Pictând fără mâini
>> marți, 19 iunie 2012
Grigorie Juravlev este un pictor bisericesc rus care a implinit in viata
sa cuvantul Mantuitorului, care zice: "Cele ce sunt cu neputinta la
oameni, sunt cu putinta la Dumnezeu" (Luca 18, 27) si: "Pentru ca fapta
lui Dumnezeu, socotita de catre oameni nebunie, este mai inteleapta
decat intelepciunea lor si ceea ce se pare ca slabiciune a lui Dumnezeu,
mai puternica decat taria oamenilor. Ci Dumnezeu si-a ales pe cele
nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti; Dumnezeu si-a ales pe
cele slabe ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari; Dumnezeu si-a
ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebagate in seama, pe cele
ce nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt, ca nici un trup sa nu se
laude inaintea lui Dumnezeu" (I Corinteni 1, 25-29).
Grigorie Juravlev s-a nascut in anul
1858, in localitatea Utevka, din regiunea Samara, aflata in vestul
Rusiei. El s-a nascut cu un sever handicap fizic, neavand maini si
picioare, insa intreg la suflet. Tatal copilului nu s-a mai intors de pe
front, iar mama lui s-a vazut singura inaintea unei greutati de
neinchipuit.
La putin timp dupa nastere, din teama
de a nu muri nebotezat, copilul a fost botezat la biserica din sat,
acesta fiind numit Grigorie. Vazand copilul, preotul a incurajat-o pe
mama, zicandu-i ca gura omului nu este facuta atat pentru a se hrani,
cat pentru a da slava lui Dumnezeu, iar acest lucru copilul il va putea
face, drept pentru care, nenumarate vor fi darurile primite de la
Dumnezeu.
Vazand copilul, rudele au indemnat-o pe
femeie sa dea copilul celor care se ocupa cu targurile si cu circul,
putand astfel sa capete un ban, pentru nimic altceva pe lume nefiind bun
acel copil. Punandu-si insa toata nadejde in Dumnezeu, femeia nu a
putut sa-si lase copilul pe mana strainilor, drept pentru care l-a
inconjurat cu toata dragostea si rugaciunea de care a fost in stare.
In asemenea conditii, credinta in
Dumnezeu si multumirea adusa Lui intru toate se vor dovedi singurele
care il vor intari pe copil sa creasca sanatos, ba chiar sa duca o viata
normala. Astfel, in pofida handicapului sever, copilul era mai tot
timpul vesel si luminos la chip, bucurandu-se de nenumarate lucruri
trecute cu vederea de cei intregi la trup, dar nu si la suflet.
Inca de mic, lui Grigorie i-a placut
din toata inima sa fie dus la biserica, bunicul fiind cel care il care
mereu in spate. In fata icoanelor, copilul si-a marturisit dorinta
fierbinte de a picta si el, dand slava lui Dumnezeu dupa putinta sa. De
foarte multe ori, el cerea sa mai fie lasat in biserica, spre a cerceta
cu multa atentie sfintele icoane, pe care nu se satura sa le priveasca.
La un moment dat, cand se juca, copilul
a prins un betisor in gura si a inceput sa deseneze in nisip diverse
lucruri, insa intr-un mod original, impresionant chiar. Vazand vointa
copilului, bunicul l-a luat si l-a inscris la scoala din sat, unde a
invatat sa scrie, tinand creionul in dinti. Grigorie a mers la scoala
pana la moartea bunicului, cand, nemaiavand cine sa il duca la scoala, a
inceput sa invete pe cont propriu, acasa.
Fiind foarte indragit de invatatorul
satului, care era uimit de vointa si istetimea copilului, acesta a mers
la administratia regiunii Samara si a cerut ajutor pentru ca tanarul
sa-si continue studiile. Astfel, copilul va putea sa se inscrie la un
ginmaziu din Samara.
In paralel cu scoala, tanarul Grigorie a
petrecut nenumarate zile in atelierul unui pictor din localitate, unde a
invatat mestesugul picturii si tainele zugravirii de icoane. Dupa
cativa ani, el a trebuit sa treaca un examen, in atelierul pictorului.
Zugravirea unei icoane l-a solicitat pe Grigorie mai bine de trei ore.
Icoana a fost socotita minunata, insa muschii lui, suprasolicitati, au
avut mult de suferit, dupa aceea. Fericirea lui era deplina: putea sa
dea slava lui Dumnezeu, pictand.
La varsta de 22 de ani, dupa ce a
terminat studiile, tanarul Grigorie s-a intors in satul natal si a
inceput sa picteze icoane pentru credinciosii mai instariti, care ii
plateau osteneala. Din ce in ce mai multi oameni au inceput sa vina la
el, pentru a primi o asemenea icoana. Deoarece tanarul zugravea icoanele
tinand pensula in gura, neavand maini, toti au vazut in aceasta o
minune si un dar al lui Dumnezeu daruit unui suflet simplu si smerit,
icoanele fiind vazute drept facatoare de minuni.
In anul 1884, cu ajutorul
guvernatorului din Samara, pictorul Grigorie Juravlev a daruit
viitorului tar Nicolae al Rusiei o icoana cu Sfantul Nicolae, insotita
de o scrisoare, in care spunea: "Inaltimea voastra imperiala, va scrie
Grigorie Juravlev, cu umilinta si smerenie. Doresc sa va aduc plocon o
icoana a Sfantului Nicolae, pe care eu singur am pictat-o, cu gura si nu
cu mana, pentru ca din nastere nu am maini si picioare. Am zamislit
aceasta icoana sub obladuirea Domnului care, in bunatatea Lui, mi-a
permis intrarea in aceasta lume. Desi schilod, El m-a slobozit si m-a
mantuit de la nefiinta. Si m-a inzestrat cu un dar. Prin miscarile
gurii, savarsesc aceasta arta, potrivit poruncii Domnului."
Impresionat de viata si minunata
lucrare a lui Grigorie, tarul Alexandru al III-lea l-a chemat pe acesta
la palatul sau, unde a fost pus sa picteze un tablou al familiei
imparatesti Romanov. Drept recompensa, tarul i-a daruit lui Grigorie o
pensie lunara pe viata in valoare de 25 de ruble de aur si o trasura
speciala, pentru deplasare, pe care acesta o va darui insa celor din
satul natal.
In anul 1885, in satul natal s-a
ridicat Biserica Sfanta Treime. Pictarea acesteia, in fresca, a fost
lucrata dupa planurile intocmite de Grigorie, care a si zugravit peretii
interiori si cupola bisericii. Foarte mult a muncit Grigorie la fresca
in care Sfanta Treime i se infatiseaza lui Avraam, la stejarul lui
Mamvri, aceasta fiind o copie fidela a celei zugraviete de Andrei
Rubliov. Cea mai solicitanta a fost insa cupola bisericii, pe care a
zugravit-o muceniceste: stand pe spate, vopseaua ii curgea pe fata si in
ochi, vederea slabindu-i semnificativ, dintii il dureau, iar muschii
spatelui ajungeau adesea zdrobiti. In anul 1892, biserica satului a fost
terminata de zugravit si sfintita.
In anul 1916, odata cu Primul Razboi
Mondial, zugravul Grigorie a fost cuprins de o tristete profunda pentru
soarta atee a Rusiei, in care icoanele sale nu vor mai avea loc. Cu
putin timp mai inainte de Revolutia Bolsevica (1917), zugravul cel
minunat din Utevka a trecut la cele vesnice, ca un martir care si-a
inchinat viata lui Dumnezeu si zugravirii icoanelor, fiind inmormantat
in curtea bisericii. Pentru viata si lucrarea lui minunata, se vorbeste
astazi chiar de o canonizare a acestuia.
Desi nenumarate biserici au fost
demolate, biserica din Utevka a ramas in picioare, numai
turnul-clopotnita fiind demolat. In anul 1934, cand icoanele bisericii
au fost adunate in cimitir, spre a fi arse, satenii le-au luat pe ascuns
si le-au ascuns in casele lor.
Unele dintre icoanele sale au trecut
granitele, ajungand in diverse colturi ale lumii. Intr-o localitate din
Kazahstan a fost gasita icoana cu Sfintii Chiril si Metodiu, iar in
Moscova, icoana cu Sfantul Leon, Papa al Romei. In anul 1985, pe spatele
unei icoane din Bosnia, a fost gasita urmatoarea inscriptie: "Aceasta
icoana a fost zugravita in intregime cu dintii, de catre taranul fara
maini si picioare, Grigorie Juravlev, din satul Utevka, regiunea
Samara."
1 comentarii:
Excepţională poveste! Şi când spun poveste nu mă refer la una pentru cei mici, ci la o poveste reală pentru cei mari; pentru cei care au uitat să aprecieze adevărata artă a frumosului. Pentru cei care au uitat să aprecieze adevăraţii pictori, adevăratele valori. Este vorba de viaţa unui om incredibil care a reuşit, deşi "purtând" cu el zilnic un handicap destul de sever, să-L facă cunoscut pe Dumnezeu oamenilor, prin icoanele sale extraordinare. Un suflet de nota 100 aş putea spune; aşa cum ai scris şi tu: ,,un martir care si-a inchinat viata lui Dumnezeu si zugravirii icoanelor".
Trimiteți un comentariu