Poveste

Se spune că Dumnezeu a trimis odată un înger pe pământ să-i aducă cel mai preţios lucru. A umblat mult să caute un lucru care să-I placă lui Dumnezeu. A nimerit întâi într-un loc unde un om căzuse mort pe câmpul de luptă. Crezând că sacrificiul acestuia trebuie să fie cel mai preţios lucru, s-a apropiat de el, a luat o picătura de sângele vărsat şi a adus-o la Dumnezeu. Acesta i-a răspuns: " Într-adevăr, ceea ce mi-ai adus e un lucru mare, dar poate că nu e cel mai mare. Mai du-te, caută şi vezi poate mai găseşti."

A mers îngerul din nou şi a nimerit la un spital. Acolo a găsit o infirmieră ce şi-a jertfit viaţa pentru un om care suferea de o boală incurabilă şi molipsitoare. Îngerul a luat ultima ei suflare şi a dus-o lui Dumnezeu crezând că a găsit de data aceasta cel mai preţios lucru. Dumnezeu i-a răspuns: " E mare, într-adevăr sacrificiul pe care l-a făcut infirmiera pentru aproapele ei, dar poate există ceva şi mai mare."

A venit îngerul din nou pe pământ şi a găsit un om foarte păcătos, un tâlhar care tocmai se pregătea să jefuiască o familie de creştini. Dar înainte de a intra în casă, s-a uitat pe geam şi a văzut-o pe femeie cum făcea rugăciunea de seară pruncului. În clipa aceea, hoţul şi-a amintit de mama sa, care la fel procedase şi cu dânsul când era mic. Dintr-odată l-a cuprins o remuşcare puternică. I-au venit în minte toate nedreptăţile făcute. Impresionat de liniştea şi pacea de pe chipul copilului şi îngrozit de fapta ce voia s-o săvârşească, i-a scăpat o lacrimă.
Văzând-o, îngerul şi-a zis: " Aceasta trebuie să fie!" A luat lacrima şi a dus-o. Dumnezeu I-a răspuns: " Aceasta este! Ai găsit-o! Lacrima de pocăinţă. Lacrima de întoarcere a celui ce părea pierdut pentru totdeauna."

după Lev Tolstoi