Să fim ceea ce suntem

"Nimeni nu va cere să fiţi ceea ce NU sunteţi, vi se va cere însă să fiţi ceea CE SUNTEŢI." - Antonie Bloom

Aşa cum spune Antonie Bloom mai departe, noi trebuie să ne concepem ca fiind materii prime pe care Dumnezeu ni le-a dat în mâinile noastre şi din care putem crea o operă de artă. Dar cum putem crea o operă de artă din noi şi din viaţa noastră când vedem că nu suntem nici pe departe atât de buni pe cât ar trebui?

În acest sens trebuie să avem concentrarea şi claritatea privirii unui pictor. Opera de artă este determinată de doi factori: în primul rând de concepţie şi în al doilea - de materialul aflat la îndemână. Nu poţi face două opere de artă identice din materiale diferite. Dacă vă veţi propune să faceţi o cruce din fildeş, nu veţi lua granit pentru asta, şi dacă doriţi să faceţi o cruce celtică nu veţi începe să ciopliţi în marmură.

Astfel nu trebuie să ne întrebăm cum putem face din noi şi din viaţa noastră altceva decât trebuie să fie, ci privind spre noi înşine să ne întrebăm ce operă am putea face din ceea ce avem la îndemână, adică din structura sinelul nostru.
Ni se cere să fim ceea ce suntem şi să devenim cei mai buni în funcţie de puterile noastre şi de materialul care ne stă la dispoziţie. În final, Dumnezeu ne va întreba NU dacă am fost Sf. Petru, ci dacă am fost noi înşine. Deci să ne acceptăm şi să nu ne încăpăţânăm să fim ceea ce nu putem fi. Să ne întrebăm dacă până în prezent am făcut tot ce e mai bun din noi, de asemenea să ne întrebăm dacă nu păcatul este cel care ne schimbă şi ne schimonoseşte esenta de " a fi " a fiecăruia şi ne transformă în ceea ce nu suntem cu adevărat.

Read more...

Bucuria e cel mai mare mister sufletesc

Articol publicat în Orthograffiti, scris de Vasile Voiculescu.

Bucură-te! Studiul bucuriei – analiza ei în opoziţie cu durerea. Durerea e palpabilă, accesibilă, fizică, o localizezi în mână, în picior. Bucuria e cel mai mare mister sufletesc… Nu o simţi nicăieri şi e în tine. Durerea vine din afară, pe calea văzduhului şi a intemperiilor, se hrăneşte cu spaţii, se adapă cu timp. Bucuria vine dinăuntru şi-ţi umple fiecare celulă cu osanale. Bucuria e fără motiv lumesc şi e cel mai înalt extaz al omului. Durerea e un val, bucuria – marea… Durerea e pârghia vieţii. Apasă cu un capăt, dar cu celălalt ridică. Bucuria e o minune neştiută şi nefolosită de om. Noi o întrebuinţăm ca cineva care nu ar şti să zboare cu aeroplanul şi s-ar mulţumi să alerge cu roţile, dar pe pământ. Dacă ţi-ai îngropa bulbul inimii în pământ, ce fel de flori ar răsări: crini sau mătrăgună? Cugetaţi în ceasurile vii ale vieţii, nu amânaţi cugetările tocmai pentru ora morţii. Căci atunci nu mai puteţi avea gânduri, ci, ca într-un apocalips al propriei vieţi, vedenii şi descoperiri. Ca să fii plin de toate bucuriile şi durerile lumii, urmează pilda vioarei: goleşte-te de tot ce eşti tu, scobeşte-ţi tot miezul egoismului, aşa ca înăuntru să circule, ca un aer, sufletul universal.

Read more...

...nesfârşit de blând

Am găsit poezia în primele pagini ale unei cărţi...Mi-a plăcut foarte mult, nu-mi dau seama de ce, dar am vrut să o împărtăşesc cu voi.

Toamnă

Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri gradini îndepartate,
cu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.


Noi toţi cădem. Şi mâna de acolo cade.
Şi altele, şi toate, rând pe rând.

Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta nesfârşit de blând.

poezie de Rainer Maria Rilke

Read more...