"Nu societatea în care trăim ne mântuieşte, ci felul în care trăim în ea... Adam piere în Rai, iar Lot se mântuieşte în Sodoma." - Sf. Ioan Gură de Aur

Viata e frumoasa – Este ea un dar?

>> duminică, 21 noiembrie 2010



Cum poate fi viata frumoasa cand in jurul nostru nu e decat suferinta? Si mai ales este viata un dar? Poate fi considerata un dar de catre oamenii care trec prin groaza unei incercari?
Pentru Guido ea ramane un dar, indiferent de imprejurarile prin care trece, fie ca trece prin suferinte sau prin momente fericite. Filmul al carui erou este Guido nu este un simplu film la care se mananca popcorn sau se sparg seminte. La vita e bella este o metafora despre gradul la care poate ajunge iubirea unui om pentru cei dragi, cat si o cugetare asupra vietii. Dupa ce l-am vazut m-am intrebat de ce se numeste Viata e frumoasa, mi se parea ca nu are nici un sens.

Guido si familia sa sunt inchisi intr-un lagar de concentrare nazist, personajul principal nu supravietuieste, deci nu este nici pe departe o poveste a triumfului - viata nu e frumoasa! Insa, eroul acestei ecranizari, crede in frumusetea vietii, in ciuda atrocitatilor pe care aceasta i le rezerva. El sfideaza realitatea cruda din timpul celui de-al II-lea razboi mondial impotrivindu-se si crezand cu incapatanare ca viata e frumoasa pentru a salva inocenta fiului sau.


Prin umor, ingeniozitate si istetime o cucereste pe Dora ( sotia sa si in realitate) in prima parte a ecranizarii lasand impresia unui film romantic si comic. Situatia se schimba in cea de a doua parte, cand Guido impreuna cu familia sunt deportati intr-un lagar nazist. In aceasta situatie limita, el se comporta conform structurii sale interioare, parand total contradictoriu cu realitatea dura care il inconjoara.

Refuza raul prin forta sufletului, semanand cu printul Miskin al lui Dostoievski sau cu Don Quijote. Aflat pe marginea prapastiei, Guido, transforma tragicul intr-un joc captivant pentru fiul sau, numai pentru a-i apara inocenta si umanitatea, in acel loc in care oamenii erau trasformati in fiare. Jocul consta in adunarea a cat mai multe puncte, respecatand regulile, iar in final castigatorul primeste un tanc adevarat.

Un joc intre iluzie si realitate pentru a pastra valorile morale si spirituale si a ingradi puterea raului asupra sufletului fiului sau.


Holocaustul



S-au adus diferite critici asupra modului umoristic sub care filmul trateaza holocaustul. Poate parea ciudat sau chiar jignitor ca cineva s-a incumetat sa produca o comedie despre holocaust. Unii critici au afirmat ca ororile genocidului nu pot fi ignorate de un simplu joc de amuzament asa cum Guido a facut pentru fiul sau.
E adevarat. Umorul nu poate depasi Holocaustul. Insa, filmul nu se bazeaza pe situatia istorica sau sociala din timpul celui de-al II-lea razboi mondial, ci pe dragostea unui tata in mijlocul unei tragedii. In esenta, La vita e bella, nu este o comedie despre holocaust; este vorba despre un om care a folosit tot ce avea mai bun in el pentru a proteja credinta si umanitatea intr-o situatie fara scapare.

Concluzie

Roberto Benigni, nu numai ca a creat o capodopera care ne atinge inimile, dar a imbinat in asa fel comedia cu tragedia, incat obrajii ne dor, zambind la nascocirile lui si la felul prin care reuseste sa depaseasca situatiile, dar si ochii ni se umezesc de lacrimi in fata sacrificiului facut de acest tata. Mesajul filmului nu e nici pe departe acela de a lua in ras necazurile si nici de a le trata prin bascalie asa cum se intampla tot mai des in ziua de azi.

Umorul este o calitate pe care Guido o foloseste ca arma impotriva raului, intr-un mod care nu raneste sufletul, deosebindu-se net de bataia de joc care este ridica la rang de arta in mass-media.

Impresie

In final mi-am dat seama de ce numele filmului este Viata e frumoasa – prin simplul fapt ca ea este un dar. Insa noi condamnam acest dar fiind nedrept, prin toate incercarile la care suntem supusi. Cand ne trezim intr-o lume aflata in paturile de jos ale pacatului, atat de hidoasa, avem impresia ca viata care ne-a fost data nu merita statutul de dar, astfel o respingem, iar unii ajung pana la uciderea ei – sinuciderea. Si uneori ne intrebm cum poate fi viata un dar, cand vedem ca unii se omoara, altii mor de foame, ca ne uram intre noi... ??

Daca privim in exterior, viata nu poate fi un dar, ci mai degraba un calvar. Ceea ce este in jurul
nostru, contextul in care am fost nascuti este modelat de oameni, de mentalitati si de libertatea lor oferita de Dumnezeu. Darul vietii, nu este reprezentat de conditiile si circumstantele in care ne aflam; ele sunt doar testele care ne desavarsesc. Nu exteriorul pe care tot timpul il blamam are rolul de dar, ci interiorul – faptul ca noi SUNTEM, si nu oricum, fiecare in felul lui, cu structura sa sufleteasca si fiecare cu talantul sau oferit de Dumnezeu. Darul ca SUNTEM depinde de noi cum il folosim.


Guido a ales sa il jertfeasca; a avut o credinta atat de zguduitoare ca fiul sau va supravietui incat acesta a facut tot posibiul ca inocenta lui si copilaria sa nu fie marcata de brutalitatea genocidului. In realitate, intr-un lagar nu se puteau petrece aceste lucruri, insa filmul ne vorbeste prea putin despre realitatea exterioara din timpul acela – ne vorbeste, mai ales, de o realitate a spiritului uman, despre imensitatea demnitatii in fata raului.



O scena din film in care ofiterul german explica regulile din lagar, iar Guido se ofera ca translator, desi nu stie germana.


Read more...

Romania lui Dan Puric

>> duminică, 14 noiembrie 2010














Via youtube
Multumim lui albaccilu pentru postari.

Read more...

Să fim ceea ce suntem

>> duminică, 24 octombrie 2010

"Nimeni nu va cere să fiţi ceea ce NU sunteţi, vi se va cere însă să fiţi ceea CE SUNTEŢI." - Antonie Bloom

Aşa cum spune Antonie Bloom mai departe, noi trebuie să ne concepem ca fiind materii prime pe care Dumnezeu ni le-a dat în mâinile noastre şi din care putem crea o operă de artă. Dar cum putem crea o operă de artă din noi şi din viaţa noastră când vedem că nu suntem nici pe departe atât de buni pe cât ar trebui?

În acest sens trebuie să avem concentrarea şi claritatea privirii unui pictor. Opera de artă este determinată de doi factori: în primul rând de concepţie şi în al doilea - de materialul aflat la îndemână. Nu poţi face două opere de artă identice din materiale diferite. Dacă vă veţi propune să faceţi o cruce din fildeş, nu veţi lua granit pentru asta, şi dacă doriţi să faceţi o cruce celtică nu veţi începe să ciopliţi în marmură.
Astfel nu trebuie să ne întrebăm cum putem face din noi şi din viaţa noastră altceva decât trebuie să fie, ci privind spre noi înşine să ne întrebăm ce operă am putea face din ceea ce avem la îndemână, adică din structura sinelul nostru.
Ni se cere să fim ceea ce suntem şi să devenim cei mai buni în funcţie de puterile noastre şi de materialul care ne stă la dispoziţie. În final, Dumnezeu ne va întreba NU dacă am fost Sf. Petru, ci dacă am fost noi înşine. Deci să ne acceptăm şi să nu ne încăpăţânăm să fim ceea ce nu putem fi. Să ne întrebăm dacă până în prezent am făcut tot ce e mai bun din noi, de asemenea să ne întrebăm dacă nu păcatul este cel care ne schimbă şi ne schimonoseşte esenta de " a fi " a fiecăruia şi ne transformă în ceea ce nu suntem cu adevărat.

Read more...

Bucuria e cel mai mare mister sufletesc

>> marți, 19 octombrie 2010




Articol publicat în Orthograffiti, scris de Vasile Voiculescu.

Bucură-te! Studiul bucuriei – analiza ei în opoziţie cu durerea. Durerea e palpabilă, accesibilă, fizică, o localizezi în mână, în picior. Bucuria e cel mai mare mister sufletesc… Nu o simţi nicăieri şi e în tine. Durerea vine din afară, pe calea văzduhului şi a intemperiilor, se hrăneşte cu spaţii, se adapă cu timp. Bucuria vine dinăuntru şi-ţi umple fiecare celulă cu osanale. Bucuria e fără motiv lumesc şi e cel mai înalt extaz al omului. Durerea e un val, bucuria – marea… Durerea e pârghia vieţii. Apasă cu un capăt, dar cu celălalt ridică. Bucuria e o minune neştiută şi nefolosită de om. Noi o întrebuinţăm ca cineva care nu ar şti să zboare cu aeroplanul şi s-ar mulţumi să alerge cu roţile, dar pe pământ. Dacă ţi-ai îngropa bulbul inimii în pământ, ce fel de flori ar răsări: crini sau mătrăgună? Cugetaţi în ceasurile vii ale vieţii, nu amânaţi cugetările tocmai pentru ora morţii. Căci atunci nu mai puteţi avea gânduri, ci, ca într-un apocalips al propriei vieţi, vedenii şi descoperiri. Ca să fii plin de toate bucuriile şi durerile lumii, urmează pilda vioarei: goleşte-te de tot ce eşti tu, scobeşte-ţi tot miezul egoismului, aşa ca înăuntru să circule, ca un aer, sufletul universal.

Read more...

...nesfârşit de blând

>> duminică, 17 octombrie 2010

Am găsit poezia în primele pagini ale unei cărţi...Mi-a plăcut foarte mult, nu-mi dau seama de ce, dar am vrut să o împărtăşesc cu voi.

Toamnă

Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri gradini îndepartate,
cu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.


Noi toţi cădem. Şi mâna de acolo cade.
Şi altele, şi toate, rând pe rând.

Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta nesfârşit de blând.

poezie de Rainer Maria Rilke

Read more...

Iartă-mă, Doamne! Îţi multumesc, Doamne!

>> marți, 14 septembrie 2010


“Iarta-ma, Doamne:
-pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
-pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
-pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
-pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
-pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
-pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
-pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
-pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
-pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
-pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
-pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!
-pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
-pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne si a Imparatiei Tale Divine!


Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine,
Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita,
te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!


Iti multumesc, Doamne:
-pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
-pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
-pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
-pentru tot ce prin Gratia Ta am inteles! !
-pentru lumina pe care am constientizat- o in adancul meu!
-pentru iertarea pe care daruind-o, mi-a adus pace!
-pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
-pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
-pentru viata mea, care e a Ta, mica parte a simfoniei existentei!
-pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
-pentru necunoscutul in care pasit plin de curaj, regasindu-te!
-pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
-pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos,aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am primit, Tie, Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita,
te rog, Iti multumesc, daruindu-Ti inima mea!”




Rugaciune scrisă de parintele Argatu, trimisă de Monica Daniela, căreia îi mulţumesc pentru toate mail-urile frumoase pe care ni le trimite nouă, tuturor... Luminandu-ne ziua cu gând bun.


Read more...

Magazinul de vise

>> miercuri, 1 septembrie 2010



Teribilism. Moda. Curiozitate. Stres. Plăcere. Persuasiune.


I se spune Magazinul de vise, însă în el nu se vând decât iluzii... care mai devreme sau mai târziu îţi transformă viaţa într-un coşmar.


Forţa, curajul şi cerbicia de a se opune nedreptăţii şi de a înfrunta lumea făceau parte din sufletul unui tânăr. Visele păreau împlinite de cum se gândeau la ele... erau idealuri aşa cum orice tânăr are. Însă azi visele au devenit prafuri, fumuri şi ierburi. Azi ele se cumpară şi nu mai sunt nicidecum idealuri.


Magazinele de vise le găseşti fără efort, la distanţă de un click, pe internet sau pe strada când ai ieşit la o plimbare cu prietenii. Culorile ţipătoare, desenele distorsionate, panourile sau sfatul amicilor te aduc uşor în faţa tejghelei. Conştiinţa care tocmai dorea să îţi amintească de pericolul drogurilor este asigurată cu uşurinţa de aparenta inofensivitate, legalitatea şi popularitatea pe care o au aceste pliculeţe cu prafuri în rândul tinerilor. Dacă mai exista în mintea ta o izbucnire de împotrivire ce nu a fost încă anihilată, vânzătorul sau chiar prietenii tăi intervin cu argumente solide. Ideea ca nu sunt droguri te linişteşte, altfel de ce ar mai fi fost legale?! Totuşi legalizarea unui act imoral are puterea de a convinge oamenii să-l accepte ca pe ceva moral. Nu produc dependenta deci te poţi lăsa oricând de ele. Ceea ce tu nu ştii e ca tocmai gândul că te poţi lăsa oricând te va înrobi în jocul acesta. Masca ierburilor naturiste, a ceaiurilor calmante şi a beţişoarelor parfumate sunt pentru cei ce încă nu au descoperit „adevarata distracţie” şi se simt oarecum stingheriţi când intră într-un magazin de vise. Astfel, aflând ca nu e chiar cum se zvoneşte, pot începe de la nivelul de jos ajungând mai apoi să vorbească cu florile, să atingă fericirea maximă sau chiar să intre în propriul paradis... şi totul pe banii părinţilor. Întrebarea iese la iveală chiar dacă agitaţia febrilă după vise pare să o înăbuşe...De ce ai cumpara praf şi fum pentru a simţi o fericire care îţi distruge creierul şi sufletul legal şi în toată siguranţa?!

Poate ca teribilismul e singurul pentru care te sacrifici atunci când tragi pe nas cu străşnicie praful sau când fumul îţi pătrunde în piept, în toată fiinţa ta... supunându-te cu un tremur de plăcere. Ideea de a face ceva ieşit din comun ca mai apoi să ai cu ce te lăuda merită orice încercare. Nu conteaza dacă vei primi reacţii negative, ele te satisfac; te simţi cineva oricum. Daca teribilismul nu e motivul atunci distracţia viselor ce a devenit o modă te duce pe val cu siguranţă; sau poate curiozitatea de a încerca senzaţii noi provenită din plictiseala de viaţă, naşte dorinţa unei stări euforice nemaiîntâlnite. Cultul plăcerii se dezvolta sorbând toată viaţa ce curge prin venele tale, mai apoi vlăguindu-te.


Persuasiunea prietenilor de a lua pliculeţe cu vise devine o punte catre amăgire. Te hăituiesc, convingerea lor te acaparează... tu cu ochii larg închişi alergi în mâinile lor.
O alta cauză poate fi aşa zisul stres, problemele de zi cu zi. Aspiraţia de a fi într-o altă lume, de a te simţi fericit te copleşeşte. Vrei o scăpare, o ieşire din tot noianul grijilor sau al greşelilor... şi te pierzi printre himere, iluzii şi lumi deformate ca mai apoi să te trezeşti mai nefericit.

Colţurile gurii mai strâmbate, cu ochii în gol şi inima zvâcnind în timpane...căutând fericirea în fum şi praf. E adevărat, te-ai distrat, dar oare era râsul tău?
Era rânjetul care îţi schimonosea faţa şi râsul care îţi muşca din suflet lăsând în urmă răni de nebunie.
Acum în pieptul gol de suflet se mai aude ecoul unei strigăt. Un urlet sfâşie bezna şi se stinge în lacrimi. .... Începe să bată, dar nu sunt bătăile inimii tale, ci sunt bătăile Celui care stă la uşa ei...

Îi vei deschide?

Read more...

Film - Scrisori catre Dumnezeu

>> luni, 30 august 2010



Subtitrarea


Descarca aici filmul

Read more...

Cugetare - Senaca

>> duminică, 1 august 2010


Cine suntem noi cu adevărat? În ce constă esenţa omului? Apreciem oamenii după ceea ce sunt sau cine sunt? Bogăţia, succesul, frumuseţea ne pot arăta omul adevărat din noi?


"Nimeni dintre aceia pe care bogăţia şi onorurile îi aşază pe o treaptă mai înaltă nu e mare. Aceasta-i eroarea care ne înşală, că nu apreciem pe nimeni după ceea ce este, ci îi adăugăm şi cele ce-l împodobesc.
Când vrei să apreciezi pe cineva la justa lui valoare şi să ştii ce fel de om este, priveşte-l gol: să lepede averea, să lepede onorurile şi celelalte minciuni ale soartei, să dezbrace până şi corpul – priveşte-i sufletul, dacă-i mare prin altceva sau prin el însuşi.
Să apreciem fiecare lucru, îndepărtând ce se spune despre el, şi să cercetăm ce este, nu ce e numit."

Seneca,
Epistolae

Read more...

Scrisoare din 2070

>> miercuri, 21 iulie 2010

Read more...

Patriot pentru trecut

>> duminică, 18 iulie 2010


Doar gândul morţii este acel memento ce reuşeşte să ne cutremure minţile, care poate să zădărnicească planurile şi să oprească fuga neostoită care ne acaparează vieţile. Pe când alţii se pregătesc toată viaţa pentru acest moment al morţii, unii se cred primii oameni nemuritori, alţii consideră moartea un sfarşit, iar pentru unii... ea este singura scăpare.


Pierdem tot mai mulţi oameni adevăraţi. Nu moartea este vinovată...uitarea noastră, nepăsarea şi îndobitocirea, dar mai ales frica şi uşurinţa cu care ne lăsăm călcaţi în picioare. Moartea unora dintre oamenii care au reprezentat o importanţă pentru ţara noastră ne mai aminteşte că au fost cândva.
Cu cât se manelizează modul de viaţă cu atât se pierde mai mult din ce a fost România şi devine tragic... r0mân!c@. Eu nu ştiu cum a fost România, dar am citit poezii, cărţi despre ea, mi-au povestit bunicii... şi ne povestesc şi azi... doar să-i auzim, iar dacă suntem atenţi putem descoperi fărâme de România, de trecut, de cultură, tradiţie şi de credinţă chiar în ziua de azi.
Nu ştiu dacă istoria este adevărată... dar pot să cred că este, nimeni nu mă opreşte. Pot să cred ca am fost cândva bravi, luptători şi cinstiţi.
Poate patriotismul este un termen vetust, demodat, inutil...atunci este fiindcă în prezent cu greu mai poţi avea acest sentiment. Mi-a trecut un gând prin minte... Dacă nu poţi să fii patriot pentru prezent, fii unul pentru trecut.

Read more...


"Un om are dreptul sa îl privească de sus pe aproapele său doar atunci când îl ajută să se ridice..."

Read more...

>> duminică, 20 iunie 2010


Noi,
mizerabilii ce stăm la colţ
...de viaţă.

Strada-i mama noastră,
cerul e părinte;
Cerşim priviri
nu vrem cuvinte
...de ocară...

Prea mult viaţa-i o aspidă
făcând din sânge glod
şi inima obidă.

Însă...

palmele tăinuite
de urlete şi praf
ascund obrajii biciuiţi de plânsul deznădejdii
şi-n ultima ora a amiezii
....tac.

Credeţi-ne,
nu cere duhul din noi,
ci carnea trupului pătată
cu sange şi noroi.

Read more...

>> joi, 13 mai 2010


Inima a mucegăit
aici in noapte,
în umezeala lacrimilor.
Tace. A uitat să bată.

Şi totuşi e zgomot
şi hăituială de suflete,
de minţi, de trupuri...

Nu mai găseşti un drum,
nici aripi;
ele s-au lipit de asfalt,
în mocirilă.

Într-un moment de linişte
ce pluteşte ca un balon de săpun
printre roţi de maşini,
Doamne, vreau să-ţi spun
mi-e dor de Tine!

Read more...

Fără braţe atingând cerul

>> miercuri, 28 aprilie 2010

Read more...

Condamnare şi compătimire

>> duminică, 18 aprilie 2010


Mentalitatea actuală a omului a transformat ideea de judecare a aproapelui...a cosmetizat-o în inocenta noţiune de a-şi face păreri despre cineva, in ideea de a învinui omul pentru comportamentul, vorbele, îmbracămintea sa ş.am.d. Pe bună dreptate suntem responsabili pentru acţiunile noastre, dar suntem traşi la răspundere mai cu seama de conştiinţa noastră atunci când ne concentrăm pe faptele celorlalţi decât pe ceea ce facem noi. Adică mai pe scurt când vedem paiul din ochiul altuia şi nu vedem bârna din ochiul nostru.

Totul pare corect. E normal să îţi faci o părere despre cineva după felul în care acela se prezintă; e normal să ajungi la concluzii întemeiate pe faptele aproapelui tău, în fond aceste concluzii duc spre dezambiguizarea aproapelui în dorinţa de a-l defini. Însă această dorinţa duce spre condamnarea aproapelui. Când opinia ta este formată, cu greu mai poate fi schimbată de către oamenii ce au primit deja o etichetă născută din faptele lor, vorbele lor insignifiante... în general născută din cauze mărunte.

Ce vină ai tu că unii se comportă atât de mizerabil, iar tu nu poţi să nu îţi faci o părere despre ei, nu poţi să închizi ochii la caracterul lor... la acel mod de "a fi" ajuns în păturile cele mai de jos ale păcatului. Nu poţi să taci, nu poţi să nu vezi şi să nu condamni oamenii pentru starea de degradare în care au ajuns... aşa uiţi că şi tu eşti la fel. Acelaşi pământ.

Este justă această ceremonie spre eşafod a aproapelui... pentru că el este vinovat, e prea clar. Însă când privirile altora se îndreaptă spre tine, când eşti arătat cu degetul, când cuvintele celor din jur se lipesc pe fruntea ta vrând să te definească... nimic nu mai e drept... si nici nu a fost.


Atunci îţi dai seama că imensitatea umană nu poate fi determinată de lucruri exterioare, fiind prea superficiale pentru profunzimea omului. Atunci izbucneşte în tine ideea şi realitatea că dacă tu ai crezut până atunci că omul poate fi caracterizat printr-o haină sau prin înfăţişare... te-ai înşelat. În umbra acestui exterior fugitiv, căruia noi îi acordăm o importanţă vitală, se află oameni... istorii ale vieţii, suferinţe şi speranţe întrupate, o sumă de trăiri care freamătă în bezna celorlalţi. Dacă bezna este pătrunsă de lumina lui Dumnezeu atunci se naşte în om capacitatea de a simţi ceea ce simte cel de lângă el şi de a răspunde acestuia la fel cum ar face-o lui însuşi. Compătimirea.


Read more...

Revenind

>> sâmbătă, 10 aprilie 2010



Hristos a inviat! sau... Hristos anesti! (in greceste)
Revin cu forte proaspete si cu cateva poze din Grecia...Sper sa va placa.


Setea si foamea de Dumnezeu i-a indemnat pe monahi sa piara lumii, sa se urce pe niste stanci abrupte ieste din neant, sa fuga de desertaciune si sa se daruiasca Domnului.

Să fugi de lume si totusi sa fii cu ea, să ai in inima pe fiecare, rugandu-te cu staruinta, nadejde si lacrimi pentru toti.

Asta este o iubire pe care noi nu o intelegem.
Cand luminile noastre se sting si fiecare se odihneste dupa o zi indelungata, acolo, in locuri tainice se aprind candelele si focurile rugaciunilor.

Se zguduie pamantul si cerul.
Toate se innoiesc...
HRISTOS A INVIAT! se aude de 3 ori.
Cu fiecare strigara tresare ceva in mine. Tresare piatra de pe inima mea...si-atunci, abia atunci incepe sa bata.

Ce pierde o lumanare daca daruieste alteia din lumina ei?
De-am fi si noi ca lumanarile. Sa ardem unii pentru altii si sa impartim lumina noastra tuturor.


"Viaţa e
un dar buclucaş. La început ai tendinţa să-l
supraestimezi crezând că viaţa pe care ai primit-o
este veşnică.

Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi,
găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nţelegi
nimic din ea şi pe care uneori ţi-ar veni s-o
arunci de să nu se vadă.

Abia către sfârşit
pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un
simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l
meriţi."
- din "Oscar si Tanti Roz" de Eric-Emmanuel Schmitt


Cu drag

Read more...

Încrederea copilareasca şi cea matură

>> joi, 25 martie 2010


Ţin sa postez un fragment din cartea "Credinţa şi îndoiala" de Antonie Bloom, ca raspuns pentru o persoana dragă mie care s-a confruntat cu o credinţă prea mare într-un om şi care l-a rândul său a dezamagit-o.

"Credinţa poate fi de mai multe feluri. Poate fi una simplă, copilărească, luminată şi pură: încredere, credulitate, necunoaşterea răului, neînfricare din cauză că nu au fost trăite cruzimea, neîndurarea, durerea provocată cu răutate, intentionat. Această credulitate nu este o credinţă matură, este doar un început al credinţei care se descoperă în anii timpurii şi uneori şi uneori se păstrează în sufletele foarte curate şi copilăreşti. Însă acestei credinţe nu îi ajunge ceva. Într-adevăr ea deschide omul de lângă tine cu preţul unor mari suferinţe, însă, în acelşi timp, nu-l poate proteja de greşeli. Or, noi suntem responsabili de cei în faţa cărora ne deschidem. Pe de o parte, ei ne pot cauza durere şi suferinţă(nemaivorbind de bucuria pe care ne-o aduc). Pe de altă parte însă, dacă ne supunem întru totul voinţei lor, putem provoca deschiderea în ei a tot ceea ce este rău şi nedeschiderea a ceea ce este măreţ în om.

Încrederea copilărescă nu este suficientă. Trebuie să existe o altă credinţă, mult mai matură. În primul rând, o credinţă temeinică, profundă, în faptul că omul conţine lumină, adevăr şi o mulţime de posibilităţi creatoare de devenire. Dacă l-am susţine, înspira, haosul care ne sperie în el ar putea naşte o stea. Acestă credinţă este încrederea în faptul că lumina şi dreptatea din om vor învinge. În acestă credinţă, încredere, nu este naivitate. Ea creşte odată cu experienţa de viaţă, bazată pe cunoaşterea de sine, pe înţelegerea vieţii şi a oamenilor."

Read more...

Made in China

>> miercuri, 10 martie 2010

Dacă părinţii unor copii sunt nevoiţi să le explice că laptele vine de la vacă şi nu din frigider, iar că vaca nu este mov si nu scrie pe ea Milka...acum vor trebuie sa le explice ca ouăle nu cresc in cofrag, deşi mai greu de combatut aceasta problema după relatarile de mai jos.


În China există şcoli false si chiar clase care predau o varietate de tehnologii de fraudă flagrantă; chiar şi ouăle pot fi fabricate din materiale chimice, care se pot chiar prăji.Acesta este în prezent cel mai popular curs de falsificare.

Folosind 7 tipuri de materiale chimice, a se vedea poza de mai jos



Ouăle false se fac din carbonat de calciu, amidon, răşină, gelatină, alumină şi alte produse chimice.


Pasul 2: producerea de ouă
Oul crud se formează în formă plină cam 2/3, se pun clorură de calciu, coloranţi, oul începe să capete forma cunoscută.


“Gălbenuşul de ou” se formează în matriţa rotundă. Se foloseşte "apă magică", adică clorură de calciu.


Prin adăugarea unui pigment galben culoarea devine cea de gălbenuş de ou crud ..


Pasul 3: Forma de ou
În matriţă se pune alb brut de ou la nivel de 1/3, la fel ca prima turnare, gălbenuşul de ou se introduce la fel ca găluştele în supă, totul se spală în apă magică, iar jumătatea de ou începe încet să se formeze. Forma de ou se lasă să se usuce 1 oră, iar după spălarea cu apă este gata.

Pasul 4
Liniile de cuplare a jumătăţilor de ouă se estompează prin cufundare în parafină şi carbonat de calciu, pentru formarea cojii în această soluţie, care se repetă de mai multe ori, până când coaja se întăreşte puţin. După clătirea în apă rece, linia de cuplare se estompează, iar în acest moment oul a căpătat forma finală.

Coaja tare este formată prin imersarea lor în parafină, apoi se lasă la uscat.

Da! Oul este gata. Coaja artificială de ou este foarte fragilă şi se sparge uşor, dar cui îi pasă!
Uită-te cât e de reală

În timpul prăjirii se formează multe bule mici, dar mulţi oameni nu remarcă diferenţa.
Oul arată exact la fel, are gust mai bun decât cel adevărat, dar astfel creşte statistica persoanelor cu toxiinfecţii alimentare.

De ce se falsifică ouăle?
Din cauza banilor.

Costul oului fals e de doar 0.55 Yuan/kg, în timp ce ouăle adevărate costă 5.6 Yuan/kg.


Cazurile de alimente cu probleme şi toxiinfecţii alimentare sunt raportate pe scară largă în China continentală în decursul ultimilor ani. În anul 2001, au existat 185 de cazuri de intoxicaţii alimentare, care afectează aproximativ 15715 de oameni şi cauzând 146 decese. Numărul de cazuri s-a dublat în 2002. În 2003, numărul de cazuri raportate a fost de zece ori mai mult decât în anul 2001, precum şi numărul de persoane care au suferit a fost de 29.660, inclusiv 262 decese Acum, în septembrie 2008, aproape 53.000 de copii chinezi s-au îmbolnăvit din cauză de lapte contrafăcut; 4 au murit.



Via mail

Read more...

Dor de frumos

>> duminică, 28 februarie 2010

Se spune că aici, pe Pământ, trăim într-o mocirlă faţă de frumuseţile raiului. Dar văd că până şi mocirla lui Dumnezeu este frumoasă.
Mi-e dor de răsărit, de sunetul frunzelor, de mireasma unei flori, de cutele din palmă, de timpul în care sufletul si corpul nostru traiesc impreuna minunea de a fi viu.
Daca frumuseţea este autograful lui Dumnezeu, sa nu pierdem niciodata sa vedem ceva frumos. E in fieacare chip, in fiecare sclipire...in fiecare suflare de viaţă. Degeaba exista frumuseţe daca nu este Lumina. Fără Lumina frumuseţea este inutilă. Lumina împărtăşeşte tuturor frumuseţea ce îi inconjoară. Dacă nu vom avea lumină in suflet nu vom putea vedea toate minunile ce se afla lângă noi.


Când nu ţi-au mai rămas decât doi bănuţi, cumpără o pâine de-un ban şi un crin cu celălalt.
Pentru că frumuseţea e prea frumoasă...

Read more...

Oameni diferiţi

>> duminică, 7 februarie 2010

Întreabă-l pe omul trupesc: "Cine eşti?" El va răspunde: "Eu sunt", având în vedere trupul său. Întreabă-l pe omul sufletesc (cordial): "Cine eşti?" El va răspunde: "Doi antipozi vieţuiesc în mine şi eu pribegesc de la unul la altul", zicând despre natura sa instinctivă şi raţională.
Întreabă-l pe omul duhovnicesc: "Cine eşti?" El va răspunde: "Există Cineva în sufletul meu, eu îmi întind mâinile ca să mă ating de El, însă înţeleg că mâinile mele trebuie să fie mai întinse decât cerurile. Întreabă-L pe El cine sunt eu !"

Sf. Nicolae Velimirovici




Read more...

Mandrie şi prejudecată

>> miercuri, 3 februarie 2010

Deşi ecranizarea respectă destul de fidel acţiunea cărţii, e de preferat să se citească prima dată romanul. De fiecare dată cartea este de mii de ori mai bună ca filmul.

Romanul este in topul Celor mai iubite carti in Marea Britanie, clasament organizat de BBC in baza preferintelor a 750.000 de britanici.


E imposibil sa nu îţi placa o asemenea carte.

Cu toate că preocuparea doamnei Bennet a fost mereu
gasirea unor soti care sa le asigure un trai indestulat fiicelor sale, Lizzie, una dintre fiice, are alte planuri pentru viitorul său.
Cu o judecată ageră şi cu o deosebită francheţe, personajul Lizzie, atrage fiecare cititor. Bazandu-se pe corectitudinea gandirii sale, aceasta află mai tarziu ca omul îşi poate forma uşor prejudecăţi
Cât despre mândrie... o să o cunoaşteţi uşor la domnul Darcy.


Read more...
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis."

Radu Gyr - Îndemn la luptă

  © Blogger templates Sunset by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP