Viaţa fără membre
>> marți, 14 aprilie 2009
A.S.C.O.R Tulcea
Postări populare
Legături utile
-
-
-
Intrarea în Biserică și ieșirea din realitateAcum 5 săptămâni
-
-
-
-
Duhoarea episcopilor răiAcum 5 ani
-
-
-
-
-
-
un nou spectacolAcum 14 ani
-
Fisa matricola penala Valeriu GafencuAcum 14 ani
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Bloguri
-
-
-
-
-
O dimineață, o seară, un gândAcum 6 ani
-
-
Daruim impreunaAcum 7 ani
-
-
-
-
-
-
Iubire – Nu toleranțăAcum 9 ani
-
CARTEA MĂRTURISITORILORAcum 9 ani
-
Părintele HrisostomAcum 10 ani
-
-
-
-
-
Temporarily – No CommentAcum 12 ani
-
-
-
DESTEAPTA-TE ROMANE!!!Acum 14 ani
-
-
CE NU SE SCRIE PE ZIDURI...Acum 15 ani
-
-
-
-
-
-
Să fim oameni...
5 comentarii:
Asa arata expresia si imaginea vie a handicapului sufletului meu.
Dar oare nu ar trebui ca sufletele noastre sa semene cu sufletul acestui om?
Nu, noi trebuie sa trecem mai intai prin intamplari care sa ne marcheze mai mult sau mai putin viata si dupa sa ne dam seama de acel Ceva. Problema e ca unii dupa ce au trecut prin mai multe conflicte cu Eu-ul interior sau cu alte persoane, tot nu isi dau seama de nimic si se cred victime, nestiind ca atunci cand iei asupra ta toate vina( desi nu e a ta in totalitate) iertarea vine mult mai usor decat atunci cand ii acuzi pe altii de tot ce ti s-a intamplat.
Ar trebui sa invatam ceva de la omul asta, pentru ca el este o marturie vie ca Dumnezeu exista.
Aaa! Deci numai daca iei asupra ta, toata vina, indiferent daca este sau nu a ta, aceasta este singura conditie sin qua-non pentru a capata iertarea. Deci iertarea se primeste numai daca ti se ia demnitatea, numai daca esti umilit si biciuit la talpi in public, numai daca te lasi injosit, numai daca lasi sa fie nenorociti toti cei dragi, numai daca lasi sa fie intinata pana si memoria celor morti, pe care i-ai iubit si care s-au fost sacrificat intr-un fel sau altul tocmai pentru cei care acum te condamna, iti pun etichete si se cred zei. Nu, nu vrem iertarea asta! Iertarea o dai fara sa injosesti, fara sa pui conditii, o dai aratand in acelasi timp respect. Varful iertarii e dojana, nu un concurs de pedepse, e echivalenta cu actul de milostenie, o faci pur si simplu dupa care mergi mai departe, nu ceri nimic la schimb. Inainte sa invatam ceva de la omul asta, trebuie sa stim mai intai sa-l respectam. In viata mai si gresim, dar se pare ca "cineva" e perfect, cu siguranta am gresit adresa de blog. Imi cer scuze. Iertare...
Nu cred ca e locul prielnic de ceartă.
Smerenie adevărată ne mai trebuie pe lângă multe calităţi care ne lipsesc!
P.S.:pentru Anonim 1. Dacă sufletul are un handicap trebuie să mergem la Doctor. Dar fără credinţă...suntem degeaba.
Trimiteți un comentariu