"Nu societatea în care trăim ne mântuieşte, ci felul în care trăim în ea... Adam piere în Rai, iar Lot se mântuieşte în Sodoma." - Sf. Ioan Gură de Aur

Înviind pe drumul Damascului

>> miercuri, 22 aprilie 2009

Azi. Nu o să uit ziua de azi. Recomand cu toată căldura cartea "Talita Kumi" de maica Ecaterina(Monica Fermo). O carte despre convertire şi despre înviere, despre păcat şi virtute, despre tot ce ţine de viaţa asta trecatoare.
Încă mă mai ard ochii şi obrajii... lacrimi. Fiecare cuvânt învia părticele sfărâmate de suflet.

Aici e un fragment din jurnalul Monicăi Fermo.

"LIBERA! Incepand de astazi, viata mea se va schimba radical fiindca noaptea trecuta am experimentat cel mai adanc si dureros sentiment, care, paradoxal m-a facut LIBERA! Toata saptamana am forfotit prin casa pentru curatenia de Pasti, prin televiziune cu obisnuitele filmari si la Teatrul National la un spectacol. Tot ce am facut in timpul acesta a fost fara tragere de inima, caci toata fiinta mea era inca sub impresia visului cu Sfanta Parascheva si mai ales am fost foarte atenta sa nu mananc ceva ce nu ar fi de post, refuzand orice iesire din casa. Si totusi... a fost suficient ca VINERI sa ma sune Andrei si Adrian si sa ma invite la o "minunata petrecere". Am raspuns "da", fara nici o ezitare, si, desi m-am analizat dupa ce am inchis telefonul, totusi am abandonat fara pic de remuscare "inceputul meu bun" si am plecat. Muzica era foarte buna, mancare si bautura din abundenta, dar atmosfera trena si avea ceva lanced. La inceput am pus totul pe seama faptului ca, desi Andrei era acolo, Adrian nu sosise, iar cand a venit, nu era singur.
Pe masura ce inaintam in noapte si atmosfera devenea tot mai lasciva, cu dansuri in semiobscuritate si fosneli de fuste in camera intunecata de alaturi, o durere adanca in interiorul fiintei mele isi infigea coltii din ce in ce mai tare. Cu cat atmosfera "lor" devenea mai dezgolita, pe atat inima mea parea ca sangereaza tot mai tare si o stare de gol si de moarte m-a inconjurat, incat nu am putut sa ma mai abtin si am izbucnit intr-un plans amar. Era aproape insuportabila certitudinea acuta a mortii intregului univers, cu tot ce ma inconjura - oameni, animale, plante.
Totul avea miros si gust de coclit, de ars si de moarte, iar cei din jurul meu, cu avantul lor de viata desucheata si dezlanata, pareau niste marionete trase pe sfoara de un invizibil Satan, care radea cu pofta in fata teatrului lor ieftin "de-a viata". O vreme am incercat sa-mi gasesc alinare langa Andrei, care m-a primit cu capul pe genunchii lui, mangaindu-ma cu gesturi paterne. Asta m-a facut sa plang si mai tare, simtind nevoia disperata de mangaiere materna si paterna, dar din partea unor PARINTI ADEVARATI, si nu a unor "parinti teribili", cum ii aveam eu. Comentariile lor nu au intarziat: "Stropiti-o, mai, cu apa rece! Adriane, fa-i ma ceva, ca poate asta vrea! Chemati salvarea si duceti-o la 9!" si multe altele pe care nici nu le-am mai auzit pentru ca, in hohote de plans, am fugit si m-am incuiat in baie. Insistentele lor in fata usii au ramas zadarnice, chiar si atunci cand a venit Adrian, rugandu-ma sa deschid. Au concluzionat ca sunt complet nebuna si s-au intors la "iadul lor", inchizand usa in urma lor.
Atat am asteptat si am iesit tiptil din baie, mi-am luat haina din cuierul de la intrare si, lasand usa deschisa in urma mea, AM FUGIT. Da, am fugit la modul propriu. Nu-mi amintesc decat ca alergam pe strazile pustii, fata imi siroia de lacrimi, si, o data cu razele soarelui ce se ivea la orizont, in zorii unei oarecare zi de aprilie, in dimineata inaintea zilei de Pasti, am privit la viata mea de pana atunci ca la o straina moarta. Pe masura ce fugeam, parca mai tare ma eliberam de spectrul celei ce fusesem."

2 comentarii:

hyelsimyc 25 aprilie 2009, 09:55  

cred k cartea poate invata cv, si cred k fiecare avem perioade asa..in care cadem in ispita fara sa ne dam seama si pacatuim fara sa ne dam seama, sau e mereu cnv care ne face sa ne schimbam parerea sau planurile, dar cred k dak se vrea cv cu adevarat se poate reusi...

Anonim 30 aprilie 2009, 11:21  

Ma bucura nespus ceea ce faci. Nimic nu e pierdut...
Prof. O.P.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis."

Radu Gyr - Îndemn la luptă

  © Blogger templates Sunset by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP