Cugetare - Senaca
>> duminică, 1 august 2010
Cine suntem noi cu adevărat? În ce constă esenţa omului? Apreciem oamenii după ceea ce sunt sau cine sunt? Bogăţia, succesul, frumuseţea ne pot arăta omul adevărat din noi?
Read more...
"Nimeni dintre aceia pe care bogăţia şi onorurile îi aşază pe o treaptă mai înaltă nu e mare. Aceasta-i eroarea care ne înşală, că nu apreciem pe nimeni după ceea ce este, ci îi adăugăm şi cele ce-l împodobesc.
Când vrei să apreciezi pe cineva la justa lui valoare şi să ştii ce fel de om este, priveşte-l gol: să lepede averea, să lepede onorurile şi celelalte minciuni ale soartei, să dezbrace până şi corpul – priveşte-i sufletul, dacă-i mare prin altceva sau prin el însuşi.
Să apreciem fiecare lucru, îndepărtând ce se spune despre el, şi să cercetăm ce este, nu ce e numit."
Seneca,
Epistolae
Patriot pentru trecut
>> duminică, 18 iulie 2010
Doar gândul morţii este acel memento ce reuşeşte să ne cutremure minţile, care poate să zădărnicească planurile şi să oprească fuga neostoită care ne acaparează vieţile. Pe când alţii se pregătesc toată viaţa pentru acest moment al morţii, unii se cred primii oameni nemuritori, alţii consideră moartea un sfarşit, iar pentru unii... ea este singura scăpare.
Pierdem tot mai mulţi oameni adevăraţi. Nu moartea este vinovată...uitarea noastră, nepăsarea şi îndobitocirea, dar mai ales frica şi uşurinţa cu care ne lăsăm călcaţi în picioare. Moartea unora dintre oamenii care au reprezentat o importanţă pentru ţara noastră ne mai aminteşte că au fost cândva.
Cu cât se manelizează modul de viaţă cu atât se pierde mai mult din ce a fost România şi devine tragic... r0mân!c@. Eu nu ştiu cum a fost România, dar am citit poezii, cărţi despre ea, mi-au povestit bunicii... şi ne povestesc şi azi... doar să-i auzim, iar dacă suntem atenţi putem descoperi fărâme de România, de trecut, de cultură, tradiţie şi de credinţă chiar în ziua de azi.
Nu ştiu dacă istoria este adevărată... dar pot să cred că este, nimeni nu mă opreşte. Pot să cred ca am fost cândva bravi, luptători şi cinstiţi.
Poate patriotismul este un termen vetust, demodat, inutil...atunci este fiindcă în prezent cu greu mai poţi avea acest sentiment. Mi-a trecut un gând prin minte... Dacă nu poţi să fii patriot pentru prezent, fii unul pentru trecut.
"Un om are dreptul sa îl privească de sus pe aproapele său doar atunci când îl ajută să se ridice..."
Read more...
>> duminică, 20 iunie 2010
Noi,
mizerabilii ce stăm la colţ
...de viaţă.
mizerabilii ce stăm la colţ
...de viaţă.
Strada-i mama noastră,
cerul e părinte;
Cerşim priviri
nu vrem cuvinte
...de ocară...
Prea mult viaţa-i o aspidă
făcând din sânge glod
şi inima obidă.
Însă...
palmele tăinuite
de urlete şi praf
ascund obrajii biciuiţi de plânsul deznădejdii
şi-n ultima ora a amiezii
....tac.
Credeţi-ne,
nu cere duhul din noi,
ci carnea trupului pătată
cu sange şi noroi.
Read more...
cerul e părinte;
Cerşim priviri
nu vrem cuvinte
...de ocară...
Prea mult viaţa-i o aspidă
făcând din sânge glod
şi inima obidă.
Însă...
palmele tăinuite
de urlete şi praf
ascund obrajii biciuiţi de plânsul deznădejdii
şi-n ultima ora a amiezii
....tac.
Credeţi-ne,
nu cere duhul din noi,
ci carnea trupului pătată
cu sange şi noroi.
>> joi, 13 mai 2010
Inima a mucegăit
aici in noapte,
în umezeala lacrimilor.
Tace. A uitat să bată.
Şi totuşi e zgomot
şi hăituială de suflete,
de minţi, de trupuri...
Nu mai găseşti un drum,
nici aripi;
ele s-au lipit de asfalt,
în mocirilă.
Într-un moment de linişte
ce pluteşte ca un balon de săpun
printre roţi de maşini,
Doamne, vreau să-ţi spun
mi-e dor de Tine!
Read more...
aici in noapte,
în umezeala lacrimilor.
Tace. A uitat să bată.
Şi totuşi e zgomot
şi hăituială de suflete,
de minţi, de trupuri...
Nu mai găseşti un drum,
nici aripi;
ele s-au lipit de asfalt,
în mocirilă.
Într-un moment de linişte
ce pluteşte ca un balon de săpun
printre roţi de maşini,
Doamne, vreau să-ţi spun
mi-e dor de Tine!
Condamnare şi compătimire
>> duminică, 18 aprilie 2010
Mentalitatea actuală a omului a transformat ideea de judecare a aproapelui...a cosmetizat-o în inocenta noţiune de a-şi face păreri despre cineva, in ideea de a învinui omul pentru comportamentul, vorbele, îmbracămintea sa ş.am.d. Pe bună dreptate suntem responsabili pentru acţiunile noastre, dar suntem traşi la răspundere mai cu seama de conştiinţa noastră atunci când ne concentrăm pe faptele celorlalţi decât pe ceea ce facem noi. Adică mai pe scurt când vedem paiul din ochiul altuia şi nu vedem bârna din ochiul nostru.
Totul pare corect. E normal să îţi faci o părere despre cineva după felul în care acela se prezintă; e normal să ajungi la concluzii întemeiate pe faptele aproapelui tău, în fond aceste concluzii duc spre dezambiguizarea aproapelui în dorinţa de a-l defini. Însă această dorinţa duce spre condamnarea aproapelui. Când opinia ta este formată, cu greu mai poate fi schimbată de către oamenii ce au primit deja o etichetă născută din faptele lor, vorbele lor insignifiante... în general născută din cauze mărunte.
Ce vină ai tu că unii se comportă atât de mizerabil, iar tu nu poţi să nu îţi faci o părere despre ei, nu poţi să închizi ochii la caracterul lor... la acel mod de "a fi" ajuns în păturile cele mai de jos ale păcatului. Nu poţi să taci, nu poţi să nu vezi şi să nu condamni oamenii pentru starea de degradare în care au ajuns... aşa uiţi că şi tu eşti la fel. Acelaşi pământ.
Este justă această ceremonie spre eşafod a aproapelui... pentru că el este vinovat, e prea clar. Însă când privirile altora se îndreaptă spre tine, când eşti arătat cu degetul, când cuvintele celor din jur se lipesc pe fruntea ta vrând să te definească... nimic nu mai e drept... si nici nu a fost.
Atunci îţi dai seama că imensitatea umană nu poate fi determinată de lucruri exterioare, fiind prea superficiale pentru profunzimea omului. Atunci izbucneşte în tine ideea şi realitatea că dacă tu ai crezut până atunci că omul poate fi caracterizat printr-o haină sau prin înfăţişare... te-ai înşelat. În umbra acestui exterior fugitiv, căruia noi îi acordăm o importanţă vitală, se află oameni... istorii ale vieţii, suferinţe şi speranţe întrupate, o sumă de trăiri care freamătă în bezna celorlalţi. Dacă bezna este pătrunsă de lumina lui Dumnezeu atunci se naşte în om capacitatea de a simţi ceea ce simte cel de lângă el şi de a răspunde acestuia la fel cum ar face-o lui însuşi. Compătimirea.
Read more...
Totul pare corect. E normal să îţi faci o părere despre cineva după felul în care acela se prezintă; e normal să ajungi la concluzii întemeiate pe faptele aproapelui tău, în fond aceste concluzii duc spre dezambiguizarea aproapelui în dorinţa de a-l defini. Însă această dorinţa duce spre condamnarea aproapelui. Când opinia ta este formată, cu greu mai poate fi schimbată de către oamenii ce au primit deja o etichetă născută din faptele lor, vorbele lor insignifiante... în general născută din cauze mărunte.
Ce vină ai tu că unii se comportă atât de mizerabil, iar tu nu poţi să nu îţi faci o părere despre ei, nu poţi să închizi ochii la caracterul lor... la acel mod de "a fi" ajuns în păturile cele mai de jos ale păcatului. Nu poţi să taci, nu poţi să nu vezi şi să nu condamni oamenii pentru starea de degradare în care au ajuns... aşa uiţi că şi tu eşti la fel. Acelaşi pământ.
Este justă această ceremonie spre eşafod a aproapelui... pentru că el este vinovat, e prea clar. Însă când privirile altora se îndreaptă spre tine, când eşti arătat cu degetul, când cuvintele celor din jur se lipesc pe fruntea ta vrând să te definească... nimic nu mai e drept... si nici nu a fost.
Atunci îţi dai seama că imensitatea umană nu poate fi determinată de lucruri exterioare, fiind prea superficiale pentru profunzimea omului. Atunci izbucneşte în tine ideea şi realitatea că dacă tu ai crezut până atunci că omul poate fi caracterizat printr-o haină sau prin înfăţişare... te-ai înşelat. În umbra acestui exterior fugitiv, căruia noi îi acordăm o importanţă vitală, se află oameni... istorii ale vieţii, suferinţe şi speranţe întrupate, o sumă de trăiri care freamătă în bezna celorlalţi. Dacă bezna este pătrunsă de lumina lui Dumnezeu atunci se naşte în om capacitatea de a simţi ceea ce simte cel de lângă el şi de a răspunde acestuia la fel cum ar face-o lui însuşi. Compătimirea.
Revenind
>> sâmbătă, 10 aprilie 2010
Hristos a inviat! sau... Hristos anesti! (in greceste)
Revin cu forte proaspete si cu cateva poze din Grecia...Sper sa va placa.
Revin cu forte proaspete si cu cateva poze din Grecia...Sper sa va placa.
Setea si foamea de Dumnezeu i-a indemnat pe monahi sa piara lumii, sa se urce pe niste stanci abrupte ieste din neant, sa fuga de desertaciune si sa se daruiasca Domnului.
Să fugi de lume si totusi sa fii cu ea, să ai in inima pe fiecare, rugandu-te cu staruinta, nadejde si lacrimi pentru toti.
Asta este o iubire pe care noi nu o intelegem.Cand luminile noastre se sting si fiecare se odihneste dupa o zi indelungata, acolo, in locuri tainice se aprind candelele si focurile rugaciunilor.
Se zguduie pamantul si cerul.
Toate se innoiesc...
HRISTOS A INVIAT! se aude de 3 ori.Cu fiecare strigara tresare ceva in mine. Tresare piatra de pe inima mea...si-atunci, abia atunci incepe sa bata.
Ce pierde o lumanare daca daruieste alteia din lumina ei?De-am fi si noi ca lumanarile. Sa ardem unii pentru altii si sa impartim lumina noastra tuturor.
"Viaţa eun dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l
supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o
este veşnică.
Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi,găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi
nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o
arunci de să nu se vadă.
Abia către sfârşitpricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un
simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l
meriţi."
- din "Oscar si Tanti Roz" de Eric-Emmanuel Schmitt
Cu drag
Read more...
Încrederea copilareasca şi cea matură
>> joi, 25 martie 2010
Ţin sa postez un fragment din cartea "Credinţa şi îndoiala" de Antonie Bloom, ca raspuns pentru o persoana dragă mie care s-a confruntat cu o credinţă prea mare într-un om şi care l-a rândul său a dezamagit-o.
"Credinţa poate fi de mai multe feluri. Poate fi una simplă, copilărească, luminată şi pură: încredere, credulitate, necunoaşterea răului, neînfricare din cauză că nu au fost trăite cruzimea, neîndurarea, durerea provocată cu răutate, intentionat. Această credulitate nu este o credinţă matură, este doar un început al credinţei care se descoperă în anii timpurii şi uneori şi uneori se păstrează în sufletele foarte curate şi copilăreşti. Însă acestei credinţe nu îi ajunge ceva. Într-adevăr ea deschide omul de lângă tine cu preţul unor mari suferinţe, însă, în acelşi timp, nu-l poate proteja de greşeli. Or, noi suntem responsabili de cei în faţa cărora ne deschidem. Pe de o parte, ei ne pot cauza durere şi suferinţă(nemaivorbind de bucuria pe care ne-o aduc). Pe de altă parte însă, dacă ne supunem întru totul voinţei lor, putem provoca deschiderea în ei a tot ceea ce este rău şi nedeschiderea a ceea ce este măreţ în om.
Încrederea copilărescă nu este suficientă. Trebuie să existe o altă credinţă, mult mai matură. În primul rând, o credinţă temeinică, profundă, în faptul că omul conţine lumină, adevăr şi o mulţime de posibilităţi creatoare de devenire. Dacă l-am susţine, înspira, haosul care ne sperie în el ar putea naşte o stea. Acestă credinţă este încrederea în faptul că lumina şi dreptatea din om vor învinge. În acestă credinţă, încredere, nu este naivitate. Ea creşte odată cu experienţa de viaţă, bazată pe cunoaşterea de sine, pe înţelegerea vieţii şi a oamenilor."
Read more...
"Credinţa poate fi de mai multe feluri. Poate fi una simplă, copilărească, luminată şi pură: încredere, credulitate, necunoaşterea răului, neînfricare din cauză că nu au fost trăite cruzimea, neîndurarea, durerea provocată cu răutate, intentionat. Această credulitate nu este o credinţă matură, este doar un început al credinţei care se descoperă în anii timpurii şi uneori şi uneori se păstrează în sufletele foarte curate şi copilăreşti. Însă acestei credinţe nu îi ajunge ceva. Într-adevăr ea deschide omul de lângă tine cu preţul unor mari suferinţe, însă, în acelşi timp, nu-l poate proteja de greşeli. Or, noi suntem responsabili de cei în faţa cărora ne deschidem. Pe de o parte, ei ne pot cauza durere şi suferinţă(nemaivorbind de bucuria pe care ne-o aduc). Pe de altă parte însă, dacă ne supunem întru totul voinţei lor, putem provoca deschiderea în ei a tot ceea ce este rău şi nedeschiderea a ceea ce este măreţ în om.
Încrederea copilărescă nu este suficientă. Trebuie să existe o altă credinţă, mult mai matură. În primul rând, o credinţă temeinică, profundă, în faptul că omul conţine lumină, adevăr şi o mulţime de posibilităţi creatoare de devenire. Dacă l-am susţine, înspira, haosul care ne sperie în el ar putea naşte o stea. Acestă credinţă este încrederea în faptul că lumina şi dreptatea din om vor învinge. În acestă credinţă, încredere, nu este naivitate. Ea creşte odată cu experienţa de viaţă, bazată pe cunoaşterea de sine, pe înţelegerea vieţii şi a oamenilor."
Made in China
>> miercuri, 10 martie 2010
Dacă părinţii unor copii sunt nevoiţi să le explice că laptele vine de la vacă şi nu din frigider, iar că vaca nu este mov si nu scrie pe ea Milka...acum vor trebuie sa le explice ca ouăle nu cresc in cofrag, deşi mai greu de combatut aceasta problema după relatarile de mai jos.
În China există şcoli false si chiar clase care predau o varietate de tehnologii de fraudă flagrantă; chiar şi ouăle pot fi fabricate din materiale chimice, care se pot chiar prăji.Acesta este în prezent cel mai popular curs de falsificare.
Folosind 7 tipuri de materiale chimice, a se vedea poza de mai jos
Ouăle false se fac din carbonat de calciu, amidon, răşină, gelatină, alumină şi alte produse chimice.
Pasul 2: producerea de ouă
Oul crud se formează în formă plină cam 2/3, se pun clorură de calciu, coloranţi, oul începe să capete forma cunoscută.
“Gălbenuşul de ou” se formează în matriţa rotundă. Se foloseşte "apă magică", adică clorură de calciu.
Prin adăugarea unui pigment galben culoarea devine cea de gălbenuş de ou crud ..
Pasul 3: Forma de ou
În matriţă se pune alb brut de ou la nivel de 1/3, la fel ca prima turnare, gălbenuşul de ou se introduce la fel ca găluştele în supă, totul se spală în apă magică, iar jumătatea de ou începe încet să se formeze. Forma de ou se lasă să se usuce 1 oră, iar după spălarea cu apă este gata.
Pasul 4
Liniile de cuplare a jumătăţilor de ouă se estompează prin cufundare în parafină şi carbonat de calciu, pentru formarea cojii în această soluţie, care se repetă de mai multe ori, până când coaja se întăreşte puţin. După clătirea în apă rece, linia de cuplare se estompează, iar în acest moment oul a căpătat forma finală.
În matriţă se pune alb brut de ou la nivel de 1/3, la fel ca prima turnare, gălbenuşul de ou se introduce la fel ca găluştele în supă, totul se spală în apă magică, iar jumătatea de ou începe încet să se formeze. Forma de ou se lasă să se usuce 1 oră, iar după spălarea cu apă este gata.
Pasul 4
Liniile de cuplare a jumătăţilor de ouă se estompează prin cufundare în parafină şi carbonat de calciu, pentru formarea cojii în această soluţie, care se repetă de mai multe ori, până când coaja se întăreşte puţin. După clătirea în apă rece, linia de cuplare se estompează, iar în acest moment oul a căpătat forma finală.
Coaja tare este formată prin imersarea lor în parafină, apoi se lasă la uscat.
Da! Oul este gata. Coaja artificială de ou este foarte fragilă şi se sparge uşor, dar cui îi pasă!
Uită-te cât e de reală
În timpul prăjirii se formează multe bule mici, dar mulţi oameni nu remarcă diferenţa.
Oul arată exact la fel, are gust mai bun decât cel adevărat, dar astfel creşte statistica persoanelor cu toxiinfecţii alimentare.
De ce se falsifică ouăle?
Din cauza banilor.
Costul oului fals e de doar 0.55 Yuan/kg, în timp ce ouăle adevărate costă 5.6 Yuan/kg.
Cazurile de alimente cu probleme şi toxiinfecţii alimentare sunt raportate pe scară largă în China continentală în decursul ultimilor ani. În anul 2001, au existat 185 de cazuri de intoxicaţii alimentare, care afectează aproximativ 15715 de oameni şi cauzând 146 decese. Numărul de cazuri s-a dublat în 2002. În 2003, numărul de cazuri raportate a fost de zece ori mai mult decât în anul 2001, precum şi numărul de persoane care au suferit a fost de 29.660, inclusiv 262 decese Acum, în septembrie 2008, aproape 53.000 de copii chinezi s-au îmbolnăvit din cauză de lapte contrafăcut; 4 au murit.
Via mail
Dor de frumos
>> duminică, 28 februarie 2010
Se spune că aici, pe Pământ, trăim într-o mocirlă faţă de frumuseţile raiului. Dar văd că până şi mocirla lui Dumnezeu este frumoasă.
Mi-e dor de răsărit, de sunetul frunzelor, de mireasma unei flori, de cutele din palmă, de timpul în care sufletul si corpul nostru traiesc impreuna minunea de a fi viu.
Daca frumuseţea este autograful lui Dumnezeu, sa nu pierdem niciodata sa vedem ceva frumos. E in fieacare chip, in fiecare sclipire...in fiecare suflare de viaţă. Degeaba exista frumuseţe daca nu este Lumina. Fără Lumina frumuseţea este inutilă. Lumina împărtăşeşte tuturor frumuseţea ce îi inconjoară. Dacă nu vom avea lumină in suflet nu vom putea vedea toate minunile ce se afla lângă noi.
Când nu ţi-au mai rămas decât doi bănuţi, cumpără o pâine de-un ban şi un crin cu celălalt. Mi-e dor de răsărit, de sunetul frunzelor, de mireasma unei flori, de cutele din palmă, de timpul în care sufletul si corpul nostru traiesc impreuna minunea de a fi viu.
Daca frumuseţea este autograful lui Dumnezeu, sa nu pierdem niciodata sa vedem ceva frumos. E in fieacare chip, in fiecare sclipire...in fiecare suflare de viaţă. Degeaba exista frumuseţe daca nu este Lumina. Fără Lumina frumuseţea este inutilă. Lumina împărtăşeşte tuturor frumuseţea ce îi inconjoară. Dacă nu vom avea lumină in suflet nu vom putea vedea toate minunile ce se afla lângă noi.
Pentru că frumuseţea e prea frumoasă...
Read more...
Oameni diferiţi
>> duminică, 7 februarie 2010
Întreabă-l pe omul trupesc: "Cine eşti?" El va răspunde: "Eu sunt", având în vedere trupul său. Întreabă-l pe omul sufletesc (cordial): "Cine eşti?" El va răspunde: "Doi antipozi vieţuiesc în mine şi eu pribegesc de la unul la altul", zicând despre natura sa instinctivă şi raţională.
Întreabă-l pe omul duhovnicesc: "Cine eşti?" El va răspunde: "Există Cineva în sufletul meu, eu îmi întind mâinile ca să mă ating de El, însă înţeleg că mâinile mele trebuie să fie mai întinse decât cerurile. Întreabă-L pe El cine sunt eu !"
Sf. Nicolae Velimirovici
Read more...
Mandrie şi prejudecată
>> miercuri, 3 februarie 2010
Deşi ecranizarea respectă destul de fidel acţiunea cărţii, e de preferat să se citească prima dată romanul. De fiecare dată cartea este de mii de ori mai bună ca filmul.
Romanul este in topul Celor mai iubite carti in Marea Britanie, clasament organizat de BBC in baza preferintelor a 750.000 de britanici.
E imposibil sa nu îţi placa o asemenea carte.
Cu toate că preocuparea doamnei Bennet a fost mereu gasirea unor soti care sa le asigure un trai indestulat fiicelor sale, Lizzie, una dintre fiice, are alte planuri pentru viitorul său.
Cu o judecată ageră şi cu o deosebită francheţe, personajul Lizzie, atrage fiecare cititor. Bazandu-se pe corectitudinea gandirii sale, aceasta află mai tarziu ca omul îşi poate forma uşor prejudecăţi
Cât despre mândrie... o să o cunoaşteţi uşor la domnul Darcy.
Read more...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
