Încrederea copilareasca şi cea matură

Ţin sa postez un fragment din cartea "Credinţa şi îndoiala" de Antonie Bloom, ca raspuns pentru o persoana dragă mie care s-a confruntat cu o credinţă prea mare într-un om şi care l-a rândul său a dezamagit-o.

"Credinţa poate fi de mai multe feluri. Poate fi una simplă, copilărească, luminată şi pură: încredere, credulitate, necunoaşterea răului, neînfricare din cauză că nu au fost trăite cruzimea, neîndurarea, durerea provocată cu răutate, intentionat. Această credulitate nu este o credinţă matură, este doar un început al credinţei care se descoperă în anii timpurii şi uneori şi uneori se păstrează în sufletele foarte curate şi copilăreşti. Însă acestei credinţe nu îi ajunge ceva. Într-adevăr ea deschide omul de lângă tine cu preţul unor mari suferinţe, însă, în acelşi timp, nu-l poate proteja de greşeli. Or, noi suntem responsabili de cei în faţa cărora ne deschidem. Pe de o parte, ei ne pot cauza durere şi suferinţă(nemaivorbind de bucuria pe care ne-o aduc). Pe de altă parte însă, dacă ne supunem întru totul voinţei lor, putem provoca deschiderea în ei a tot ceea ce este rău şi nedeschiderea a ceea ce este măreţ în om.

Încrederea copilărescă nu este suficientă. Trebuie să existe o altă credinţă, mult mai matură. În primul rând, o credinţă temeinică, profundă, în faptul că omul conţine lumină, adevăr şi o mulţime de posibilităţi creatoare de devenire. Dacă l-am susţine, înspira, haosul care ne sperie în el ar putea naşte o stea. Acestă credinţă este încrederea în faptul că lumina şi dreptatea din om vor învinge. În acestă credinţă, încredere, nu este naivitate. Ea creşte odată cu experienţa de viaţă, bazată pe cunoaşterea de sine, pe înţelegerea vieţii şi a oamenilor."