"Nu societatea în care trăim ne mântuieşte, ci felul în care trăim în ea... Adam piere în Rai, iar Lot se mântuieşte în Sodoma." - Sf. Ioan Gură de Aur

Vreau să cred

>> miercuri, 26 august 2009

Îmi povestea o prietenă că a avut un vis deosebit, pe care îl avusese cu o seara în urmă. Îmi spunea că se visase într-o biserică cenuşie, nepictată, cu geamuri întunecate în care atmosfera era apăsătoare. Preoţii care slujeau acolo făceau totul pe dos, la fel şi credincioşii erau tulburaţi şi parcă nu se înţeleagea nimic din ce se întamplă. Mai pe scurt: era un haos. Atunci, pentru că nici ea nu înţelegea ce se întamplă, s-a pus în genunchi şi a strigat către Dumnezeu. Cu fiecare cuvânt spus în care credea deplin biserica începea să se picteze singură, razele soarelui strapungeau negura din locaşul sfânt, preoţii începeau să săvârşească Sf. Liturghie, iar credincioşii îşi găsiseră locurile. Domnea o pace care îi fura o lacrimă şi celui mai aspru om.

Sufletele noastre se aseamănă cu biserica din vis pentru că suntem temple al Duhului Sfânt. Aşa cum şi în noi cateodată este tulburare şi nu ştim ce să facem, nu ştim ce să alegem în viaţă; Când domneşe haosul, stresul şi extenuarea...aş vrea să strig în nebunia mea. Să strig în şoaptă...numai aşa mă poate auzi Dumnezeu.
Doamne, eu nici măcar nu cred în Tine şi dacă m-ar privi raţiunea acum, ar spune că vorbesc cu pereţii sau cu nişte picturi a unor oameni simpli. Dar eu vreau să cred... pentru că e prea frumos ca Tu să exişti. Fă-mă să cred!

Nu ştiu nimic despre tine, nu ştiu cine eşti, nu ştiu nimic din cuvântul tău, în plus stau de 3 minute în faţa Ta şi nici măcar nu realizez asta, dar deja mă dor genunchii. Nu ştiu să mă rog şi mă simt stânjenitor că vorbesc ca un om singur. Şi totuşi nu vreau să renunţ. Când sunt în faţa ta e dincolo de raţiune şi logică, dincolo si de orice filozofie sau poem, dincolo de orice necesitate a omului de a vorbi cu un Cineva care le ştie pe toate. Sunt doar eu şi Tu, iar între noi necredinţa mea care se izbeşte de iubirea ta. O Iubire pe care mintea umana nu o poate concepe sau descrie. Cum să simţi Iubirea stând în genunchi şi plângând în faţa unei icoane vechi pe care o aveai prin casă?...Vreau să cred în Tine şi ştiu că Tu mă poţi ajuta dacă eu vreau cu adevărat să te cunosc.
Am realizat că sunt ca un câine care fuge după un iepure pe care nici măcar nu l-a văzut, dar fuge pentru că şi alţii fac asta.

Mi-am dat seama că mândria din mine nu îşi avea rostul...aş vrea să scap de boala asta şi stiu că tu mă poţi vindeca, învăţându-mă smerenia. Mai am multe alte boli...de care aş vrea să scap şi pe care cu ceva timp în urmă le credeam calităţi.
Vreau să îmi pictezi viaţa pentru că eu mi-am dat seama că nu sunt un pictor bun. Am fost un om egoist, mi-am pictat viaţa cu nuanţe de culori care îmi plac doar mie şi nu am ţinut cont de preferinţele celorlalţi. În plus viaţa mea e tot mai gri. Mi-a mai rămas o culoare în viaţa mea: nădejdea. Nădejdea că mă voi regăsi în Tine.

În faţa lui Dumnezeu te pierzi pe tine, dar te regasesti in El, aşa cum nu te-ai cunoscut niciodată, dar cum poate ai dorit întotdeauna.

7 comentarii:

compadvice 26 august 2009, 08:26  

,,Nu ştiu nimic despre tine, nu ştiu cine eşti, nu ştiu nimic din cuvântul tău, în plus stau de 3 minute în faţa Ta şi nici măcar nu realizez asta, dar deja mă dor genunchii. Nu ştiu să mă rog şi mă simt stânjenitor că vorbesc ca un om singur. Şi totuşi nu vreau să renunţ. Când sunt în faţa ta e dincolo de raţiune şi logică, dincolo si de orice filozofie sau poem, dincolo de orice necesitate a omului de a vorbi cu un Cineva care le ştie pe toate. Sunt doar eu şi Tu, iar între noi necredinţa mea care se izbeşte de iubirea ta. O Iubire pe care mintea umana nu o poate concepe sau descrie. Cum să simţi Iubirea stând în genunchi şi plângând în faţa unei icoane vechi pe care o aveai prin casă?...Vreau să cred în Tine şi ştiu că Tu mă poţi ajuta dacă eu vreau cu adevărat să te cunosc,,Cat de adevaratte sunt cuvintele tale.De multe ori m-am gasit in aceasta ipostaza,ca o barca fara carma,un fulg luat de vant.Dar EL ma stie mai bine decat ma cunosc eu insami si ma cheama pe nume, m-a luat in palma Sa, mi-a netezit drumul si mi-a ingrijit ranile si chiar daca ar fi sa trec prin valea umbrei mortii,eu nu ma tem caci El este cu mine!Caci el ma iubeste asa cum ai spus cu O Iubire pe care mintea umana nu o poate concepe sau descrie.Domnul sa te binecuvinteze cu toata dragostea Lui si sa te ajute sa ramai alipit de El!

Dana 26 august 2009, 11:26  

Tare frumos ai scris. M-ai lasat fara cuvinte dar simt nevoia sa spun ca simt ce-ai scris

vorbeintelepte 27 august 2009, 11:12  

Un asa talent la doar 15 ani, rar mi-a fost dat sa vad. Caldura ta sufleteasca razbate din cuvintele scrise de tine. De asemenea, descoperirea ortodoxiei la o varsta atat de frageda, e un lucru minunat.
Am observat ca mi-ai promovat siteul si te-am urmarit un timp. Acum m-am convins definitiv ca siteul tau este foarte bun si merita sa-l promovez.
Denumirea lui, "firesc disparut" este bogata in intelesuri. Ma duce cu gandul la firea omului cea dintru inceput, nepatimitoare, cand omul facea binele in mod firesc, necunoscand inca raul. Firea originara a omului, cea dinainte de Cadere, aproape ca a disparut la cei mai multi dintre noi, de aceea suntem chemati s-o restauram cu ajutorul lui Hristos, mergand pe Calea Ortodoxiei, prin eliberarea noastra din robia pacatului.
Sa ne ajute Dumnezeu!

hyelsimyc 27 august 2009, 14:07  

Dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi, atunci cand reusim sa il iubim si sa il cunoastem, ne picteaza sufletele cu acele culori minunate ale fericirii adevarate.Si minunat este ca atunci cand suferi fizic dar "esti pictat" pe dinauntru nu simti suferinta, ci ai tarie pentru a trece peste orice obstacol.Este superb ceea ce ai scris mai ales ca multi se regasesc in cuvintele tale.Stiu cat muncesti pentru a scrie fiecare atentie, dar intotdeauna la sfarsit vin si roadele muncii tale.Asa si cu Dumnezeu unii il cauta si cred ca nu il gasesc, crezand ca munca lor e in zadar, altii nici macar nu Il cauta pentru ca vad alti oameni care nu l-au gasit "fericiti" de o fericire neadevarata.Oricat de greu este drumul de a te intoarce la Dumnezeu nu trebuie sa ne lasam niciodata.Acum si eu am invatat aceasta si II multumesc pentru ca acum stiu ca oricat m-as chinui cu ispitele rasplata finala va fi minunata.Si multumesc tie ca m-ai facut sa inteleg asta! Acum si mie Domnul "mi-a pictat" sufletul si a dat o ordine vietii mele pentru care ma lupt.Sa ne ajute Dumnezeu!

Adrian Sârbu 28 august 2009, 03:19  

Mai,
As fi mai atent la vise. Sfintii Parinti chiar vorbesc de virtutea de a nu te increde in vise.
Cauta sa te statornicesti bine in Ortodoxie si sa devii un om duhovnicesc. Cea mai mare parte din literatura, din film, din... viata asta pamanteasca in general, nu este duhovniceasca, ci doar spirituala. Exista o multime de arta psihologica, dar putina arta duhovniceasca. Psihicul, adica sufletul, e un nivel totusi superficial al omului.
Adancul sufletului este dunul. Acolo cobori cu Hristos cel Adevarat. Mai vorbim. Curaj!

Adrian Sârbu 28 august 2009, 03:19  

*duhul

trandafirescu 4 septembrie 2009, 01:57  

genial... atat de sincer.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis."

Radu Gyr - Îndemn la luptă

  © Blogger templates Sunset by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP