Vorbind despre ecologie cu gunoiul în faţă
>> miercuri, 8 aprilie 2009
E un lucru pe care nu îl înţeleg şi poate o sa se ofere cineva sa îmi explice. Întrebarea este de ce facem DOAR campanii şi vorbării lungi despre cum să protejăm mediul?! Copiii deja sunt zăpaciţi la şcoală cu proiecte despre ecologie şi protecţia mediului. Nu există an în care să nu se facă un proiect "Salvaţi mediul" şi în care sa nu vezi câte un desen cu copii care strâng deşeurile. Da, sunt bune şi proiectele care ne informează despre gravitatea poluării, dar deja cam toţi ştim asta. Dar problema nu e ca facem campanii, proiecte, activităţi extraşcolare, problema e ca facem DOAR atât. Şi mă întreb: dacă spunem că protejăm mediul şi ne batem cu pumnii în piept că ajutăm cu ceva planeta asta şi viaţa stră-stră-strănepotilor noştri şi stăm cu gunoiul în faţa noastră, atunci ce am rezolvat? Ok, dacă nu suntem în stare să ne organizăm şi să strângem gunoaiele, măcar să nu mai facem altele.
1 comentarii:
Cu ceva timp în urmă mi s-a cerut din partea unei autorităţi a statului pe probleme de mediu, un contract ( eu, având un punct de lucru în zonă protejată )încheiat cu una din firmele de salubritate din zona de jurisdicţie, sau nu, care să ridice în vederea revalorificării, materiale refolosibile selectate în prealabil. Nici o firmă specializată nu prestează servicii de acest gen, în zonă. Sfatul reprezentanţilor de la mediu:" Încheiaţi un contract, anexaţi câteva chitanţe de predare a materialelor şi e în regulă." Pe hârtie, dă bine, colectarea se face la timp,în realitate, altele sunt mijloacele şi finalizarea. IPOCRIZIE! De fapt,si-n viată e la fel. Ieri gunoiul era gunoi si puţea îngrozitor, azi gunoiul este Cocolino şi miroase extra. Zadarnic!!Jegurile rămân jeguri şi până la urmă, cu tot cu cosmetizare, tot în hărdăul cu rahat ajung. Nu înţeleg de ce nu se iniţiază o campanie de ecologizare în rândul semenilor noştri? Păi, cum? Oare, nu tot, jegoşeniile îmbărligăciose ţin frăiele?
Trimiteți un comentariu