"Nu societatea în care trăim ne mântuieşte, ci felul în care trăim în ea... Adam piere în Rai, iar Lot se mântuieşte în Sodoma." - Sf. Ioan Gură de Aur

Filă din jurnalul celei ce trebuia sa fie mamă

>> duminică, 20 decembrie 2009


Merg. Cum de mai pot merge? Ah...acum nu mai contează asta. Deşi frigul imi intră în oase, îmi simt tâmplele ude şi fruntea plină... de sudoare... de teamă.

Vine o maşină. Farurile puternice bat în spatele meu. Nu îmi pasă. Nu mă dau înlături. Acum nimic nu mai contează când văd în faţa ochilor umbra unei foste mame. Dacă nu sunt o criminală, atunci de ce am mâinile însângerate şi pântecul pustiit de umbra unui înger?! Frigul îmi urcă fiecare vertebră a coloanei lăsând în urmă fiori ce mă cutremură din toate încheieturile. Apoi îmi cuprinde maxilarul cu o încleştare de gheaţă. Simt şiroaie pe obraji. Se aude claxonul. " Doamnă, aveti grijă!". A, da! Maşina. Aş fi vrut să nu mai aud nimic. Să dispar ca o pulbere de cenuşă aruncată pe sub roţile maşinilor. Instinctul mă apără şi îmi urc picioarele greoaie pe bordura trotuarului. Îmi continui drumul, dacă mai am unul..., sub privirile trecătorilor. Nu mai e mult până acasă. Nu ştiu sigur dacă mai vreau să ajung. Am atâtea întrebări care umblă ca fantasmele prin mintea mea. Dar mai ales imagini, secvenţe evanescente, dar care apar mereu în faţa ochilor mai clare ca niciodată tocami atunci când vreau să mă liniştesc. Dar cum să-mi mai găsesc eu liniştea... Când eu am omorât-o?


Mă opresc în mijlocul parcului...
E atâta veselie...Uite-i cum trec. Fiecare cu pecetea lui, cu sentimentul şi cu propria bătaie de inimă. Toţi aleargă ca umbrele colorate, ca luminiţele ce se pierd în cetina bradului...de Craciun. A... Craciunul, cadouri, zâmbete, căldură... Ca în fiecare an. Fiecare om merge în drumul său. Pe mine nu mă vede nimeni? Se pare că nu. Nu mai sunt o călătoare. Se sfârşeşte. Mai sunt doar câteva clipe. Ajung acasă şi se va sfârşi. Continui să merg. Pe asfalt se aude zgomotul tocurilor mele...Mă îngrozesc proprii mei paşi. Dar...se mai aude ceva. De unde vin glasurile acestea nepământeşti? Îmi întorc privirea, iar în întunecimea străzii lugrube...o bisericuţă, ca o văpaie în mijlocul pustietăţii. Paşii mei se îndreaptă spre scările luminate. Ce cor de îngeri înalţă slavă Creatorului? De unde galsurile acestea care îţi ridică duhul şi din cea mai nenorocită mocirlă?
Mi se pleacă genunchii pe scările reci...

Poate pentru prima oară în viaţa mea mă rog fără a spune vreun cuvânt. Faţa-mi palidă şi înlăcrimată este brăzdată de lumina fadă ce se strecoară prin geamurile bisericii. Nu îndraznesc să intru. Liniştea străzii îmi îngăduie să aud din lăcaşul sfânt, fiecare vibraţie a vocilor. Acum îmi dau seama...printre lacrimi văd mai bine. Mai presus de cadouri, de zăpadă, de brazi, de ornamente, de mâncăruri...Crăciunul e naşterea pruncului Iisus. Îmi pare rău, Doamne, că nu ştiu mai multe despe Tine. Of, Doamne, lacrimile care cad în faţa Ta îmi spală ochii şi mă face să văd ceea ce nu am văzut mai demult. Cum, cum am putut? Un Prunc vine pe lume pentru a o izbăvi de păcat, iar un alt prunc moare fără a afla de lumea aceasta...moare poate aruncat acolo printre gunoaie. Nu vreau să fiu o ucigaşă! Tu, Dumnezeule, Te-ai născut pe paie... Oare pruncul nenăscut n-ar fi avut căldura unei locuinţe?

Acum e rece. Ştiu că Tu poate mă vei ierta, dar oare...eu...?

2 comentarii:

hyelsimyc 21 decembrie 2009, 12:29  

Nu am cuvinte!Prea multe mame isi omoara pruncii, prea multi copilasi mor, prea multi copilasi innocenti sufera,nu se pot apara nu sunt botezati, nu au sansa de a trai, de a descoperi frumusetea vietii pentru ca aceste mame le iau sansa fara sa isi dea seama...acest argument ma face sa ma gandesc la toate acele mici sufletele ce sufera si vor suferi in continuare...te iubesc mada, si multumesc mamelor noastre ca ne-au dat sansa de a trai si prin asta de a ne cunoaste!

Mariana 22 decembrie 2009, 22:54  

A venit ingerasul :) http://www.jacquielawson.com/viewcard.asp?code=2094970563569&source=jl999
>:D<

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis."

Radu Gyr - Îndemn la luptă

  © Blogger templates Sunset by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP