"Nu societatea în care trăim ne mântuieşte, ci felul în care trăim în ea... Adam piere în Rai, iar Lot se mântuieşte în Sodoma." - Sf. Ioan Gură de Aur

Înca un an cu Veşnicia şi Dorul în suflet

>> joi, 31 decembrie 2009






A mai trecut un an, s-a dus…
Si-n veci n-o sa mai vie
Si cati crestini ne-au parasit
S cate suflete-au pornit
Cu el in vesnicie
Asa trec anii dupa ani
Si duc cu ei la vale
Si pe bogati, si pe sarmani
Pe mame dragi, lasand orfani
Si tot ce afla-n cale
In anu-acesta poate treci
Si tu, iubite frate
Vezi zilele sa le petreci
Caci acolo pe unde mergi
Vei fi-ntrebat de toate
Si ce folos de-ai castiga
Aicea lumea toata
Si sufletul ti l-ai uitat
Caci pentru el n-ai adunat
Nimica niciodata
O, Dumnezeule Ceresc
Rugamu-Te fierbinte
Sa fii cu noi in orice zi
Si-n anul care va veni
Sa ne ajuti Parinte




Bucura-te de binefacerile zilei...suporta cu rabdare greutatile;

pentru ieri suntem morti, iar pentru maine nici nu ne-am
nascut.


Un an nou cat se poate de frumos tuturor. Va multumesc pentru toate sfaturile si bucuriile pe care le-am aflat...
Îi multumesc lui Dumnezeu ca m-a invatat cat de mare e dragostea Lui pentru noi...

Sper ca in viitorul an... fiecare zi din cele 365 sa ne invete sa iubim. Pentru ca ...



Iubirea este o comoara fara pret, cu care poti dobandi o lume intreaga, care-ţi ingaduie sa rascumperi nu numai pacatele tale, dar si pe ale altora.
- F.M. Dostoievski


Imi doresc ca noul an să ne înţelepţească să găsim veşnicia în fiecare clipă şi să ne aprindă inimile de dor către Parintele ceresc.

Read more...

Copilule cu ochi senini

>> vineri, 25 decembrie 2009

Să primim venirea Domnului în lume ca pe o renaştere a sufletului.
Fie ca praznicul acesta să vă aducă multă smerenie....

Cred că naşterea pruncului Iisus e una din cele mai mare dovezi de iubire ale însăşi IUBIRII...arătate omenirii.
Dacă toate le-a facut Tatăl prin Fiul, atunci şi mântuirea lumii trebuia să o săvârşească tot prin Fiul. Apoi, dacă în Fiul au fost aşezate toate, tot Fiul trebuia să vină şi să le strângă iarăşi mai tare, în Sine, în dragostea Sa, de vreme ce, în mare parte, slăbiseră legăturile lor cu El şi se dezbinaseră între ele, prin păcat. " Căci întru El au fost făcute toate...şi toate întru El sunt aşezate...Că întru El a binevoit Dumnezeu să sălăşluiască toată plinirea...Şi printr-Însul toate cu Sine să le împace."

Creat după chipul Său, omul însuşi a fost făcut ca să fie un fiu a lui Dumnezeu, după cum este El Fiu al Tatălui. Şi când chipul acesta se întinase, tot El a venit să-l refacă, luând fire omenească şi făcându-Se astfel un model mai apropiat al oamenilor.


Read more...

Lumina lina, Logos Sfant

>> miercuri, 23 decembrie 2009





[...]

Cine te cunoaşte, te iubeşte...Iubindu-te nădăjduieşte ca intr-o zi lumina lina...Vei poposi la noi deplina. Cine primeste sa te creada....Trei oameni vor veni sa-L vada.

[...]

Read more...

Filă din jurnalul celei ce trebuia sa fie mamă

>> duminică, 20 decembrie 2009


Merg. Cum de mai pot merge? Ah...acum nu mai contează asta. Deşi frigul imi intră în oase, îmi simt tâmplele ude şi fruntea plină... de sudoare... de teamă.

Vine o maşină. Farurile puternice bat în spatele meu. Nu îmi pasă. Nu mă dau înlături. Acum nimic nu mai contează când văd în faţa ochilor umbra unei foste mame. Dacă nu sunt o criminală, atunci de ce am mâinile însângerate şi pântecul pustiit de umbra unui înger?! Frigul îmi urcă fiecare vertebră a coloanei lăsând în urmă fiori ce mă cutremură din toate încheieturile. Apoi îmi cuprinde maxilarul cu o încleştare de gheaţă. Simt şiroaie pe obraji. Se aude claxonul. " Doamnă, aveti grijă!". A, da! Maşina. Aş fi vrut să nu mai aud nimic. Să dispar ca o pulbere de cenuşă aruncată pe sub roţile maşinilor. Instinctul mă apără şi îmi urc picioarele greoaie pe bordura trotuarului. Îmi continui drumul, dacă mai am unul..., sub privirile trecătorilor. Nu mai e mult până acasă. Nu ştiu sigur dacă mai vreau să ajung. Am atâtea întrebări care umblă ca fantasmele prin mintea mea. Dar mai ales imagini, secvenţe evanescente, dar care apar mereu în faţa ochilor mai clare ca niciodată tocami atunci când vreau să mă liniştesc. Dar cum să-mi mai găsesc eu liniştea... Când eu am omorât-o?


Mă opresc în mijlocul parcului...
E atâta veselie...Uite-i cum trec. Fiecare cu pecetea lui, cu sentimentul şi cu propria bătaie de inimă. Toţi aleargă ca umbrele colorate, ca luminiţele ce se pierd în cetina bradului...de Craciun. A... Craciunul, cadouri, zâmbete, căldură... Ca în fiecare an. Fiecare om merge în drumul său. Pe mine nu mă vede nimeni? Se pare că nu. Nu mai sunt o călătoare. Se sfârşeşte. Mai sunt doar câteva clipe. Ajung acasă şi se va sfârşi. Continui să merg. Pe asfalt se aude zgomotul tocurilor mele...Mă îngrozesc proprii mei paşi. Dar...se mai aude ceva. De unde vin glasurile acestea nepământeşti? Îmi întorc privirea, iar în întunecimea străzii lugrube...o bisericuţă, ca o văpaie în mijlocul pustietăţii. Paşii mei se îndreaptă spre scările luminate. Ce cor de îngeri înalţă slavă Creatorului? De unde galsurile acestea care îţi ridică duhul şi din cea mai nenorocită mocirlă?
Mi se pleacă genunchii pe scările reci...

Poate pentru prima oară în viaţa mea mă rog fără a spune vreun cuvânt. Faţa-mi palidă şi înlăcrimată este brăzdată de lumina fadă ce se strecoară prin geamurile bisericii. Nu îndraznesc să intru. Liniştea străzii îmi îngăduie să aud din lăcaşul sfânt, fiecare vibraţie a vocilor. Acum îmi dau seama...printre lacrimi văd mai bine. Mai presus de cadouri, de zăpadă, de brazi, de ornamente, de mâncăruri...Crăciunul e naşterea pruncului Iisus. Îmi pare rău, Doamne, că nu ştiu mai multe despe Tine. Of, Doamne, lacrimile care cad în faţa Ta îmi spală ochii şi mă face să văd ceea ce nu am văzut mai demult. Cum, cum am putut? Un Prunc vine pe lume pentru a o izbăvi de păcat, iar un alt prunc moare fără a afla de lumea aceasta...moare poate aruncat acolo printre gunoaie. Nu vreau să fiu o ucigaşă! Tu, Dumnezeule, Te-ai născut pe paie... Oare pruncul nenăscut n-ar fi avut căldura unei locuinţe?

Acum e rece. Ştiu că Tu poate mă vei ierta, dar oare...eu...?

Read more...

Aşa vorbeşte Domnul Slavei

>> duminică, 13 decembrie 2009

Un video mic făcut de mine pe melodia Paulei Seling... sper să vă placă!


Asa vorbeste Domnul Slavei

Asa vorbeste Domnul Slavei
In glasul Sfintei Liturghii
Desi m-am inaltat la Ceruri
Eu nu va las
Eu nu va las orfani copii

In fiecare liturghie
Eu ma cobor din nou la voi
Din nou e coasta Mea strapunsa
Si-Mi curge sange
Imi curge sangele suvoi

Ma rastignesc din nou pe cruce
Pe masa Sfantului Altar
Primiti-Mi sangele si trupul
Sa nu vin iarasi
Sa nu vin iarasi in zadar

Eu sunt aici din totdeauna
In Sfantu-Altar spre rasarit
Bisericile sfinte-s goale
Crestinii mei,
Crestinii mei au ratacit

Veniti copiii mei la Mine
Caci vreau cu voi sa locuiesc
Sa va impac din nou cu Tatal
Si de pacat, si de pacat sa va feresc


Read more...

Râsul e molipsitor

>> sâmbătă, 12 decembrie 2009

Meseria lui - să facă oamenii să râdă prin râsul său

Read more...

"Colind" - preluat de pe Oameni si demoni

>> joi, 3 decembrie 2009


Curând ai să vii iarăşi Doamne
să Te naşti în canal
pe o ţeavă fierbinte
ascultând cum pe deasupra
trece lumea grăbită să
ne uite

Şi-ai să plângi mult
şi anul ăsta cu noi
pentru tot Pământul
pentru tot ce e rău...
o să ne-ncălzim
arzând gunoi
şi spălându-ne inimile
în plânsul Tău...

O să fii şi Tu orfan şi sărac
pentru vre-o trei zile
cât va ţine cheful de-afară
pân-o s-adoarmă cei care
se-mbată şi zbiară
în Numele Tău,
Copile...

Apoi până la anul
te vei întoarce în Cer
şi noi vom rămâne iarăşi
singuri în ger
în loc de casă de mamă
de tată
doar cu-o icoană de-a Ta
afumată

care să ne aducă aminte
cu nesfârşite suspine
cum va fi Crăciunul
când vom veni
noi
la Tine...

Read more...

Revista OrthoGraffiti - o altfel de lume pentru tineri

>> joi, 26 noiembrie 2009


http://www.orthograffiti.ro - pentru tineri şi adolescenţi

OrthoGraffiti este singura revistă de lifestyle orthodox care se adresează tinerilor liceeni, dar nu numai acestora.

OrthoGraffiti îmbină teme duhovniceşti cu subiecte de interes general, prezentate însă într-un limbaj accesibil tuturor.

OrthoGraffiti. „Ortho” – înseamnă drept sau corect, iar „Graffiti” (în italiană pluralul cuvântului „graffito”, de la „graffiare” – a zgâria) derivă din grecescul γραφειν (graphein) care înseamnă „a scrie”.

Aşadar OrthoGraffiti înseamnă „scriere dreaptă”, „scriere corectă”. Graffiti-ul, ca metodă de exprimare prin „mâzgălire” pe ziduri, e socotit de unii, în unele situaţii, drept vandalism. Dar nu numai spray-ul cu vopsea şi markerele permanente deranjează lumea, ci şi cuvântul ortodox scris.


Lucrurile nu stau mai bine, deci, nici cu orthograffiti-urile, cu scrierile drepte, corecte, născute din dreaptă înţelegere a vieţii, din Orthodoxie. Ele fac valuri ori nasc polemici nesfârşite, pentru că vestesc cele nelumeşti şi pe Dumnezeu care ne-a spus, prin gura Apostolului Pavel, să nu ne potrivim chipului veacului acestuia, ci să ne schimbăm prin înnoirea minţii!


Tinereţea nu înseamnă neapărat muzică, alcool şi distracţii, iar mentalitatea Bravo, Cool Girl şi Popcorn nu reprezintă aspiraţiile de viaţă ale tuturor tinerilor. OrthoGraffiti s-a născut din credinţa că încă mai avem tineri care, chiar dacă sunt în derivă, tânjesc lăuntric după viaţa adevărată şi din dorinţa de a veni în întâmpinarea lor cu „altceva”, cu altfel de informaţii. Principala dimensiune a proiectului OrthoGraffiti este cea misionară, revista fiind, considerăm noi, un instrument util în procesul educaţional.


preluat de pe site

Read more...

Zece

>> miercuri, 25 noiembrie 2009

Read more...

Spre acelaşi orizont

>> luni, 23 noiembrie 2009


Vreau să-ţi vorbesc ca şi cum te-aş cunoaşte de-o veşnicie, să-ţi vorbesc ca celui mai bun prieten.
Fie că eşti tata sau mama, fie că eşti colegul sau colega, fie că eşti un om pe care nu l-am văzut niciodată...vreau să-ţi mărturisesc ca şi cum ai fi fost lângă mine de când m-am născut. Să stăm, să ne privim în ochi, să ne vedem sclipirea inimii şi să vorbim. Să ne spunem greutăţile, să împărtăşim Bucuria, să povestim clipe trecute şi să fim noi, cu adevărat noi, măcar o dată în viaţă. Să uităm de neîncredere, minciuni, ipocrizie, suspiciuni, răutate, sarcasm sau invidie. Să ne apropie ceva mai demn decât o bârfă, decât un secret ascuns, decât un banc sau o distracţie deşartă. Să fim uniţi prin ceva mai puternic, regăsindu-ne inimile bătând spre acelaşi orizont.

Read more...

Bărbatul şi femeia - de Victor Hugo

>> luni, 9 noiembrie 2009


Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi,
Femeia este cel mai sublim ideal.

Dumnezeu a facut pentru barbat un tron,
Pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.

Barbatul este creierul,
Femeia este inima.
Creierul naste lumina, inima naste iubire.
Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.

Barbatul este puternic prin ratiune.
Femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza.

Barbatul este capabil de orice eroism,
Femeia, de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.

Barbatul are suprematia,
Femeia are alegerea.
Suprematia inseamna forta, alegerea inseamna dreptate.

Barbatul este un geniu,
Femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.

Aspiratia barbatului este catre gloria suprema,
Aspiratia femei este catre virtutea desavarsita.
Gloria creaza tot ce e maret, virtutea creaza tot ce e divin.

Barbatul este un cod,
Femeia este evanghelia.
Codul ne corecteaza, evanghelia ne face perfecti.

Barbatul este un vultur care zboara,
Femeia – o privighetoare care canta.
A zbura inseamna a cuceri spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.

Barbatul este un templu,
Femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.

Pe scurt, barbatul se gaseste acolo unde se sfarseste pamantul.
Femeia, acolo unde incepe cerul.



Read more...

Cu dragoste, de la maica Siluana

>> joi, 29 octombrie 2009


În ceea ce îi scrie maica Siluana tânărului nedumerit, nu pot să simt decât inocenţă şi dragoste. Dar mai ales o căldură sufletească specifică maicii...


Cum trebuie să fie relaţia de prietenie dintre un băiat şi o fată care doresc să-şi păstreze curăţia trupească şi sufletească? Ce este, de fapt, acest gen de prietenie? Cum trebuie exprimată dragostea pentru celălalt în această situaţie?
Abc123


Dragă “Abc123″, adică Copil drag Domnului care te ascunzi sub aceste simboluri,
Felul în care ţi-ai ascuns identitatea mă face să primesc provocarea ta de a ne juca împreună de-a v-aţi-ascunselea! Aşadar, acum e rândul meu. Tu pui mâinile la ochi şi numeri până la de zece ori câţi ani ai şi eu mă ascund în anii tăi şi zic în gândul meu: Doamne, Îţi spun ceva care să rămână numai între noi. Am curaj pentru că aici e întuneric şi nu ne vede nimeni. Ei, uite, eu sunt cam tulburat.

În trupul meu şi în sufletul meu au ţâşnit nişte schimbări de mă simt scos din toate reperele pe care le aveam până acum. Pe deasupra, m-am şi îndrăgostit! Sau aşa cred, pentru că nu mă mai pot gândi la nimic altceva decât la X, Tu o ştii cât e de frumoasă şi deosebită, nu? Ei, eu sunt mort după ea. Ea e femeia viselor mele, mă înţelegi, nu? Slavă Ţie că şi ei îi place de mine. Nu spune că mă iubeşte la nebunie, dar vad eu că nu-i sunt indiferent şi a acceptat să fim prieteni.

Ştii, aşa se face pe la noi, se propune prietenie când îţi bate inima pentru cineva. Eu i-am propus şi ea a acceptat. Ei, acum ce să fac? Când ne întâlnim mie îmi vine să-i povestesc despre tot ce mă interesează pe mine, despre visele mele de viitor, despre cărţile pe care le citesc, despre filmele pe care le văd, despre năzbâtiile pe care le fac şi le ascund de părinţi, despre neliniştile şi necazurile mele, despre Tine şi despre toate. Dar, mai ales, îmi place s-o ascult pe ea. Ştii ce voce are, nu? Doamne, numai ce deschide gura şi parcă sunt în rai. Aşa cred eu că era în rai, că adică Adam murea de bucurie şi de plăcere când începea Eva să spună ceva.

De-aia cred că s-a şi lăsat păcălit să-Ţi calce Porunca. Eu îl înţeleg, într-un fel, că sunt păţit. Ştii, o dată, prietena mea mi-a propus să chiulim de la o oră şi eram gata, gata, să o ascult. Mă înţelegi, nu? Dar, slavă Ţie, că de fapt, ea mă punea la încercare, spune că voia să vadă dacă sunt băiat serios! Doamne, ce-i şi cu femeile astea? Adică dacă o ascultam mă mai şi părăsea! Nu putea să mă întrebe fără să mă ducă în ispită? Că ispită, a fost, nu? Ei, dar acum, ştii, mă tem de ispite mai mari, că doar sunt om în toată fierea de acum şi am văzut destule la viaţa mea. Nu Te uita că am numai 16 ani, că am trăit câţi alţii în 106! Da, da! Numai câte filme am văzut! Ştii, toate au trecut prin mine şi parcă am trăit o mie de vieţi! Ei, şi trăind eu acolo în virtual atâtea şi atâtea vieţi şi întâmplări, am băgat de seamă, Doamne, că nu-i glumă cu păcatul! Că e chiar moarte, deşi la început pare frumos, de’, ca-n filme! Dar tot în filme se moare, se ucide, se trădează,ce mai, se întâmplă chestii care aş dori să nu mi se întâmple şi mie. Uite, din cauza asta, am întrebat-o pe Maica Siluana ce să fac eu ca să nu cad în ispite şi să fiu curat până la nuntă. Că ştii, prietenii mei spun că-s prost, adică spun şi cuvinte mai urâte, da… eu mă jenez să Ţi le spun, că ştii Tu… Ei, ce să fac? Cum să-mi exprim dragostea dacă nu o sărut ca în filme? Şi ce să fac cu fiorii ăştia care mă străbat din cap până în picioare… Ştii Tu ce greu e cu ei? Parcă te pune cineva pe jar, nu alta! Ce să fac?

- Siluana!

- Da, Doamne!

- Ieşi din ascunzătoare şi treci la zid şi pune mâinile la ochi şi numără de 100 de ori până la câţi ani ai şi lasă-Mă să-i spun ceva acestui copil al Meu!

- Gata, Doamne! Unu, doi, trei… şaizeci şi trei…

- Dragul Meu copil,

Eu sunt Domnul şi Dumnezeul tău şi Eu M-am făcut Om pentru tine şi Eu sunt cu tine din secunda zămislirii tale şi voi fi cu tine până la sfârşitul veacurilor. Eu ţi-am dăruit Duhul Meu Cel Sfânt şi El te va învăţa în fiecare clipă a vieţii tale ce să faci şi cum să faci ca să fii fericit, acum, aici pe pământ, chiar dacă vei avea şi necazuri, şi în viaţa ce va să vină la sfârşitul acestei lumi. Vino la Mine, primeşte-Mă în fiecare Duminică în tine, după rânduiala pe care Eu am lăsat-o în Sfânta Mea Biserică, luptă împotriva păcatului şi a ispite cu puterea pe care Eu ţi-o dau, intră în Bucuria Mea pe care nimic şi nimeni nu o poate lua de la tine şi vei şti şi vei putea să faci cele plăcute Mie şi de folos Ţie! Gândeşte-te cât mai des la clipa întâlnirii noastre faţă către Faţă, pe care oamenii o numesc moarte, şi vei învăţa lupta cea bună cu puterea Mea!

Aştept cu dor să vii duminică la Întâlnire şi să Mă mănânci ca să ai viaţă în tine şi Eu să fiu în tine şi Tu în Mine! Nu uita să te spovedeşti şi să posteşti miercuri şi vineri şi să asculţi de părinţii pe care ţi i-am dăruit. Nu-i judeca. Ce nu vor putea face ei pentru tine, fac Eu!

Fii binecuvântat!

- Gata, Siluana! Eşti liberă. Poţi să te duci la Vecernie! Fii şi tu binecuvântată!

- Mulţumesc, Doamne! Slavă Ţie!

La revedere dragă “Abc123″!

Cu drag,

M. Siluana

Read more...

Când nimeni nu crede în tine

>> sâmbătă, 24 octombrie 2009


De multe ori renunţăm la visele noastre, renunţăm să mai luptăm pentru că cei din jurul nostru nu vor să creadă în reuşita noastră. Nu vor să creadă în noi. Doar atât avem nevoie...de puţină credinţă pentru a ne încuraja.

Idealurile noastre se spulberă atunci când ceilalţi nu ne lasă să luptăm pentru ele, descurajându-ne. Indiferenţa şi necredinţa în puterile pe care Dumnezeu ni le poate da, omoară visele noastre. Totul se năruie când nimeni nu îţi dă nici o şansă , când nimeni nu crede în tine...şi uşor, uşor îţi pierzi şi tu încrederea în forţele proprii.
De cele mai multe ori când ratăm fie o manifestare în public, fie că ratăm pur şi simplu...nu mai e loc de o a doua şansă. Nimeni nu mai crede în tine dacă ai ratat... Eşti respins. Atunci deznădejdea te doboară şi îţi vine să renunţi la tot.

Dar oare ne gândim de câte ori Îl respingem noi pe Dumnezeu? Oare El renunţă la câta necredinţă avem? Ce s-ar întâmpla dacă ar renunţa şi Dumnezeu la visul Său, aşa cum facem noi cu visele noastre? Ce s-ar întâmpla dacă ar renunţa la visul de a fi cu noi şi de a împărtăşi dragostea noastră cu El?


Read more...

Scrisoare către Făt - Frumos -- Vama Veche

>> vineri, 9 octombrie 2009


Vama veche - Scrisoare catre Fat Frumos




Read more...

Suferinţa


Din "Fraţii Karamazov" de F.M. Dostoievski:


Discursul lui Mitea Karamazov înainte de a fi închis :
"Domnilor, suntem cu toţii cruzi, cu toţii ne-am purtat adeseori ca nişte călăi cu semenii noştri şi i-am făcut să plângă, am făcut să lăcrimeze mamele şi pruncii, dar dintre toţi -- v-o spun lămurit o dată pentru totdeauna -- eu sunt cel mai ticălos. Aşa este! În fiecare zi m-am bătut cu pumnul în piept şi am jurat să mă îndrept, şi totuşi în fiecare zi am săvârşit alte mârşăvii. Îmi dau seama că oamenii ca mine au nevoie de o lovitură năprasnică, o lovitură pe care soarta trebuie să le-o dea fără veste, ca să-i prindă în laţ şi să-i trezească la realitate cu forţa. Niciodată, o, da, niciodată nu m-aş fi putut ridica singur din mocirlă, oricât m-aş fi străduit! Iată însă că trăsnetul s-a abătut asupra mea. Accept suferinţa, primesc să fiu pus la stâlp şi înfierat în faţa tuturor! Vreau să pătimesc şi sper că suferinţa mă va curăţi de noroi! Şi mă va curăţi, nu-i aşa, domnilor? "

Nimeni nu vrea să sufere. Toţi fugim de necazuri. Dar dacă ele ne-ar face un bine...oare le-am accepta? Dacă tot răul care se abate spre noi, pe drept sau pe nedrept, ne-ar face oameni mai buni, ne-ar deschide alte porţi ale vieţii...oare am accepta să suferim?

Mă întreb oare dacă eu voi ştii să accept suferinţa ca pe o curăţire de noroiul din mine...

Read more...

Fericire dulce printre lacrimile sărate

>> marți, 6 octombrie 2009


"Îndura cu inima uşoară necinstea ce se abate fără de voie asupra ta, fără să te tulburi şi fără să urăşti pe cel ce te necinsteşte."

Atunci când omul îşi asumă greşelile, când acceptă tot răul care i se poate întampla, toate umilirile şi jignirile, atunci când eşti dispus să-ţi asumi toate greutaţile vieţii fără să cârteşti, răbdându-le în linişte.... Dumnezeu , văzând că te laşi în voia Sa, luptând ca ea să se împlinească, te poartă spre împlinire şi fericire, învăţându-te o bucurie tăcută şi tainică. De fiecare dată când ochii noştri ne sunt în lacrimi de durere...să privim spre Hristos, căci ne apropie prin necazuri şi ne face să însetăm după El, ca mai apoi să-L descoperim şi să nu ne mai dezlipim de iubirea Sa. Având curaj să pui mai presus voia Domnului decât voia proprie, lăsându-te în braţele Lui, El îţi arată o altfel de fericire decât cea pe care o ştiai tu... O fericire dulce printre lacrimile sărate.

Read more...

Adevăratele înfrângeri

>> sâmbătă, 3 octombrie 2009


Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
Nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
Sunt renunţările la vis.

Radu Gyr

Read more...

...de gândit

>> marți, 29 septembrie 2009


"Nu tensiunile din afară creează un comportament negativ.


Gândeşte-te că eşti o portocală.
Când o portocală este stoarsă întreaga presiune vine din exterior, nu?
Şi ce se întâmplă?
Curge sucul, nu-i aşa?
Dar de fiecare dată când apare o asemenea presiune, tot ceea ce iese la iveală este doar ceea ce se află în portocală."

Waine Dyar

Via mail

Read more...

"Când eram mai tânăr şi la trup curat"

>> vineri, 25 septembrie 2009

Cât de frumos e să fii curat moral.

Îmi privesc colegele (unele)...aş vrea să rămână aşa frumoase şi senine şi după 4 ani (având în vedere că sunt la liceu) . Da, eu pe majoritatea colegelor le văd inocente, chiar dacă trăim în vremurile astea pline de sexualitate.
Cât de frumoasă e fecioria! Cu tot riscul de a fi luată în râs. Trebuia să spună cineva asta, dacă nimeni nu are curaj.


Nu pot să o explic în cuvinte, dar pot să o definesc vag ca fiind prietenia dintre deminitate şi smerenie, modestie. Când eşti curat...eşti demn, dar în acelaşi timp smerit. Eşti demn pentru că nu te laşi călcat în picioare de murdăriile lumii şi smerit pentru că eşti părăsit de lume. Fecioria e o taină pe care mulţi o află după ce o pierd.
Spunea un poet : " Când eram mai tânăr şi la trup curat...". Mă gândesc că dacă acea puritate este adesea asociată cu tinereţea, atunci de ce noi, tinerii, nu trăim ca atare? Ca nişte tineri adevăraţi? Unde ne e candoarea...? Cine ne-a furat frumuseţea?

Read more...

Dumnezeu - între judecător şi prieten

>> vineri, 18 septembrie 2009


"Un batran a fost adus intr-o sala de tribunal. Era acuzat ca a furat paine. Judecatorul l-a intrebat daca este vinovat. Batranul a recunoscut ca este vinovat, dar a adaugat: „Am furat painea pentru ca imi era foame.” Judecatorul era un om intelept si bun, care iubea oamenii. El a spus omului: „Domnule, eu va simpatizez, dar nu putem permite oamenilor sa fure pentru ca le este foame. Ati incalcat legea si va trebui sa platiti o amenda sau sa mergeti la inchisoare.”
Batranul a clatinat din cap si a spus: „Nu am bani”. Atunci judecatorul a facut un lucru minunat. Si-a scos roba de judecator si a lasat-o pe scaun, a coborat spre locul unde statea batranul. Punandu-si mana pe umarul lui, a spus: „Ca judecator al tau, trebuie sa te condamn, dar ca prieten vreau sa platesc amenda pentru tine.” Judecatorul a scos banii din propriul sau buzunar si a platit amenda batranului."

O poveste care se aseamănă foarte mult cu ceea ce a făcut Hristos pentru noi. S-a dezbrăcat de slava Sa pentru mântuirea noastră.

Read more...

Între noroi şi câmpuri cu flori

>> duminică, 13 septembrie 2009


...se luptă să vadă viaţa între noroi şi câmpuri cu flori. Dar...cu nădejdea că din noroi cresc nuferii.
În băltoaca asta de mocirlă în care înotăm cu toţii, dacă îţi ridici privirea spre Cer găseşti fericirea chiar dacă eşti în suferinţă, iar dacă ai capul plecat nu vezi decât nămolul din băltoacă. Apoi, tot în băltoaca asta, trecem prin multe teste de viaţă. Aici ne oglindim în nămol sau lăsăm să se oglindească Cerul în noi. Şi cel mai greu e că noi decidem. Avem în mâini o viaţă, ni s-a dat darul acesta, trebuie să ştim cui să i-l închinăm.

Tot timpul inventatorul ştie cel mai bine dintre toţi cum şi la ce se foloseşte creaţia sa. Aşa că...Cine a inventat viaţa? Cel care e Calea, Adevărul şi Viaţa. Închină-i viaţa Lui şi El o să te înveţe cum să o foloseşti mai bine.

Dacă te întrebi câteodată de ce ţi se întâmplă atâtea răutăţi, de ce cazi mereu sau de ce dacă există un Dumnezeu atât de iubitor îngăduie atâta suferinţă...Să ştii că El nu ne-a spus că suntem cruţaţi de necazuri. Ne-a spus că va fi mereu acolo să ne dăruiască iubirea Sa. Dacă un tată merge pe lângă copilul său, asta nu înseamnă că pruncul nu va cădea niciodată. Dar chiar dacă pruncul cade, tatăl este mereu acolo să-i vindece rănile. Suferinţele sunt pentru a alerga la El pentru vindecare, pentru a vedea că la Hristos găsim fericirea şi în greutăţile vieţii.

"În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. " Ioan 16,33

Read more...

Binecuvântările lui Dumnezeu

>> joi, 10 septembrie 2009


Se povesteste că un tânăr, singur la părinti, urma să-si încheie cu brio studiile academice. De luni de zile admirase o masină expusă în vitrina unui magazin auto. Stia că tatăl lui îsi poate permite să cumpere o astfel de masină, asa că si-a exprimat dorinta să o primească în dar la absolvire.

Ziua mult asteptată se apropia, însă fără ca tânărul să poată depista vreun semn că masina mult visată va intra în posesia sa. O usoară dezamăgire începuse să i se cuibărească în inimă.
În seara dinaintea festivitătii de absolvire, tatăl si-a chemat fiul în birou. L-a felicitat pentru anii de studiu si i-a spus cât de mândru este de el si cât de mult îl iubeste. Apoi i-a întins o cutie frumos împachetată, rostind emotionat: „Felicitări, fiule!"

Fiul a deschis cutia, sperând că va găsi în ea cheile masinii. Însă în cutie se afla o biblie scumpă, îmbrăcată în piele, cu numele lui scris în litere aurite pe copertă.
Dezamăgirea i s-a transformat în mânie.
- Cu banii pe care îi ai, tu îmi dai ca dar la absolvire o Biblie?
Trântind Biblia pe biroul tatălui, tânărul a iesit furios din cameră, părăsind definitiv casa tatălui său.

Anii au trecut. Tânărul de odinioară avea de-acum o afacere prosperă si o familie frumoasă. Într-un târziu, si-a dat seama că vremea nu stă în loc si a hotărât să-si viziteze tatăl, pe care nu-l mai văzuse din ajunul absolvirii facultătii.

Însă înainte ca să poată pleca la drum, o telegramă fulger îl anuntă că tatăl lui a decedat si că toată averea i-a rămas lui, ca singur mostenitor.

Ajuns din nou acasă după ani de zile, inima i-a fost coplesită de tristete si regrete. A intrat în biroul tatălui său. La un capăt al mesei grele din lemn de stejar se afla biblia pe care o primise în ajunul absolvirii – în aceeasi pozitie în care o lăsase el înainte de a părăsi casa părintească. Cu ochii împăienjeniti de lacrimi, fiul a luat-o, a deschis-o si a început să citească în ea.

La un moment dat, întorcând încă o filă, un plic alb a fluturat la podea. S-a aplecat să ridice plicul, pe care se afla adresa magazinului auto de unde sperase cu ani în urmă să primească masina mult visată. În plic, un contract de vânzare, datat în ziua absolvirii. ACHITAT – scria în litere mari peste termenii contractului. Masina îl astepta de ani de zile în garaj.

De cate ori nu trecem cu vederea binecuvantarile lui Dumnezeu, doar pentru ca nu sunt "impachetate" cum ne -am asteptat?

Read more...

Să iubeşti pur şi simplu

>> joi, 3 septembrie 2009

Ne e greu să iubim pentru că de fiecare dată aşteptăm ca şi ceilalţi să ne iubească pe noi. Şi sincer, ne irosim timpul, ne agităm şi suferim aşteptând recunoştinţă şi iubire din partea altora. Deci ne vine greu să iubim fără condiţii. Condiţia noastră pentru a iubi e ca şi celălalt să ne iubească. Atunci noi când mai iubim, dacă mereu aşteptăm iubire din alte părţi?

Deja te privezi de libertatea iubirii când te întrebi dacă şi ceilalţi te iubesc. Ca să fii fericit este de ajuns să iubeşti. Găseşti o pace şi o împăcare cu sine când iubeşti pur si simplu.
Oare nu suntem în stare să iubim, dacă dragostea noastră nu e recompensată cu aceleaşi sentimente? Mai suntem capabili să iubim, dacă ceilalţi nu se arată recunoscători pentru ajutorul nostru, dacă nu ne laudă nimeni pentru sacrificiile pe care le facem, daca nu primim plata pe loc?

Uneori simţim că iubim umanitatea, pe toţi şi pe toate. Şi nu mai putem de fericire când gândim asta. Dar cu cât simţim că iubim umanitatea mai mult, cu atât ne dăm seama că am uitat să iubim omul.
Ne surânde ideea iubirii contemplative. O îmbraţişăm mai mult decât ideea iubirii active. Acceptăm mult mai uşor iubirea aceea însetată de fapte mari, pe care să le vadă toată lumea. Ba chiar te gândeşti că eşti în stare să îţi dai viaţa, să te jertfeşti dacă ai primi aplauze şi dacă ai fi slăvit.
Însă iubirea activă şi vie înseamnă străduinţă şi stăpânire de sine. Străduinţa de a iubi pe cel de lângă tine în fapte mici, mărunte, de zi cu zi. Iar apoi când ţi se pare că străduinţele nu au nici un rost şi că ceilalţi nici nu văd că tu îi iubeşti şi se comportă la fel de nepăsători, atunci descoperi că tu nu te-ai jertfit ca ei să te iubească, ci ca să găseşti fericirea în a iubi pur şi simplu. Când ţi se pare că te-ai îndepărtat de ţelul dorit, tocmai atunci l-ai atins. Fiindcă nu mai aştepţi recunoştinţă din partea celorlalţi, ci vezi în tine că reuşeşti să iubeşti fără răsplată. Împlinirea ţelului e în interiorul nostru, iar când se împlineşte în interior, negreşit se împlineşte şi în exterior. Când vezi că ceea ce ţi-ai propus se împlineşte in inima ta, simţi lămurit puterea lui Dumnezeu care n-a încetat să te iubească şi să te călăuzească pas cu pas fără să ştii.

Read more...

Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!

>> marți, 1 septembrie 2009

Am citit cartea Sfântul închisorilor. M-a cutremurat atât de mult, simt o evlavie şi un ataşament puternic faţa de cei care au suferit în teminţele comuniste, mai ales de Valeriu Gafencu. Trăirile povestite sunt pline de o iubire-jertfă pe care numai Dumnezeu putea sa o lucreze prin aceşti oameni. Înainte de a trece la Domnul, Valeriu Gafencu, ne-a transmis un mesaj tuturor celor pentru care s-a jerfit în temniţe.

"În primul rând gândul şi sufletul meu se închină Domnului. Mulţumesc că am ajuns aici. Merg la El. Vă rog mult să-L urmaţi, să-l slăviţi şi să-L slujiţi. Sunt fericit să mor pentru Hristos. Lui îi datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveţi de purtat o cruce grea şi o misiune sfântă. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi şi voi fi alături de voi. Veţi avea multe necazuri. Fiţi tari în credinţă, căci Hristos îi va birui pe toţi vrăjmaşii. Îndrăzniţi şi rugaţi-vă! Păziţi neschimbat Adevărul, dar să ocoliţi fanatismul. Nebunia credinţei este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată, lucidă şi profund umană. Să-i iubiţi şi să-i slujiţi pe oameni. Au nevoie de ajutor, căci duşmani prădalnici caută să-i înşele. Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!"

Valeriu Gafencu - Sfântul închisorilor

Read more...

"E mult mai bine să ajuţi un om decât să spui ce nu ai putea face pentru o mie de oameni" - Maica Alexandra (Prinţesa Ileana a României)

>> luni, 31 august 2009


Mergeam spre Schitul Sihla. Cam jumatate de ceas de mers pana acolo cu maşina. Drumul destul de anevoios, dar într-adevar cu peisaje minunate. Ne gândeam cum pot calugarii de acolo să se întreţină, cât au de mers până în oraş să îşi procure de mancare şi altele. Iar noi am uitat să le luam câte ceva. Măcar o sticla de ulei, o punga de zahar, o paine...Dar ne-am gândit prea târziu la asta. Deja străbătusem o mare parte din drum. Am început să vorbim că măcar atât puteam sa facem şi noi, apoi ne-am gândit că dacă am fi procedat aşa la fiecare mănăstire, având în vedere că vizitasem vreo 10 mănăstiri până acolo...Ni se părea ca dacă am fi luat la fiecare câte ceva de folosinţă ar costa mult. Apoi ne-am trezit cu toţii şi ne-am spus că noi nu am ajutat nici măcar o mănăstire cu ceva, de ce vorbim de ce puteam să facem pentru 10 mănăstiri dacă pentru una nu am făcut nimic?!

Aşa se întâmplă de multe ori. Mă gândesc că sunt prea mulţi oameni care au nevoie de ajutor şi eu singură, nu pot să fac nimic. Dar nu contest că măcar pentru un om în nevoinţă putem să facem ceva, cât de mic. O vorbă bună, o mângâiere, o privire blândă sau ceva ce are nevoie cu adevărat la momentul potrivit.

Read more...

Nu râde de mine

>> sâmbătă, 29 august 2009


De câte ori nu râdem de oameni pentru a ne simţi bine? Şi ne simţim bine când vedem că celălalt suferă...De câte ori nu le-am dat nume sau porecle celorlalţi...considerându-i inferiori nouă.
Oare cât de des am auzit spunându-se printre râsete: "Ce faţa are ăla!".
De multe ori nu mi-am dat seama că în spatele fiecărui om stă o poveste de viaţă, poate mai tulburătoare decât cred eu.

De multe ori când văd un cerşetor care merge mai ameţit pe stradă, mă gândesc că e beţiv şi că îşi merită soarta. Dar nu îmi dau seama că poate omul acela e lihnit de foame sau bolnav şi îi este rău. Sau poate chiar e beat, dar asta nu înseamnă că trebuie să râd de el. Poate a băut de necaz...poate i-a murit soţia sau vreun copil.

Cine poate ştii câta durere e în sufletul unui copil când ceilalţi colegi râd de el, de defectele fizice sau morale...Cum mai are el curajul să înfrunte mai târziu societatea, simţindu-se complexat...
De câte ori nu am judecat păcatul unei adolescente care a rămas însărcinată, şi care acum îşi plimbă copilul încercând să-şi înfrunte trecutul... De ce nu m-am gândit că ea este una din puţinele care a păstrat copilul, chiar dacă acum e singură.
De mii de ori poate, am trecut pe lângă schilodul din colţul străzii cu nepăsare, nici măcar privindu-l...Poate el nu ar mai cerşi, dacă ar avea deajuns de mâncare.

Nu râde de mine...Nu îţi găsi plăcerea în suferiţa mea. Domnul care e desăvârşit nu râde de neputinţa mea...Fii şi tu desăvârşit precum Tatăl nostru este.


Mark Wills - Don't laugh at me

I'm a little boy with glasses
The one they call the geek
A little girl who never smiles
'Cause I've got braces on my teeth
And I know how it feels
To cry myself to sleep

I'm that kid on every playground
Who's always chosen last
A single teenage mother
Tryin' to overcome my past
You don't have to be my friend
But is it too much to ask

Don't laugh at me
Don't call me names
Don't get your pleasure from my pain
In God's eyes we're all the same
Someday we'll all have perfect wings
Don't laugh at me

I'm the cripple on the corner
You've passed me on the street
And I wouldn't be out here beggin'
If I had enough to eat
And don't think I don't notice
That our eyes never meet

I lost my wife and little boy when
Someone cross that yellow line
The day we laid them in the ground
Is the day I lost my mind
And right now I'm down to holdin'
This little cardboard sign...so

Don't laugh at me
Don't call me names
Don't get your pleasure from my pain
In God's eyes we're all the same
Someday we'll all have perfect wings
Don't laugh at me

I'm fat, I'm thin, I'm short, I'm tall
I'm deaf, I'm blind, hey, aren't we all

Don't laugh at me
Don't call me names
Don't get your pleasure from my pain
In God's eyes we're all the same
Someday we'll all have perfect wings
Don't laugh at me

Read more...

Unde căutăm fericirea?

>> joi, 27 august 2009

Am găsit o povestioară în revista Cuvinte către tineri de la Putna. Unde căutăm fericirea? Aici în slava lumii sau în slava Lui Dumnezeu?

Se spune că un misionar care trăise în India de mulţi ani şi un cântăreţ ce stătuse acolo doar câteva zile, se întorceau acasă în Statele Unite, la bordul aceleaşi nave. După vreo două săptămâni de voiaj pe mare, se apropiau de portul din New York. Pe ţărm era o mulţime de oameni care aşteptau, se vede, pe cineva. Pentru o clipă misionarul a crezut că-l aşteptau pe el. Muncise mult în Orient, construise biserici, întemeiase centre misionare şi era oarecum cunoscut în anumite cercuri. Dar nu. Când au acostat a înţeles că erau cu toţii admiratorii starului de muzică.
- Doamne, nu pot înţelege, a murmurat misionarul nostru. Eu am dedicat Indiei patruzeci şi doi de ani din viaţa mea, în vreme ce el a stat acolo abia câteva zile şi iată că aici sunt mii de persoane venite să-i ureze bun venit acasă, în timp ce pentru mine nu a venit nimeni.
Domnul îi răspunse însă:
- Fiul meu, tu încă nu ai ajuns acasă.

Read more...

Vreau să cred

>> miercuri, 26 august 2009

Îmi povestea o prietenă că a avut un vis deosebit, pe care îl avusese cu o seara în urmă. Îmi spunea că se visase într-o biserică cenuşie, nepictată, cu geamuri întunecate în care atmosfera era apăsătoare. Preoţii care slujeau acolo făceau totul pe dos, la fel şi credincioşii erau tulburaţi şi parcă nu se înţeleagea nimic din ce se întamplă. Mai pe scurt: era un haos. Atunci, pentru că nici ea nu înţelegea ce se întamplă, s-a pus în genunchi şi a strigat către Dumnezeu. Cu fiecare cuvânt spus în care credea deplin biserica începea să se picteze singură, razele soarelui strapungeau negura din locaşul sfânt, preoţii începeau să săvârşească Sf. Liturghie, iar credincioşii îşi găsiseră locurile. Domnea o pace care îi fura o lacrimă şi celui mai aspru om.

Sufletele noastre se aseamănă cu biserica din vis pentru că suntem temple al Duhului Sfânt. Aşa cum şi în noi cateodată este tulburare şi nu ştim ce să facem, nu ştim ce să alegem în viaţă; Când domneşe haosul, stresul şi extenuarea...aş vrea să strig în nebunia mea. Să strig în şoaptă...numai aşa mă poate auzi Dumnezeu.
Doamne, eu nici măcar nu cred în Tine şi dacă m-ar privi raţiunea acum, ar spune că vorbesc cu pereţii sau cu nişte picturi a unor oameni simpli. Dar eu vreau să cred... pentru că e prea frumos ca Tu să exişti. Fă-mă să cred!

Nu ştiu nimic despre tine, nu ştiu cine eşti, nu ştiu nimic din cuvântul tău, în plus stau de 3 minute în faţa Ta şi nici măcar nu realizez asta, dar deja mă dor genunchii. Nu ştiu să mă rog şi mă simt stânjenitor că vorbesc ca un om singur. Şi totuşi nu vreau să renunţ. Când sunt în faţa ta e dincolo de raţiune şi logică, dincolo si de orice filozofie sau poem, dincolo de orice necesitate a omului de a vorbi cu un Cineva care le ştie pe toate. Sunt doar eu şi Tu, iar între noi necredinţa mea care se izbeşte de iubirea ta. O Iubire pe care mintea umana nu o poate concepe sau descrie. Cum să simţi Iubirea stând în genunchi şi plângând în faţa unei icoane vechi pe care o aveai prin casă?...Vreau să cred în Tine şi ştiu că Tu mă poţi ajuta dacă eu vreau cu adevărat să te cunosc.
Am realizat că sunt ca un câine care fuge după un iepure pe care nici măcar nu l-a văzut, dar fuge pentru că şi alţii fac asta.

Mi-am dat seama că mândria din mine nu îşi avea rostul...aş vrea să scap de boala asta şi stiu că tu mă poţi vindeca, învăţându-mă smerenia. Mai am multe alte boli...de care aş vrea să scap şi pe care cu ceva timp în urmă le credeam calităţi.
Vreau să îmi pictezi viaţa pentru că eu mi-am dat seama că nu sunt un pictor bun. Am fost un om egoist, mi-am pictat viaţa cu nuanţe de culori care îmi plac doar mie şi nu am ţinut cont de preferinţele celorlalţi. În plus viaţa mea e tot mai gri. Mi-a mai rămas o culoare în viaţa mea: nădejdea. Nădejdea că mă voi regăsi în Tine.

În faţa lui Dumnezeu te pierzi pe tine, dar te regasesti in El, aşa cum nu te-ai cunoscut niciodată, dar cum poate ai dorit întotdeauna.

Read more...

Dacă stai să judeci oamenii, nu mai ai timp să-i iubeşti

>> duminică, 23 august 2009


De câte ori n-am judecat? De câte ori n-am judecat greşit? De câte ori nu ne-am vazut bârna din ochi, ci mai degraba paiul din ochiul altuia? De fiecare dată când judec, uit că nu-mi aduce nici un folos. Uit că nu toţi oamenii pot fi judecaţi după aceleaşi criterii; şi mai uit că nu e datoria mea să judec, ci să înţeleg şi să ajut şi chiar să iubesc dacă mă învredniceşte Dumnezeu.
Maica Tereza avea o vorbă înţeleaptă: Dacă stai să judeci oamenii, nu mai ai timp să-i iubeşti. Cât despre criteriile după care, noi oamenii, ne condamnăm fraţii, diferă foarte mult de criteriile după care judecă Dumnezeu.
Sfântul Ioan Scărarul ne îndrumă: "osândirea este o boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă şi tăinuită, care suge şi seacă sângele iubirii … Ea este făţărnicia iubirii, pricinuitarea întinăciunii şi a poverii inimii"
Dumnezeu nu caută oameni morali, ci oameni care au undeva în suflet ceva pentru El. O sclipire cât de mică acolo, în suflet, atât Îi trebuie Lui, în timp ce noi oamenii vrem perfecţiunea de la semenii noştri.
Nu mă uitam că poate virtuţile unui om copleşesc defectele sale, ci pentru o singură patimă etichetam.
Apoi am înţeles că atunci când eşti în întuneric nu vezi mizeria şi praful din tine; numai atunci când printr-o crăpătură cât de mică intră o rază de lumină se văd mii de particule de praf zburând.

De ce să nu mă uit eu la mine?...de ce să nu mă judec pe mine? Pentru că mi-e teamă că poate chiar sunt în noroi mai mult decât ceilalţi. Mi-e teamă să îmi pierd acea comoditate. Acea comoditate care îţi spune că tu eşti în regulă, că nu ai aşa păcate mari. Mi-e teamă de mizeria pe care o să o vad, acceptând să intre Lumina în viaţa mea.

M-am înfruntat deseori cu judecarea aproapelui şi poate şi mai des m-am lăsat înşelată de această patimă subtilă. Nu de puţine ori condamnam omul pentru ceea ce este şi pentru alegerile sale, crezând că el chiar ştie ce face. Nu vedeam că păcatul e o boală a sufletului şi aşa cum pe un bolnav trupeşte îl mângâi şi eşti alături de el, la fel si bolnavului sufleteşte trebuie arătată compasiune si blândeţe. Poate că in momentele când nu merită atenţie şi iubire deloc, atunci are nevoie de tine cel mai mult.
Deci în loc să condamnăm omul, mai bine îl înţelegem cu calm şi dacă ne pricepem, fără să mustrăm, să-l îndreptăm.
Adesea uităm că nu omul trebuie osândit, ci păcatul.
"când cineva împinge pe altul în groapă, noi nu-l mustrăm pe cel căzut, ci pe acela (diavolul) care l-a împins"

Read more...

Cum un tată are grijă de mântuirea fiicei sale

>> vineri, 21 august 2009


“Să trăieşti Mimilică dragă, şi să fii bună, să fii bună pentru ca să poţi fi fericită!
Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea…al doilea...de! Norocul şi celelalte “pere mălăieţe”, care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înfloreşte şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru el. Şi pregătirea aceasta e operă de fiecare clipă. Când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la început. De aceea vezi aşa de puţini oameni fericiţi…. Atâţi cât merită.


A, dacă nu ne-am iubi pe noi aşa fără de măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi, ori asupra unei fapte urâte; dacă, în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire(lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură.


Se ştie că durerea este un minunat sfătuitor.Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.

Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce să vrei. Şi văd că ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare că ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi drumul cel adevărat!


Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de căte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei rai. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: ”Uitaţi-vă la mine!”. Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată.


Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani ai să o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu să o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi!



Te îmbrăţişează cu drag,
Alexadru Vlahuta




Când ai împlinit şaptesprezece ani.”

Read more...

Puterea rugăciunii - despre rugăciunea inimii

>> sâmbătă, 15 august 2009



"Rugăciunea este atât de tare şi de puternică, încât poţi să te rogi şi să faci ce vrei,căci rugăciunea te va povăţui spre adevărata şi dreapta lucrare. Ca să fii plăcut lui Dumnezeu n-ai nevoie de nimic altceva decât să iubeşti. „Iubeşte şi fă ce vrei", spune Fericitul Augustin, căci cine iubeşte cu adevărat, acela nu poate şi nu vrea să facă ceva ce nu este plăcut fiinţei iubite... Cum însă rugăciunea nu este decât revărsarea şi lucrarea dragostei, atunci se poate spune cu toată dreptatea despre ea acelaşi lucru: pentru mântuire nu e nevoie de nimic altceva decât de rugăciune neîncetată. Roagă-te şi fă ce vrei, şi vei atinge ţelul rugăciunii, vei dobândi iluminarea prin ea !...

Spre a înfăţişa mai amănunţit înţelesul acestei chestiuni,

o vom lămuri prin pilde:

1. Roagă-te şi gândeşte ce vrei, iar gândurile tale se vor curaţi prin rugăciune. Rugăciunea îţi va lumina mintea, va izgoni şi va linişti toate gândurile necuviincioase.

Aceasta o întăreşte Sfântul Grigorie Sinaitul: „Dacă vrei, ne sfătuieşte el, să-ţi alungi gândurile şi să-ţi cureţi mintea, atunci izgoneşte-le cu rugăciunea, căci, în afară de rugăciune, nimic nu le poate opri." Sfântul loan Scărarul spune în această privinţă acelaşi lucru: „Caută să biruieşti vrăjmaşii ce ţin de gânduri prin Numele lui Iisus.

Afară de această armă, nu vei găsi alta."

2. Roagă-te şi fă ce vrei, şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar ţie-ţi vor fi folositoare şi mântuitoare.

Rugăciunea deasă, chiar atunci când nu iei seamă de cererea pe care o faci, nu va rămâne fără rod (cf. Marcu Ascetul), pentru că în ea însăşi se află o putere plină de dar:

„Sfânt este Numele Lui, şi oricine va chema NumeleDomnului se va mântui." Aşa, de pildă, cel ce s-a rugat multă vreme fără să simtă vreo îmbunătăţire în viaţa sa

păcătoasă, a primit în cele din urmă înţelepţire şi chemare la pocăinţă. O fată iubitoare de plăceri se ruga, şi rugăciunea i-a arătat calea spre viaţa feciorelnică şi spre ascultarea învăţăturilor lui Iisus Hristos.

3. Roagă-te şi nu încerca să birui patimile doar prin propriile puteri. Rugăciunea le va dărâma, în timp: „Căci mai mare este Cel ce e în voi decât cel ce este în lume",

spune Sfânta Scriptură, iar Sfântul Ion Carpatul învaţă că cel ce nu are darul înfrânăm nu trebuie să se întristeze, ci să ştie că Dumnezeu cere de la el silinţa spre rugăciune,iar rugăciunea îl va mântui.

Despre un bătrân scrie în „Pateric" cum, „căzând, abiruit", adică, poticnindu-se de păcat, nu a deznădăjduit, ci s-a întors cu rugăciunea spre Dumnezeu şi Acesta l-a ridicat. Iată o pildă grăitoare !

4. Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpaste, căci rugăciunea te va apăra, înlăturându-le. Adu-ţi aminte de puţin cre

dinciosul Petru, care sta să se înece; de Pavel, care se ruga în temniţă; de tânărul scăpat de rugăciune din ispita în care căzuse; de fecioara care, în urma rugăciunii, a fost salvată din mâinile unui ostaş ce Venise cu gânduri rele şi de alte cazuri asemănătoare. Toate aceste întâmplări arată puterea, tăria şi întinderea atotcuprinzătoare a rugăciunii făcute în Numele lui Iisus Hristos.



5. Roagă-te oricum, însă mereu şi nu te nelinişti denimic, fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea va rândui toate şi te va înţelepţi. Ţine minte puterea rugăciunii despre care vorbesc Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Marcu Ascetul; cel dintâi spune că „rugăciunea, chiar atunci când este făcută de noi, care suntem plini de pă

cate, ne curăţă numaidecât"... Iar al doilea vorbeşte astfel: „Ca să ne rugăm într-un fel oarecare, stă în puterea noastră; dar ca să te rogi curat este un dar de sus!" Prinurmare, jertfeşte lui Dumnezeu ceea ce îţi stă în putere;adu-I la început drept jertfă măcar cantitatea, adică un număr cât mai mare de rugăciuni, şi puterea lui Dumnezeu se va revărsa în neputinţa ta. Rugăciunea va deveni o deprindere şi făcându-se una cu firea, va ajunge o rugăciune curată, luminoasă, înflăcărată, aşa cum se cuvine.

6. Apoi, în sfârşit, îţi mai spun că dacă vremea vegherii tale ar fi însoţită de rugăciune, atunci, în chip firesc,nu ţi-ar ajunge timpul nu numai pentru fapte păcătoase, dar nici pentru gânduri necurate.

Vezi câte idei adânci sunt înmănuncheate în această înţeleaptă vorbă: „Iubeşte şi fă ce vrei! Roagă-te şi fă ce vrei!"... Cât de îmbucurătoare şi mângâietoare sunt toate cele zise mai sus pentru un păcătos îngreunat de slăbiciuni, pentru cel care geme apăsat de povara patimilor !

Iată, rugăciunea e totul! Ea ne este dată ca un mijloc atotcuprinzător spre mântuirea şi desăvârşirea sufletului...Dar cu indicarea rugăciunii este aici strâns unită şi condiţia ei: „Neîncetat vă rugaţi!", aşa cum porunceşte cuvântul Domnului. Ca urmare, rugăciunea îşi va arăta toată puterea ei lucrătoare şi roadele doar atunci când va fi rostită des, neîncetat. Repetarea deasă a rugăciunii ţine fără nici o îndoială de voinţa noastră liberă, pe câtă vreme osârdia, desăvârşirea, ca şi curăţenia rugăciunii sunt un dar de Sus.

Să ne rugăm, prin urmare, cât mai des cu putinţă, închinându-ne întreaga viaţă rugăciunii! Practica deasă ne va învăţa să fim cu luare-aminte, cantitatea ne va conduce negreşit la calitate. „Ca să învăţăm să facem un lucru bun, trebuie să-l săvârşim cât se poate mai des", aspus un scriitor duhovnicesc plin de experienţă."


extras din Pelerinul rus

Read more...

Ce este iadul

>> luni, 10 august 2009

Iadul e dovada respectului si dragostei din partea lui Dumnezeu pentru om. Daca nu L-ai vrut in viata asta, de ce sa te oblige sa stai o vesnicie alaturi de El in cer?

Read more...

Film - Christiane F. - În lumea drogurilor

>> vineri, 7 august 2009

"Filmul propune o perspectiva din interior asupra unui cartier din Berlin, ZOO, situat in jurul unei statii de metrou, renumit pentru decadenta infioratoare. Christiane, o adolescenta de 14 ani, intra in acest anturaj degradat, populat cu dependenti de droguri, junkies in stil german, cu pederasti si prostituate. Indragostita de Detlef, ea incepe o incursiune mimetica in lumea drogurilor. Ea imita absolut tot ceea ce vede in jur, se lasa fascinata de fiecare comportament deviant si va deveni dintr-o tanara fara probleme o dependenta de droguri cu acte in regula. Filmul asta nu iarta pe nimeni iar cadrele filmate in statia de metrou, portretele dependentilor de droguri, actul injectarii in sine, sunt de o cruzime teribila, de un realism socant. Filmul dureaza mult, e poate singurul sau pacat, dar nu pot sa nu il creditez cu o fantastica valoare educativa. Filmul asta ar trebui difuzat in toate institutiile de invatamant si inca cu vizionare obligatorie. Poate drogurile nu ar mai fi atunci asa de tentante… Oricum, scena sevrajului, apocaliptica scena in care cei doi protagonisti incearca si reusesc aparent sa scape de viciu e cutremuratoare : minute in sir de spasme si revolta a corpului infestat cu drogul « H », priviri cutremuratoare, goale, haotice. Nu e foarte digerabil filmul asta, e chiar foarte incomod..."


Read more...

Tinerii între cer şi pământ

>> luni, 3 august 2009

"Dragă Prietene, ţi-am promis că-ţi voi scrie despre discuţiile noastre din ultima vreme care întotdeauna, din nefericire, îmi lasă un gust amar. Te-ai schimbat mult în ultimii ani, de când ai plecat la facultate în Bucureşti. Eu am rămas acelaşi tânăr răzvrătit, şmecheruţ şi în pas cu moda. Observ, cu durere, că tu nu mai eşti la modă! De ce porţi doar haine cernite, de ce porţi barbă şi părul prins în coadă? E obligatoriu?
Noi nu mai vorbim de la egal la egal, acum tu eşti teologul cel drept, iar eu păcătosul vrednic de iad. Mă cerţi şi, să fiu sincer, nu înţeleg exact de ce şi nici nu-mi place treaba asta. Personal nu ţi-am greşit cu nimic. Sunt politicos şi maleabil de felul meu, ştii bine, dar nu sufăr să fiu agresat, să fiu mustrat. Nu ştii că mustrarea învinge, dar nu convinge? Cred că dacă mi-ai arăta un început de înţelegere şi un ocean de dragoste – nu, greşesc, nu un ocean, un pârâiaş de dragoste -, aş simţi că am motive să te ascult şi, poate, mi-aş deschide, întru sfârşit, inima în faţa ta. De aceea am preferat să-ţi scriu, mi-e mai uşor aşa, dialogurile noastre faţă către faţă se soldează numai cu eşecuri. Mă doare că prin tot discursul tău pui bariere între noi peste cele deja existente; în doi timpi şi trei mişcări îmi dai de înţeles că totul e wrong cu mine, că m-a luat diavolul în primire, că „nu voi moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”. Numai bătrânii mei mai vorbesc ca tine. Ei spun că nimic din ce fac nu e bun, că nu-s bun de nimic! De vreo doi ani vorbesc însă singuri, nici un cuvânt de-al lor nu-mi mai spune nimic, nu-mi mai intră în urechi… De fapt ce anume exact nu fac eu bine? Trebuie să identificăm problemele pentru a le putea rezolva… N-ar trebui oare să identificăm exact ce anume nu merge? Nu e ruşinos oare să gândim că un om e absolut rău, că nimic bun nu face? Adică în mine nu e nicio licărire de lumină?
Îngăduie-mi să-ţi spun o poveste pe cât de şocantă, pe atât de adevărată. Un amic, care lucrează printr-o ţară arabă, În Emirate, îmi povestea o situaţie vis a vis de faptul că avem tendinţa de a spune că „nimic nu merge”. Un coleg de-al său, inginer, şef de lucrări la o fabrică îi spunea că la o şedinţă operativă, vine inginerul dispecer de exploatare şi se vaită ăluia de la reparaţii că nimic nu merge. La care tipul de la reparaţii îi cere: „fii mai explicit, ce anume nu merge, nu pot să cred că nu merge chiar nimic. La care dispecerul insistă: „Nimic, dom’le, nimic, nu înţelegi?” La care tipul de la reparaţii se duce în instalaţie, apucă maneta (anclanşatorul principal) şi decuplează de la reţea toată fabrica. Instantaneu, moare tot, tot. Bineînţeles că sar toţi ca disperaţii, ceea ce s-a oprit în câteva secunde se pornea, cu punerea în sincronizare a tuturor parametrilor, în… două săptămâni. Atunci tipul de la reparaţii se întoarce către dispecer şi-i spune: „Uite, asta înseamnă nimic. Acum poţi să-mi spui şi mie EXACT ce nu mergea?”. Ei bine, EXACTUL ăsta ne dă nouă bătaie de cap, ne e mai la îndemână să zicem că nimic nu e bun. Aşa spun mulţi despre tineri, „nu-s buni de nimic, nişte haimanale…”. Cu o astfel de atitudini voi, teologi, preoţi, părinţi, bunici,whatever, nu veţi putea decât îndârji.
Recunosc că mă gândesc cam rar la Dumnezeu. Nici nu ştiu prea bine cum să mă gândesc la El. Simt că de la El am puterea de a răzbi în diversele încercări, simt că am nevoie de El, însă totodată realizez că sunt într-un „vizavi nefavorabil” cu El. Uneori, când Îl gândesc, simt un gol cumplit în mine, simt că-mi lipseşte.
Sincer îţi mărturisesc şi-ţi repet, cred că, dacă ai pândi momentul oportun şi mi-ai vorbi cu dragoste, aş putea să te ascult degajat, cu bucurie chiar, şi aş încerca să-nţeleg ce-mi spui. Dar temele tale predilecte sunt păcatele mele, tu nu-mi vorbeşti despre dragostea Lui, cuvintele tale nu mă mângâie, dimpotrivă. Simt că nu vrei cu adevărat să mă ajuţi, sau poate vrei, dar nu ştii calea spre inima mea. Mă simt lovit cu pietre de fiecare dată când ne întâlnim. N-ai milă de mine, iartă-mă că-ţi spun asta! Dacă voi deveni cândva bun creştin, va trebui să fiu musai ca tine? O, sper că nu. Ceva mă fascinează la tine, ceva mă incită în schimbarea ta, dar nu aş vrea să-ţi semăn, nu vreau să fiu un om trist şi sobru, care vânează păcatele prietenilor.
Te văd înverşunat împotriva-mi, de parcă n-ai fi fost şi tu cândva un tânăr normal, de parcă n-ai fi greşit niciodată în viaţa ta, de parcă tot ce fac, cred şi simt e întru totul rău. N-ai răbdare cu mine, ai vrea de mâine să fiu sfânt, dar ştii prea bine cât de greu se schimbă omul.
Mă cerţi că nu trăiesc Scripturile! Nu ţi se pare hilară pretenţia asta? Eu nici nu prea am habar de ele, am o minimă cultură generală, iar multe din cele ce le-am auzit despre credinţă, în diverse ocazii, recunosc sincer că nu prea le-am înţeles. Ştiu, dar de fapt nu ştiu. Mai bine mi le-ai explica, în tihnă, cu răbdare şi dragoste. Eu, în viata de zi cu zi, nu folosesc deloc acest instrumentar lingvistic, nu crezi că e totuşi cale lungă de la iPOD, pixeli, download, LCD, bluethooth la evlavie, smerenie, apoftegmă, apocatastază, eshatonşi alte cuvinte pe care le-am mai auzit pe la Religie, dar care nu mi-au spus mai nimic despre Dumnezeu.
Eu sunt băieţaş de cartier, fratele meu, ateu, e specialist în IT, vecina depresivă de la etajul II se prostituează pe autostradă. Nici lor nu le spun nimic acele cuvinte. Te rog, vorbeşte-mi din inimă, nu din cărţi. Apropos, tu înţelegi întru totul limbajul meu?
De aceea te rog câteva lucruri mari şi late. Aş vrea să nu-mi mai vorbeşti de sus, tăios şi inchizitorial, să eviţi limbajul de specialitate şi să încerci să-mi vorbeşti mai pre limba mea. Aş vrea să eviţi iadul, dracii şi pedepsele veşnice şi să-mi vorbeşti întâi de toate despre iubirea Domnului. Îmi ceri să renunţ la una şi alta? De ce? Ştii însă cât de mult îmi plac cele pe care mi le înşirui ca fiind rele? Sincer îţi mărturisesc că nu găsesc rostul renunţării la plăcerile mele, la bucuriile mele cotidiene. Dacă aş renunţa la ele, m-aş simţi gol, m-as simţi ca un deja mort, însă unul umblător. Probabil greşesc, dar aşa simt.
Înţeleg, cel puţin în teorie, că unii îşi iau bucuriile din viaţa cea fără plăceri vinovate, cum spui tu că sunt plăcerile mele.
Străduieşte-te să-mi vorbeşti despre Dumnezeu, dar ai răbdare, ai tact, dacă nu, renunţă! Te adresezi unui suflet cu multe sensibilităţi, ia-mă uşor şi arată-mi că-ţi pasă de mine, că în ochii tăi contez mai mult decât o ceapă degerată. Ai observat că iubesc plăcerile trupului şi ai strigat la mine, aş vrea însă să nu mă mai ameninţi cu iadul, pentru că, în starea de acum, îmi pasă mai mult de clipa ce-o trăiesc. Uneori, când te văd rigid şi scorţos, observ că nu mă poţi tenta nici cu Raiul. Am lângă mine o tentaţie mult prea mare, mult prea reală (vorba cântecului: 53 de kilograme calitate superioară (…), îmbuteliată în ’84).
Sunt al lumii acesteia, dragă Prietene, tu vrei să mă scoţi din lume, dar eu n-am motive să o fac, iubesc lumea asta cu toate ale ei. Parca n-aş da fata din mână pe raiul de pe gard (dacă pot parafraza celebrul proverb). Nu pot. Nu pot încă să caut Raiul…
Îţi vând un pont. Nu-mi mai spune că trebuie doar să rabd, să renunţ sau să mă chinui, altfel spus să iau de mâine, care va să zică, o alură suferindă, afectată, acră, să merg cu capul în pământ simulând o viaţă interiorizată, nu mă tentează, spune-mi că pot avea şi aici şi acum bucurii, nu doar… dincolo.
Aş vrea să-mi spui că, dacă voi dobândi pe Dumnezeu, voi afla pacea inimii, aş vrea să-mi spui, te rog, că nu mă va mai mustra conştiinţa şi că asta e o bucurie nepreţuită.
Nu uita că m-am născut mai adineauri, pe la Revoluţie. Nu uita, te rog, că trăiesc în epoca internetului, nu în galaxia Gutenberg, nu uita că parcurg şi eu epoca lui „political corectness” şi că mi-am educat îndelung toleranţa (a.k.a. indiferenţa) faţă de apucăturile celui de lângă mine. Nu trăiesc în Moldova lui Ştefan, ci în oraşul acesta multi-cultural care are case de adunare sectare, sinagogă şi, cât de curând, o moschee. Nu uita, atunci când îmi vorbeşti, că părinţii mei şi-au pierdut credinţa în anii comunismului ateu, deci nu am avut o mamă sfântă care să mă înveţe rugăciuni sau să mă ducă de mânuţă la împărtăşanie de Paşti.
Nu uita că sunt un elev stresat de profi neînţelegători, care cer pentru materia lor ca şi cum ar fi singura din orar. Nu uita că am un anturaj „de zile mari” pe care şi dacă aş vrea să-l schimb, n-aş reuşi prea curând, legăturile noastre fiind foarte strânse. În gaşca noastră toţi fumează, dintre ei doi se şi droghează ocazional; doi sunt bisexuali. Petrecerile găştii noastre se termina mereu dimineaţa, iar după asta, întreaga zi suntem mahmuri. Uite, în asta m-ai aflat… Acesta sunt!
Hip-hop-ul de pe Coasta de Est e viaţa noastră. Ai ascultat vreodată? Aş vrea să ascultăm cândva împreună ca să afli cine sunt şi cum gândesc. Atâta lucru ştiu şi eu, că Hristos a stat mereu la masă cu vameşii şi desfrânatele. Te vei asemăna cu El, dacă vei dori să mă cunoşti mai bine. M-ai câştiga mai repede de partea ta, adică de partea lui Hristos, dacă ai cunoaşte, spre exemplu, cine e reprezentat pe tricoul meu.
M-aş bucura dacă m-ai lăuda când fac ceva bine. Am nevoie şi eu de un cuvânt cald, de încurajare, de îmbărbătare, nu ca să mă semeţesc, ci că să nu ajung cumva să-mi pun, din deznădejde, ştreangul de gât. Da, uneori, aproape fără motiv, îmi vine să ies pe străzi, să urlu şi să las viaţa asta. Dă-mi şi mie mângâiere ca unuia căzut între tâlhari, parcă aşa-i expresia, dacă nu greşesc.
De câte ori am fost pe la biserică şi am încercat să stau la slujbă, nu am reuşit să stau prea mult în picioare şi am plecat spre casă. Nu mă mai certa, zicându-mi vorbe grele, ucigătoare de suflet, cum că aş fugi ca Iuda de la Cină, spune-mi mai bine că şi ţie ţi-a fost greu la început, şi chiar şi acum, după atâta vreme, îţi e greu uneori. Spune-mi că eşti om, nu supraom. Nu mai arăta, neîncetat, cu degetul spre păcatele mele, vorbeşte-mi mai bine despre iubirea Domnului pentru oameni, da, despre asta aş vrea să te aud vorbind.
Cred deseori că nimeni nu mă iubeşte, poate doar El! Simt că Domnul fiind bun ar putea să mă înveţe să înţeleg ce e bine şi ce e rău şi, probabil, şi tot El îmi va putea da şi puterea să aleg cele bune. Vreau să simt că e şi Dumnezeul meu, că-i pasă şi de mine, că nu se îngreţoşează de mine, că mă aşteaptă, deşi eu, încă sunt necredincios.
E posibil să te faci foc şi pară citind scrisoarea mea, posibil să spui că risipeşti orzul pe gâşte şi să mă cataloghezi iarăşi în fel şi chip. Sunt şi eu însă chipul slavei lui Dumnezeu, după cum am auzit la un parastas, aşa că nu mă pune pe cruce pentru îndrăzneala de a-ţi scrie astfel, Altcineva, odinioară, a fost răstignit în locul meu."
Iartă-mă, sunt tânăr!

din Tinerii între cer şi pământ - Laurenţiu Dumitru

Read more...
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis."

Radu Gyr - Îndemn la luptă

  © Blogger templates Sunset by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP