"Nu societatea în care trăim ne mântuieşte, ci felul în care trăim în ea... Adam piere în Rai, iar Lot se mântuieşte în Sodoma." - Sf. Ioan Gură de Aur

Reportaj despre o altă Românie

>> duminică, 27 februarie 2011





Read more...

Amintire cu Dumnezeu - Sf. Botez

>> duminică, 20 februarie 2011

Simbol sau Taină?

În zilele noastre botezul este privit ca un simbol, credinţa multora slăbind. Contactul cu sectele apărute ce afirmă că nu botezul, ci credinţa este cea care mântuieşte, numai adulţii putând să îşi mărturisească credinţa, nu şi copiii, a ridicat unele întrebări şi nedumeriri în mintea oamenilor. Pe lângă toate acestea uităm ce a spus Mântuitorul: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca acestora este împărăţia Cerului.” Dacă Dumnezeu cheamă copiii, noi de ce i-am opri de la Sf. Botez? Într-adevăr, cei mici nu pot crede la varsta la care sunt botezaţi, de aceea sunt botezaţi în baza credinţei părinţilor spirituali, naşii. De multe ori Mântuitorul a făcut minuni şi a vindecat oameni pentru credinţa apropiaţilor acelora. Pentru că mintea umana nu poate să cuprindă aceasta Taină a Botezului ce semnifică lucrarea lui Dumnezeu asupra noastră, este deseori redusă la starea de simbol, creştinismul fiind doar un concept la care se aderă mintal. Puterea Botezului, naşterea din apă şi din Duh transcede timpul şi simbolistica. Daca psihicul uman limitat nu poate înţelege această Taină, nu înseamnă că ea nu există.




În tot acest timp de mii de ani în care Dumnezeu ne cheamă la el, noi, oamenii suntem veşnic în căutare. O căutare ce înseamnă mai mult decât mâncare şi haine, o căutare ce izbucneşte într-un dor divin, care deşi este reprimat şi înlocuit cu dorinţe inutile, cu vise amăgitoare, el totuşi macină conştiinţa şi revine la suprafaţă de fiecare dată. Aspiraţia sufletului după desăvârşire constituie toată istoria omului.




Întâlnirea



Îţi mai aminteşti când L-ai întâlnit prima dată pe Dumnezeu? A fost la Sf botez. Eram mici atunci, mintea noastră a uitat... inima însă nu. Ea e cea care poartă această amintire veşnic în timpul vieţii noastre. Este ca un foc ascuns în tăciunii inimii. Unii oameni reînnoiesc acel moment prin legatura cu Dumnezeu care biruie timpul, unii il uită ca pe o fotografie veche ce nu mai e la moda. Atunci, la Sf Botez, am fost îngropaţi împreună cu Hristos, am stat cele trei zile în mormânt prin cele trei afundări în apă. Pentru a fi nemuritori, am murit mai întâi. Am murit păcatului şi am înviat împreună cu Hristos. Atunci, la Sf. Botez, se naşte Dumnezeu în om şi omul în Dumnezeu. Şi nu a existat nici o durere. Fiind prunci, am fost eliberaţi de păcatul strămoşesc şi sufletele noastre au fost curate. Procesul divin prin care Dumnezeu se naşte în inima omului constituie un adevăr viu, adânc ce se săvârşeşte ca o întalnire între iubitor şi cel iubit.




Provocarea vieţii



Treptat după ce ne afundăm în adâncul lumii acesteia, chipul omului se strică dacă se şterge chipul lui Dumnezeu din suflet. Atunci începem să căutăm sensul nostru, sensul vieţii. O căutare febrila, care răspunde la chemarile înşelatoare ale lumii. Oricât de mult lumea încearca să reprime strigătul lui Dumnezeu către noi, acesta nu poate fi înlăturat. El vine chiar din inima noastră.

Dupa ce am fost botezaţi, mulţi factori văzuţi şi nevăzuţi au lucrat ca noi să pierdem acea stare de sfinţenie oferită de Dumnezeu. Cu cât am înaintat în viaţă, a intrat în joc şi voinţa noastră ce trebuia să discearnă între bine şi rău, între ceea ce ne face să fim oameni şi ceea ce ne umileşte întreaga fiinţă. Dupa ce patimile ne cuprind sufletul, realizăm cu fruntea îngândurată şi obosită că sfinţenia primită la botez a fost prea uşor pierdută, nu ne-am luptat aproape deloc pentru ea. De abia când simţim efectele păcatului în viaţă, începem să îl căutam pe Dumnezeu. El... bland, cu suferinţă de părinte, ne tămăduieşte rănile, iar noi mărturisindu-ne păcatele simţim toata durerea adunată până atunci în anestezia provocată de zădarnicia lumii. De abia atunci vom simţi realitatea creştinismului.




Realitatea creştinismului



Că degeaba ştim despre Dumnezeu o mulţime de lucruri, dacă nu îl ştim pe El; că este greu să ierţi şi să iubeşti, să te rogi pentru toţi; că e dificil să înlături răutatea din tine, că mărginirea doare, că se vor ridica piedici în drumul tău care vor să te zdrobească, că rugaciunea nu e o repetare mecanica, că dacă noi suntem veşnici atunci propunerile societăţii nu sunt de folos spiritual, că e greu să trăieşti între irozii vremurilor noastre pe care trebuie de asemenea să îi iubeşti. În toate greutăţile acestea niciodată nu vom fi singuri, doar dacă îl vom închide pe Dumnezeu în ceruri, refuzând să credem realitatea că El este aici cu noi pretudindeni.

Să nu ne amăgim fugind după doi iepuri, ca mai apoi să rămânem doar cu alergatul; pentru că aceasta este dorinţa societaţii: să fugi. Să fugi de tine, de Dumnezeu şi de tot ce a mai rămas uman în noi. Însă dacă ne vom opri vom simţi focul cel Viu care a fost sădit în noi încă de la Sf. Botez, doar atunci ne vom aminti cine suntem cu adevărat, nu ceea ce ne-a impus societatea să fim. O clipă în care să ne oprim din fuga inutilă dupa himere şi va fi un moment câştigat pentru că vom auzi cu siguranţă bătaile din uşa inimii.

Read more...

Un sfânt în iadul comunist

>> luni, 14 februarie 2011



Azi se împlinesc 59 de ani de la plecarea lui Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor, către Domnul. Un sfânt care nu este trecut încă în calendar, însă cu siguranţă este în inimile noastre. Prin rugaciunile sale, blândeţea, puterea iubirii şi modelul de viaţă creştină pe care ni l-a dăruit, el ne călăuzeşte mereu către Hristos, Mântuitorul.



„Un poet poate învăţa lumea. Poate înălţa lumea. Un poet poate dezvălui adevărurile cele mai tainice ale umanitaţii şi poate arăta căile slavei contemporanilor săi, urmaşilor săi şi întregului neam omenesc. Există genii mari, cum sunt Homer, Eschil, Euripide, Shakespeare, care vor trăi atât timp cât va dura pământul şi pâna la sfârşitul veacurilor. Există şi pictori şi sculptori. Şi compozitori. Şi glorii ale ţtiinţei. Toţi fac minuni. Sfinţii sunt însă mai mult. Incomparabil mai mult. Fiind doar iubire, viaţă şi lumină, sfinţii nu doar înalţă omenirea. Nu numai o învaţă şi o călăuzesc, ci o ajută, o sprijină şi, mai ales, mai cu seamă o iubesc. Sfinţii ne ocrotesc în existenţa noastră şi ne dau o mână de ajutor aici jos. Mijlocesc pentru noi la cer. Suferă împreună cu noi, pentru noi şi în locul nostru. Iau cu bucurie greutatea şi durerea noastră. [...]Sfinţii sunt cei care n-au decât o singură dispoziţie faţă de tot neamul omenesc: iubirea.’’

(Virgil Gheorghiu, Cum am vrut sa ma fac sfânt)

Read more...

Iubeşte şi fă ce vrei

>> duminică, 13 februarie 2011



Nu, nu este o lozincă din televiziune, nici motto-ul unei emisiuni de ziua îndragostiţilor... Iubeşte şi fă ce vrei este chiar afirmaţia Sfântului Augustin. Despre efectul comercial pe care îl are Valentine's day asupra îndragostiţilor s-a tot vorbit în fiecare an. Cu toţii suntem invadaţi de inimioare şi ciocolăţele şi alte floricele care reuşesc să înlocuiască esenţa acestei sărbători, Iubirea. Iubirea, care azi se vinde în loc să se dăruiască. Să iubeşti şi să faci ce vrei pare o nebunie, dar dacă privim înăuntrul nostru aceasta este scrisă acolo ca o putere care ni s-a dăruit de la începutul lumii şi puterea aceasta este dragostea. Pentru că iubirea este o comoară fără preţ, cu care poţi dobândi o lume întreagă, care-ţi îngăduie să răscumperi nu numai păcatele tale, dar şi pe ale altora.


A face ce vrei atunci când iubeşti înseamnă că eşti călăuzit de duhul iubirii care te va feri să faci vreun rău şi-ţi va reda libertatea pe care patimile ţi-au răpit-o.
Singurul lucru pe care nu îl înţelege omul e că rupt din Iubire, sufletul nostru vrea tărâm asemeni...aşa cum spune Vasile Voiculescu în poezia sa mai grăitoare decât toate încercările mele de a vorbi despre iubire:

Mereu cerşim vieţii ani mai mulţi, aşa-n neştire,
Ne răzvrătim, ne plângem de pierderea noastră,
Şi încă nu-nţelegem că fără de iubire
Se veştejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră;
Rupt din eternitate, el vrea tărâm asemeni
Din care-altoiul şubred să-şi tragă seva nouă;
Noi îl primim cu gheaţă şi-l răsădim în cremeni
Când Dragostea-i unica vecie dată nouă.
Şi-n van acum te mânii pe mine şi m-arunci,
Minunile iubirii n-au stavile pe lume;
Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci,
Oricând şi ori de unde mă vei striga pe nume,
Chiar de-aş zăcea în groapă cu lespedea pe mine,
Tot m-aş scula din moarte ca să alerg la Tine.

Read more...

Cum să iubeşti o asemenea ţară?

>> joi, 10 februarie 2011



Am auzit de multe ori ca ţara noastra este de nimic...si multe altele mult mai crude. Aproape in fiecare zi aud cate o injuratura sau cel puţin o ironie despre....România. Plictisul, apatia, dezgustul faţă de propria ţara a înlocuit foarte uşor patriotismul, care a devenit un termen "obscen", luat în batjocură de mulţi, pe cale de dispariţie în inimile noastre.
Din ce în ce mai mulţi ne îmbolnăvim de maladia denigrării propriei ţări, ne lăsăm spălaţi pe creier şi orbiţi de mass-media, dar ...România nu e acolo. Nu e pe ecrane!

Camil Petrescu spunea "Românii se împart în două clase distincte: Oameni şi ceilalţi..."
Poate ar trebui să îi descoperim pe aceşti Oameni care alcătuiesc România...ei pot fi părinţi, profesori, bunici; de la oameni simpli la oameni cunoscuţi şi... nu trebuie să apara musai la televizor.

De aceea, pentru ca nu am destulă experienţă, dar am credinţă (prostească ar spune unii) în ţara în care m-am născut, vă invit să citiţi doua articole diferite despre România:
Românii - un popor abuzat şi România - o ţară minunată bolnavă de cancer

Extras din articol:
În una din zile, ne-am întîlnit cu reprezentantul agenţiei de turism din Israel care a organizat excursia – un evreu get-beget, născut şi crescut în România. Dinaintea lui, românaşii noştri s-au făcut ca de obicei de rîs, batjocorindu-şi ţara. La care evreul Iacov a spus: „Să nu mai îndrăzniţi vreodată să spuneţi ceva rău despre România!”.


Read more...
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis."

Radu Gyr - Îndemn la luptă

  © Blogger templates Sunset by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP