Cum am vrut să mă fac sfânt
>> marți, 3 ianuarie 2012
Va propun în noul an o invitaţie la lectură. Cititul poate părea demodat pentru unii atâta timp cât există filme fascinante(?), cu toate acestea cărţile întrec industria cinematografică. Ele folosesc un efect special: imaginaţia fiecăruia.
Nu ştiu dacă aţi auzit de ea sau aţi citit cartea lui Virgil Gheorghiu, Ora 25( pe care orice român ar trebui să o citească), tradusă, de altfel, în multe limbi, fiind un succes internaţional. Însă nu aceasta m-a făcut să-l iubesc atât de mult pe autor. Admiraţia mea a început odată cu citirea primelor file din Cum am vrut să mă fac sfânt. Cartea am citit-o pe bancheta din spate a maşinii, mergând prin Moldova, chiar în regiunea de care se povestea. Nimic nu poate fi mai frumos decât peisajele Neamţului şi Sucevei care însoţeau rândurile cărţii. Autorul ne ia de mână şi ne duce în satul lui Războieni, Valea albă, locul unde se naşte şi-şi petrece copilăria. Nu vă aşteptaţi la descrieri lungi şi plictisitoare - suspansul nu lipseşte. Povestitorul ne evocă amintiri vii, pline de spiritualitate care totodată îl îmbogăţesc cultural pe cititor. Asta mi-a plăcut cel mai mult. Prin aparent simpla povestire, am aflat noţiuni nu numai de teologie, dar şi de istorie, de toponimie, afli de unde provine numele de Neamţ, de Valea albă, de botanică, medicină, biologie, greacă şi multe altele.
Când am fost mici, mulţi dintre noi vroiam să devenim doctori, balerine, cântăreţi sau musafiri, dar Virgil vroia să devină sfânt. Dându-şi seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, Virgil îşi propune să se facă sfânt. Află de la tatăl său, care este preot, că ceea ce trebuie să facă este să-şi iubescă duşmanii. Aici intervine marea problemă: Virgil constată că nu are nici un duşman. Şi rugăciunea mea cea mai arzătoare este să am cel puţin unul, şi cât mai repede cu putinţă.
E amuzat să afli cum un copil de 7 ani caută să îşi facă apariţia un duşman în viaţa lui pentru a-l iubi. Trece ceva timp şi în sfârşit duşmanul mult visat apare, însă Virgil constată că nu îl poate iubi. Dar odată ce neînţelegerea este rezolvată, acest prim duşman se transformă în prieten în scurt timp, Virgil fiind iar în "criză de duşmani". Autorul ne povesteşte multe întâmplări din copilăria sa teologică, dar şi fapte istorice care nu se învaţă la şcoală(originea strămoşilor săi, despre ienicerii armatei otomane, despre Ştefan cel Mare). Urmând firul narativ al întâmplărilor suntem îmbogăţiţi de învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi descoperim dumnezeiasca şi Sfânta Liturghie aşa cum nu ne-am imaginat niciodată. Mulţi dintre noi merg la biserică şi nu ştiu ce semnificaţie are fiecare parte din Sf. Liturghie şi tot ce se întamplă în cadrul acesteia. Citirea acestei cărţi aduce o perspectivă nouă asupra spiritualităţii faţă de cum am fost noi învăţaţi, de aceea oricine o poate citi cu uşurinţă, şi cei care de abia au luat contact cu Ortodoxia şi cei mai adânciţi în credinţă, dar şi cei care până acum au rămas indiferenţi.
În final, Virgil ajunge să doarmă pe aceeaşi sobă cu un vestit criminal, care spera el să fie un adevărat duşman (conversaţia celor doi e fascinantă, de altfel fiecare filă te determină să continui lectura). Cum se ajunge până aici vă las să descoperiţi singuri şi vă mai las să descoperiţi dacă acest criminal chiar devine un duşman pentru Virgil.
Nu ştiu dacă aţi auzit de ea sau aţi citit cartea lui Virgil Gheorghiu, Ora 25( pe care orice român ar trebui să o citească), tradusă, de altfel, în multe limbi, fiind un succes internaţional. Însă nu aceasta m-a făcut să-l iubesc atât de mult pe autor. Admiraţia mea a început odată cu citirea primelor file din Cum am vrut să mă fac sfânt. Cartea am citit-o pe bancheta din spate a maşinii, mergând prin Moldova, chiar în regiunea de care se povestea. Nimic nu poate fi mai frumos decât peisajele Neamţului şi Sucevei care însoţeau rândurile cărţii. Autorul ne ia de mână şi ne duce în satul lui Războieni, Valea albă, locul unde se naşte şi-şi petrece copilăria. Nu vă aşteptaţi la descrieri lungi şi plictisitoare - suspansul nu lipseşte. Povestitorul ne evocă amintiri vii, pline de spiritualitate care totodată îl îmbogăţesc cultural pe cititor. Asta mi-a plăcut cel mai mult. Prin aparent simpla povestire, am aflat noţiuni nu numai de teologie, dar şi de istorie, de toponimie, afli de unde provine numele de Neamţ, de Valea albă, de botanică, medicină, biologie, greacă şi multe altele.
Când am fost mici, mulţi dintre noi vroiam să devenim doctori, balerine, cântăreţi sau musafiri, dar Virgil vroia să devină sfânt. Dându-şi seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, Virgil îşi propune să se facă sfânt. Află de la tatăl său, care este preot, că ceea ce trebuie să facă este să-şi iubescă duşmanii. Aici intervine marea problemă: Virgil constată că nu are nici un duşman. Şi rugăciunea mea cea mai arzătoare este să am cel puţin unul, şi cât mai repede cu putinţă.
E amuzat să afli cum un copil de 7 ani caută să îşi facă apariţia un duşman în viaţa lui pentru a-l iubi. Trece ceva timp şi în sfârşit duşmanul mult visat apare, însă Virgil constată că nu îl poate iubi. Dar odată ce neînţelegerea este rezolvată, acest prim duşman se transformă în prieten în scurt timp, Virgil fiind iar în "criză de duşmani". Autorul ne povesteşte multe întâmplări din copilăria sa teologică, dar şi fapte istorice care nu se învaţă la şcoală(originea strămoşilor săi, despre ienicerii armatei otomane, despre Ştefan cel Mare). Urmând firul narativ al întâmplărilor suntem îmbogăţiţi de învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi descoperim dumnezeiasca şi Sfânta Liturghie aşa cum nu ne-am imaginat niciodată. Mulţi dintre noi merg la biserică şi nu ştiu ce semnificaţie are fiecare parte din Sf. Liturghie şi tot ce se întamplă în cadrul acesteia. Citirea acestei cărţi aduce o perspectivă nouă asupra spiritualităţii faţă de cum am fost noi învăţaţi, de aceea oricine o poate citi cu uşurinţă, şi cei care de abia au luat contact cu Ortodoxia şi cei mai adânciţi în credinţă, dar şi cei care până acum au rămas indiferenţi.
În final, Virgil ajunge să doarmă pe aceeaşi sobă cu un vestit criminal, care spera el să fie un adevărat duşman (conversaţia celor doi e fascinantă, de altfel fiecare filă te determină să continui lectura). Cum se ajunge până aici vă las să descoperiţi singuri şi vă mai las să descoperiţi dacă acest criminal chiar devine un duşman pentru Virgil.
Din cuprins:
1.Nefericirea de a te numi Virgil
2.Bios kai politeia
3.Strămoşii, albi ca neaua
4.De ce ţinutul meu natal se numeşte Neamţ?
5.Cum am ajuns la 7 ani vornicel călare al Împărătesei cerurilor
6.De ce la noi preoţii au femei şi copii în timp ce în alte părţi sunt celibi
7.Evreii m-au numit Malac
8."Pâinea noastră cea de toate zilele" în gura unui mâncător de mămăligă
9.Bumbacul egiptean
10.Crima de duminică dimineaţă din casa parohială
11.Biserici şi orhidee
12.Părintele Melchisedec, Marele Scobai, parohul Ierusalimului de pe Ozana
13.Repetiţia generală a învierii morţilor
14.Dumnezeu îmi aude rugăciunea şi îmi trimite primul duşman: ucigaşul din Ierusalim, ca să locuiască împreună cu mine
15.Călătorind între cele două Ierusalimuri
1.Nefericirea de a te numi Virgil
2.Bios kai politeia
3.Strămoşii, albi ca neaua
4.De ce ţinutul meu natal se numeşte Neamţ?
5.Cum am ajuns la 7 ani vornicel călare al Împărătesei cerurilor
6.De ce la noi preoţii au femei şi copii în timp ce în alte părţi sunt celibi
7.Evreii m-au numit Malac
8."Pâinea noastră cea de toate zilele" în gura unui mâncător de mămăligă
9.Bumbacul egiptean
10.Crima de duminică dimineaţă din casa parohială
11.Biserici şi orhidee
12.Părintele Melchisedec, Marele Scobai, parohul Ierusalimului de pe Ozana
13.Repetiţia generală a învierii morţilor
14.Dumnezeu îmi aude rugăciunea şi îmi trimite primul duşman: ucigaşul din Ierusalim, ca să locuiască împreună cu mine
15.Călătorind între cele două Ierusalimuri
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu