Patriot pentru trecut

Doar gândul morţii este acel memento ce reuşeşte să ne cutremure minţile, care poate să zădărnicească planurile şi să oprească fuga neostoită care ne acaparează vieţile. Pe când alţii se pregătesc toată viaţa pentru acest moment al morţii, unii se cred primii oameni nemuritori, alţii consideră moartea un sfarşit, iar pentru unii... ea este singura scăpare.

Pierdem tot mai mulţi oameni adevăraţi. Nu moartea este vinovată...uitarea noastră, nepăsarea şi îndobitocirea, dar mai ales frica şi uşurinţa cu care ne lăsăm călcaţi în picioare. Moartea unora dintre oamenii care au reprezentat o importanţă pentru ţara noastră ne mai aminteşte că au fost cândva.
Cu cât se manelizează modul de viaţă cu atât se pierde mai mult din ce a fost România şi devine tragic... r0mân!c@. Eu nu ştiu cum a fost România, dar am citit poezii, cărţi despre ea, mi-au povestit bunicii... şi ne povestesc şi azi... doar să-i auzim, iar dacă suntem atenţi putem descoperi fărâme de România, de trecut, de cultură, tradiţie şi de credinţă chiar în ziua de azi.
Nu ştiu dacă istoria este adevărată... dar pot să cred că este, nimeni nu mă opreşte. Pot să cred ca am fost cândva bravi, luptători şi cinstiţi.
Poate patriotismul este un termen vetust, demodat, inutil...atunci este fiindcă în prezent cu greu mai poţi avea acest sentiment. Mi-a trecut un gând prin minte... Dacă nu poţi să fii patriot pentru prezent, fii unul pentru trecut.