"Nu societatea în care trăim ne mântuieşte, ci felul în care trăim în ea... Adam piere în Rai, iar Lot se mântuieşte în Sodoma." - Sf. Ioan Gură de Aur

Cuvinte despre dragoste

>> vineri, 28 februarie 2014

Asta ţine de dragoste: a privi la om şi a vedea în el o frumuseţe de nerăpit, iar totodată a te îngrozi
de ceea ce viaţa a făcut din el, a săvârşit asupra lui. Dragostea este tocmai extrema suferinţă, durere pentru că omul e nedesăvârşit şi totodată minunarea pentru că el este atât de uluitor, irepetabil de frumos. Şi iată, dacă priveşti măcar o dată la om în felul acesta, poţi să îl îndrăgeşti, în pofida a tot ce le sare în ochi altora. Cât de des nu se întâmplă ca celui îndrăgostit să i se spună: „ce ai găsit la el? ce ai găsit la ea?” – şi omul dă răspunsul absolut delirant: „dar nu vezi ce minunată este, ce frumos este?..” Şi se dovedeşte că, da, aşa şi este, omul cu pricina e minunat, pentru că cel care iubeşte vede doar rănile. De lucrul acesta, iată, e foarte important să nu uităm. Este extrem de important să ne amintim că dragostea este realistă până la capăt, că ea îl cuprinde în întregime pe om şi că ea vede, ea este văzătoare, însă în loc să osândească, în loc să se lepede de om, ea plânge pentru schilodirea lui şi este gata să îşi dea viaţa pentru ca tot ce-i bolnav, tot ce-i stricat să fie îndreptat şi tămăduit. Asta este ceea ce se numeşte atitudinea „cu întreagă înţelepciune” faţă de om, acesta este adevăratul principiu al dragostei, cea dintâi viziune serioasă.

Toţi credem că ştim ce este dragostea şi că ştim iubi. De fapt, foarte adeseori ştim doar să ne înfruptăm din relaţiile omeneşti. Credem că iubim un om pentru că avem un sentiment de deliciu faţă de el, pentru că ne este bine cu el – însă iubirea este ceva mult mai mare, mai pretenţios şi câteodată tragic.

În dragoste există trei aspecte. În primul rând, omul care iubeşte dă, vrea să dea. Pentru a da însă, pentru a da în chip desăvârşit, pentru a da fără să-i provoace durere celui care primeşte, trebuie să ştie să dea. Cât de des dăm nu din dragoste, dragoste adevărată, plină de abnegaţie, generoasă, ci pentru că, atunci când dăm, creşte în noi sentimentul propriei importanţe, propriei grandori! Ni se pare că a da este un mijloc de a ne afirma, de a ne dovedi nouă înşine şi celorlalţi propria importanţă. A primi de la cineva e însă foarte dureros în aceste condiţii.

Dragostea poate da numai atunci când uită de sine, când omul dă – cum a zis unul dintre scriitorii germani – aşa cum cântă pasărea, din prisosul inimii: nu pentru că îi este pretins, stors darul, ci pentru că a da este o cântare a sufletului, este o bucurie în care poţi să te uiţi pe tine însuţi, de dragul bucuriei altuia. Această dragoste, care ştie să dea, este mult mai rară decât ne închipuim.

Pe de altă parte, dragostea trebuie să ştie să primească – dar a primi este, uneori, cu mult mai greu

decât a da. Ştim cu toţii cât de chinuitor e să primeşti ceva, să accepţi o binefacere de la un om, pe care fie că nu-l iubeşti, fie că nu-l respecţi; este ceva înjositor, jignitor. Vedem aceasta la copii: când cineva pe care ei nu-l iubesc, cineva în a cărui dragoste ei nu cred, le dă un cadou, le vine să îl calce în picioare, pentru că îi jigneşte până în adâncul sufletului. Şi iată că, pentru a şti să dai şi să primeşti, trebuie ca dragostea celui care dă să uite de sine, iar cel care primeşte să îl iubească pe cel ce dă şi să creadă necondiţionat în dragostea lui. Trimiţându-şi una dintre monahii să ajute săracilor, ascetul occidental Vincent de Paul i-a zis: 
„Ţine minte: o să îţi trebuiască toată dragostea de care e în stare inima ta ca oamenii să-ţi poată ierta binefacerile…” 
Dacă ne-am aduce aminte mai des de lucrul acesta, ne-am mira mai puţin că cei din jur ne cer ajutor şi-l primesc de la noi fără bucurie, câteodată chiar cu strângere de inimă.

Chiar şi atunci unde atât a da, cât şi a primi e o sărbătoare, o bucurie, mai există însă şi o altă latură a

dragostei, de care noi uităm. Este vorba de jertfelnicie. Nu în sensul în care ne gândim noi de obicei la aceasta – de pildă, că omul care îl iubeşte pe altul e gata să muncească pentru el, să se lipsească pe sine de ceva ca acela să primească ceea ce-i trebuie, că părinţii se pot lipsi chiar şi de strictul necesar, pentru ca odraslele să fie sătule şi îmbrăcate şi să primească uneori bucurie de pe urma unui cadou. Nu, ci jertfelnicia de care vorbesc eu este mai severă, se referă la ceva mai lăuntric. Ea constă în aceea ca omul să fie gata, din dragoste faţă de altul, să se dea într-o parte. Şi lucrul acesta e de mare însemnătate.
 
Sursa: Mitropolitul Antonie de Suroj – Taina iubirii, editura Sophia, 2009, pp.74-76

Read more...

Firul din cămașa lui Dumnezeu

>> sâmbătă, 8 februarie 2014

Un autor drag mie, M. Şişkin, pe care l-am întâlnit şi unul dintre puţinii oameni pe care i-am simţit vii cu duhul, scria într-o carte de-a sa:  

Mai ţii minte? Ai desenat că de la toate obiectele şi de la toţi oamenii câte un fir se duce într-un punct. Aşa e construită lumea. Mai întâi, am fost toţi la un loc, într-un întreg. După aceea, toţi am fost risipiţi, dar de fiecare este legat un fir, acesta de care suntem traşi înapoi. Şi de aceea, toată lumea se va aduna din nou într-un punct.” 

 Ei bine, nu știu de ce, dar cred că acest fir este firul din cămaşa lui Hristos... şi mă gândesc că dincolo de tot ceea ce suntem noi sau ceea ce NU suntem, dincolo de relaţiile dintre noi, fie de prietenie, fie de antipatie, fie de iubire, fie de ură sau frică, fie de incertitudine, dincolo de orice raport care se află între noi, mă gândesc că este Hristos, este acel fir tainic din cămaşa lui care ne leagă pe toţi. Acel fir care porneşte de la El şi trece prin sufletul tău, apoi prin sufletul meu şi aşa mai departe... prin sufletul fiecărui om.


Foto: Dani Brubaker

Read more...

Care este rolul tinerilor?

>> marți, 4 februarie 2014

Prin ceea ce aleg ei, tinerii merg spre mai bine sau spre mai rău. La rândul său, fiecare tânăr poate influenţa alt tânăr şi aşa mai departe întreaga societate. Cu toţii ne dorim o societate frumoasă, echilibrată, însă cu toţii trebuie să lucrăm la acest echilibru, la această frumuseţe. Rolul tinerilor este foarte important, aş spune că poate mai important decât al bătrânilor, căci poate să existe o generaţie de bătrâni împietrită în anumite tipare, în anumite lucruri care duc la o stagnare a vieţii spre mântuire, a vieţii frumoase, a vieţii sănătoase, iar tinerii care vin din urmă să fie mai înţelepţi decât bătrânii, prin Duhul Sfânt cel dăruit nouă în Biserică. Atunci ei revigorează şi vindecă toate efectele negative ale generaţiei de dinainte. 

Deci dumneavoastră, ca tineri, acolo unde veţi fi în societate: profesori, medici, oriunde aţi fi, orice serviciu pe care îl faceţi sau îl veţi face, să nu uitaţi să fiţi creştini adevăraţi. Să vă faceţi şi serviciul, dar să fiţi şi o pildă, o mărturie a lui Hristos în lume. Noi, oamenii, suntem ca radiatoarele: ceea ce avem în noi, aceea dăm mai departe. Părintele Stăniloae spune că: Energia unui suflet se imprimă în fiinţa altui suflet. Un tânăr duhovnicesc îl poate lumina şi pe celălalt. Noi toţi suntem chemaţi să ne ajutăm unii pe alţii. Şi spun Sfinţii Părinţi: Un frate care întăreşte pe alt frate este ca o cetate întărită pe care porţile iadului nu o vor birui.


În particular, sufletul copilului în pântecele maicii sale este sub directa înrâurire a energiilor sufleteşti ale mamei. Rolul tinerilor şi tinerelor este foarte important, pentru că, dacă o fată creştină alege un alt creştin, şi navighează împreună pe calea mântuirii vieţuind duhovniceşte, echilibrul lor duhovnicesc se imprimă în fiinţa propriilor lor copii. În acest fel, generaţia tânără poate să influenţeze întreaga societate. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: Daţi-mi mame bune şi voi schimba faţa lumii! De aceea, dacă câştigi duhovniceşte o generaţie tânără, e ca şi cum ai învia o ţară, iar dacă perverteşti generaţia tânără, e ca şi cum ucizi o naţiune întreagă.

Aşadar, rolul tinerilor în societate aş spune că este apocaliptic. De voi depinde toată România aceasta, şi de fraţii voştri elevi, studenţi, prieteni. 

Selecţii din dialogul dintre Protos. David R. și tinerii aflați la Mănăstirea Putna pe 1 ianuarie 2013

Read more...

Studenţii

>> luni, 3 februarie 2014


 Din Ioan Alexandru, „Iubirea de patrie”

O întâlnire cu studenţii anului întâi în filologie este pricina rândurilor de faţă. Ei au păşit pragul Universităţii cu tot ce au moştenit de la părinţii lor mai bun, cu cele învăţate în liceu, dar temelia vieţii lor, fiinţa lor socială va fi plămădită, modelată, în aceşti ani, de către spiritul şi pilda personală a fiecăruia dintre noi, profesorii lor. Îmi amintesc ochii înlăcrimaţi ai unei studente care a ieşit de la un curs, unde tăria şi frumuseţea unei legi morale în care ea crescuse, era oarecum ironizată de la catedră. Ironia, spunea Kierkegaard într-un tratat, este cel mai rău sfetnic iar în anii de formaţie poate duce un suflet tânăr în prăpastie.

Feriţi-vă de ironie şi de beţie, spune un mare poet european tinerilor, beţia de orice fel. Aceşti ani să vă găsească zilnic ocupaţi cu marile idei şi probleme spirituale care au frământat umanitatea până astăzi, iar ca să aveţi puterea sufletească de lucru, aveţi grijă de curăţia şi integritatea voastră sufletească.

Unii veniţi din provincie în Bucureşti, folosiţi aceşti ani să-i cunoaşteţi istoria, muzeele.

Vin ploile şi toamna şi cele câteva săli cu capodopere din Grigorescu, Luchian, Petraşcu, Andreescu, Brâncuşi, dar şi Rembrandt şi El Greco, vă aşteaptă cu lumina lor să vă fericească zilele. Faceţi-vă drum zilnic în aceste locuri unde, chiar osteniţi fiind, vă veţi regenera sufleteşte pentru că Frumosul este fiul Adevărului. Cultivarea virtuţilor este cheia realizării omului în istorie; un om bun şi iubitor, jertfitor de sine, nădăjduitor, devine creator în familia lui, în Patria părinţilor şi strămoşilor săi, iar în creaţie este izvorul dătător de viaţă pentru fiecare dintre noi. 

fragment preluat din revista Cuvânt către tineri - Mân. Putna 2013

Read more...
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis."

Radu Gyr - Îndemn la luptă

  © Blogger templates Sunset by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP