"Nu societatea în care trăim ne mântuieşte, ci felul în care trăim în ea... Adam piere în Rai, iar Lot se mântuieşte în Sodoma." - Sf. Ioan Gură de Aur

Viaţa fără membre

>> marți, 14 aprilie 2009









5 comentarii:

Anonim 14 aprilie 2009 la 13:04  

Asa arata expresia si imaginea vie a handicapului sufletului meu.

Anonim 15 aprilie 2009 la 12:48  

Dar oare nu ar trebui ca sufletele noastre sa semene cu sufletul acestui om?
Nu, noi trebuie sa trecem mai intai prin intamplari care sa ne marcheze mai mult sau mai putin viata si dupa sa ne dam seama de acel Ceva. Problema e ca unii dupa ce au trecut prin mai multe conflicte cu Eu-ul interior sau cu alte persoane, tot nu isi dau seama de nimic si se cred victime, nestiind ca atunci cand iei asupra ta toate vina( desi nu e a ta in totalitate) iertarea vine mult mai usor decat atunci cand ii acuzi pe altii de tot ce ti s-a intamplat.
Ar trebui sa invatam ceva de la omul asta, pentru ca el este o marturie vie ca Dumnezeu exista.

Anonim 15 aprilie 2009 la 14:10  

Aaa! Deci numai daca iei asupra ta, toata vina, indiferent daca este sau nu a ta, aceasta este singura conditie sin qua-non pentru a capata iertarea. Deci iertarea se primeste numai daca ti se ia demnitatea, numai daca esti umilit si biciuit la talpi in public, numai daca te lasi injosit, numai daca lasi sa fie nenorociti toti cei dragi, numai daca lasi sa fie intinata pana si memoria celor morti, pe care i-ai iubit si care s-au fost sacrificat intr-un fel sau altul tocmai pentru cei care acum te condamna, iti pun etichete si se cred zei. Nu, nu vrem iertarea asta! Iertarea o dai fara sa injosesti, fara sa pui conditii, o dai aratand in acelasi timp respect. Varful iertarii e dojana, nu un concurs de pedepse, e echivalenta cu actul de milostenie, o faci pur si simplu dupa care mergi mai departe, nu ceri nimic la schimb. Inainte sa invatam ceva de la omul asta, trebuie sa stim mai intai sa-l respectam. In viata mai si gresim, dar se pare ca "cineva" e perfect, cu siguranta am gresit adresa de blog. Imi cer scuze. Iertare...

Madalina 16 aprilie 2009 la 01:09  

Nu cred ca e locul prielnic de ceartă.

Smerenie adevărată ne mai trebuie pe lângă multe calităţi care ne lipsesc!

Madalina 16 aprilie 2009 la 01:25  

P.S.:pentru Anonim 1. Dacă sufletul are un handicap trebuie să mergem la Doctor. Dar fără credinţă...suntem degeaba.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis."

Radu Gyr - Îndemn la luptă

  © Blogger templates Sunset by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP