Un sfânt în iadul comunist

Azi se împlinesc 59 de ani de la plecarea lui Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor, către Domnul. Un sfânt care nu este trecut încă în calendar, însă cu siguranţă este în inimile noastre. Prin rugaciunile sale, blândeţea, puterea iubirii şi modelul de viaţă creştină pe care ni l-a dăruit, el ne călăuzeşte mereu către Hristos, Mântuitorul.



„Un poet poate învăţa lumea. Poate înălţa lumea. Un poet poate dezvălui adevărurile cele mai tainice ale umanitaţii şi poate arăta căile slavei contemporanilor săi, urmaşilor săi şi întregului neam omenesc. Există genii mari, cum sunt Homer, Eschil, Euripide, Shakespeare, care vor trăi atât timp cât va dura pământul şi pâna la sfârşitul veacurilor. Există şi pictori şi sculptori. Şi compozitori. Şi glorii ale ţtiinţei. Toţi fac minuni. Sfinţii sunt însă mai mult. Incomparabil mai mult. Fiind doar iubire, viaţă şi lumină, sfinţii nu doar înalţă omenirea. Nu numai o învaţă şi o călăuzesc, ci o ajută, o sprijină şi, mai ales, mai cu seamă o iubesc. Sfinţii ne ocrotesc în existenţa noastră şi ne dau o mână de ajutor aici jos. Mijlocesc pentru noi la cer. Suferă împreună cu noi, pentru noi şi în locul nostru. Iau cu bucurie greutatea şi durerea noastră. [...]Sfinţii sunt cei care n-au decât o singură dispoziţie faţă de tot neamul omenesc: iubirea.’’

(Virgil Gheorghiu, Cum am vrut sa ma fac sfânt)