(At)Omul şi protestul
>> miercuri, 25 ianuarie 2012
În tot acest protest naţional (care arată că românii încă nu sunt spălaţi pe creier) au avut loc diferite evenimente care au atras atenţia opiniei publice. Unul dintre ele, aparent minor, dar care a fost preluat de numeroase canale media este protestul românului din Baia de Arieş.
Nu pare nimic ieşit din comun, însă singura diferenţă dintre el şi cei care protestează în Piaţa Universităţii este faptul că... este singur. Undeva într-una dintre localităţile judeţului Alba, un român a ieşit singur în faţa primăriei. Simplu - protestând. Nu-l deranjează singurătatea. Nici înainte de a ieşi în stradă acest lucru nu a fost o barieră şi nici nu va fi după cum spune chiar el: "Mai bucuros aş fi dacă s-ar întâmpla ceva în România. Eu pot rămâne şi singur, cum am fost şi până acum."
Poate părea amuzantă această realitate, dar în spatele ei se vede ceva mai mult de atât. Facem haz de necaz, îl luam în râs pe acest om sau poate unii consideră protestul său ca fiind un gest neînsemnat, infim ce nu poate schimba NIMIC. E ca şi cum ţi-ai dori să goleşti marea cu o găleată. Aşa am gândi mulţi dacă am fi fost puşi în ceeaşi situaţie. Câţi dintre noi ar avea curajul să protesteze singuri? Nici măcar nu se poate numi manifestaţie ceea ce face acest om fiindcă este... prea singur (conform DEX o manifestaţie înseamnă o demonstraţie în masă). Însă fapta lui întrece legile dex-ului. După legile dex-ului nu există nici un protest, însă după legile fireşti acesta este probabil cel mai mare protest. Şi mă gândesc şi de ce... Fiindcă însăşi singurătatea lui protestează şi îi demonstrează curajul, dar şi simplitatea.
Astfel, structura sufletească a omului e capabilă să desfiinţeze şi să demonstreze cât de limitate sunt multe dintre legile bătute în cuie ale societăţii. Întamplarea aceasta m-a făcut să observ că prin astfel de situaţii trecem şi noi destul de des. Poate că ni s-a întamplat să renunţăm să facem un bine cuiva pentru că ni s-a părut că este inutil... Dar nu numai o faptă, poate un cuvânt sau un mic gest pe care le-am oprimat crezând că nu vor schimba nimic, că suntem prea mici şi singuri de a face ceva. Suntem atât te mici precum... atomii. Dar ştim că atomul, cu toate că este cea mai mică parte a materiei, dacă este spart, produce o energie mai mare decât cea a nitroglicerinei şi a altor substanţe explozive cunoscute. Cu toţii am auzit de bomba atomică, iar unii au şi resimţit efectele sale devastatoare. Astfel vedem cum cea mai mică parte a materiei are o putere de neconceput. Noi am fost înzestraţi, nu cu o forţă distrugătoare, ci creatoare pentru că suntem particule de Dumnezeu. Atomul este cea mai mică parte dintr-un element chimic care mai păstrează însuşirile chimice ale elementului respectiv. Iar noi păstrăm chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar asta spune tot.
Nu pare nimic ieşit din comun, însă singura diferenţă dintre el şi cei care protestează în Piaţa Universităţii este faptul că... este singur. Undeva într-una dintre localităţile judeţului Alba, un român a ieşit singur în faţa primăriei. Simplu - protestând. Nu-l deranjează singurătatea. Nici înainte de a ieşi în stradă acest lucru nu a fost o barieră şi nici nu va fi după cum spune chiar el: "Mai bucuros aş fi dacă s-ar întâmpla ceva în România. Eu pot rămâne şi singur, cum am fost şi până acum."
Poate părea amuzantă această realitate, dar în spatele ei se vede ceva mai mult de atât. Facem haz de necaz, îl luam în râs pe acest om sau poate unii consideră protestul său ca fiind un gest neînsemnat, infim ce nu poate schimba NIMIC. E ca şi cum ţi-ai dori să goleşti marea cu o găleată. Aşa am gândi mulţi dacă am fi fost puşi în ceeaşi situaţie. Câţi dintre noi ar avea curajul să protesteze singuri? Nici măcar nu se poate numi manifestaţie ceea ce face acest om fiindcă este... prea singur (conform DEX o manifestaţie înseamnă o demonstraţie în masă). Însă fapta lui întrece legile dex-ului. După legile dex-ului nu există nici un protest, însă după legile fireşti acesta este probabil cel mai mare protest. Şi mă gândesc şi de ce... Fiindcă însăşi singurătatea lui protestează şi îi demonstrează curajul, dar şi simplitatea.
Astfel, structura sufletească a omului e capabilă să desfiinţeze şi să demonstreze cât de limitate sunt multe dintre legile bătute în cuie ale societăţii. Întamplarea aceasta m-a făcut să observ că prin astfel de situaţii trecem şi noi destul de des. Poate că ni s-a întamplat să renunţăm să facem un bine cuiva pentru că ni s-a părut că este inutil... Dar nu numai o faptă, poate un cuvânt sau un mic gest pe care le-am oprimat crezând că nu vor schimba nimic, că suntem prea mici şi singuri de a face ceva. Suntem atât te mici precum... atomii. Dar ştim că atomul, cu toate că este cea mai mică parte a materiei, dacă este spart, produce o energie mai mare decât cea a nitroglicerinei şi a altor substanţe explozive cunoscute. Cu toţii am auzit de bomba atomică, iar unii au şi resimţit efectele sale devastatoare. Astfel vedem cum cea mai mică parte a materiei are o putere de neconceput. Noi am fost înzestraţi, nu cu o forţă distrugătoare, ci creatoare pentru că suntem particule de Dumnezeu. Atomul este cea mai mică parte dintr-un element chimic care mai păstrează însuşirile chimice ale elementului respectiv. Iar noi păstrăm chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar asta spune tot.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu