"Nu societatea în care trăim ne mântuieşte, ci felul în care trăim în ea... Adam piere în Rai, iar Lot se mântuieşte în Sodoma." - Sf. Ioan Gură de Aur

Dacă stai să judeci oamenii, nu mai ai timp să-i iubeşti

>> duminică, 23 august 2009


De câte ori n-am judecat? De câte ori n-am judecat greşit? De câte ori nu ne-am vazut bârna din ochi, ci mai degraba paiul din ochiul altuia? De fiecare dată când judec, uit că nu-mi aduce nici un folos. Uit că nu toţi oamenii pot fi judecaţi după aceleaşi criterii; şi mai uit că nu e datoria mea să judec, ci să înţeleg şi să ajut şi chiar să iubesc dacă mă învredniceşte Dumnezeu.
Maica Tereza avea o vorbă înţeleaptă: Dacă stai să judeci oamenii, nu mai ai timp să-i iubeşti. Cât despre criteriile după care, noi oamenii, ne condamnăm fraţii, diferă foarte mult de criteriile după care judecă Dumnezeu.
Sfântul Ioan Scărarul ne îndrumă: "osândirea este o boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă şi tăinuită, care suge şi seacă sângele iubirii … Ea este făţărnicia iubirii, pricinuitarea întinăciunii şi a poverii inimii"
Dumnezeu nu caută oameni morali, ci oameni care au undeva în suflet ceva pentru El. O sclipire cât de mică acolo, în suflet, atât Îi trebuie Lui, în timp ce noi oamenii vrem perfecţiunea de la semenii noştri.
Nu mă uitam că poate virtuţile unui om copleşesc defectele sale, ci pentru o singură patimă etichetam.
Apoi am înţeles că atunci când eşti în întuneric nu vezi mizeria şi praful din tine; numai atunci când printr-o crăpătură cât de mică intră o rază de lumină se văd mii de particule de praf zburând.

De ce să nu mă uit eu la mine?...de ce să nu mă judec pe mine? Pentru că mi-e teamă că poate chiar sunt în noroi mai mult decât ceilalţi. Mi-e teamă să îmi pierd acea comoditate. Acea comoditate care îţi spune că tu eşti în regulă, că nu ai aşa păcate mari. Mi-e teamă de mizeria pe care o să o vad, acceptând să intre Lumina în viaţa mea.

M-am înfruntat deseori cu judecarea aproapelui şi poate şi mai des m-am lăsat înşelată de această patimă subtilă. Nu de puţine ori condamnam omul pentru ceea ce este şi pentru alegerile sale, crezând că el chiar ştie ce face. Nu vedeam că păcatul e o boală a sufletului şi aşa cum pe un bolnav trupeşte îl mângâi şi eşti alături de el, la fel si bolnavului sufleteşte trebuie arătată compasiune si blândeţe. Poate că in momentele când nu merită atenţie şi iubire deloc, atunci are nevoie de tine cel mai mult.
Deci în loc să condamnăm omul, mai bine îl înţelegem cu calm şi dacă ne pricepem, fără să mustrăm, să-l îndreptăm.
Adesea uităm că nu omul trebuie osândit, ci păcatul.
"când cineva împinge pe altul în groapă, noi nu-l mustrăm pe cel căzut, ci pe acela (diavolul) care l-a împins"

5 comentarii:

Hyelsimyc 25 august 2009 la 13:21  

Stiu ca uneori ne simtim vinovati pentru ca judecam gresit unele persoane, sau doar prin faptul ca desavarsim pacatul de a judeca, este foarte greu dar trebuie sa avem incredere in Dumnezeu si sa nu ne lasam dusi si in pacatul deznadejdii.Cand pacatuim, in orice fel, trebuie sa ne dam seama de ce am facut si sa ne luptam pentru a nu face din nou acel pacat.Trebuie sa ne cerem iertare de la bunul Dumnezeu care ca un tata iubitor ne iarta daca si noi vrem sa fim iertati cu adevarat.Chiar si cand vorbeam cu tine am vazut ca te simti destul de pacatoasa dar sa iti spun un lucru Toti suntem pacatosi, dar trebuie sa ne ridicam de cate ori cadem, exact asa cum faci tu, fiind o persoana minunata care cu parere de rau pentru pacatele facute si cu umilita te ridici mereu.As vrea sa invat de la tine si sa pot capata si eu in timp aceeasi putere.Iti multumesc ca esti mereu aproape in orice mod!

Unknown 25 august 2009 la 13:59  

Mi-a placut f mult scrisoarea lui Vlahuta .Am vrut sa-ti spun lucrul acesta ,dar acum cateva zile , nu stiu de ce nu puteam sa postez nici un com .pe blogul tau.
Mai voiam sa-ti spun ca blogul tau arata si mai bine acum ,in noua infatisare.
Felicitari!
Dumnezeu sa te ocroteasca si sa te binecuvinteze !

eugenionuț 25 august 2009 la 14:16  

http://eugen-ionut.blogspot.com/2009/08/cum-sunt-si-cum-pot-fi-eu.html

Loredana 26 august 2009 la 01:22  

e infinit mai usor sa judeci decat sa iubesti.

radusamuel 4 mai 2011 la 11:48  

Iubeste judecand, si judeca iubind

http://gandul-de-vineri-seara.blogspot.com/2011/02/iubesti-sau-judeci.html

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis."

Radu Gyr - Îndemn la luptă

  © Blogger templates Sunset by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP