O lume doar cu două dimensiuni
>> miercuri, 20 mai 2009
"Am dat pe Youtube de următorul filmuleţ pe care vă învint să-l vedeţi, este excepţional. Dr. Quantum ne invită să ne imaginăm că există o lume cu doar două dimensiuni. Doar stânga şi dreapta, numai înainte şi înapoi, fără sus şi jos. O lume în care nu există cuburi, sfere, piramide ci doar pătrate, cercuri şi triunghiuri.
Cei care se află în acea lume cu două dimensiuni nu-şi pot imagina că există şi o a treia dimensiune deşi au auzit de ea. În acea lume nu există sus şi jos.
În această lume fiinţele bidimensionale n-au conceptul de “obiecte tridimensionale”.
Dr. Quantum vorbeşte cu un mic cerculeţ; o persoana tridimensională vorbeşte cu o persoană bidimensională. Deşi există o diferenţă semnificativă între felul de a percepe şi de a înţelege lumea totuşi ambele sunt persoane, amândouă gândesc şi vorbesc, reacţionează liber şi sunt conştiente una de alta. Cerculeţul îşi dă seama că Dr. Quantum e din altă dimensiune şi-l întreabă dacă este o fantomă, sau poate e Dumnezeu ?
Filmuleţul vrea foarte subtil să ne ducă cu gândul la Dumnezeu, vrea să ne facă să conştientizăm că noi, chiar dacă nu vrem să ştim de existenţa Lui, El tot există.
El vede totul, pentru că e deasupra, El vede clar căci nu-i lipseşte nimic (nici o dimensiune). El încearcă să ne facă să realizăm că mai există o altă dimensiune a vieţii în afară de cea materială… una spirituală.
Când rămânem ca acel cerculeţ în lumea noastră închişi nu vedem nimic nou, dar când ni se oferă o altă dimensiune de înţelegere aşa cum i s-a oferit cerculeţului dimensiunea a treia, atunci vedem mai clar, atunci vedem de sus, atunci înţelegem lucrurile în totalitate, atunci vedem totul complet, nu pe bucăţele.
Atunci ne mininunăm, atunci ne bucurăm căci simţeam în inimile noastre că viaţa pe care o trăim trebuie să fie mai mult decât lumea aceasta materială. Dumnezeu ne ridică şi ne arată că lumea în care trăim e una limitată şi în spaţiu dar şi în timp. Lumea în care trăim e temporară, vom merge în altă parte.
Nu ne putem ridica singuri aşa cum acel cerculeţ nu putea să se ridice deasupra lumii în care trăia. Dumnezeu ne ridică, El ne ajută să ne ridicăm, dar mai întâi se face ca noi, mai întâi se face om. Dumnezeu S-a făcut om şi S-a născut din Fecioara Maria şi de la Duhul Sfânt ca să aiba aceeaşi fire cu noi, ca să simtă şi el slăbiciunea firii noastre şi neputinţa firii de a se ajuta singură. Dumnezeu S-a făcut om ca pe om să-l îndumnezeiească.
Făcându-Se om Dumnezeu a împuternicit firea omenească. Aşa cum haina purtată de o femeie se-mbibă de parfumul ei aşa firea omenească purtată de Fiul lui Dumnezeu se-mbibă de sfinţenia şi de harul Lui.
Tot ce trebuie să facem este doar să vrem. Să vrem să fim mai buni, să vrem să ne cerem iertare de păcatele şi de greşelile noastre şi să vrem să ne iubim toţi unul pe altul şi să-i cerem Lui ajutorul.
Aşa zice Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos: “Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.”
Ne atenţionează că viaţa e scurtă, că viaţa e doar un drum către … El. Să ne pregătim cu iubire !"
sursa:http://www.ortodoxiatinerilor.ro/2008/10/singur-sunt-limitat-nu-vad-bine/#more-409
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu