De ce avem nevoie de amintiri?

Cred că există în viaţă momente pe care omul le poartă în suflet, într-un loc sfânt, iar atunci când îi este mai

greu, găseşte un răspuns în ele. Mă întreb de ce omul nu poate ţine minte şi nu îşi poate cuprinde tot trecutul, zi cu zi, secundă cu secundă...

"O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie,
Vreo umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?"

Adunăm în cufărul cu amintiri doar unele secvenţe din viaţa noastră, lăsând uitării momente importante pentru societate, dar atât de insignifiante pentru spiritul nostru, iar pe de o parte ţinem minte întâmplări atât de banale, dar care au menirea să ne salveze. Da, mă gândesc că o simplă amintire poate salva omul, fiind podul pe care merge deasupra unei prăpăstii. O scânteie de timp şi de simţiri ce poartă omul deasupra necazurilor şi durerilor sale, deasupra veninului vieţii...

O singură amintire frumoasă îi poate readuce în minte omului sufletul său de altă dată (îi poate reaminti cum era sufletul său de copil) şi îl poate opri să-şi bată joc de tot ce a fost bun în el cândva.
O amintire curată este garanţia şi dovada că în fiecare suflet s-a aflat măcar o dată, o singură dată ceva cinstit şi demn.

O amintire aparent banală îmi vine acum în minte. Îmi amintesc cum mâncam, într-o vară de postul Maici Domnului,  zacuscă cu roşii împreună cu verişoara mea. Nimic nu mi se părea mai bun în zilele acelea. Banala zacuscă era mai gustoasă în compania ei, pentru că râdeam mereu pe seama noastră, pentru că ne bucuram că suntem împreună după atât de mult timp. Ne aminteam de păţăniile din copilărie şi ziua ni se colora îndată. Nu ştiu de ce ţin minte toate astea... Poate pentru a-mi da seama că nu contează cât de bogată îţi este masa, ci cu cine împarţi tot ce ai.... Fiecare amintire este un rând scris pe care îl recitesc şi care îmi oferă putere să continui drumul.

Sunt imagini din trecut, flash-back-uri care îmi revin în minte câteodată pentru a mă face să meditez asupra unor aspecte din viaţa mea. Ele îmi înfloresc în minte tocmai atunci când am nevoie de ele. Sunt ca un refugiu...

iulie 2012