...te vei descălţa pe Drum

Ai fost şi tu cândva cu tălpile goale, bătătorite de argilă. Cu mersul uşor simţind fiecare petec de pământ sub călcâiele roşii. Ai uitat.
Zilele când iarba te prindea cu patimă de glezne sunt prea departe...undeva în alte colţuri uitate. Roua se împrăştia în mii de sărutări pe talpa ta caldă şi tu zâmbeai cu zâmbet bun. Uitându-te în sus...cerul învelea pâmântul cu braţele sale şi pe tine împreună cu el. Tu erai din el. Acum...uitare.

Picioarele-ţi sunt prinse în pantofii cu toc, în cei făcuţi din piele scumpă, în pantofi eleganţi care te strâng, dar pe care niciodată nu îi dai jos. Suporţi şi încerci să uiţi durerea provocată de curelele lor stranse pe gleznele tale. Pantofi care mai de care mai strălucitori cu pietre scumpe, înalţi strivind orice iese în cale lor. Călcând cu vanitate pe drumul spre uitare. Spre o uitare care ucide.
Dar dacă totuşi îţi aduci aminte că există o Lumină, dacă îţi aduci aminte de jertfa Celui pironit pe cruce şi dacă vrei să mergi spre El... Du-te! ....şi...lasă, te vei descălţa pe Drum. Te vei descălţa de toate mândriile tale, poftele şi indiferenţ ta. De bezna densă din tine... Mergi...Aleargă!