"Nu societatea în care trăim ne mântuieşte, ci felul în care trăim în ea... Adam piere în Rai, iar Lot se mântuieşte în Sodoma." - Sf. Ioan Gură de Aur

Cu dragoste, de la maica Siluana

>> joi, 29 octombrie 2009


În ceea ce îi scrie maica Siluana tânărului nedumerit, nu pot să simt decât inocenţă şi dragoste. Dar mai ales o căldură sufletească specifică maicii...


Cum trebuie să fie relaţia de prietenie dintre un băiat şi o fată care doresc să-şi păstreze curăţia trupească şi sufletească? Ce este, de fapt, acest gen de prietenie? Cum trebuie exprimată dragostea pentru celălalt în această situaţie?
Abc123


Dragă “Abc123″, adică Copil drag Domnului care te ascunzi sub aceste simboluri,
Felul în care ţi-ai ascuns identitatea mă face să primesc provocarea ta de a ne juca împreună de-a v-aţi-ascunselea! Aşadar, acum e rândul meu. Tu pui mâinile la ochi şi numeri până la de zece ori câţi ani ai şi eu mă ascund în anii tăi şi zic în gândul meu: Doamne, Îţi spun ceva care să rămână numai între noi. Am curaj pentru că aici e întuneric şi nu ne vede nimeni. Ei, uite, eu sunt cam tulburat.

În trupul meu şi în sufletul meu au ţâşnit nişte schimbări de mă simt scos din toate reperele pe care le aveam până acum. Pe deasupra, m-am şi îndrăgostit! Sau aşa cred, pentru că nu mă mai pot gândi la nimic altceva decât la X, Tu o ştii cât e de frumoasă şi deosebită, nu? Ei, eu sunt mort după ea. Ea e femeia viselor mele, mă înţelegi, nu? Slavă Ţie că şi ei îi place de mine. Nu spune că mă iubeşte la nebunie, dar vad eu că nu-i sunt indiferent şi a acceptat să fim prieteni.

Ştii, aşa se face pe la noi, se propune prietenie când îţi bate inima pentru cineva. Eu i-am propus şi ea a acceptat. Ei, acum ce să fac? Când ne întâlnim mie îmi vine să-i povestesc despre tot ce mă interesează pe mine, despre visele mele de viitor, despre cărţile pe care le citesc, despre filmele pe care le văd, despre năzbâtiile pe care le fac şi le ascund de părinţi, despre neliniştile şi necazurile mele, despre Tine şi despre toate. Dar, mai ales, îmi place s-o ascult pe ea. Ştii ce voce are, nu? Doamne, numai ce deschide gura şi parcă sunt în rai. Aşa cred eu că era în rai, că adică Adam murea de bucurie şi de plăcere când începea Eva să spună ceva.

De-aia cred că s-a şi lăsat păcălit să-Ţi calce Porunca. Eu îl înţeleg, într-un fel, că sunt păţit. Ştii, o dată, prietena mea mi-a propus să chiulim de la o oră şi eram gata, gata, să o ascult. Mă înţelegi, nu? Dar, slavă Ţie, că de fapt, ea mă punea la încercare, spune că voia să vadă dacă sunt băiat serios! Doamne, ce-i şi cu femeile astea? Adică dacă o ascultam mă mai şi părăsea! Nu putea să mă întrebe fără să mă ducă în ispită? Că ispită, a fost, nu? Ei, dar acum, ştii, mă tem de ispite mai mari, că doar sunt om în toată fierea de acum şi am văzut destule la viaţa mea. Nu Te uita că am numai 16 ani, că am trăit câţi alţii în 106! Da, da! Numai câte filme am văzut! Ştii, toate au trecut prin mine şi parcă am trăit o mie de vieţi! Ei, şi trăind eu acolo în virtual atâtea şi atâtea vieţi şi întâmplări, am băgat de seamă, Doamne, că nu-i glumă cu păcatul! Că e chiar moarte, deşi la început pare frumos, de’, ca-n filme! Dar tot în filme se moare, se ucide, se trădează,ce mai, se întâmplă chestii care aş dori să nu mi se întâmple şi mie. Uite, din cauza asta, am întrebat-o pe Maica Siluana ce să fac eu ca să nu cad în ispite şi să fiu curat până la nuntă. Că ştii, prietenii mei spun că-s prost, adică spun şi cuvinte mai urâte, da… eu mă jenez să Ţi le spun, că ştii Tu… Ei, ce să fac? Cum să-mi exprim dragostea dacă nu o sărut ca în filme? Şi ce să fac cu fiorii ăştia care mă străbat din cap până în picioare… Ştii Tu ce greu e cu ei? Parcă te pune cineva pe jar, nu alta! Ce să fac?

- Siluana!

- Da, Doamne!

- Ieşi din ascunzătoare şi treci la zid şi pune mâinile la ochi şi numără de 100 de ori până la câţi ani ai şi lasă-Mă să-i spun ceva acestui copil al Meu!

- Gata, Doamne! Unu, doi, trei… şaizeci şi trei…

- Dragul Meu copil,

Eu sunt Domnul şi Dumnezeul tău şi Eu M-am făcut Om pentru tine şi Eu sunt cu tine din secunda zămislirii tale şi voi fi cu tine până la sfârşitul veacurilor. Eu ţi-am dăruit Duhul Meu Cel Sfânt şi El te va învăţa în fiecare clipă a vieţii tale ce să faci şi cum să faci ca să fii fericit, acum, aici pe pământ, chiar dacă vei avea şi necazuri, şi în viaţa ce va să vină la sfârşitul acestei lumi. Vino la Mine, primeşte-Mă în fiecare Duminică în tine, după rânduiala pe care Eu am lăsat-o în Sfânta Mea Biserică, luptă împotriva păcatului şi a ispite cu puterea pe care Eu ţi-o dau, intră în Bucuria Mea pe care nimic şi nimeni nu o poate lua de la tine şi vei şti şi vei putea să faci cele plăcute Mie şi de folos Ţie! Gândeşte-te cât mai des la clipa întâlnirii noastre faţă către Faţă, pe care oamenii o numesc moarte, şi vei învăţa lupta cea bună cu puterea Mea!

Aştept cu dor să vii duminică la Întâlnire şi să Mă mănânci ca să ai viaţă în tine şi Eu să fiu în tine şi Tu în Mine! Nu uita să te spovedeşti şi să posteşti miercuri şi vineri şi să asculţi de părinţii pe care ţi i-am dăruit. Nu-i judeca. Ce nu vor putea face ei pentru tine, fac Eu!

Fii binecuvântat!

- Gata, Siluana! Eşti liberă. Poţi să te duci la Vecernie! Fii şi tu binecuvântată!

- Mulţumesc, Doamne! Slavă Ţie!

La revedere dragă “Abc123″!

Cu drag,

M. Siluana

Read more...

Când nimeni nu crede în tine

>> sâmbătă, 24 octombrie 2009


De multe ori renunţăm la visele noastre, renunţăm să mai luptăm pentru că cei din jurul nostru nu vor să creadă în reuşita noastră. Nu vor să creadă în noi. Doar atât avem nevoie...de puţină credinţă pentru a ne încuraja.

Idealurile noastre se spulberă atunci când ceilalţi nu ne lasă să luptăm pentru ele, descurajându-ne. Indiferenţa şi necredinţa în puterile pe care Dumnezeu ni le poate da, omoară visele noastre. Totul se năruie când nimeni nu îţi dă nici o şansă , când nimeni nu crede în tine...şi uşor, uşor îţi pierzi şi tu încrederea în forţele proprii.
De cele mai multe ori când ratăm fie o manifestare în public, fie că ratăm pur şi simplu...nu mai e loc de o a doua şansă. Nimeni nu mai crede în tine dacă ai ratat... Eşti respins. Atunci deznădejdea te doboară şi îţi vine să renunţi la tot.

Dar oare ne gândim de câte ori Îl respingem noi pe Dumnezeu? Oare El renunţă la câta necredinţă avem? Ce s-ar întâmpla dacă ar renunţa şi Dumnezeu la visul Său, aşa cum facem noi cu visele noastre? Ce s-ar întâmpla dacă ar renunţa la visul de a fi cu noi şi de a împărtăşi dragostea noastră cu El?


Read more...

Scrisoare către Făt - Frumos -- Vama Veche

>> vineri, 9 octombrie 2009


Vama veche - Scrisoare catre Fat Frumos




Read more...

Suferinţa


Din "Fraţii Karamazov" de F.M. Dostoievski:


Discursul lui Mitea Karamazov înainte de a fi închis :
"Domnilor, suntem cu toţii cruzi, cu toţii ne-am purtat adeseori ca nişte călăi cu semenii noştri şi i-am făcut să plângă, am făcut să lăcrimeze mamele şi pruncii, dar dintre toţi -- v-o spun lămurit o dată pentru totdeauna -- eu sunt cel mai ticălos. Aşa este! În fiecare zi m-am bătut cu pumnul în piept şi am jurat să mă îndrept, şi totuşi în fiecare zi am săvârşit alte mârşăvii. Îmi dau seama că oamenii ca mine au nevoie de o lovitură năprasnică, o lovitură pe care soarta trebuie să le-o dea fără veste, ca să-i prindă în laţ şi să-i trezească la realitate cu forţa. Niciodată, o, da, niciodată nu m-aş fi putut ridica singur din mocirlă, oricât m-aş fi străduit! Iată însă că trăsnetul s-a abătut asupra mea. Accept suferinţa, primesc să fiu pus la stâlp şi înfierat în faţa tuturor! Vreau să pătimesc şi sper că suferinţa mă va curăţi de noroi! Şi mă va curăţi, nu-i aşa, domnilor? "

Nimeni nu vrea să sufere. Toţi fugim de necazuri. Dar dacă ele ne-ar face un bine...oare le-am accepta? Dacă tot răul care se abate spre noi, pe drept sau pe nedrept, ne-ar face oameni mai buni, ne-ar deschide alte porţi ale vieţii...oare am accepta să suferim?

Mă întreb oare dacă eu voi ştii să accept suferinţa ca pe o curăţire de noroiul din mine...

Read more...

Fericire dulce printre lacrimile sărate

>> marți, 6 octombrie 2009


"Îndura cu inima uşoară necinstea ce se abate fără de voie asupra ta, fără să te tulburi şi fără să urăşti pe cel ce te necinsteşte."

Atunci când omul îşi asumă greşelile, când acceptă tot răul care i se poate întampla, toate umilirile şi jignirile, atunci când eşti dispus să-ţi asumi toate greutaţile vieţii fără să cârteşti, răbdându-le în linişte.... Dumnezeu , văzând că te laşi în voia Sa, luptând ca ea să se împlinească, te poartă spre împlinire şi fericire, învăţându-te o bucurie tăcută şi tainică. De fiecare dată când ochii noştri ne sunt în lacrimi de durere...să privim spre Hristos, căci ne apropie prin necazuri şi ne face să însetăm după El, ca mai apoi să-L descoperim şi să nu ne mai dezlipim de iubirea Sa. Având curaj să pui mai presus voia Domnului decât voia proprie, lăsându-te în braţele Lui, El îţi arată o altfel de fericire decât cea pe care o ştiai tu... O fericire dulce printre lacrimile sărate.

Read more...

Adevăratele înfrângeri

>> sâmbătă, 3 octombrie 2009


Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
Nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
Sunt renunţările la vis.

Radu Gyr

Read more...

...de gândit

>> marți, 29 septembrie 2009


"Nu tensiunile din afară creează un comportament negativ.


Gândeşte-te că eşti o portocală.
Când o portocală este stoarsă întreaga presiune vine din exterior, nu?
Şi ce se întâmplă?
Curge sucul, nu-i aşa?
Dar de fiecare dată când apare o asemenea presiune, tot ceea ce iese la iveală este doar ceea ce se află în portocală."

Waine Dyar

Via mail

Read more...

"Când eram mai tânăr şi la trup curat"

>> vineri, 25 septembrie 2009

Cât de frumos e să fii curat moral.

Îmi privesc colegele (unele)...aş vrea să rămână aşa frumoase şi senine şi după 4 ani (având în vedere că sunt la liceu) . Da, eu pe majoritatea colegelor le văd inocente, chiar dacă trăim în vremurile astea pline de sexualitate.
Cât de frumoasă e fecioria! Cu tot riscul de a fi luată în râs. Trebuia să spună cineva asta, dacă nimeni nu are curaj.


Nu pot să o explic în cuvinte, dar pot să o definesc vag ca fiind prietenia dintre deminitate şi smerenie, modestie. Când eşti curat...eşti demn, dar în acelaşi timp smerit. Eşti demn pentru că nu te laşi călcat în picioare de murdăriile lumii şi smerit pentru că eşti părăsit de lume. Fecioria e o taină pe care mulţi o află după ce o pierd.
Spunea un poet : " Când eram mai tânăr şi la trup curat...". Mă gândesc că dacă acea puritate este adesea asociată cu tinereţea, atunci de ce noi, tinerii, nu trăim ca atare? Ca nişte tineri adevăraţi? Unde ne e candoarea...? Cine ne-a furat frumuseţea?

Read more...

Dumnezeu - între judecător şi prieten

>> vineri, 18 septembrie 2009


"Un batran a fost adus intr-o sala de tribunal. Era acuzat ca a furat paine. Judecatorul l-a intrebat daca este vinovat. Batranul a recunoscut ca este vinovat, dar a adaugat: „Am furat painea pentru ca imi era foame.” Judecatorul era un om intelept si bun, care iubea oamenii. El a spus omului: „Domnule, eu va simpatizez, dar nu putem permite oamenilor sa fure pentru ca le este foame. Ati incalcat legea si va trebui sa platiti o amenda sau sa mergeti la inchisoare.”
Batranul a clatinat din cap si a spus: „Nu am bani”. Atunci judecatorul a facut un lucru minunat. Si-a scos roba de judecator si a lasat-o pe scaun, a coborat spre locul unde statea batranul. Punandu-si mana pe umarul lui, a spus: „Ca judecator al tau, trebuie sa te condamn, dar ca prieten vreau sa platesc amenda pentru tine.” Judecatorul a scos banii din propriul sau buzunar si a platit amenda batranului."

O poveste care se aseamănă foarte mult cu ceea ce a făcut Hristos pentru noi. S-a dezbrăcat de slava Sa pentru mântuirea noastră.

Read more...

Între noroi şi câmpuri cu flori

>> duminică, 13 septembrie 2009


...se luptă să vadă viaţa între noroi şi câmpuri cu flori. Dar...cu nădejdea că din noroi cresc nuferii.
În băltoaca asta de mocirlă în care înotăm cu toţii, dacă îţi ridici privirea spre Cer găseşti fericirea chiar dacă eşti în suferinţă, iar dacă ai capul plecat nu vezi decât nămolul din băltoacă. Apoi, tot în băltoaca asta, trecem prin multe teste de viaţă. Aici ne oglindim în nămol sau lăsăm să se oglindească Cerul în noi. Şi cel mai greu e că noi decidem. Avem în mâini o viaţă, ni s-a dat darul acesta, trebuie să ştim cui să i-l închinăm.

Tot timpul inventatorul ştie cel mai bine dintre toţi cum şi la ce se foloseşte creaţia sa. Aşa că...Cine a inventat viaţa? Cel care e Calea, Adevărul şi Viaţa. Închină-i viaţa Lui şi El o să te înveţe cum să o foloseşti mai bine.

Dacă te întrebi câteodată de ce ţi se întâmplă atâtea răutăţi, de ce cazi mereu sau de ce dacă există un Dumnezeu atât de iubitor îngăduie atâta suferinţă...Să ştii că El nu ne-a spus că suntem cruţaţi de necazuri. Ne-a spus că va fi mereu acolo să ne dăruiască iubirea Sa. Dacă un tată merge pe lângă copilul său, asta nu înseamnă că pruncul nu va cădea niciodată. Dar chiar dacă pruncul cade, tatăl este mereu acolo să-i vindece rănile. Suferinţele sunt pentru a alerga la El pentru vindecare, pentru a vedea că la Hristos găsim fericirea şi în greutăţile vieţii.

"În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. " Ioan 16,33

Read more...

Binecuvântările lui Dumnezeu

>> joi, 10 septembrie 2009


Se povesteste că un tânăr, singur la părinti, urma să-si încheie cu brio studiile academice. De luni de zile admirase o masină expusă în vitrina unui magazin auto. Stia că tatăl lui îsi poate permite să cumpere o astfel de masină, asa că si-a exprimat dorinta să o primească în dar la absolvire.

Ziua mult asteptată se apropia, însă fără ca tânărul să poată depista vreun semn că masina mult visată va intra în posesia sa. O usoară dezamăgire începuse să i se cuibărească în inimă.
În seara dinaintea festivitătii de absolvire, tatăl si-a chemat fiul în birou. L-a felicitat pentru anii de studiu si i-a spus cât de mândru este de el si cât de mult îl iubeste. Apoi i-a întins o cutie frumos împachetată, rostind emotionat: „Felicitări, fiule!"

Fiul a deschis cutia, sperând că va găsi în ea cheile masinii. Însă în cutie se afla o biblie scumpă, îmbrăcată în piele, cu numele lui scris în litere aurite pe copertă.
Dezamăgirea i s-a transformat în mânie.
- Cu banii pe care îi ai, tu îmi dai ca dar la absolvire o Biblie?
Trântind Biblia pe biroul tatălui, tânărul a iesit furios din cameră, părăsind definitiv casa tatălui său.

Anii au trecut. Tânărul de odinioară avea de-acum o afacere prosperă si o familie frumoasă. Într-un târziu, si-a dat seama că vremea nu stă în loc si a hotărât să-si viziteze tatăl, pe care nu-l mai văzuse din ajunul absolvirii facultătii.

Însă înainte ca să poată pleca la drum, o telegramă fulger îl anuntă că tatăl lui a decedat si că toată averea i-a rămas lui, ca singur mostenitor.

Ajuns din nou acasă după ani de zile, inima i-a fost coplesită de tristete si regrete. A intrat în biroul tatălui său. La un capăt al mesei grele din lemn de stejar se afla biblia pe care o primise în ajunul absolvirii – în aceeasi pozitie în care o lăsase el înainte de a părăsi casa părintească. Cu ochii împăienjeniti de lacrimi, fiul a luat-o, a deschis-o si a început să citească în ea.

La un moment dat, întorcând încă o filă, un plic alb a fluturat la podea. S-a aplecat să ridice plicul, pe care se afla adresa magazinului auto de unde sperase cu ani în urmă să primească masina mult visată. În plic, un contract de vânzare, datat în ziua absolvirii. ACHITAT – scria în litere mari peste termenii contractului. Masina îl astepta de ani de zile în garaj.

De cate ori nu trecem cu vederea binecuvantarile lui Dumnezeu, doar pentru ca nu sunt "impachetate" cum ne -am asteptat?

Read more...

Să iubeşti pur şi simplu

>> joi, 3 septembrie 2009

Ne e greu să iubim pentru că de fiecare dată aşteptăm ca şi ceilalţi să ne iubească pe noi. Şi sincer, ne irosim timpul, ne agităm şi suferim aşteptând recunoştinţă şi iubire din partea altora. Deci ne vine greu să iubim fără condiţii. Condiţia noastră pentru a iubi e ca şi celălalt să ne iubească. Atunci noi când mai iubim, dacă mereu aşteptăm iubire din alte părţi?

Deja te privezi de libertatea iubirii când te întrebi dacă şi ceilalţi te iubesc. Ca să fii fericit este de ajuns să iubeşti. Găseşti o pace şi o împăcare cu sine când iubeşti pur si simplu.
Oare nu suntem în stare să iubim, dacă dragostea noastră nu e recompensată cu aceleaşi sentimente? Mai suntem capabili să iubim, dacă ceilalţi nu se arată recunoscători pentru ajutorul nostru, dacă nu ne laudă nimeni pentru sacrificiile pe care le facem, daca nu primim plata pe loc?

Uneori simţim că iubim umanitatea, pe toţi şi pe toate. Şi nu mai putem de fericire când gândim asta. Dar cu cât simţim că iubim umanitatea mai mult, cu atât ne dăm seama că am uitat să iubim omul.
Ne surânde ideea iubirii contemplative. O îmbraţişăm mai mult decât ideea iubirii active. Acceptăm mult mai uşor iubirea aceea însetată de fapte mari, pe care să le vadă toată lumea. Ba chiar te gândeşti că eşti în stare să îţi dai viaţa, să te jertfeşti dacă ai primi aplauze şi dacă ai fi slăvit.
Însă iubirea activă şi vie înseamnă străduinţă şi stăpânire de sine. Străduinţa de a iubi pe cel de lângă tine în fapte mici, mărunte, de zi cu zi. Iar apoi când ţi se pare că străduinţele nu au nici un rost şi că ceilalţi nici nu văd că tu îi iubeşti şi se comportă la fel de nepăsători, atunci descoperi că tu nu te-ai jertfit ca ei să te iubească, ci ca să găseşti fericirea în a iubi pur şi simplu. Când ţi se pare că te-ai îndepărtat de ţelul dorit, tocmai atunci l-ai atins. Fiindcă nu mai aştepţi recunoştinţă din partea celorlalţi, ci vezi în tine că reuşeşti să iubeşti fără răsplată. Împlinirea ţelului e în interiorul nostru, iar când se împlineşte în interior, negreşit se împlineşte şi în exterior. Când vezi că ceea ce ţi-ai propus se împlineşte in inima ta, simţi lămurit puterea lui Dumnezeu care n-a încetat să te iubească şi să te călăuzească pas cu pas fără să ştii.

Read more...

Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!

>> marți, 1 septembrie 2009

Am citit cartea Sfântul închisorilor. M-a cutremurat atât de mult, simt o evlavie şi un ataşament puternic faţa de cei care au suferit în teminţele comuniste, mai ales de Valeriu Gafencu. Trăirile povestite sunt pline de o iubire-jertfă pe care numai Dumnezeu putea sa o lucreze prin aceşti oameni. Înainte de a trece la Domnul, Valeriu Gafencu, ne-a transmis un mesaj tuturor celor pentru care s-a jerfit în temniţe.

"În primul rând gândul şi sufletul meu se închină Domnului. Mulţumesc că am ajuns aici. Merg la El. Vă rog mult să-L urmaţi, să-l slăviţi şi să-L slujiţi. Sunt fericit să mor pentru Hristos. Lui îi datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveţi de purtat o cruce grea şi o misiune sfântă. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi şi voi fi alături de voi. Veţi avea multe necazuri. Fiţi tari în credinţă, căci Hristos îi va birui pe toţi vrăjmaşii. Îndrăzniţi şi rugaţi-vă! Păziţi neschimbat Adevărul, dar să ocoliţi fanatismul. Nebunia credinţei este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată, lucidă şi profund umană. Să-i iubiţi şi să-i slujiţi pe oameni. Au nevoie de ajutor, căci duşmani prădalnici caută să-i înşele. Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!"

Valeriu Gafencu - Sfântul închisorilor

Read more...

"E mult mai bine să ajuţi un om decât să spui ce nu ai putea face pentru o mie de oameni" - Maica Alexandra (Prinţesa Ileana a României)

>> luni, 31 august 2009


Mergeam spre Schitul Sihla. Cam jumatate de ceas de mers pana acolo cu maşina. Drumul destul de anevoios, dar într-adevar cu peisaje minunate. Ne gândeam cum pot calugarii de acolo să se întreţină, cât au de mers până în oraş să îşi procure de mancare şi altele. Iar noi am uitat să le luam câte ceva. Măcar o sticla de ulei, o punga de zahar, o paine...Dar ne-am gândit prea târziu la asta. Deja străbătusem o mare parte din drum. Am început să vorbim că măcar atât puteam sa facem şi noi, apoi ne-am gândit că dacă am fi procedat aşa la fiecare mănăstire, având în vedere că vizitasem vreo 10 mănăstiri până acolo...Ni se părea ca dacă am fi luat la fiecare câte ceva de folosinţă ar costa mult. Apoi ne-am trezit cu toţii şi ne-am spus că noi nu am ajutat nici măcar o mănăstire cu ceva, de ce vorbim de ce puteam să facem pentru 10 mănăstiri dacă pentru una nu am făcut nimic?!

Aşa se întâmplă de multe ori. Mă gândesc că sunt prea mulţi oameni care au nevoie de ajutor şi eu singură, nu pot să fac nimic. Dar nu contest că măcar pentru un om în nevoinţă putem să facem ceva, cât de mic. O vorbă bună, o mângâiere, o privire blândă sau ceva ce are nevoie cu adevărat la momentul potrivit.

Read more...

Nu râde de mine

>> sâmbătă, 29 august 2009


De câte ori nu râdem de oameni pentru a ne simţi bine? Şi ne simţim bine când vedem că celălalt suferă...De câte ori nu le-am dat nume sau porecle celorlalţi...considerându-i inferiori nouă.
Oare cât de des am auzit spunându-se printre râsete: "Ce faţa are ăla!".
De multe ori nu mi-am dat seama că în spatele fiecărui om stă o poveste de viaţă, poate mai tulburătoare decât cred eu.

De multe ori când văd un cerşetor care merge mai ameţit pe stradă, mă gândesc că e beţiv şi că îşi merită soarta. Dar nu îmi dau seama că poate omul acela e lihnit de foame sau bolnav şi îi este rău. Sau poate chiar e beat, dar asta nu înseamnă că trebuie să râd de el. Poate a băut de necaz...poate i-a murit soţia sau vreun copil.

Cine poate ştii câta durere e în sufletul unui copil când ceilalţi colegi râd de el, de defectele fizice sau morale...Cum mai are el curajul să înfrunte mai târziu societatea, simţindu-se complexat...
De câte ori nu am judecat păcatul unei adolescente care a rămas însărcinată, şi care acum îşi plimbă copilul încercând să-şi înfrunte trecutul... De ce nu m-am gândit că ea este una din puţinele care a păstrat copilul, chiar dacă acum e singură.
De mii de ori poate, am trecut pe lângă schilodul din colţul străzii cu nepăsare, nici măcar privindu-l...Poate el nu ar mai cerşi, dacă ar avea deajuns de mâncare.

Nu râde de mine...Nu îţi găsi plăcerea în suferiţa mea. Domnul care e desăvârşit nu râde de neputinţa mea...Fii şi tu desăvârşit precum Tatăl nostru este.


Mark Wills - Don't laugh at me

I'm a little boy with glasses
The one they call the geek
A little girl who never smiles
'Cause I've got braces on my teeth
And I know how it feels
To cry myself to sleep

I'm that kid on every playground
Who's always chosen last
A single teenage mother
Tryin' to overcome my past
You don't have to be my friend
But is it too much to ask

Don't laugh at me
Don't call me names
Don't get your pleasure from my pain
In God's eyes we're all the same
Someday we'll all have perfect wings
Don't laugh at me

I'm the cripple on the corner
You've passed me on the street
And I wouldn't be out here beggin'
If I had enough to eat
And don't think I don't notice
That our eyes never meet

I lost my wife and little boy when
Someone cross that yellow line
The day we laid them in the ground
Is the day I lost my mind
And right now I'm down to holdin'
This little cardboard sign...so

Don't laugh at me
Don't call me names
Don't get your pleasure from my pain
In God's eyes we're all the same
Someday we'll all have perfect wings
Don't laugh at me

I'm fat, I'm thin, I'm short, I'm tall
I'm deaf, I'm blind, hey, aren't we all

Don't laugh at me
Don't call me names
Don't get your pleasure from my pain
In God's eyes we're all the same
Someday we'll all have perfect wings
Don't laugh at me

Read more...
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis."

Radu Gyr - Îndemn la luptă

  © Blogger templates Sunset by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP