Conștientizare

Vă invit să vizionați o realizare video scurtă, dar plină de substanță.

Filmulețul surprinde în câteva imagini povestea satului Geamăna din Transilvania, care a fost și el o victimă a mineritului de suprafață. După cum ne spune autorul, istoria deține un mod de a ne avertiza în privința anumitor aspecte. Din păcate și noi avem maniera de a uită lecțiile trecutului.

Acest video nu are nicio afiliere politică sau economică; face apel la informare și conștientizare cu privire la proiectele ce au impact asupra mediului.

#Rosia from Florin Cofar on Vimeo.

Mulțumiri lui Florin Cofar!

Read more...

Una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste din literatura română

Liviu Rebreanu și Fanny Rădulescu s-au cunoscut pe terasa Oteteleșanu din București (situată pe locul unde se află astăzi Palatul Telefoanelor), unde, pe atunci, se adunau mai toți artiștii vremii. I-o prezentase bunul său prieten, Emil Gârleanu. Ea, absolventă a Conservatorului de Artă Dramatică, era actriță și scriitoare. El stârnise deja interesul prin nuvele publicate în revistele literare. Iată cum își mărturisea Liviu Rebreanu, în 1912, iubirea pentru Fanny.

“Mulți cred că se laudă zicând: “Iată inima mea! Vi-o dau… n-am nevoie de dânsa… Mie nu mi-e frică de chinurile geloziei, mie nu-mi pasă de tremurările înfrigurate ale iubirii! De un singur lucru mă feresc: să nu fiu banal! Aș vrea să sufăr, aș vrea să scrâșnesc din dinți, să-mi smulg părul și să adorm cu genele muiate în lacrimi! Astfel, cel puțin, aș ști că trăiesc, aș înțelege, poate, ce înseamnă a iubi… Dar zilele trec, veșnic aceleași, searbede și plictisitoare, și viața mea se scurge întocmai ca viața unei gâze netrebnice… Eu nu pot avea o iubire; eu nu pot avea decât iubiri. Iubirile acestea însă răsar repede, pâlpâie o clipă și apoi pier, dispar pentru totdeauna, parc-ar fi fost niște visuri pe care le uiți îndată ce te-ai deșteptat din somn…”

O, şi eu credeam că nu pot iubi, şi eu îmi închipuiam că vina nu este în mine, ci în ele, în femeile care nu merită să fie iubite!… Astăzi însă știu și înțeleg că iubirea este făcută pentru cei umili, că cei mândri nu vor putea iubi niciodată… Cei mândri își închipuiesc că nu au trebuinţă de inimă; ei nu vreau decât să cucerească, mereu să biruiască; ei cred, în sfârşit, că şi în iubire succesul e tot. Dorinţele lor poate se vor împlini, poftele lor poate vor fi mulţumite, da… dar, vai, iubirea n-au s-o cunoască niciodată.

Căci iubirea cere supunere, o supunere oarbă, ca şi credinţa. În iubire n-ai să fii convins niciodată, n-ai să aştepţi probe niciodată. Tot ce nu e supunere şi devotament nu e iubire. Trebuie să trăieşti mult, trebuie să suferi mult, trebuie să pricepi mult pentru ca inima ta să fie în stare a primi iubirea. Cei ambiţioşi, cei mândri, cei obraznici şi nerecunoscători nu pot şti ce este iubirea şi, aşa, cei mai mulţi dintre noi de-abia la vârsta de cinzeci de ani începem să înţelegem iubirea, atunci, deci, când e prea târziu…

Pe mine viaţa m-a frământat, m-a umilit; mie viaţa mi-a mulcomit glasul. Astfel am ajuns să nu mai spun că ele nu merită să fie iubite, ci strig pretutindeni: ştiu să iubesc fiindcă am învăţat a plânge, a suspina şi a mă resemna!

Astăzi aş vrea şi eu să nu iubesc, aş vrea să fiu iar mândru, ambiţios, cuceritor… Dintr-asta se vede că sunt îndrăgostit! Dacă aş şti cânta din syrinx, te-aş duce într-o poiană scăldată în lumină de lună, într-o poiană unde încă nu s-a încuibat mândria omenească, şi ţi-aş şopti la ureche cântecul celor iubiţi. Atunci poate ai pricepe şi tu că iubirea nu cunoaşte ceea ce lumea numeşte “a fi iubit”.

Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta este un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc; aici începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că eşti oacheşă; nici: te iubesc pentru că eşti bună. Omul îndrăgostit zice: te iubesc cu toate că eşti oacheşă, cu toate că eşti bună şi te-aş iubi chiar dacă ai fi blondă sau dacă ai fi rea.

Liviu Rebreanu împreună cu Fanny și fetița acesteia, Puia.

Poezia, zic unii, a falsificat iubirea. Poezia a făcut cântece, statui, versuri din sentimentul simplu şi firesc ce a fost odinioară iubirea, a făcut nebuni din oameni care, şi altmintrelea, erau cam porniţi spre nebunie, a făcut gurmanzi din oameni care până atunci erau înfometaţi. Eu însă zic că nu există poet, muzicant, pictor sau sculptor mai mare ca un îndrăgostit. Pentru ca artistul să înţeleagă poezia cea mare a suferinţei trebuie mai întâi să fi fost îndrăgostit. Nu poeţii au făcut iubirea, ci iubirea a făcut pe poeţi! Iar eu, care citesc bucuros în stele şi-mi fac o plăcere dintru a aşterne pe hârtie slovă lângă slovă, pot să jur că în slovele noastre umile sunt scrise toate tainele de amor ale cerului înstelat.

Cel ce pricepe viaţa stelelor pricepe şi iubirea omenească! Iubirea nu cunoaşte cuvintele credincios şi necredincios. Iubeşti pe altul, va să zică eu nu te iubesc: acesta nu e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice niciodată: m-ai înşelat. Iubirea nu-ţi cere socoteală de sărutările ce ai dat sau nu ai dat altora. Iubirea nu-ţi scormoneşte trecutul şi nu-ţi cercetează prezentul. Viitorul este nădejdea ei; viitorul este egoismul ei. Nădejdea cea deznădăjduită, mângâierea cea nemângâiată sunt balsamul ei, care e tot atât de dulce ca şi suferinţa, ca şi iubirea.

Iubeşti, suferi, trăieşti: iată troiţa iubirii. Sărutările îţi alină setea, dar lacrimile îţi trezesc în suflet doruri mari, istovitoare şi dragi, pe care nu ţi le pot alina nici sărutările. Din ochi picură lacrimile, izvorul cel veşnic al iubirii; din iubire picură cântecul, poezia, frumosul, izvorul cel veşnic al lacrimilor.

O bobiţă de lacrimă, ce tremură sfioasă pe geana iubitei, e o comoară mai mare şi mai preţioasă decât sărutările şi îmbrăţişările tuturor femeilor din lume… O, vanitas, vanitatum vanitas! zice profetul. Toate suferinţele sunt deşarte! îţi şopteşte un glas dinlăuntru. Sărutări, lacrimi, iubire: toate sunt deşertăciuni mari, nimicuri pline de durere… Şi totuşi, pentru aceste nimicuri deşarte, pentru aceste deşertăciuni nepătrunse aş fi în stare acum să-mi dau tot ce am mai scump pe lume, aş fi în stare să-mi dau chiar viaţa…

Nu ştiu dacă e bine ceea ce fac sau e rău, dar simt că, dintre toate deşertăciunile lumeşti, am ales pe cea mai frumoasă, care e cea mai frumoasă fiindcă e cea mai deşartă din toate.”

Liviu Rebreanu, Mărturisire

Sursa: 

http://webcultura.ro/una-dintre-cele-mai-frumoase-declaratii-de-dragoste-din-literatura-romana/

Read more...

Orchestra de la groapa de gunoi

Un film despre oamenii care transformă gunoiul în muzică, despre dragoste, curaj și creativitate.

People realize that we should not throw away trash carelessly... Well, we should not throw away people either.

Read more...

October baby

October baby atinge una dintre cele mai dezbatute probleme ale societatii contemporane: dreptul la viata si avortul dintr-o alta perspectiva, prin ochii unui copil care a supravietuit. 

O poveste despre puterea iertarii, despre darul vietii, despre durerea avortului, dar si despre vindecare si speranta.

In memoria tuturor victimelor...

 Filmul poate fi vizionat aici: 

http://filmedivix.com/filmeonline/october-baby-2012-film-online-subtitrat/

Read more...

O gura de aer proaspat

Dupa multa tensiune, o gura de aer proaspat de pe valea Prahovei te energizeaza imediat...

 

Chiar daca traseul pana la Babele este foarte cunoscut deja si poate parea chiar banal, nu inseamna ca nu mai poti descoperi si aici colturi minunate de natura. Trebuie doar sa cauti, sa vrei sa strabati muntii per pedes si sa nu te multumesti doar cu privelistea din telecabina.

Pana la Crucea de pe Caraiman traseul nu ofera prea mai provocari sau dificultati, in schimb poate oferi putina zapada.

Fiindca traseul pana sus l-a parcurs telecabina in locul nostru, am decis sa coboram de la Cruce pana in Busteni pe jos pe un traseu destul de dificil (parcurs in 5 ore de la Cruce).

Am trecut pe langa Sfinx si am coborat si tot coborat, iar peste o ora am dat de cabana Caraiman si de acest prieten simpatic care ne-a insotit putin in drumul nostru.

Alte prietene zburdalinice ne-au rasarit in drum si ne-au tot urmarit pana am iesit din raza lor de pascut.

Traseul de pe Valea Jepilor este prevazut pe multe portiuni cu lanturi si cabluri avand in vedere ca poteca este foarte ingusta, iar prapastia te acompaniaza mereu intr-o parte. Pe langa adrenalina pe care ti-o ofera, traseul este plin de provocari. A existat un pasaj care a fost parcurs pe sub un mini-tunel de zapada.

 Simti ca te imbratiseaza muntii...

In final, merita tot efortul acest traseu care te invata rabdarea si echilibrul (atat fizic, cat si mental).

Read more...

România altfel - Dialog de Paști (2013)

Read more...

,,Creștinismul nu este un analgezic ci este singura viziune adevărată despre realitate..." (interviu cu Ciprian Voicilă)

  - Cei mai mulți oameni se întâlnesc cu Dumnezeu într-un moment de criză. Criza poate avea mai multe nume: o boală, o despărțire, pierderea stabilității existenței prin pierderea locului de muncă. Eșecul prilejuiește întâlnirea cu Dumnezeu. Mărturiile pe care le-am adunat, cele mai multe în colaborare cu prietenul meu Danion Vasile (singurul om care m-a ajutat să gândesc, să vorbesc și să scriu pentru Dumnezeu), sunt în esență o poveste scrisă sau spusă de oameni al căror eșafodaj existențial s-a prăbușit la un moment dat. Oameni care au pierdut într-un mod propriu lumea, dar pierzând cele ale lumii l-au (re)găsit pe Dumnezeu. Mulți dintre cei care au trăit o formă de metanoia au simțit nevoia să mărturisească  în scris cum Dumnezeu le-a întins în ultima clipă mâna, când căderea în prăpastie era iminentă. La asta i-a împins propria conștiință sau au fost sfătuiți de sfinții care au mijlocit pentru ei: Sfântul Nectarie, Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Ilie Lăcătușu, Sfântul Ioan Rusul, ca să dau câteva exemple. De regulă, se folosesc de mărturii oamenii care trec prin încercări similare și care, în acest fel, află că în ciuda aparențelor Bunul Dumnezeu nu i-a abandonat, din contră, acum El este și mai aproape de ei și abia așteaptă să le vină în ajutor, de cele mai multe ori prin prietenii Săi devotați, sfinții. Omul aflat în necaz descoperă că există și o „specializare” a sfinților. 

Dacă pierde ceva sau îi este furat un bun aleargă la moaștele Sfântului Mare Mucenic Mina. Dacă află că este suspect de cancer, se duce la Mănăstirea Radu-Vodă și se închină moaștelor Sfântului Nectarie. Dacă suferă diverse perturbații pe care i le provoacă vrăjmașul- Nefârtatul, nefratele, cum îl numeau atât de sugestiv străbunii noștri -, își pleacă genunchii în fața Sfântului Ciprian sau se închină la crucea care a stat 10 ani pe pieptul unui mare izbăvitor de demoni, Sfântul Gherasim Kefalonitul. Dacă nu reușește să își întemeieze o familie, îi cere ajutor Sfântului Simon Zilotul, ale cărui moaște se găsesc într-o biserică smerită din zona Chibrit.

    Cel care a trăit o minune este pândit de pericolul de a recădea într-un indiferentism față de Dumnezeu, o nesimțire, dacă vreți. Uităm că Dumnezeu ne-a scos din hăul nostru existențial, uităm că am văzut mir izvorând din moaște sau din sfintele icoane. Redevenim căldicei, nici prea prea, nici foarte foarte. Mai există un pericol: să ne profilăm numai pe cititul cărților în care sunt descrise minuni, uitând de dimensiunile de neînchipuit, colosale ale Întrupării. Riscăm să ne raportăm utilitarist și la Dumnezeu și la „oferta” Bisericii lui. Mă duc la biserică pentru a-mi fi mie bine, să fiu sănătos, să îmi meargă țais afacerile, să fiu protejat de suferință. Creștinismul nu este un analgezic ci este singura viziune adevărată despre realitate, o viziune în care suferința continuă să fie prezentă dar devine suportabilă pentru că numai prin Hristos ea capătă un sens. Prin urmare, bine ar fi să mergem la biserică și pentru că aici și numai aici rămânem conectați la realitate, numai aici avem criterii clare, obiective de separare, de discriminare a binelui de rău, a iluziei de realitate. Nu utilitatea ar trebui să constituie mobilul nostru interior, ci adevărul.

Continuarea pe 

http://coquille123.blogspot.ro/2013/08/crestinismul-nu-este-un-analgezic-ci.html

Read more...

România îngerilor

 Recomand cu deosebită căldură...

Cartea de față a pornit de la masa rotundă ce a avut loc cu participarea celor doi la standul României, intitulată România îngerilor, fiind prelungită într-o discuție sinceră la Institutul Ortodox Saint-Serge, alături de reputatul iconolog și decan al Institutului, Nikolai Ozolin, precum și alți profesori și studenți. 

  

Rezumat al mesei rotunde ”România îngerilor” de la standul României în cadrul Salonului de carte din Paris, unde România a fost țară invitată de onoare în 2013.

<

Nu știu a vorbi despre îngeri, dar vă pot vorbi despre un popor care trăiește laolaltă cu îngerii. Mă veți întreba de unde știu asta, de vreme ce nu văd îngeri. Vă voi spune că întreaga istorie a poporului român e legată de îngeri, căci doar cu ajutorul îngerilor un popor atît de mic și încolțit din toate părțile de uneltirile marilor imperii a reușit să-și păstreze credința ortodoxă, limba și obiceiurile.

E poate prea mult să vorbești în numele unui popor și, e adevărat, nu-mi pot asuma asta, dar vă voi povesti despre oameni din poporul meu pe care i-am cunoscut și care au avut o legătură cu îngerii.>>

Continuarea pe http://savatie.wordpress.com/2013/04/26/romania-ingerilor/ 

Read more...

Codul lui Hammurabi - Unde ne aflăm?

Codul lui Hammurabi a fost scris pe vremea acestui împărat babilonian care a trăit pe la 1750 înainte de Hristos, adică în urmă cu mai bine de 3.750 de ani. De Codul lui ne despart cel puţin 3.750 de ani. E un document secular şi de aceea nu poate fi atacat astăzi ca fiind ficţiunea unei zeităţi. Nu e vorba aici de cele zece porunci ale Vechiului Testament. Ni se spune că nu putem argumenta pentru valorile tradiţionale din perspectiva biblică, creştină ori religioasă. Argumente de genul acesta sunt excluse din dezbaterile care au loc privind căsătoria, viaţa, ori moravurile sexuale moderne. Codul lui Hammurabi însă e un punct de reper secular foarte util pentru a evalua nivelul de degradare al valorilor contemporane în comparaţie cu valorile codificate de babilonieni acum 3.750 de ani.

Vă mai amintiţi de Codul lui Hammurabi, cea mai timpurie codificare de legi ori pravila cunoscută până în zilele noastre şi despre care mai toţi am învăţ în cursurile de istorie antică? Textul, aproape intact, scris în litere cuneiforme, a fost descoperit în 1901 şi a fost tradus doi ani mai târziu de Cornell University din Statele Unite. Are 282 de paragrafe ori articole, din care unele fie că nu s-au mai păstrat de loc fie că s-au păstrat, însă doar parţial. Nu ştim dacă a fost tradus şi în româneşte, dar traducerea Cornell 1903, în engleză, o aflaţi aici.

Probabil unii întreabă: ce are pravila cea mai veche de legi a omenirii de a face cu familia, valorile, lumea contemporană? Are. Foarte mult. E un barometru care reflectă valorile de început a societăţii omeneşti şi unde se află ele după 4000 de ani. Spre bine ori spre rău. E relevantă şi facilitează înţelegerea involuţiei valorilor din zilele noastre. E cel mai timpuriu document scris din istoria omenirii în care aflăm cuvintele "soţ", "soţie", "căsătorie", "familie", "divorţ", "adulter", "copii", "bărbat" şi "femeie". E de la sine de înţeles, deci, şi util în acelaşi timp, în aceste vremuri de dezorientare şi haos valoric, să privim în urmă la modul cum gândeau fiinţele umane acum 4000 de ani privind valorile.

Observaţii generale

Codul lui Hammurabi nu este rezultatul unor dezbateri parlamentare de genul celor cu care suntem obisnuți noi. El constituie codificarea în scris a principiilor de convieţuire socială practicate de civilizația babiloniană acum 4000 de ani. Descrie atât normele de convieţuire acceptabile cât şi pe cele neacceptabile. Denotă vechimea acestor valori pe care noi le numim tradiţionale dar pe care ideologia deconstrucționistă contemporană le numeşte ”demodate”. Descrie valori unanim acceptate acum 4000 de ani. Denotă valori şi norme de convieţuire socială care foarte probabil au fost practicate vreme de sute, ori chiar mii de ani, înainte de a fi codificate. Pe lângă asta documentul dă de înţeles că la un anumit punct în evoluţia societății societatea a determinat că anumite practici sociale erau utile și altele nu. În consecinţă, atât practicile utile cât şi cele dăunătoare au fost codificate cu scopul de a proteja şi promova pe primele şi de a le interzice ori pedepsi pe cele din urmă. Analiza pe care o facem astăzi denotă că ceea ce acum 4000 de ani oamenii vedeau ca fiind normal, astăzi văd ca fiind anormal. Natural nu ne referim la sclavie ori instituţii de genul acesta, ci la instituţia multimilenară a familiei şi căsătoriei.

Cuvântul "căsătorie" apare în Cod de 13 ori, cuvântul "soţ" de 44 de ori, "soţie" de 67 de ori, "adulter" de 3 ori, "familie" o dată, şi "divorţ" de 3 ori. Cuvântul "sex" nu apare de loc. Asta indica că pentru societatea babiloniană de acum 4000 de ani căsătoria era importantă, relaţiile între soţ şi soţie bine definite pentru a proteja unitatea familiei, iar lipsa cuvântului "sex" denotă că, spre deosebire de astăzi, societatea primitivă nu era obsedată de sexualitate aşa cum ea este astăzi. Divorţul e menţionat ca fiind îngăduit în cazul în care femeia era stearpă, iar adulterul era pedepsit cu moartea. Un bărbat care îşi părăsea familia nu se mai putea întoarce la ea iar soţia lui avea dreptul să se alipească casei unui alt bărbat. Pedepsele aspre pentru adulter şi abandonul familiei indica că babilonienii luau în serios protejarea familiei şi a căsătoriei.

Căsătoria

Aflăm detalii interesante despre căsătorie în Codul lui Hammurabi. Codul nu o defineşte direct ci doar indirect. Paragraful 128 afirmă, în traducerea engleză: "If a man has taken a wife and has not executed a marriage contract, that woman is not his wife". (Româneşte: "dacă un bărbat şi-a luat o nevastă dar nu a făcut un contract de căsătorie cu ea, acea femeie nu este soţia lui".) Căsătoria deci era constituită dintr-un bărbat şi o femeie, bărbatul fiind numit "soţ" iar femeia "soţie". Dar pentru a fi oficial constituită şi recunoscută în societate, uniunea dintre soţ şi soţie trebuia evidenţiată sub forma unui contract de căsătorie. Asta denotă că în absenţa unui contract de căsătorie relaţia dintre bărbat şi femeie era o relaţie de concubinaj. Ceea ce însemna că încă acum 4000 de ani societatea făcea distincţie între concubinaj şi căsătorie. Oare de ce? Fără îndoială deoarece căsătoria, nu concubinajul, impunea stabilitate relaţiilor între soţi, care la rândul ei impunea stabilitate socială pentru toţi membrii societăţii. Căsătoria demarca perimetrii relaţiilor sexuale şi de familie, relaţiile între bărbat şi femeie şi între părinţi şi copii. Toţi îşi cunoşteau rolurile şi limitele. Iar din asta toţi aveau numai de câştigat: bărbaţi şi femei, părinţi şi copii, şi societatea în general.

Ce înseamnă "contract de căsătorie"? Exact ceea ce în zilele noastre continuă să diferenţieze căsătoria de concubinaj. Concubinajul nu e bazat pe legământ ci e o convieţuire de convenienţă fără obligaţii reciproce. Căsătoria, însă, e bazată pe legământ. Legământul de căsătorie între bărbat şi femeie implica promisiuni reciproce de fidelitate şi monogamie, de a trăi împreună la bine şi la rău, în sănătate ori boală, şi de a exclude din relaţiile dintre soţ şi soţie persoanele terţe. Promisiunile acestea erau făcute în prezenţa martorilor. E interesant şi de notat că şi Biblia, în Vechiul Testament, defineşte căsătoria ca fiind un legământ între un bărbat şi o femeie făcut în fata martorilor. (Maleahi 2:14 "Şi de ziceţi: "De ce?" Din pricină că Domnul a fast martor între tine şi femeia tinereţilor tale, faţă de care tu ai fost viclean, deşi ea era tovarăşa ta şi femeia legământului tău".)

Punem în contrast această definiţie tradiţională a căsătoriei, veche de cel puţin 4000 de ani, cu defințiile care se reliefează astăzi. Noua ideologie a familiei nu mai fundamentează căsătoria pe uniunea între bărbat şi femeie, pe persoane de sex opus, nici pe legământul între soţ şi soţie, fidelitate, monogamie şi excluderea persoanelor terţe din relaţiile între soţ şi soţie. Se vorbeşte tot mai mult despre un nou gen de căsătorie, căsătoriile deschise ("open marriages") în care soţul permite femeii să întreţină relaţii sexuale cu alte persoane, fie de sex opus fie de acelaşi sex, iar soţia permite acelaşi lucrul soţului ei legal. Poliamoria ori căsătoria de grup face parte şi ea din acest trend şi cere tot mai strident să fie recunoscută legal.

 

 

Continuarea articolului aici : http://www.ortodoxiatinerilor.ro/politica-romaniei/19630-codul-lui-hammurabi-unde-ne-aflam

Read more...

Sfintii inchisorilor

Read more...

God bless Oasa

A fost american, catolic si angajat la una din cele mai mari banci din lume. Acum e roman, ortodox si calugar la Oasa. A ajuns la manastirea din Ardeal dupa cateva semne divine si astazi, parintele Sava, zis si americanul, ne spune povestea lui. 

Read more...

O poveste cu inimi

Read more...

Mintea care ar fi putut schimba România

Invenţiile lui Justin Capră au ajuns până la oamenii de ştiinţă de la NASA încă din anii ’60, dar nimic nu-l clinteşte din ţara natală pe omul care a văzut maşinile eco cu mult înaintea trendului.

 

 

La capătul unei uliţe din Filipeştii de Pădure, în căsuţa sa cu verandă, ne-a aşteptat Justin Capră. Cel care şi-a petrecut viaţa oferind omenirii invenţii precum rucsacul-zburător s-a marginalizat intenţionat în liniştea creativă a comunei prahovene. La câţiva kilometri de casa şi atelierul său a deschis porţile fundaţiei care îi poartă numele, dedicată copiilor supradotaţi care nu-şi găsesc locul în şcoală. Are o mulţime de colaboratori tineri în jurul său, poate fi numit cu uşurinţă un creator de şcoală.

„De meserie, eu sunt român, iar la asta eu nu voi renunţa niciodată, chiar dacă cei din jur te privesc ca pe un tataie ţicnit.“ Inventa

torul, inginerul, profesorul şi fizicianul Justin Capră spune că nu ar fi fost cine este astăzi, când împlineşte 80 de ani, fără Dumnezeu.

 Continuarea pe: http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/mintea-putut-schimba-romania-1_5128b04a00f5182b85940351/index.html

Read more...