pentru vindecare, pentru a vedea că la Hristos găsim fericirea şi în greutăţile vieţii.

"În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. " Ioan 16,33

Binecuvântările lui Dumnezeu

2009-09-10T04:32:00.000-07:00

Se povesteste că un tânăr, singur la părinti, urma să-si încheie cu brio studiile academice. De luni de zile admirase o masină expusă în vitrina unui magazin auto. Stia că tatăl lui îsi poate permite să cumpere o astfel de masină, asa că si-a exprimat dorinta să o primească în dar la absolvire.

Ziua mult asteptată se apropia, însă fără ca tânărul să poată depista vreun semn că masina mult visată va intra în posesia sa. O usoară dezamăgire începuse să i se cuibărească în inimă.
În seara dinaintea festivitătii de absolvire, tatăl si-a chemat fiul în birou. L-a felicitat pentru anii de studiu si i-a spus cât de mândru este de el si cât de mult îl iubeste. Apoi i-a întins o cutie frumos împachetată, rostind emotionat: „Felicitări, fiule!"

Fiul a deschis cutia, sperând că va găsi în ea cheile masinii. Însă în cutie se afla o biblie scumpă, îmbrăcată în piele, cu numele lui scris în litere aurite pe copertă.
Dezamăgirea i s-a transformat în mânie.
- Cu banii pe care îi ai, tu îmi dai ca dar la absolvire o Biblie?
Trântind Biblia pe biroul tatălui, tânărul a iesit furios din cameră, părăsind definitiv casa tatălui său.

Anii au trecut. Tânărul de odinioară avea de-acum o afacere prosperă si o familie frumoasă. Într-un târziu, si-a dat seama că vremea nu stă în loc si a hotărât să-si viziteze tatăl, pe care nu-l mai văzuse din ajunul absolvirii facultătii.

Însă înainte ca să poată pleca la drum, o telegramă fulger îl anuntă că tatăl lui a decedat si că toată averea i-a rămas lui, ca singur mostenitor.

Ajuns din nou acasă după ani de zile, inima i-a fost coplesită de tristete si regrete. A intrat în biroul tatălui său. La un capăt al mesei grele din lemn de stejar se afla biblia pe care o primise în ajunul absolvirii – în aceeasi pozitie în care o lăsase el înainte de a părăsi casa părintească. Cu ochii împăienjeniti de lacrimi, fiul a luat-o, a deschis-o si a început să citească în ea.

La un moment dat, întorcând încă o filă, un plic alb a fluturat la podea. S-a aplecat să ridice plicul, pe care se afla adresa magazinului auto de unde sperase cu ani în urmă să primească masina mult visată. În plic, un contract de vânzare, datat în ziua absolvirii. ACHITAT – scria în litere mari peste termenii contractului. Masina îl astepta de ani de zile în garaj.

De cate ori nu trecem cu vederea binecuvantarile lui Dumnezeu, doar pentru ca nu sunt "impachetate" cum ne -am asteptat?

Să iubeşti pur şi simplu

2009-09-03T11:48:00.000-07:00

Ne e greu să iubim pentru că de fiecare dată aşteptăm ca şi ceilalţi să ne iubească pe noi. Şi sincer, ne irosim timpul, ne agităm şi suferim aşteptând recunoştinţă şi iubire din partea altora. Deci ne vine greu să iubim fără condiţii. Condiţia noastră pentru a iubi e ca şi celălalt să ne iubească. Atunci noi când mai iubim, dacă mereu aşteptăm iubire din alte părţi?

Deja te privezi de libertatea iubirii când te întrebi dacă şi ceilalţi te iubesc. Ca să fii fericit este de ajuns să iubeşti. Găseşti o pace şi o împăcare cu sine când iubeşti pur si simplu.
Oare nu suntem în stare să iubim, dacă dragostea noastră nu e recompensată cu aceleaşi sentimente? Mai suntem capabili să iubim, dacă ceilalţi nu se arată recunoscători pentru ajutorul nostru, dacă nu ne laudă nimeni pentru sacrificiile pe care le facem, daca nu primim plata pe loc?

Uneori simţim că iubim umanitatea, pe toţi şi pe toate. Şi nu mai putem de fericire când gândim asta. Dar cu cât simţim că iubim umanitatea mai mult, cu atât ne dăm seama că am uitat să iubim omul.
Ne surânde ideea iubirii contemplative. O îmbraţişăm mai mult decât ideea iubirii active. Acceptăm mult mai uşor iubirea aceea însetată de fapte mari, pe care să le vadă toată lumea. Ba chiar te gândeşti că eşti în stare să îţi dai viaţa, să te jertfeşti dacă ai primi aplauze şi dacă ai fi slăvit.
Însă iubirea activă şi vie înseamnă străduinţă şi stăpânire de sine. Străduinţa de a iubi pe cel de lângă tine în fapte mici, mărunte, de zi cu zi. Iar apoi când ţi se pare că străduinţele nu au nici un rost şi că ceilalţi nici nu văd că tu îi iubeşti şi se comportă la fel de nepăsători, atunci descoperi că tu nu te-ai jertfit ca ei să te iubească, ci ca să găseşti fericirea în a iubi pur şi simplu. Când ţi se pare că te-ai îndepărtat de ţelul dorit, tocmai atunci l-ai atins. Fiindcă nu mai aştepţi recunoştinţă din partea celorlalţi, ci vezi în tine că reuşeşti să iubeşti fără răsplată. Împlinirea ţelului e în interiorul nostru, iar când se împlineşte în interior, negreşit se împlineşte şi în exterior. Când vezi că ceea ce ţi-ai propus se împlineşte in inima ta, simţi lămurit puterea lui Dumnezeu care n-a încetat să te iubească şi să te călăuzească pas cu pas fără să ştii.

Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!

2009-09-01T04:37:00.001-07:00

Am citit cartea Sfântul închisorilor. M-a cutremurat atât de mult, simt o evlavie şi un ataşament puternic faţa de cei care au suferit în teminţele comuniste, mai ales de Valeriu Gafencu. Trăirile povestite sunt pline de o iubire-jertfă pe care numai Dumnezeu putea sa o lucreze prin aceşti oameni. Înainte de a trece la Domnul, Valeriu Gafencu, ne-a transmis un mesaj tuturor celor pentru care s-a jerfit în temniţe.

"În primul rând gândul şi sufletul meu se închină Domnului. Mulţumesc că am ajuns aici. Merg la El. Vă rog mult să-L urmaţi, să-l slăviţi şi să-L slujiţi. Sunt fericit să mor pentru Hristos. Lui îi datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveţi de purtat o cruce grea şi o misiune sfântă. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi şi voi fi alături de voi. Veţi avea multe necazuri. Fiţi tari în credinţă, căci Hristos îi va birui pe toţi vrăjmaşii. Îndrăzniţi şi rugaţi-vă! Păziţi neschimbat Adevărul, dar să ocoliţi fanatismul. Nebunia credinţei este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată, lucidă şi profund umană. Să-i iubiţi şi să-i slujiţi pe oameni. Au nevoie de ajutor, căci duşmani prădalnici caută să-i înşele. Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!"

Valeriu Gafencu - Sfântul închisorilor

"E mult mai bine să ajuţi un om decât să spui ce nu ai putea face pentru o mie de oameni" - Maica Alexandra (Prinţesa Ileana a României)

2009-08-31T04:39:00.001-07:00

Mergeam spre Schitul Sihla. Cam jumatate de ceas de mers pana acolo cu maşina. Drumul destul de anevoios, dar într-adevar cu peisaje minunate. Ne gândeam cum pot calugarii de acolo să se întreţină, cât au de mers până în oraş să îşi procure de mancare şi altele. Iar noi am uitat să le luam câte ceva. Măcar o sticla de ulei, o punga de zahar, o paine...Dar ne-am gândit prea târziu la asta. Deja străbătusem o mare parte din drum. Am început să vorbim că măcar atât puteam sa facem şi noi, apoi ne-am gândit că dacă am fi procedat aşa la fiecare mănăstire, având în vedere că vizitasem vreo 10 mănăstiri până acolo...Ni se părea ca dacă am fi luat la fiecare câte ceva de folosinţă ar costa mult. Apoi ne-am trezit cu toţii şi ne-am spus că noi nu am ajutat nici măcar o mănăstire cu ceva, de ce vorbim de ce puteam să facem pentru 10 mănăstiri dacă pentru una nu am făcut nimic?!

Aşa se întâmplă de multe ori. Mă gândesc că sunt prea mulţi oameni care au nevoie de ajutor şi eu singură, nu pot să fac nimic. Dar nu contest că măcar pentru un om în nevoinţă putem să facem ceva, cât de mic. O vorbă bună, o mângâiere, o privire blândă sau ceva ce are nevoie cu adevărat la momentul potrivit.

Nu râde de mine

2009-08-29T12:02:00.000-07:00

De câte ori nu râdem de oameni pentru a ne simţi bine? Şi ne simţim bine când vedem că celălalt suferă...De câte ori nu le-am dat nume sau porecle celorlalţi...considerându-i inferiori nouă.
Oare cât de des am auzit spunându-se printre râsete: "Ce faţa are ăla!".
De multe ori nu mi-am dat seama că în spatele fiecărui om stă o poveste de viaţă, poate mai tulburătoare decât cred eu.

De multe ori când văd un cerşetor care merge mai ameţit pe stradă, mă gândesc că e beţiv şi că îşi merită soarta. Dar nu îmi dau seama că poate omul acela e lihnit de foame sau bolnav şi îi este rău. Sau poate chiar e beat, dar asta nu înseamnă că trebuie să râd de el. Poate a băut de necaz...poate i-a murit soţia sau vreun copil.

Cine poate ştii câta durere e în sufletul unui copil când ceilalţi colegi râd de el, de defectele fizice sau morale...Cum mai are el curajul să înfrunte mai târziu societatea, simţindu-se complexat...
De câte ori nu am judecat păcatul unei adolescente care a rămas însărcinată, şi care acum îşi plimbă copilul încercând să-şi înfrunte trecutul... De ce nu m-am gândit că ea este una din puţinele care a păstrat copilul, chiar dacă acum e singură.
De mii de ori poate, am trecut pe lângă schilodul din colţul străzii cu nepăsare, nici măcar privindu-l...Poate el nu ar mai cerşi, dacă ar avea deajuns de mâncare.

Nu râde de mine...Nu îţi găsi plăcerea în suferiţa mea. Domnul care e desăvârşit nu râde de neputinţa mea...Fii şi tu desăvârşit precum Tatăl nostru este.

Mark Wills - Don't laugh at me

I'm a little boy with glasses
The one they call the geek
A little girl who never smiles
'Cause I've got braces on my teeth
And I know how it feels
To cry myself to sleep

I'm that kid on every playground
Who's always chosen last
A single teenage mother
Tryin' to overcome my past
You don't have to be my friend
But is it too much to ask

Don't laugh at me
Don't call me names
Don't get your pleasure from my pain
In God's eyes we're all the same
Someday we'll all have perfect wings
Don't laugh at me

I'm the cripple on the corner
You've passed me on the street
And I wouldn't be out here beggin'
If I had enough to eat
And don't think I don't notice
That our eyes never meet

I lost my wife and little boy when
Someone cross that yellow line
The day we laid them in the ground
Is the day I lost my mind
And right now I'm down to holdin'
This little cardboard sign...so

Don't laugh at me
Don't call me names
Don't get your pleasure from my pain
In God's eyes we're all the same
Someday we'll all have perfect wings
Don't laugh at me

I'm fat, I'm thin, I'm short, I'm tall
I'm deaf, I'm blind, hey, aren't we all

Don't laugh at me
Don't call me names
Don't get your pleasure from my pain
In God's eyes we're all the same
Someday we'll all have perfect wings
Don't laugh at me

Unde căutăm fericirea?

2009-08-27T23:02:00.001-07:00

Am găsit o povestioară în revista Cuvinte către tineri de la Putna. Unde căutăm fericirea? Aici în slava lumii sau în slava Lui Dumnezeu?

Se spune că un misionar care trăise în India de mulţi ani şi un cântăreţ ce stătuse acolo doar câteva zile, se întorceau acasă în Statele Unite, la bordul aceleaşi nave. După vreo două săptămâni de voiaj pe mare, se apropiau de portul din New York. Pe ţărm era o mulţime de oameni care aşteptau, se vede, pe cineva. Pentru o clipă misionarul a crezut că-l aşteptau pe el. Muncise mult în Orient, construise biserici, întemeiase centre misionare şi era oarecum cunoscut în anumite cercuri. Dar nu. Când au acostat a înţeles că erau cu toţii admiratorii starului de muzică.
- Doamne, nu pot înţelege, a murmurat misionarul nostru. Eu am dedicat Indiei patruzeci şi doi de ani din viaţa mea, în vreme ce el a stat acolo abia câteva zile şi iată că aici sunt mii de persoane venite să-i ureze bun venit acasă, în timp ce pentru mine nu a venit nimeni.
Domnul îi răspunse însă:
- Fiul meu, tu încă nu ai ajuns acasă.

Vreau să cred

2009-08-26T04:37:00.000-07:00

Îmi povestea o prietenă că a avut un vis deosebit, pe care îl avusese cu o seara în urmă. Îmi spunea că se visase într-o biserică cenuşie, nepictată, cu geamuri întunecate în care atmosfera era apăsătoare. Preoţii care slujeau acolo făceau totul pe dos, la fel şi credincioşii erau tulburaţi şi parcă nu se înţeleagea nimic din ce se întamplă. Mai pe scurt: era un haos. Atunci, pentru că nici ea nu înţelegea ce se întamplă, s-a pus în genunchi şi a strigat către Dumnezeu. Cu fiecare cuvânt spus în care credea deplin biserica începea să se picteze singură, razele soarelui strapungeau negura din locaşul sfânt, preoţii începeau să săvârşească Sf. Liturghie, iar credincioşii îşi găsiseră locurile. Domnea o pace care îi fura o lacrimă şi celui mai aspru om.

Sufletele noastre se aseamănă cu biserica din vis pentru că suntem temple al Duhului Sfânt. Aşa cum şi în noi cateodată este tulburare şi nu ştim ce să facem, nu ştim ce să alegem în viaţă; Când domneşe haosul, stresul şi extenuarea...aş vrea să strig în nebunia mea. Să strig în şoaptă...numai aşa mă poate auzi Dumnezeu.
Doamne, eu nici măcar nu cred în Tine şi dacă m-ar privi raţiunea acum, ar spune că vorbesc cu pereţii sau cu nişte picturi a unor oameni simpli. Dar eu vreau să cred... pentru că e prea frumos ca Tu să exişti. Fă-mă să cred!

Nu ştiu nimic despre tine, nu ştiu cine eşti, nu ştiu nimic din cuvântul tău, în plus stau de 3 minute în faţa Ta şi nici măcar nu realizez asta, dar deja mă dor genunchii. Nu ştiu să mă rog şi mă simt stânjenitor că vorbesc ca un om singur. Şi totuşi nu vreau să renunţ. Când sunt în faţa ta e dincolo de raţiune şi logică, dincolo si de orice filozofie sau poem, dincolo de orice necesitate a omului de a vorbi cu un Cineva care le ştie pe toate. Sunt doar eu şi Tu, iar între noi necredinţa mea care se izbeşte de iubirea ta. O Iubire pe care mintea umana nu o poate concepe sau descrie. Cum să simţi Iubirea stând în genunchi şi plângând în faţa unei icoane vechi pe care o aveai prin casă?...Vreau să cred în Tine şi ştiu că Tu mă poţi ajuta dacă eu vreau cu adevărat să te cunosc.
Am realizat că sunt ca un câine care fuge după un iepure pe care nici măcar nu l-a văzut, dar fuge pentru că şi alţii fac asta.

Mi-am dat seama că mândria din mine nu îşi avea rostul...aş vrea să scap de boala asta şi stiu că tu mă poţi vindeca, învăţându-mă smerenia. Mai am multe alte boli...de care aş vrea să scap şi pe care cu ceva timp în urmă le credeam calităţi.
Vreau să îmi pictezi viaţa pentru că eu mi-am dat seama că nu sunt un pictor bun. Am fost un om egoist, mi-am pictat viaţa cu nuanţe de culori care îmi plac doar mie şi nu am ţinut cont de preferinţele celorlalţi. În plus viaţa mea e tot mai gri. Mi-a mai rămas o culoare în viaţa mea: nădejdea. Nădejdea că mă voi regăsi în Tine.

În faţa lui Dumnezeu te pierzi pe tine, dar te regasesti in El, aşa cum nu te-ai cunoscut niciodată, dar cum poate ai dorit întotdeauna.

Dacă stai să judeci oamenii, nu mai ai timp să-i iubeşti

2009-08-23T09:18:00.000-07:00

De câte ori n-am judecat? De câte ori n-am judecat greşit? De câte ori nu ne-am vazut bârna din ochi, ci mai degraba paiul din ochiul altuia? De fiecare dată când judec, uit că nu-mi aduce nici un folos. Uit că nu toţi oamenii pot fi judecaţi după aceleaşi criterii; şi mai uit că nu e datoria mea să judec, ci să înţeleg şi să ajut şi chiar să iubesc dacă mă învredniceşte Dumnezeu.
Maica Tereza avea o vorbă înţeleaptă: Dacă stai să judeci oamenii, nu mai ai timp să-i iubeşti. Cât despre criteriile după care, noi oamenii, ne condamnăm fraţii, diferă foarte mult de criteriile după care judecă Dumnezeu.

Sfântul Ioan Scărarul ne îndrumă: "osândirea este o boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă şi tăinuită, care suge şi seacă sângele iubirii … Ea este făţărnicia iubirii, pricinuitarea întinăciunii şi a poverii inimii"

Dumnezeu nu caută oameni morali, ci oameni care au undeva în suflet ceva pentru El. O sclipire cât de mică acolo, în suflet, atât Îi trebuie Lui, în timp ce noi oamenii vrem perfecţiunea de la semenii noştri.
Nu mă uitam că poate virtuţile unui om copleşesc defectele sale, ci pentru o singură patimă etichetam.
Apoi am înţeles că atunci când eşti în întuneric nu vezi mizeria şi praful din tine; numai atunci când printr-o crăpătură cât de mică intră o rază de lumină se văd mii de particule de praf zburând.

De ce să nu mă uit eu la mine?...de ce să nu mă judec pe mine? Pentru că mi-e teamă că poate chiar sunt în noroi mai mult decât ceilalţi. Mi-e teamă să îmi pierd acea comoditate. Acea comoditate care îţi spune că tu eşti în regulă, că nu ai aşa păcate mari. Mi-e teamă de mizeria pe care o să o vad, acceptând să intre Lumina în viaţa mea.

M-am înfruntat deseori cu judecarea aproapelui şi poate şi mai des m-am lăsat înşelată de această patimă subtilă. Nu de puţine ori condamnam omul pentru ceea ce este şi pentru alegerile sale, crezând că el chiar ştie ce face. Nu vedeam că păcatul e o boală a sufletului şi aşa cum pe un bolnav trupeşte îl mângâi şi eşti alături de el, la fel si bolnavului sufleteşte trebuie arătată compasiune si blândeţe. Poate că in momentele când nu merită atenţie şi iubire deloc, atunci are nevoie de tine cel mai mult.
Deci în loc să condamnăm omul, mai bine îl înţelegem cu calm şi dacă ne pricepem, fără să mustrăm, să-l îndreptăm.
Adesea uităm că nu omul trebuie osândit, ci păcatul.

"când cineva împinge pe altul în groapă, noi nu-l mustrăm pe cel căzut, ci pe acela (diavolul) care l-a împins"

Cum un tată are grijă de mântuirea fiicei sale

2009-08-21T10:42:00.000-07:00

“Să trăieşti Mimilică dragă, şi să fii bună, să fii bună pentru ca să poţi fi fericită!
Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea…al doilea...de! Norocul şi celelalte “pere mălăieţe”, care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înfloreşte şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru el. Şi pregătirea aceasta e operă de fiecare clipă. Când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la început. De aceea vezi aşa de puţini oameni fericiţi…. Atâţi cât merită.

A, dacă nu ne-am iubi pe noi aşa fără de măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi, ori asupra unei fapte urâte; dacă, în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire(lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură.

Se ştie că durerea este un minunat sfătuitor.Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.

Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce să vrei. Şi văd că ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare că ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi drumul cel adevărat!

Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de căte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei rai. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: ”Uitaţi-vă la mine!”. Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată.

Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani ai să o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu să o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi!

Te îmbrăţişează cu drag,
Alexadru Vlahuta

Când ai împlinit şaptesprezece ani.”

Puterea rugăciunii - despre rugăciunea inimii

2009-08-15T07:20:00.000-07:00

"Rugăciunea este atât de tare şi de puternică, încât poţi să te rogi şi să faci ce vrei,căci rugăciunea te va povăţui spre adevărata şi dreapta lucrare. Ca să fii plăcut lui Dumnezeu n-ai nevoie de nimic altceva decât să iubeşti. „Iubeşte şi fă ce vrei", spune Fericitul Augustin, căci cine iubeşte cu adevărat, acela nu poate şi nu vrea să facă ceva ce nu este plăcut fiinţei iubite... Cum însă rugăciunea nu este decât revărsarea şi lucrarea dragostei, atunci se poate spune cu toată dreptatea despre ea acelaşi lucru: pentru mântuire nu e nevoie de nimic altceva decât de rugăciune neîncetată. Roagă-te şi fă ce vrei, şi vei atinge ţelul rugăciunii, vei dobândi iluminarea prin ea !...

Spre a înfăţişa mai amănunţit înţelesul acestei chestiuni,

o vom lămuri prin pilde:

1. Roagă-te şi gândeşte ce vrei, iar gândurile tale se vor curaţi prin rugăciune. Rugăciunea îţi va lumina mintea, va izgoni şi va linişti toate gândurile necuviincioase.

Aceasta o întăreşte Sfântul Grigorie Sinaitul: „Dacă vrei, ne sfătuieşte el, să-ţi alungi gândurile şi să-ţi cureţi mintea, atunci izgoneşte-le cu rugăciunea, căci, în afară de rugăciune, nimic nu le poate opri." Sfântul loan Scărarul spune în această privinţă acelaşi lucru: „Caută să biruieşti vrăjmaşii ce ţin de gânduri prin Numele lui Iisus.

Afară de această armă, nu vei găsi alta."

2. Roagă-te şi fă ce vrei, şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar ţie-ţi vor fi folositoare şi mântuitoare.

Rugăciunea deasă, chiar atunci când nu iei seamă de cererea pe care o faci, nu va rămâne fără rod (cf. Marcu Ascetul), pentru că în ea însăşi se află o putere plină de dar:

„Sfânt este Numele Lui, şi oricine va chema NumeleDomnului se va mântui." Aşa, de pildă, cel ce s-a rugat multă vreme fără să simtă vreo îmbunătăţire în viaţa sa

păcătoasă, a primit în cele din urmă înţelepţire şi chemare la pocăinţă. O fată iubitoare de plăceri se ruga, şi rugăciunea i-a arătat calea spre viaţa feciorelnică şi spre ascultarea învăţăturilor lui Iisus Hristos.

3. Roagă-te şi nu încerca să birui patimile doar prin propriile puteri. Rugăciunea le va dărâma, în timp: „Căci mai mare este Cel ce e în voi decât cel ce este în lume",

spune Sfânta Scriptură, iar Sfântul Ion Carpatul învaţă că cel ce nu are darul înfrânăm nu trebuie să se întristeze, ci să ştie că Dumnezeu cere de la el silinţa spre rugăciune,iar rugăciunea îl va mântui.

Despre un bătrân scrie în „Pateric" cum, „căzând, abiruit", adică, poticnindu-se de păcat, nu a deznădăjduit, ci s-a întors cu rugăciunea spre Dumnezeu şi Acesta l-a ridicat. Iată o pildă grăitoare !

4. Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpaste, căci rugăciunea te va apăra, înlăturându-le. Adu-ţi aminte de puţin cre

dinciosul Petru, care sta să se înece; de Pavel, care se ruga în temniţă; de tânărul scăpat de rugăciune din ispita în care căzuse; de fecioara care, în urma rugăciunii, a fost salvată din mâinile unui ostaş ce Venise cu gânduri rele şi de alte cazuri asemănătoare. Toate aceste întâmplări arată puterea, tăria şi întinderea atotcuprinzătoare a rugăciunii făcute în Numele lui Iisus Hristos.

5. Roagă-te oricum, însă mereu şi nu te nelinişti denimic, fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea va rândui toate şi te va înţelepţi. Ţine minte puterea rugăciunii despre care vorbesc Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Marcu Ascetul; cel dintâi spune că „rugăciunea, chiar atunci când este făcută de noi, care suntem plini de pă

cate, ne curăţă numaidecât"... Iar al doilea vorbeşte astfel: „Ca să ne rugăm într-un fel oarecare, stă în puterea noastră; dar ca să te rogi curat este un dar de sus!" Prinurmare, jertfeşte lui Dumnezeu ceea ce îţi stă în putere;adu-I la început drept jertfă măcar cantitatea, adică un număr cât mai mare de rugăciuni, şi puterea lui Dumnezeu se va revărsa în neputinţa ta. Rugăciunea va deveni o deprindere şi făcându-se una cu firea, va ajunge o rugăciune curată, luminoasă, înflăcărată, aşa cum se cuvine.

6. Apoi, în sfârşit, îţi mai spun că dacă vremea vegherii tale ar fi însoţită de rugăciune, atunci, în chip firesc,nu ţi-ar ajunge timpul nu numai pentru fapte păcătoase, dar nici pentru gânduri necurate.

Vezi câte idei adânci sunt înmănuncheate în această înţeleaptă vorbă: „Iubeşte şi fă ce vrei! Roagă-te şi fă ce vrei!"... Cât de îmbucurătoare şi mângâietoare sunt toate cele zise mai sus pentru un păcătos îngreunat de slăbiciuni, pentru cel care geme apăsat de povara patimilor !

Iată, rugăciunea e totul! Ea ne este dată ca un mijloc atotcuprinzător spre mântuirea şi desăvârşirea sufletului...Dar cu indicarea rugăciunii este aici strâns unită şi condiţia ei: „Neîncetat vă rugaţi!", aşa cum porunceşte cuvântul Domnului. Ca urmare, rugăciunea îşi va arăta toată puterea ei lucrătoare şi roadele doar atunci când va fi rostită des, neîncetat. Repetarea deasă a rugăciunii ţine fără nici o îndoială de voinţa noastră liberă, pe câtă vreme osârdia, desăvârşirea, ca şi curăţenia rugăciunii sunt un dar de Sus.

Să ne rugăm, prin urmare, cât mai des cu putinţă, închinându-ne întreaga viaţă rugăciunii! Practica deasă ne va învăţa să fim cu luare-aminte, cantitatea ne va conduce negreşit la calitate. „Ca să învăţăm să facem un lucru bun, trebuie să-l săvârşim cât se poate mai des", aspus un scriitor duhovnicesc plin de experienţă."

extras din Pelerinul rus

Ce este iadul

2009-08-10T05:54:00.001-07:00

Iadul e dovada respectului si dragostei din partea lui Dumnezeu pentru om. Daca nu L-ai vrut in viata asta, de ce sa te oblige sa stai o vesnicie alaturi de El in cer?

Film - Christiane F. - În lumea drogurilor

2009-08-07T10:31:00.000-07:00

"Filmul propune o perspectiva din interior asupra unui cartier din Berlin, ZOO, situat in jurul unei statii de metrou, renumit pentru decadenta infioratoare. Christiane, o adolescenta de 14 ani, intra in acest anturaj degradat, populat cu dependenti de droguri, junkies in stil german, cu pederasti si prostituate. Indragostita de Detlef, ea incepe o incursiune mimetica in lumea drogurilor. Ea imita absolut tot ceea ce vede in jur, se lasa fascinata de fiecare comportament deviant si va deveni dintr-o tanara fara probleme o dependenta de droguri cu acte in regula. Filmul asta nu iarta pe nimeni iar cadrele filmate in statia de metrou, portretele dependentilor de droguri, actul injectarii in sine, sunt de o cruzime teribila, de un realism socant. Filmul dureaza mult, e poate singurul sau pacat, dar nu pot sa nu il creditez cu o fantastica valoare educativa. Filmul asta ar trebui difuzat in toate institutiile de invatamant si inca cu vizionare obligatorie. Poate drogurile nu ar mai fi atunci asa de tentante… Oricum, scena sevrajului, apocaliptica scena in care cei doi protagonisti incearca si reusesc aparent sa scape de viciu e cutremuratoare : minute in sir de spasme si revolta a corpului infestat cu drogul « H », priviri cutremuratoare, goale, haotice. Nu e foarte digerabil filmul asta, e chiar foarte incomod..."

Tinerii între cer şi pământ

2009-08-03T05:34:00.001-07:00

"Dragă Prietene, ţi-am promis că-ţi voi scrie despre discuţiile noastre din ultima vreme care întotdeauna, din nefericire, îmi lasă un gust amar. Te-ai schimbat mult în ultimii ani, de când ai plecat la facultate în Bucureşti. Eu am rămas acelaşi tânăr răzvrătit, şmecheruţ şi în pas cu moda. Observ, cu durere, că tu nu mai eşti la modă! De ce porţi doar haine cernite, de ce porţi barbă şi părul prins în coadă? E obligatoriu?
Noi nu mai vorbim de la egal la egal, acum tu eşti teologul cel drept, iar eu păcătosul vrednic de iad. Mă cerţi şi, să fiu sincer, nu înţeleg exact de ce şi nici nu-mi place treaba asta. Personal nu ţi-am greşit cu nimic. Sunt politicos şi maleabil de felul meu, ştii bine, dar nu sufăr să fiu agresat, să fiu mustrat. Nu ştii că mustrarea învinge, dar nu convinge? Cred că dacă mi-ai arăta un început de înţelegere şi un ocean de dragoste – nu, greşesc, nu un ocean, un pârâiaş de dragoste -, aş simţi că am motive să te ascult şi, poate, mi-aş deschide, întru sfârşit, inima în faţa ta. De aceea am preferat să-ţi scriu, mi-e mai uşor aşa, dialogurile noastre faţă către faţă se soldează numai cu eşecuri. Mă doare că prin tot discursul tău pui bariere între noi peste cele deja existente; în doi timpi şi trei mişcări îmi dai de înţeles că totul e wrong cu mine, că m-a luat diavolul în primire, că „nu voi moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”. Numai bătrânii mei mai vorbesc ca tine. Ei spun că nimic din ce fac nu e bun, că nu-s bun de nimic! De vreo doi ani vorbesc însă singuri, nici un cuvânt de-al lor nu-mi mai spune nimic, nu-mi mai intră în urechi… De fapt ce anume exact nu fac eu bine? Trebuie să identificăm problemele pentru a le putea rezolva… N-ar trebui oare să identificăm exact ce anume nu merge? Nu e ruşinos oare să gândim că un om e absolut rău, că nimic bun nu face? Adică în mine nu e nicio licărire de lumină?

Îngăduie-mi să-ţi spun o poveste pe cât de şocantă, pe atât de adevărată. Un amic, care lucrează printr-o ţară arabă, În Emirate, îmi povestea o situaţie vis a vis de faptul că avem tendinţa de a spune că „nimic nu merge”. Un coleg de-al său, inginer, şef de lucrări la o fabrică îi spunea că la o şedinţă operativă, vine inginerul dispecer de exploatare şi se vaită ăluia de la reparaţii că nimic nu merge. La care tipul de la reparaţii îi cere: „fii mai explicit, ce anume nu merge, nu pot să cred că nu merge chiar nimic. La care dispecerul insistă: „Nimic, dom’le, nimic, nu înţelegi?” La care tipul de la reparaţii se duce în instalaţie, apucă maneta (anclanşatorul principal) şi decuplează de la reţea toată fabrica. Instantaneu, moare tot, tot. Bineînţeles că sar toţi ca disperaţii, ceea ce s-a oprit în câteva secunde se pornea, cu punerea în sincronizare a tuturor parametrilor, în… două săptămâni. Atunci tipul de la reparaţii se întoarce către dispecer şi-i spune: „Uite, asta înseamnă nimic. Acum poţi să-mi spui şi mie EXACT ce nu mergea?”. Ei bine, EXACTUL ăsta ne dă nouă bătaie de cap, ne e mai la îndemână să zicem că nimic nu e bun. Aşa spun mulţi despre tineri, „nu-s buni de nimic, nişte haimanale…”. Cu o astfel de atitudini voi, teologi, preoţi, părinţi, bunici,whatever, nu veţi putea decât îndârji.
Recunosc că mă gândesc cam rar la Dumnezeu. Nici nu ştiu prea bine cum să mă gândesc la El. Simt că de la El am puterea de a răzbi în diversele încercări, simt că am nevoie de El, însă totodată realizez că sunt într-un „vizavi nefavorabil” cu El. Uneori, când Îl gândesc, simt un gol cumplit în mine, simt că-mi lipseşte.
Sincer îţi mărturisesc şi-ţi repet, cred că, dacă ai pândi momentul oportun şi mi-ai vorbi cu dragoste, aş putea să te ascult degajat, cu bucurie chiar, şi aş încerca să-nţeleg ce-mi spui. Dar temele tale predilecte sunt păcatele mele, tu nu-mi vorbeşti despre dragostea Lui, cuvintele tale nu mă mângâie, dimpotrivă. Simt că nu vrei cu adevărat să mă ajuţi, sau poate vrei, dar nu ştii calea spre inima mea. Mă simt lovit cu pietre de fiecare dată când ne întâlnim. N-ai milă de mine, iartă-mă că-ţi spun asta! Dacă voi deveni cândva bun creştin, va trebui să fiu musai ca tine? O, sper că nu. Ceva mă fascinează la tine, ceva mă incită în schimbarea ta, dar nu aş vrea să-ţi semăn, nu vreau să fiu un om trist şi sobru, care vânează păcatele prietenilor.
Te văd înverşunat împotriva-mi, de parcă n-ai fi fost şi tu cândva un tânăr normal, de parcă n-ai fi greşit niciodată în viaţa ta, de parcă tot ce fac, cred şi simt e întru totul rău. N-ai răbdare cu mine, ai vrea de mâine să fiu sfânt, dar ştii prea bine cât de greu se schimbă omul.
Mă cerţi că nu trăiesc Scripturile! Nu ţi se pare hilară pretenţia asta? Eu nici nu prea am habar de ele, am o minimă cultură generală, iar multe din cele ce le-am auzit despre credinţă, în diverse ocazii, recunosc sincer că nu prea le-am înţeles. Ştiu, dar de fapt nu ştiu. Mai bine mi le-ai explica, în tihnă, cu răbdare şi dragoste. Eu, în viata de zi cu zi, nu folosesc deloc acest instrumentar lingvistic, nu crezi că e totuşi cale lungă de la iPOD, pixeli, download, LCD, bluethooth la evlavie, smerenie, apoftegmă, apocatastază, eshatonşi alte cuvinte pe care le-am mai auzit pe la Religie, dar care nu mi-au spus mai nimic despre Dumnezeu.
Eu sunt băieţaş de cartier, fratele meu, ateu, e specialist în IT, vecina depresivă de la etajul II se prostituează pe autostradă. Nici lor nu le spun nimic acele cuvinte. Te rog, vorbeşte-mi din inimă, nu din cărţi. Apropos, tu înţelegi întru totul limbajul meu?
De aceea te rog câteva lucruri mari şi late. Aş vrea să nu-mi mai vorbeşti de sus, tăios şi inchizitorial, să eviţi limbajul de specialitate şi să încerci să-mi vorbeşti mai pre limba mea. Aş vrea să eviţi iadul, dracii şi pedepsele veşnice şi să-mi vorbeşti întâi de toate despre iubirea Domnului. Îmi ceri să renunţ la una şi alta? De ce? Ştii însă cât de mult îmi plac cele pe care mi le înşirui ca fiind rele? Sincer îţi mărturisesc că nu găsesc rostul renunţării la plăcerile mele, la bucuriile mele cotidiene. Dacă aş renunţa la ele, m-aş simţi gol, m-as simţi ca un deja mort, însă unul umblător. Probabil greşesc, dar aşa simt.
Înţeleg, cel puţin în teorie, că unii îşi iau bucuriile din viaţa cea fără plăceri vinovate, cum spui tu că sunt plăcerile mele.
Străduieşte-te să-mi vorbeşti despre Dumnezeu, dar ai răbdare, ai tact, dacă nu, renunţă! Te adresezi unui suflet cu multe sensibilităţi, ia-mă uşor şi arată-mi că-ţi pasă de mine, că în ochii tăi contez mai mult decât o ceapă degerată. Ai observat că iubesc plăcerile trupului şi ai strigat la mine, aş vrea însă să nu mă mai ameninţi cu iadul, pentru că, în starea de acum, îmi pasă mai mult de clipa ce-o trăiesc. Uneori, când te văd rigid şi scorţos, observ că nu mă poţi tenta nici cu Raiul. Am lângă mine o tentaţie mult prea mare, mult prea reală (vorba cântecului: 53 de kilograme calitate superioară (…), îmbuteliată în ’84).
Sunt al lumii acesteia, dragă Prietene, tu vrei să mă scoţi din lume, dar eu n-am motive să o fac, iubesc lumea asta cu toate ale ei. Parca n-aş da fata din mână pe raiul de pe gard (dacă pot parafraza celebrul proverb). Nu pot. Nu pot încă să caut Raiul…
Îţi vând un pont. Nu-mi mai spune că trebuie doar să rabd, să renunţ sau să mă chinui, altfel spus să iau de mâine, care va să zică, o alură suferindă, afectată, acră, să merg cu capul în pământ simulând o viaţă interiorizată, nu mă tentează, spune-mi că pot avea şi aici şi acum bucurii, nu doar… dincolo.
Aş vrea să-mi spui că, dacă voi dobândi pe Dumnezeu, voi afla pacea inimii, aş vrea să-mi spui, te rog, că nu mă va mai mustra conştiinţa şi că asta e o bucurie nepreţuită.
Nu uita că m-am născut mai adineauri, pe la Revoluţie. Nu uita, te rog, că trăiesc în epoca internetului, nu în galaxia Gutenberg, nu uita că parcurg şi eu epoca lui „political corectness” şi că mi-am educat îndelung toleranţa (a.k.a. indiferenţa) faţă de apucăturile celui de lângă mine. Nu trăiesc în Moldova lui Ştefan, ci în oraşul acesta multi-cultural care are case de adunare sectare, sinagogă şi, cât de curând, o moschee. Nu uita, atunci când îmi vorbeşti, că părinţii mei şi-au pierdut credinţa în anii comunismului ateu, deci nu am avut o mamă sfântă care să mă înveţe rugăciuni sau să mă ducă de mânuţă la împărtăşanie de Paşti.
Nu uita că sunt un elev stresat de profi neînţelegători, care cer pentru materia lor ca şi cum ar fi singura din orar. Nu uita că am un anturaj „de zile mari” pe care şi dacă aş vrea să-l schimb, n-aş reuşi prea curând, legăturile noastre fiind foarte strânse. În gaşca noastră toţi fumează, dintre ei doi se şi droghează ocazional; doi sunt bisexuali. Petrecerile găştii noastre se termina mereu dimineaţa, iar după asta, întreaga zi suntem mahmuri. Uite, în asta m-ai aflat… Acesta sunt!
Hip-hop-ul de pe Coasta de Est e viaţa noastră. Ai ascultat vreodată? Aş vrea să ascultăm cândva împreună ca să afli cine sunt şi cum gândesc. Atâta lucru ştiu şi eu, că Hristos a stat mereu la masă cu vameşii şi desfrânatele. Te vei asemăna cu El, dacă vei dori să mă cunoşti mai bine. M-ai câştiga mai repede de partea ta, adică de partea lui Hristos, dacă ai cunoaşte, spre exemplu, cine e reprezentat pe tricoul meu.
M-aş bucura dacă m-ai lăuda când fac ceva bine. Am nevoie şi eu de un cuvânt cald, de încurajare, de îmbărbătare, nu ca să mă semeţesc, ci că să nu ajung cumva să-mi pun, din deznădejde, ştreangul de gât. Da, uneori, aproape fără motiv, îmi vine să ies pe străzi, să urlu şi să las viaţa asta. Dă-mi şi mie mângâiere ca unuia căzut între tâlhari, parcă aşa-i expresia, dacă nu greşesc.
De câte ori am fost pe la biserică şi am încercat să stau la slujbă, nu am reuşit să stau prea mult în picioare şi am plecat spre casă. Nu mă mai certa, zicându-mi vorbe grele, ucigătoare de suflet, cum că aş fugi ca Iuda de la Cină, spune-mi mai bine că şi ţie ţi-a fost greu la început, şi chiar şi acum, după atâta vreme, îţi e greu uneori. Spune-mi că eşti om, nu supraom. Nu mai arăta, neîncetat, cu degetul spre păcatele mele, vorbeşte-mi mai bine despre iubirea Domnului pentru oameni, da, despre asta aş vrea să te aud vorbind.

Cred deseori că nimeni nu mă iubeşte, poate doar El! Simt că Domnul fiind bun ar putea să mă înveţe să înţeleg ce e bine şi ce e rău şi, probabil, şi tot El îmi va putea da şi puterea să aleg cele bune. Vreau să simt că e şi Dumnezeul meu, că-i pasă şi de mine, că nu se îngreţoşează de mine, că mă aşteaptă, deşi eu, încă sunt necredincios.
E posibil să te faci foc şi pară citind scrisoarea mea, posibil să spui că risipeşti orzul pe gâşte şi să mă cataloghezi iarăşi în fel şi chip. Sunt şi eu însă chipul slavei lui Dumnezeu, după cum am auzit la un parastas, aşa că nu mă pune pe cruce pentru îndrăzneala de a-ţi scrie astfel, Altcineva, odinioară, a fost răstignit în locul meu."

Iartă-mă, sunt tânăr!

din Tinerii între cer şi pământ - Laurenţiu Dumitru

Aminteşte-ţi cine eşti - Omul frumos

2009-08-01T07:21:00.000-07:00

Dacă încerci să priveşti imaginea de ansamblu a prezentului,
ţi-e frică să te mai gândeşti la viitor...şi totuşi te gândeşti.
Te gândeşti dacă o să răzbeşti sau dacă o să te conformezi şi tu cum o fac cei mai mulţi din jurul tău.

După genocidul sufletelor creat de comunism, s-a produs o ruptură între generaţii.
"Când oamenii cei mai frumoşi ai ţării erau aruncaţi în temniţe, când demnitatea ţării fusese împuşcată, când însăşi credinţa neamului fusese aruncată în balta din mijlocul drumului, ca să nu poţi trece în viaţă decât călcând-o în picioare"...atunci a fost omorât omul frumos.

Apoi frica oamenilor de azi de a crede şi de a se jertfi pentru credinţă a răzbit şi a născut o credinţă superficială aproape inexistentă. Frica de a trăi profund şi de a pune mai presus voia Lui Dumnezeu decât voia ta, frica de a nu suferi, frica de moarte...FRICA a înabuşit, a comprimat credinţa.
Şi totuşi această credinţă nu a murit. Trăirea tainică a ortodoxiei schingiuită, şchioapă, rănită, a supravieţuit înviind prin moarte, prin martiriu şi jertfa. Te aşteaptă în tihnă, să învii omul frumos din tine.
Lumini de oameni au murit la Aiud, Sighet, Piteşti, Târgu Ocna etc...iar ţara a rămas pe întuneric.
În întunericul ăsta s-a născut omul de azi.

Iar tu tinere cauţi acum în bezne lumina adevărată.
Cauţi lumina în întuneric, căutăm libertatea în robire, bucuria în tristeţe şi iertarea în osândire.

Ei, oligarhiile, cei care vor să conducă lumea, ştiu prea bine ceea ce cauţi tu...şi vând curvie zicând că este iubire, bani zicând că sunt comori, linguşeli zicând că sunt calităţi, hamburgheri zicând că este mâncare, tehnologie zicând că este progres, inteligenţă zicând că este inţelepciune, minciună zicând că este adevăr.

Ei ştiu că tu ai puterea de a schimba viitorul, că ai puterea de a fi drept, de a te jertfi, de a spune adevărul, de a nu accepta compromisul...că ai puterea de a muri pentru convingerile tale. Aşa că tot Ei nu te împiedică să mori pentru convingerile tale, ci încearcă şi reuşesc să îţi schimbe convingerile dupa placul lor; Nu te împiedică să schimbi viitorul, ci te schimbă pe tine şi schimbându-te pe tine au deja viitorul transformat după bunul lor plac; Nu te opresc să fii drept, ci deformează noţiunea de a fi drept, astfel încat să îţi fie ruşine să ai o atitudine corectă când ceilalţi sunt corupţi; Nu te împiedică să te jertfeşti, ci schimbă convingerea pentru care te jertfeşti, încât te trezeşti că eşti o jertfă adusă diavolului. Nu te opresc să spui adevărul, ci transformă adevărul în minciună. Ei ştiu că avem puterea să luptăm, să câştigăm, să excelam în orice ne propunem pentru că suntem tineri plin de dinamism, de poftă de viaţă şi de izbândă.

Ştiu că şi tu cauţi să îţi formezi o identitate. Ştiu că ai nevoie de un model dupa care să te ghidezi. Toate modelele bune de oameni frumoşi sunt ascunse şi începi să îţi formezi identitatea după şabloanele impuse de Ei.

Ne hranim cu lumina artificială din becul ăsta de lume. Mai tot timpul suntem conectaţi la aparate: ba la telefon, la mp3, calculator, tv etc. Trăim artificial. Ne hrănim cu plăcerile şi distracţiile lumii care ne surescitează şi ne simţim împliniţi pentru cateva ore. Dar apoi simţim un gol înauntrul nostru şi începem să căutam ceva cu care să umplem acel pustiu din suflet. Căutam de fapt firea de început a omului, cea făcuta din dragoste pentru dragoste, astfel împlinirea noastra va fi numai în bine şi nicidecum în rău.Îl căutam şi Îl iubim pe Hristos fără să ştim.
Dar iubirea asta imensa care aşteaptă să fie împartăşită către Dumnezeu şi semeni e deviată spre iubirea de sine şi a răutaţii. Şi totuşi...Hristos a murit şi a înviat pentru fiecare din noi.

Noi suntem făcuţi prin Cuvânt, prin Hristos şi simţim nevoia să îl aflăm, să ne întoarcem la El. Suntem înfometaţi, însetaţi, mintiţi de lume, răniţi...Vrem să ne găsim liniştea, vrem să fim împliniţi, dar nu căutăm unde trebuie.

Cu moartea pe moarte călcând...A trebuit să moară şi să învie că să piară moartea din oameni şi noi să avem viaţă veşnică.

Caută-l pe omul frumos din tine. E acolo. Aminteşte-ţi cine eşti. Eşti omul frumos.

Indrazneşte, nu-ţi fie frică! îmi şopteşte inima lui Hristos din mine.
Îndrazneşte, coboară, fiul meu în iadul acesta şi trezeşte-ţi fratele - Omul Frumos!
Îndrazneşte, că eu i-am zdrobit lanţurile şi i-am ucis moartea. El doar doarme.

S-a săturat de plăcerile absurde ale lumii, vrea ceva adevărat. Vrea să se bucure de fiecare clipă alături de oamenii minunaţi din jurul său, vrea să aibă un ideal în viaţă, vrea să înveţe, să fie un om bun, să păstreze şi să apere tot ce a mai rămas curat în lumea asta, vrea să îşi apere inocenţa, să înflorească, să fie plin de vitalitate, vrea să scape de toata mocirla asta în care se tăvăleşte fiecare, vrea să nu mai fie sufocat de melodii egoiste şi perverse, de reviste care te învaţă cum să manipulezi oamenii, de emisiuni care bârfesc.

Vrea să simtă şi el roua sub tălpi sau să stea la lumina lumânării să asculte poveştile bunicului, vrea să asculte şi el un sunet de vioară sau tobă în loc de zgomotul artificial al muzicii house, vrea să o ţină de mână pe mama fără să îi fie frică de ce vor spune colegii, vrea să fie puternic şi sensibil, vrea sa mearga la biserica şi nu vrea sa se certe cu prietenii care râd de el, vrea ca în fiecare seară să îi spună durerile lui Hristos. Vrea ca atunci cand va cadea să se ridice. Vrea să moară în lacrima de azi şi să renască în zâmbetul de mâine. Vrea să învie.