Dacă stai să judeci oamenii, nu mai ai timp să-i iubeşti

De câte ori n-am judecat? De câte ori n-am judecat greşit? De câte ori nu ne-am vazut bârna din ochi, ci mai degraba paiul din ochiul altuia? De fiecare dată când judec, uit că nu-mi aduce nici un folos. Uit că nu toţi oamenii pot fi judecaţi după aceleaşi criterii; şi mai uit că nu e datoria mea să judec, ci să înţeleg şi să ajut şi chiar să iubesc dacă mă învredniceşte Dumnezeu.
Maica Tereza avea o vorbă înţeleaptă: Dacă stai să judeci oamenii, nu mai ai timp să-i iubeşti. Cât despre criteriile după care, noi oamenii, ne condamnăm fraţii, diferă foarte mult de criteriile după care judecă Dumnezeu.

Sfântul Ioan Scărarul ne îndrumă: "osândirea este o boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă şi tăinuită, care suge şi seacă sângele iubirii … Ea este făţărnicia iubirii, pricinuitarea întinăciunii şi a poverii inimii"

Dumnezeu nu caută oameni morali, ci oameni care au undeva în suflet ceva pentru El. O sclipire cât de mică acolo, în suflet, atât Îi trebuie Lui, în timp ce noi oamenii vrem perfecţiunea de la semenii noştri.
Nu mă uitam că poate virtuţile unui om copleşesc defectele sale, ci pentru o singură patimă etichetam.
Apoi am înţeles că atunci când eşti în întuneric nu vezi mizeria şi praful din tine; numai atunci când printr-o crăpătură cât de mică intră o rază de lumină se văd mii de particule de praf zburând.

De ce să nu mă uit eu la mine?...de ce să nu mă judec pe mine? Pentru că mi-e teamă că poate chiar sunt în noroi mai mult decât ceilalţi. Mi-e teamă să îmi pierd acea comoditate. Acea comoditate care îţi spune că tu eşti în regulă, că nu ai aşa păcate mari. Mi-e teamă de mizeria pe care o să o vad, acceptând să intre Lumina în viaţa mea.

M-am înfruntat deseori cu judecarea aproapelui şi poate şi mai des m-am lăsat înşelată de această patimă subtilă. Nu de puţine ori condamnam omul pentru ceea ce este şi pentru alegerile sale, crezând că el chiar ştie ce face. Nu vedeam că păcatul e o boală a sufletului şi aşa cum pe un bolnav trupeşte îl mângâi şi eşti alături de el, la fel si bolnavului sufleteşte trebuie arătată compasiune si blândeţe. Poate că in momentele când nu merită atenţie şi iubire deloc, atunci are nevoie de tine cel mai mult.
Deci în loc să condamnăm omul, mai bine îl înţelegem cu calm şi dacă ne pricepem, fără să mustrăm, să-l îndreptăm.
Adesea uităm că nu omul trebuie osândit, ci păcatul.

"când cineva împinge pe altul în groapă, noi nu-l mustrăm pe cel căzut, ci pe acela (diavolul) care l-a împins"