"Nu societatea în care trăim ne mântuieşte, ci felul în care trăim în ea... Adam piere în Rai, iar Lot se mântuieşte în Sodoma." - Sf. Ioan Gură de Aur

"E mult mai bine să ajuţi un om decât să spui ce nu ai putea face pentru o mie de oameni" - Maica Alexandra (Prinţesa Ileana a României)

>> luni, 31 august 2009


Mergeam spre Schitul Sihla. Cam jumatate de ceas de mers pana acolo cu maşina. Drumul destul de anevoios, dar într-adevar cu peisaje minunate. Ne gândeam cum pot calugarii de acolo să se întreţină, cât au de mers până în oraş să îşi procure de mancare şi altele. Iar noi am uitat să le luam câte ceva. Măcar o sticla de ulei, o punga de zahar, o paine...Dar ne-am gândit prea târziu la asta. Deja străbătusem o mare parte din drum. Am început să vorbim că măcar atât puteam sa facem şi noi, apoi ne-am gândit că dacă am fi procedat aşa la fiecare mănăstire, având în vedere că vizitasem vreo 10 mănăstiri până acolo...Ni se părea ca dacă am fi luat la fiecare câte ceva de folosinţă ar costa mult. Apoi ne-am trezit cu toţii şi ne-am spus că noi nu am ajutat nici măcar o mănăstire cu ceva, de ce vorbim de ce puteam să facem pentru 10 mănăstiri dacă pentru una nu am făcut nimic?!

Aşa se întâmplă de multe ori. Mă gândesc că sunt prea mulţi oameni care au nevoie de ajutor şi eu singură, nu pot să fac nimic. Dar nu contest că măcar pentru un om în nevoinţă putem să facem ceva, cât de mic. O vorbă bună, o mângâiere, o privire blândă sau ceva ce are nevoie cu adevărat la momentul potrivit.

Read more...

Nu râde de mine

>> sâmbătă, 29 august 2009


De câte ori nu râdem de oameni pentru a ne simţi bine? Şi ne simţim bine când vedem că celălalt suferă...De câte ori nu le-am dat nume sau porecle celorlalţi...considerându-i inferiori nouă.
Oare cât de des am auzit spunându-se printre râsete: "Ce faţa are ăla!".
De multe ori nu mi-am dat seama că în spatele fiecărui om stă o poveste de viaţă, poate mai tulburătoare decât cred eu.

De multe ori când văd un cerşetor care merge mai ameţit pe stradă, mă gândesc că e beţiv şi că îşi merită soarta. Dar nu îmi dau seama că poate omul acela e lihnit de foame sau bolnav şi îi este rău. Sau poate chiar e beat, dar asta nu înseamnă că trebuie să râd de el. Poate a băut de necaz...poate i-a murit soţia sau vreun copil.

Cine poate ştii câta durere e în sufletul unui copil când ceilalţi colegi râd de el, de defectele fizice sau morale...Cum mai are el curajul să înfrunte mai târziu societatea, simţindu-se complexat...
De câte ori nu am judecat păcatul unei adolescente care a rămas însărcinată, şi care acum îşi plimbă copilul încercând să-şi înfrunte trecutul... De ce nu m-am gândit că ea este una din puţinele care a păstrat copilul, chiar dacă acum e singură.
De mii de ori poate, am trecut pe lângă schilodul din colţul străzii cu nepăsare, nici măcar privindu-l...Poate el nu ar mai cerşi, dacă ar avea deajuns de mâncare.

Nu râde de mine...Nu îţi găsi plăcerea în suferiţa mea. Domnul care e desăvârşit nu râde de neputinţa mea...Fii şi tu desăvârşit precum Tatăl nostru este.


Mark Wills - Don't laugh at me

I'm a little boy with glasses
The one they call the geek
A little girl who never smiles
'Cause I've got braces on my teeth
And I know how it feels
To cry myself to sleep

I'm that kid on every playground
Who's always chosen last
A single teenage mother
Tryin' to overcome my past
You don't have to be my friend
But is it too much to ask

Don't laugh at me
Don't call me names
Don't get your pleasure from my pain
In God's eyes we're all the same
Someday we'll all have perfect wings
Don't laugh at me

I'm the cripple on the corner
You've passed me on the street
And I wouldn't be out here beggin'
If I had enough to eat
And don't think I don't notice
That our eyes never meet

I lost my wife and little boy when
Someone cross that yellow line
The day we laid them in the ground
Is the day I lost my mind
And right now I'm down to holdin'
This little cardboard sign...so

Don't laugh at me
Don't call me names
Don't get your pleasure from my pain
In God's eyes we're all the same
Someday we'll all have perfect wings
Don't laugh at me

I'm fat, I'm thin, I'm short, I'm tall
I'm deaf, I'm blind, hey, aren't we all

Don't laugh at me
Don't call me names
Don't get your pleasure from my pain
In God's eyes we're all the same
Someday we'll all have perfect wings
Don't laugh at me

Read more...

Unde căutăm fericirea?

>> joi, 27 august 2009

Am găsit o povestioară în revista Cuvinte către tineri de la Putna. Unde căutăm fericirea? Aici în slava lumii sau în slava Lui Dumnezeu?

Se spune că un misionar care trăise în India de mulţi ani şi un cântăreţ ce stătuse acolo doar câteva zile, se întorceau acasă în Statele Unite, la bordul aceleaşi nave. După vreo două săptămâni de voiaj pe mare, se apropiau de portul din New York. Pe ţărm era o mulţime de oameni care aşteptau, se vede, pe cineva. Pentru o clipă misionarul a crezut că-l aşteptau pe el. Muncise mult în Orient, construise biserici, întemeiase centre misionare şi era oarecum cunoscut în anumite cercuri. Dar nu. Când au acostat a înţeles că erau cu toţii admiratorii starului de muzică.
- Doamne, nu pot înţelege, a murmurat misionarul nostru. Eu am dedicat Indiei patruzeci şi doi de ani din viaţa mea, în vreme ce el a stat acolo abia câteva zile şi iată că aici sunt mii de persoane venite să-i ureze bun venit acasă, în timp ce pentru mine nu a venit nimeni.
Domnul îi răspunse însă:
- Fiul meu, tu încă nu ai ajuns acasă.

Read more...

Vreau să cred

>> miercuri, 26 august 2009

Îmi povestea o prietenă că a avut un vis deosebit, pe care îl avusese cu o seara în urmă. Îmi spunea că se visase într-o biserică cenuşie, nepictată, cu geamuri întunecate în care atmosfera era apăsătoare. Preoţii care slujeau acolo făceau totul pe dos, la fel şi credincioşii erau tulburaţi şi parcă nu se înţeleagea nimic din ce se întamplă. Mai pe scurt: era un haos. Atunci, pentru că nici ea nu înţelegea ce se întamplă, s-a pus în genunchi şi a strigat către Dumnezeu. Cu fiecare cuvânt spus în care credea deplin biserica începea să se picteze singură, razele soarelui strapungeau negura din locaşul sfânt, preoţii începeau să săvârşească Sf. Liturghie, iar credincioşii îşi găsiseră locurile. Domnea o pace care îi fura o lacrimă şi celui mai aspru om.

Sufletele noastre se aseamănă cu biserica din vis pentru că suntem temple al Duhului Sfânt. Aşa cum şi în noi cateodată este tulburare şi nu ştim ce să facem, nu ştim ce să alegem în viaţă; Când domneşe haosul, stresul şi extenuarea...aş vrea să strig în nebunia mea. Să strig în şoaptă...numai aşa mă poate auzi Dumnezeu.
Doamne, eu nici măcar nu cred în Tine şi dacă m-ar privi raţiunea acum, ar spune că vorbesc cu pereţii sau cu nişte picturi a unor oameni simpli. Dar eu vreau să cred... pentru că e prea frumos ca Tu să exişti. Fă-mă să cred!

Nu ştiu nimic despre tine, nu ştiu cine eşti, nu ştiu nimic din cuvântul tău, în plus stau de 3 minute în faţa Ta şi nici măcar nu realizez asta, dar deja mă dor genunchii. Nu ştiu să mă rog şi mă simt stânjenitor că vorbesc ca un om singur. Şi totuşi nu vreau să renunţ. Când sunt în faţa ta e dincolo de raţiune şi logică, dincolo si de orice filozofie sau poem, dincolo de orice necesitate a omului de a vorbi cu un Cineva care le ştie pe toate. Sunt doar eu şi Tu, iar între noi necredinţa mea care se izbeşte de iubirea ta. O Iubire pe care mintea umana nu o poate concepe sau descrie. Cum să simţi Iubirea stând în genunchi şi plângând în faţa unei icoane vechi pe care o aveai prin casă?...Vreau să cred în Tine şi ştiu că Tu mă poţi ajuta dacă eu vreau cu adevărat să te cunosc.
Am realizat că sunt ca un câine care fuge după un iepure pe care nici măcar nu l-a văzut, dar fuge pentru că şi alţii fac asta.

Mi-am dat seama că mândria din mine nu îşi avea rostul...aş vrea să scap de boala asta şi stiu că tu mă poţi vindeca, învăţându-mă smerenia. Mai am multe alte boli...de care aş vrea să scap şi pe care cu ceva timp în urmă le credeam calităţi.
Vreau să îmi pictezi viaţa pentru că eu mi-am dat seama că nu sunt un pictor bun. Am fost un om egoist, mi-am pictat viaţa cu nuanţe de culori care îmi plac doar mie şi nu am ţinut cont de preferinţele celorlalţi. În plus viaţa mea e tot mai gri. Mi-a mai rămas o culoare în viaţa mea: nădejdea. Nădejdea că mă voi regăsi în Tine.

În faţa lui Dumnezeu te pierzi pe tine, dar te regasesti in El, aşa cum nu te-ai cunoscut niciodată, dar cum poate ai dorit întotdeauna.

Read more...

Dacă stai să judeci oamenii, nu mai ai timp să-i iubeşti

>> duminică, 23 august 2009


De câte ori n-am judecat? De câte ori n-am judecat greşit? De câte ori nu ne-am vazut bârna din ochi, ci mai degraba paiul din ochiul altuia? De fiecare dată când judec, uit că nu-mi aduce nici un folos. Uit că nu toţi oamenii pot fi judecaţi după aceleaşi criterii; şi mai uit că nu e datoria mea să judec, ci să înţeleg şi să ajut şi chiar să iubesc dacă mă învredniceşte Dumnezeu.
Maica Tereza avea o vorbă înţeleaptă: Dacă stai să judeci oamenii, nu mai ai timp să-i iubeşti. Cât despre criteriile după care, noi oamenii, ne condamnăm fraţii, diferă foarte mult de criteriile după care judecă Dumnezeu.
Sfântul Ioan Scărarul ne îndrumă: "osândirea este o boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă şi tăinuită, care suge şi seacă sângele iubirii … Ea este făţărnicia iubirii, pricinuitarea întinăciunii şi a poverii inimii"
Dumnezeu nu caută oameni morali, ci oameni care au undeva în suflet ceva pentru El. O sclipire cât de mică acolo, în suflet, atât Îi trebuie Lui, în timp ce noi oamenii vrem perfecţiunea de la semenii noştri.
Nu mă uitam că poate virtuţile unui om copleşesc defectele sale, ci pentru o singură patimă etichetam.
Apoi am înţeles că atunci când eşti în întuneric nu vezi mizeria şi praful din tine; numai atunci când printr-o crăpătură cât de mică intră o rază de lumină se văd mii de particule de praf zburând.

De ce să nu mă uit eu la mine?...de ce să nu mă judec pe mine? Pentru că mi-e teamă că poate chiar sunt în noroi mai mult decât ceilalţi. Mi-e teamă să îmi pierd acea comoditate. Acea comoditate care îţi spune că tu eşti în regulă, că nu ai aşa păcate mari. Mi-e teamă de mizeria pe care o să o vad, acceptând să intre Lumina în viaţa mea.

M-am înfruntat deseori cu judecarea aproapelui şi poate şi mai des m-am lăsat înşelată de această patimă subtilă. Nu de puţine ori condamnam omul pentru ceea ce este şi pentru alegerile sale, crezând că el chiar ştie ce face. Nu vedeam că păcatul e o boală a sufletului şi aşa cum pe un bolnav trupeşte îl mângâi şi eşti alături de el, la fel si bolnavului sufleteşte trebuie arătată compasiune si blândeţe. Poate că in momentele când nu merită atenţie şi iubire deloc, atunci are nevoie de tine cel mai mult.
Deci în loc să condamnăm omul, mai bine îl înţelegem cu calm şi dacă ne pricepem, fără să mustrăm, să-l îndreptăm.
Adesea uităm că nu omul trebuie osândit, ci păcatul.
"când cineva împinge pe altul în groapă, noi nu-l mustrăm pe cel căzut, ci pe acela (diavolul) care l-a împins"

Read more...

Cum un tată are grijă de mântuirea fiicei sale

>> vineri, 21 august 2009


“Să trăieşti Mimilică dragă, şi să fii bună, să fii bună pentru ca să poţi fi fericită!
Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea…al doilea...de! Norocul şi celelalte “pere mălăieţe”, care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înfloreşte şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru el. Şi pregătirea aceasta e operă de fiecare clipă. Când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la început. De aceea vezi aşa de puţini oameni fericiţi…. Atâţi cât merită.


A, dacă nu ne-am iubi pe noi aşa fără de măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi, ori asupra unei fapte urâte; dacă, în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire(lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură.


Se ştie că durerea este un minunat sfătuitor.Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.

Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce să vrei. Şi văd că ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare că ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi drumul cel adevărat!


Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de căte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei rai. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: ”Uitaţi-vă la mine!”. Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată.


Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani ai să o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu să o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi!



Te îmbrăţişează cu drag,
Alexadru Vlahuta




Când ai împlinit şaptesprezece ani.”

Read more...

Puterea rugăciunii - despre rugăciunea inimii

>> sâmbătă, 15 august 2009



"Rugăciunea este atât de tare şi de puternică, încât poţi să te rogi şi să faci ce vrei,căci rugăciunea te va povăţui spre adevărata şi dreapta lucrare. Ca să fii plăcut lui Dumnezeu n-ai nevoie de nimic altceva decât să iubeşti. „Iubeşte şi fă ce vrei", spune Fericitul Augustin, căci cine iubeşte cu adevărat, acela nu poate şi nu vrea să facă ceva ce nu este plăcut fiinţei iubite... Cum însă rugăciunea nu este decât revărsarea şi lucrarea dragostei, atunci se poate spune cu toată dreptatea despre ea acelaşi lucru: pentru mântuire nu e nevoie de nimic altceva decât de rugăciune neîncetată. Roagă-te şi fă ce vrei, şi vei atinge ţelul rugăciunii, vei dobândi iluminarea prin ea !...

Spre a înfăţişa mai amănunţit înţelesul acestei chestiuni,

o vom lămuri prin pilde:

1. Roagă-te şi gândeşte ce vrei, iar gândurile tale se vor curaţi prin rugăciune. Rugăciunea îţi va lumina mintea, va izgoni şi va linişti toate gândurile necuviincioase.

Aceasta o întăreşte Sfântul Grigorie Sinaitul: „Dacă vrei, ne sfătuieşte el, să-ţi alungi gândurile şi să-ţi cureţi mintea, atunci izgoneşte-le cu rugăciunea, căci, în afară de rugăciune, nimic nu le poate opri." Sfântul loan Scărarul spune în această privinţă acelaşi lucru: „Caută să biruieşti vrăjmaşii ce ţin de gânduri prin Numele lui Iisus.

Afară de această armă, nu vei găsi alta."

2. Roagă-te şi fă ce vrei, şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar ţie-ţi vor fi folositoare şi mântuitoare.

Rugăciunea deasă, chiar atunci când nu iei seamă de cererea pe care o faci, nu va rămâne fără rod (cf. Marcu Ascetul), pentru că în ea însăşi se află o putere plină de dar:

„Sfânt este Numele Lui, şi oricine va chema NumeleDomnului se va mântui." Aşa, de pildă, cel ce s-a rugat multă vreme fără să simtă vreo îmbunătăţire în viaţa sa

păcătoasă, a primit în cele din urmă înţelepţire şi chemare la pocăinţă. O fată iubitoare de plăceri se ruga, şi rugăciunea i-a arătat calea spre viaţa feciorelnică şi spre ascultarea învăţăturilor lui Iisus Hristos.

3. Roagă-te şi nu încerca să birui patimile doar prin propriile puteri. Rugăciunea le va dărâma, în timp: „Căci mai mare este Cel ce e în voi decât cel ce este în lume",

spune Sfânta Scriptură, iar Sfântul Ion Carpatul învaţă că cel ce nu are darul înfrânăm nu trebuie să se întristeze, ci să ştie că Dumnezeu cere de la el silinţa spre rugăciune,iar rugăciunea îl va mântui.

Despre un bătrân scrie în „Pateric" cum, „căzând, abiruit", adică, poticnindu-se de păcat, nu a deznădăjduit, ci s-a întors cu rugăciunea spre Dumnezeu şi Acesta l-a ridicat. Iată o pildă grăitoare !

4. Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpaste, căci rugăciunea te va apăra, înlăturându-le. Adu-ţi aminte de puţin cre

dinciosul Petru, care sta să se înece; de Pavel, care se ruga în temniţă; de tânărul scăpat de rugăciune din ispita în care căzuse; de fecioara care, în urma rugăciunii, a fost salvată din mâinile unui ostaş ce Venise cu gânduri rele şi de alte cazuri asemănătoare. Toate aceste întâmplări arată puterea, tăria şi întinderea atotcuprinzătoare a rugăciunii făcute în Numele lui Iisus Hristos.



5. Roagă-te oricum, însă mereu şi nu te nelinişti denimic, fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea va rândui toate şi te va înţelepţi. Ţine minte puterea rugăciunii despre care vorbesc Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Marcu Ascetul; cel dintâi spune că „rugăciunea, chiar atunci când este făcută de noi, care suntem plini de pă

cate, ne curăţă numaidecât"... Iar al doilea vorbeşte astfel: „Ca să ne rugăm într-un fel oarecare, stă în puterea noastră; dar ca să te rogi curat este un dar de sus!" Prinurmare, jertfeşte lui Dumnezeu ceea ce îţi stă în putere;adu-I la început drept jertfă măcar cantitatea, adică un număr cât mai mare de rugăciuni, şi puterea lui Dumnezeu se va revărsa în neputinţa ta. Rugăciunea va deveni o deprindere şi făcându-se una cu firea, va ajunge o rugăciune curată, luminoasă, înflăcărată, aşa cum se cuvine.

6. Apoi, în sfârşit, îţi mai spun că dacă vremea vegherii tale ar fi însoţită de rugăciune, atunci, în chip firesc,nu ţi-ar ajunge timpul nu numai pentru fapte păcătoase, dar nici pentru gânduri necurate.

Vezi câte idei adânci sunt înmănuncheate în această înţeleaptă vorbă: „Iubeşte şi fă ce vrei! Roagă-te şi fă ce vrei!"... Cât de îmbucurătoare şi mângâietoare sunt toate cele zise mai sus pentru un păcătos îngreunat de slăbiciuni, pentru cel care geme apăsat de povara patimilor !

Iată, rugăciunea e totul! Ea ne este dată ca un mijloc atotcuprinzător spre mântuirea şi desăvârşirea sufletului...Dar cu indicarea rugăciunii este aici strâns unită şi condiţia ei: „Neîncetat vă rugaţi!", aşa cum porunceşte cuvântul Domnului. Ca urmare, rugăciunea îşi va arăta toată puterea ei lucrătoare şi roadele doar atunci când va fi rostită des, neîncetat. Repetarea deasă a rugăciunii ţine fără nici o îndoială de voinţa noastră liberă, pe câtă vreme osârdia, desăvârşirea, ca şi curăţenia rugăciunii sunt un dar de Sus.

Să ne rugăm, prin urmare, cât mai des cu putinţă, închinându-ne întreaga viaţă rugăciunii! Practica deasă ne va învăţa să fim cu luare-aminte, cantitatea ne va conduce negreşit la calitate. „Ca să învăţăm să facem un lucru bun, trebuie să-l săvârşim cât se poate mai des", aspus un scriitor duhovnicesc plin de experienţă."


extras din Pelerinul rus

Read more...

Ce este iadul

>> luni, 10 august 2009

Iadul e dovada respectului si dragostei din partea lui Dumnezeu pentru om. Daca nu L-ai vrut in viata asta, de ce sa te oblige sa stai o vesnicie alaturi de El in cer?

Read more...

Film - Christiane F. - În lumea drogurilor

>> vineri, 7 august 2009

"Filmul propune o perspectiva din interior asupra unui cartier din Berlin, ZOO, situat in jurul unei statii de metrou, renumit pentru decadenta infioratoare. Christiane, o adolescenta de 14 ani, intra in acest anturaj degradat, populat cu dependenti de droguri, junkies in stil german, cu pederasti si prostituate. Indragostita de Detlef, ea incepe o incursiune mimetica in lumea drogurilor. Ea imita absolut tot ceea ce vede in jur, se lasa fascinata de fiecare comportament deviant si va deveni dintr-o tanara fara probleme o dependenta de droguri cu acte in regula. Filmul asta nu iarta pe nimeni iar cadrele filmate in statia de metrou, portretele dependentilor de droguri, actul injectarii in sine, sunt de o cruzime teribila, de un realism socant. Filmul dureaza mult, e poate singurul sau pacat, dar nu pot sa nu il creditez cu o fantastica valoare educativa. Filmul asta ar trebui difuzat in toate institutiile de invatamant si inca cu vizionare obligatorie. Poate drogurile nu ar mai fi atunci asa de tentante… Oricum, scena sevrajului, apocaliptica scena in care cei doi protagonisti incearca si reusesc aparent sa scape de viciu e cutremuratoare : minute in sir de spasme si revolta a corpului infestat cu drogul « H », priviri cutremuratoare, goale, haotice. Nu e foarte digerabil filmul asta, e chiar foarte incomod..."


Read more...

Tinerii între cer şi pământ

>> luni, 3 august 2009

"Dragă Prietene, ţi-am promis că-ţi voi scrie despre discuţiile noastre din ultima vreme care întotdeauna, din nefericire, îmi lasă un gust amar. Te-ai schimbat mult în ultimii ani, de când ai plecat la facultate în Bucureşti. Eu am rămas acelaşi tânăr răzvrătit, şmecheruţ şi în pas cu moda. Observ, cu durere, că tu nu mai eşti la modă! De ce porţi doar haine cernite, de ce porţi barbă şi părul prins în coadă? E obligatoriu?
Noi nu mai vorbim de la egal la egal, acum tu eşti teologul cel drept, iar eu păcătosul vrednic de iad. Mă cerţi şi, să fiu sincer, nu înţeleg exact de ce şi nici nu-mi place treaba asta. Personal nu ţi-am greşit cu nimic. Sunt politicos şi maleabil de felul meu, ştii bine, dar nu sufăr să fiu agresat, să fiu mustrat. Nu ştii că mustrarea învinge, dar nu convinge? Cred că dacă mi-ai arăta un început de înţelegere şi un ocean de dragoste – nu, greşesc, nu un ocean, un pârâiaş de dragoste -, aş simţi că am motive să te ascult şi, poate, mi-aş deschide, întru sfârşit, inima în faţa ta. De aceea am preferat să-ţi scriu, mi-e mai uşor aşa, dialogurile noastre faţă către faţă se soldează numai cu eşecuri. Mă doare că prin tot discursul tău pui bariere între noi peste cele deja existente; în doi timpi şi trei mişcări îmi dai de înţeles că totul e wrong cu mine, că m-a luat diavolul în primire, că „nu voi moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”. Numai bătrânii mei mai vorbesc ca tine. Ei spun că nimic din ce fac nu e bun, că nu-s bun de nimic! De vreo doi ani vorbesc însă singuri, nici un cuvânt de-al lor nu-mi mai spune nimic, nu-mi mai intră în urechi… De fapt ce anume exact nu fac eu bine? Trebuie să identificăm problemele pentru a le putea rezolva… N-ar trebui oare să identificăm exact ce anume nu merge? Nu e ruşinos oare să gândim că un om e absolut rău, că nimic bun nu face? Adică în mine nu e nicio licărire de lumină?
Îngăduie-mi să-ţi spun o poveste pe cât de şocantă, pe atât de adevărată. Un amic, care lucrează printr-o ţară arabă, În Emirate, îmi povestea o situaţie vis a vis de faptul că avem tendinţa de a spune că „nimic nu merge”. Un coleg de-al său, inginer, şef de lucrări la o fabrică îi spunea că la o şedinţă operativă, vine inginerul dispecer de exploatare şi se vaită ăluia de la reparaţii că nimic nu merge. La care tipul de la reparaţii îi cere: „fii mai explicit, ce anume nu merge, nu pot să cred că nu merge chiar nimic. La care dispecerul insistă: „Nimic, dom’le, nimic, nu înţelegi?” La care tipul de la reparaţii se duce în instalaţie, apucă maneta (anclanşatorul principal) şi decuplează de la reţea toată fabrica. Instantaneu, moare tot, tot. Bineînţeles că sar toţi ca disperaţii, ceea ce s-a oprit în câteva secunde se pornea, cu punerea în sincronizare a tuturor parametrilor, în… două săptămâni. Atunci tipul de la reparaţii se întoarce către dispecer şi-i spune: „Uite, asta înseamnă nimic. Acum poţi să-mi spui şi mie EXACT ce nu mergea?”. Ei bine, EXACTUL ăsta ne dă nouă bătaie de cap, ne e mai la îndemână să zicem că nimic nu e bun. Aşa spun mulţi despre tineri, „nu-s buni de nimic, nişte haimanale…”. Cu o astfel de atitudini voi, teologi, preoţi, părinţi, bunici,whatever, nu veţi putea decât îndârji.
Recunosc că mă gândesc cam rar la Dumnezeu. Nici nu ştiu prea bine cum să mă gândesc la El. Simt că de la El am puterea de a răzbi în diversele încercări, simt că am nevoie de El, însă totodată realizez că sunt într-un „vizavi nefavorabil” cu El. Uneori, când Îl gândesc, simt un gol cumplit în mine, simt că-mi lipseşte.
Sincer îţi mărturisesc şi-ţi repet, cred că, dacă ai pândi momentul oportun şi mi-ai vorbi cu dragoste, aş putea să te ascult degajat, cu bucurie chiar, şi aş încerca să-nţeleg ce-mi spui. Dar temele tale predilecte sunt păcatele mele, tu nu-mi vorbeşti despre dragostea Lui, cuvintele tale nu mă mângâie, dimpotrivă. Simt că nu vrei cu adevărat să mă ajuţi, sau poate vrei, dar nu ştii calea spre inima mea. Mă simt lovit cu pietre de fiecare dată când ne întâlnim. N-ai milă de mine, iartă-mă că-ţi spun asta! Dacă voi deveni cândva bun creştin, va trebui să fiu musai ca tine? O, sper că nu. Ceva mă fascinează la tine, ceva mă incită în schimbarea ta, dar nu aş vrea să-ţi semăn, nu vreau să fiu un om trist şi sobru, care vânează păcatele prietenilor.
Te văd înverşunat împotriva-mi, de parcă n-ai fi fost şi tu cândva un tânăr normal, de parcă n-ai fi greşit niciodată în viaţa ta, de parcă tot ce fac, cred şi simt e întru totul rău. N-ai răbdare cu mine, ai vrea de mâine să fiu sfânt, dar ştii prea bine cât de greu se schimbă omul.
Mă cerţi că nu trăiesc Scripturile! Nu ţi se pare hilară pretenţia asta? Eu nici nu prea am habar de ele, am o minimă cultură generală, iar multe din cele ce le-am auzit despre credinţă, în diverse ocazii, recunosc sincer că nu prea le-am înţeles. Ştiu, dar de fapt nu ştiu. Mai bine mi le-ai explica, în tihnă, cu răbdare şi dragoste. Eu, în viata de zi cu zi, nu folosesc deloc acest instrumentar lingvistic, nu crezi că e totuşi cale lungă de la iPOD, pixeli, download, LCD, bluethooth la evlavie, smerenie, apoftegmă, apocatastază, eshatonşi alte cuvinte pe care le-am mai auzit pe la Religie, dar care nu mi-au spus mai nimic despre Dumnezeu.
Eu sunt băieţaş de cartier, fratele meu, ateu, e specialist în IT, vecina depresivă de la etajul II se prostituează pe autostradă. Nici lor nu le spun nimic acele cuvinte. Te rog, vorbeşte-mi din inimă, nu din cărţi. Apropos, tu înţelegi întru totul limbajul meu?
De aceea te rog câteva lucruri mari şi late. Aş vrea să nu-mi mai vorbeşti de sus, tăios şi inchizitorial, să eviţi limbajul de specialitate şi să încerci să-mi vorbeşti mai pre limba mea. Aş vrea să eviţi iadul, dracii şi pedepsele veşnice şi să-mi vorbeşti întâi de toate despre iubirea Domnului. Îmi ceri să renunţ la una şi alta? De ce? Ştii însă cât de mult îmi plac cele pe care mi le înşirui ca fiind rele? Sincer îţi mărturisesc că nu găsesc rostul renunţării la plăcerile mele, la bucuriile mele cotidiene. Dacă aş renunţa la ele, m-aş simţi gol, m-as simţi ca un deja mort, însă unul umblător. Probabil greşesc, dar aşa simt.
Înţeleg, cel puţin în teorie, că unii îşi iau bucuriile din viaţa cea fără plăceri vinovate, cum spui tu că sunt plăcerile mele.
Străduieşte-te să-mi vorbeşti despre Dumnezeu, dar ai răbdare, ai tact, dacă nu, renunţă! Te adresezi unui suflet cu multe sensibilităţi, ia-mă uşor şi arată-mi că-ţi pasă de mine, că în ochii tăi contez mai mult decât o ceapă degerată. Ai observat că iubesc plăcerile trupului şi ai strigat la mine, aş vrea însă să nu mă mai ameninţi cu iadul, pentru că, în starea de acum, îmi pasă mai mult de clipa ce-o trăiesc. Uneori, când te văd rigid şi scorţos, observ că nu mă poţi tenta nici cu Raiul. Am lângă mine o tentaţie mult prea mare, mult prea reală (vorba cântecului: 53 de kilograme calitate superioară (…), îmbuteliată în ’84).
Sunt al lumii acesteia, dragă Prietene, tu vrei să mă scoţi din lume, dar eu n-am motive să o fac, iubesc lumea asta cu toate ale ei. Parca n-aş da fata din mână pe raiul de pe gard (dacă pot parafraza celebrul proverb). Nu pot. Nu pot încă să caut Raiul…
Îţi vând un pont. Nu-mi mai spune că trebuie doar să rabd, să renunţ sau să mă chinui, altfel spus să iau de mâine, care va să zică, o alură suferindă, afectată, acră, să merg cu capul în pământ simulând o viaţă interiorizată, nu mă tentează, spune-mi că pot avea şi aici şi acum bucurii, nu doar… dincolo.
Aş vrea să-mi spui că, dacă voi dobândi pe Dumnezeu, voi afla pacea inimii, aş vrea să-mi spui, te rog, că nu mă va mai mustra conştiinţa şi că asta e o bucurie nepreţuită.
Nu uita că m-am născut mai adineauri, pe la Revoluţie. Nu uita, te rog, că trăiesc în epoca internetului, nu în galaxia Gutenberg, nu uita că parcurg şi eu epoca lui „political corectness” şi că mi-am educat îndelung toleranţa (a.k.a. indiferenţa) faţă de apucăturile celui de lângă mine. Nu trăiesc în Moldova lui Ştefan, ci în oraşul acesta multi-cultural care are case de adunare sectare, sinagogă şi, cât de curând, o moschee. Nu uita, atunci când îmi vorbeşti, că părinţii mei şi-au pierdut credinţa în anii comunismului ateu, deci nu am avut o mamă sfântă care să mă înveţe rugăciuni sau să mă ducă de mânuţă la împărtăşanie de Paşti.
Nu uita că sunt un elev stresat de profi neînţelegători, care cer pentru materia lor ca şi cum ar fi singura din orar. Nu uita că am un anturaj „de zile mari” pe care şi dacă aş vrea să-l schimb, n-aş reuşi prea curând, legăturile noastre fiind foarte strânse. În gaşca noastră toţi fumează, dintre ei doi se şi droghează ocazional; doi sunt bisexuali. Petrecerile găştii noastre se termina mereu dimineaţa, iar după asta, întreaga zi suntem mahmuri. Uite, în asta m-ai aflat… Acesta sunt!
Hip-hop-ul de pe Coasta de Est e viaţa noastră. Ai ascultat vreodată? Aş vrea să ascultăm cândva împreună ca să afli cine sunt şi cum gândesc. Atâta lucru ştiu şi eu, că Hristos a stat mereu la masă cu vameşii şi desfrânatele. Te vei asemăna cu El, dacă vei dori să mă cunoşti mai bine. M-ai câştiga mai repede de partea ta, adică de partea lui Hristos, dacă ai cunoaşte, spre exemplu, cine e reprezentat pe tricoul meu.
M-aş bucura dacă m-ai lăuda când fac ceva bine. Am nevoie şi eu de un cuvânt cald, de încurajare, de îmbărbătare, nu ca să mă semeţesc, ci că să nu ajung cumva să-mi pun, din deznădejde, ştreangul de gât. Da, uneori, aproape fără motiv, îmi vine să ies pe străzi, să urlu şi să las viaţa asta. Dă-mi şi mie mângâiere ca unuia căzut între tâlhari, parcă aşa-i expresia, dacă nu greşesc.
De câte ori am fost pe la biserică şi am încercat să stau la slujbă, nu am reuşit să stau prea mult în picioare şi am plecat spre casă. Nu mă mai certa, zicându-mi vorbe grele, ucigătoare de suflet, cum că aş fugi ca Iuda de la Cină, spune-mi mai bine că şi ţie ţi-a fost greu la început, şi chiar şi acum, după atâta vreme, îţi e greu uneori. Spune-mi că eşti om, nu supraom. Nu mai arăta, neîncetat, cu degetul spre păcatele mele, vorbeşte-mi mai bine despre iubirea Domnului pentru oameni, da, despre asta aş vrea să te aud vorbind.
Cred deseori că nimeni nu mă iubeşte, poate doar El! Simt că Domnul fiind bun ar putea să mă înveţe să înţeleg ce e bine şi ce e rău şi, probabil, şi tot El îmi va putea da şi puterea să aleg cele bune. Vreau să simt că e şi Dumnezeul meu, că-i pasă şi de mine, că nu se îngreţoşează de mine, că mă aşteaptă, deşi eu, încă sunt necredincios.
E posibil să te faci foc şi pară citind scrisoarea mea, posibil să spui că risipeşti orzul pe gâşte şi să mă cataloghezi iarăşi în fel şi chip. Sunt şi eu însă chipul slavei lui Dumnezeu, după cum am auzit la un parastas, aşa că nu mă pune pe cruce pentru îndrăzneala de a-ţi scrie astfel, Altcineva, odinioară, a fost răstignit în locul meu."
Iartă-mă, sunt tânăr!

din Tinerii între cer şi pământ - Laurenţiu Dumitru

Read more...

Aminteşte-ţi cine eşti - Omul frumos

>> sâmbătă, 1 august 2009

Dacă încerci să priveşti imaginea de ansamblu a prezentului,
ţi-e frică să te mai gândeşti la viitor...şi totuşi te gândeşti.
Te gândeşti dacă o să răzbeşti sau dacă o să te conformezi şi tu cum o fac cei mai mulţi din jurul tău.

După genocidul sufletelor creat de comunism, s-a produs o ruptură între generaţii.
"Când oamenii cei mai frumoşi ai ţării erau aruncaţi în temniţe, când demnitatea ţării fusese împuşcată, când însăşi credinţa neamului fusese aruncată în balta din mijlocul drumului, ca să nu poţi trece în viaţă decât călcând-o în picioare"...
atunci a fost omorât omul frumos.


Apoi frica oamenilor de azi de a crede şi de a se jertfi pentru credinţă a răzbit şi a născut o credinţă superficială aproape inexistentă. Frica de a trăi profund şi de a pune mai presus voia Lui Dumnezeu decât voia ta, frica de a nu suferi, frica de moarte...FRICA a înabuşit, a comprimat credinţa.
Şi totuşi această credinţă nu a murit. Trăirea tainică a ortodoxiei schingiuită, şchioapă, rănită, a supravieţuit înviind prin moarte, prin martiriu şi jertfa. Te aşteaptă în tihnă, să învii omul frumos din tine.
Lumini de oameni au murit la Aiud, Sighet, Piteşti, Târgu Ocna etc...iar ţara a rămas pe întuneric.
În întunericul ăsta s-a născut omul de azi.

Iar tu tinere cauţi acum în bezne lumina adevărată.
Cauţi lumina în întuneric, căutăm libertatea în robire, bucuria în tristeţe şi iertarea în osândire.

Ei, oligarhiile, cei care vor să conducă lumea, ştiu prea bine ceea ce cauţi tu...şi vând curvie zicând că este iubire, bani zicând că sunt comori, linguşeli zicând că sunt calităţi, hamburgheri zicând că este mâncare, tehnologie zicând că este progres, inteligenţă zicând că este inţelepciune, minciună zicând că este adevăr.

Ei ştiu că tu ai puterea de a schimba viitorul, că ai puterea de a fi drept, de a te jertfi, de a spune adevărul, de a nu accepta compromisul...că ai puterea de a muri pentru convingerile tale. Aşa că tot Ei nu te împiedică să mori pentru convingerile tale, ci încearcă şi reuşesc să îţi schimbe convingerile dupa placul lor; Nu te împiedică să schimbi viitorul, ci te schimbă pe tine şi schimbându-te pe tine au deja viitorul transformat după bunul lor plac; Nu te opresc să fii drept, ci deformează noţiunea de a fi drept, astfel încat să îţi fie ruşine să ai o atitudine corectă când ceilalţi sunt corupţi; Nu te împiedică să te jertfeşti, ci schimbă convingerea pentru care te jertfeşti, încât te trezeşti că eşti o jertfă adusă diavolului. Nu te opresc să spui adevărul, ci transformă adevărul în minciună. Ei ştiu că avem puterea să luptăm, să câştigăm, să excelam în orice ne propunem pentru că suntem tineri plin de dinamism, de poftă de viaţă şi de izbândă.

Ştiu că şi tu cauţi să îţi formezi o identitate. Ştiu că ai nevoie de un model dupa care să te ghidezi. Toate modelele bune de oameni frumoşi sunt ascunse şi începi să îţi formezi identitatea după şabloanele impuse de Ei.


Ne hranim cu lumina artificială din becul ăsta de lume. Mai tot timpul suntem conectaţi la aparate: ba la telefon, la mp3, calculator, tv etc. Trăim artificial. Ne hrănim cu plăcerile şi distracţiile lumii care ne surescitează şi ne simţim împliniţi pentru cateva ore. Dar apoi simţim un gol înauntrul nostru şi începem să căutam ceva cu care să umplem acel pustiu din suflet. Căutam de fapt firea de început a omului, cea făcuta din dragoste pentru dragoste, astfel împlinirea noastra va fi numai în bine şi nicidecum în rău.Îl căutam şi Îl iubim pe Hristos fără să ştim.
Dar iubirea asta imensa care aşteaptă să fie împartăşită către Dumnezeu şi semeni e deviată spre iubirea de sine şi a răutaţii. Şi totuşi...Hristos a murit şi a înviat pentru fiecare din noi.

Noi suntem făcuţi prin Cuvânt, prin Hristos şi simţim nevoia să îl aflăm, să ne întoarcem la El. Suntem înfometaţi, însetaţi, mintiţi de lume, răniţi...Vrem să ne găsim liniştea, vrem să fim împliniţi, dar nu căutăm unde trebuie.

Cu moartea pe moarte călcând...A trebuit să moară şi să învie că să piară moartea din oameni şi noi să avem viaţă veşnică.

Caută-l pe omul frumos din tine. E acolo. Aminteşte-ţi cine eşti. Eşti omul frumos.

Indrazneşte, nu-ţi fie frică! îmi şopteşte inima lui Hristos din mine.
Îndrazneşte, coboară, fiul meu în iadul acesta şi trezeşte-ţi fratele - Omul Frumos!
Îndrazneşte, că eu i-am zdrobit lanţurile şi i-am ucis moartea. El doar doarme.


S-a săturat de plăcerile absurde ale lumii, vrea ceva adevărat. Vrea să se bucure de fiecare clipă alături de oamenii minunaţi din jurul său, vrea să aibă un ideal în viaţă, vrea să înveţe, să fie un om bun, să păstreze şi să apere tot ce a mai rămas curat în lumea asta, vrea să îşi apere inocenţa, să înflorească, să fie plin de vitalitate, vrea să scape de toata mocirla asta în care se tăvăleşte fiecare, vrea să nu mai fie sufocat de melodii egoiste şi perverse, de reviste care te învaţă cum să manipulezi oamenii, de emisiuni care bârfesc.


Vrea să simtă şi el roua sub tălpi sau să stea la lumina lumânării să asculte poveştile bunicului, vrea să asculte şi el un sunet de vioară sau tobă în loc de zgomotul artificial al muzicii house, vrea să o ţină de mână pe mama fără să îi fie frică de ce vor spune colegii, vrea să fie puternic şi sensibil, vrea sa mearga la biserica şi nu vrea sa se certe cu prietenii care râd de el, vrea ca în fiecare seară să îi spună durerile lui Hristos. Vrea ca atunci cand va cadea să se ridice. Vrea să moară în lacrima de azi şi să renască în zâmbetul de mâine. Vrea să învie.

Read more...
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis."

Radu Gyr - Îndemn la luptă

  © Blogger templates Sunset by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP