Iubirea nu cerșește
>> duminică, 16 martie 2014
Concupiscenţa
cerşeşte. Iubirea nu cerşeşte, iubirea cere o şansă şi când răspunsul
zăboveşte, intră în sala de aşteptare. Ar fi o idee interesantă, să
creăm săli de aşteptare pentru îndrăgostiţi…
„- Ce faci aici?”. „-
Aştept dragostea”.
Teodor Burnar
Marșul pentru Viață în Franța
>> sâmbătă, 15 martie 2014
Marșul pentru Viață de la Paris – 40.000 de participanți au cerut protecția vieții umane
Francezii au răspuns într-un număr mare,
duminică 19 ianuarie, la chemarea organizatorilor celui de-al nouălea
„Marș pentru Viață”, iar împreună cu ei au fost prezente delegații din
Spania, SUA, Austria, Slovacia, România, Italia, Portugalia, Macedonia,
Olanda și Belgia.
Prin amploarea participării, estimată de organizatori
la 40.000 de persoane, și prin tematica abordată, „Marșul pentru Viață”
desfășurat la Paris este cel mai important eveniment public pro-viață
european.
Mesaje de susținere și prețuire au
transmis Papa Francisc I și „Jane Roe”, femeia care a jucat un rol cheie
în legalizarea avortului în SUA, astăzi militantă pro-life.
Revendicările organizatorilor francezi
s-au referit la necesitatea retragerii proiectului de lege aflat în
dezbatere la Parlament, prin care se încearcă reducerea la tăcere a
mișcării pentru viață; de asemenea, contra selecției prenatale cu
pronunțate reflexe eugenice, căreia îi cad victime în special copiii cu
trisosmii (Sindrom Down). De asemenea, au cerut să se ia în serios drama
avortului și să fie stabilită o politică funcțională, veritabilă, de
susținere a femeii însărcinate aflată în dificultate.
Ca o concluzie, se manifestă în Europa
tot mai puternic o mișcare care înțelege că avortul este un act de gravă
violență, căruia îi cad victime atât copilul cât și femeia, și nu un
„drept”. Acest lucru a fost vizibil astăzi pe străzile Parisului.
Ideologia libertină care ne-a impus
avortul este în acest moment în recul. În bătălia care opune
„drepturile”, astăzi privirile se îndreaptă în fine și spre cel mai
slab, spre cel fără de voce: copilul care încă nu s-a născut. Dacă
politicienii europeni și din toată lumea doresc progres și recăpătarea
încrederii oamenilor, trebuie să-i asculte și să privească realitatea în
față. Iar Spania ne arată azi că se poate.
Dorul
>> vineri, 14 martie 2014
"Dorul
se ivește pe neașteptate, vine năpraznic și fierbinte, vine ca vântul
pentru că este legat de dragoste, care circulă, între cei ce se iubesc,
ca gândul.
Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai gândirea cu plăcere la ființa iubită, dar depărtată; nu e numai simțirea unei necesități de a fi cu ea; nu e nici numai transfigurarea chipului ei, datorita distanței și trebuinței de ea.
Ci în dor e prezentă într-un fel propriu și într-un grad foarte intens o duioșie, un sentiment indescriptibil, în care inima se topește de dragul ființei iubite."
Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai gândirea cu plăcere la ființa iubită, dar depărtată; nu e numai simțirea unei necesități de a fi cu ea; nu e nici numai transfigurarea chipului ei, datorita distanței și trebuinței de ea.
Ci în dor e prezentă într-un fel propriu și într-un grad foarte intens o duioșie, un sentiment indescriptibil, în care inima se topește de dragul ființei iubite."
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae
Marșul pentru Viață 2014
>> joi, 13 martie 2014
Eu știu unde voi fi pe 22-23 martie! Tu știi unde vei fi? Vino la Marșul pentru Viață!
Marșul are loc pe 22-23 martie 2014, în: Alba Iulia, Arad, Bacău,
Brașov, București, Buzău, Cluj, Caracal, Constanța, Deva, Fălticeni,
Galați, Giurgiu, Ocna Mureș, Onești, Pitești, Ploiești, Satu Mare, Sf. Gheorghe, Slatina, Târgoviște, Tg. Jiu, Tg. Mureș, Timișoara, Tulcea.
Acest videoclip filmat la Arad are multiple semnificaţii:
Acest videoclip filmat la Arad are multiple semnificaţii:
1. Paharele folosite nu sunt deloc întâmplătoare. Sunt pahare de iaurt de Curtici şi de Pecica, două localităţi unde oamenii trăiesc din roadele pământului, și au fost alese în semn de protest împotriva planului guvernanţilor de a permite exploatarea gazelor de şist din zona de vest a României. Vrem să putem mânca, noi şi urmaşii noştri, acest iaurt delicios şi peste 10, 20 sau 100 de ani!
2. Tinerii protagonişti s-au îmbrăcat, majoritatea, în ii. Unele mai vechi de 100 de ani, adevărate bijuterii ale neamului românesc. Ne iubim neamul, cultura lui, tradiţiile lui şi din el ne tragem seva, bucuria.
3. Protagoniştii - elevi de la 14 la 19 ani - au devenit voci pentru cei ce nu au voce: pruncii nenăscuţi în pericol de a fi avortaţi. Într-o societate modernă în care se promovează tot mai mult o cultură a morţii, ei au înţeles mai repede decât adulţii din jur că trebuie promovată şi susţinută viaţa, din prima ei clipă de apariţie. Un copil este un copil cu drept deplin la viaţă din momentul concepţiei.Ca un post scriptum, trebuie spus că toţi cei implicaţi, de la sunetişti, fotografi sau cameramani, au lucrat pro bono, având cu toţii acelaşi crez: ROMÂNIA! (sunet - Cosmin Harbei/Musiclab, cameramani - Onoriu Felea, Cristian Ţuţuroi, Sergiu Ilisie şi Alexandru Niga, foto - Alexie Kocso).
CLIP PROMO - MARȘUL PENTRU VIAȚĂ 2014!
Despre buna întrebuințare a foamei, pe înțelesul celor care postesc
>> marți, 4 martie 2014
Un articol deosebit pentru o mai bună perspectivă asupra postului.
Lectură plăcută!
(...)Starețul mai avea un obicei la masă. Își turna întotdeauna ciorba într-o
farfurie plată. Așa cum vă spun. Încercați să puneți o jumătate de
polonic de ciorbă într-o farfurie plată și să o mâncați cu lingura. Așa o
mânca el. Nouă însă ne umplea castroanele până sus. Asta am învățat tot
de la el, pe viu, mai înainte de a o fi citit în cărți: ai dreptul să
pui foamea doar asupra ta, dar nu și asupra aproapelui tău. Postul îți
golește farfuria ta, pentru a o umple pe cea a aproapelui. „Postul care
Îmi place”, ne învață Dumnezeu prin profetul Isaia (în capitolul 58),
„este să dai pâinea ta celui flămând și să saturi sufletul celui
amârât”, iar în Păstorul lui Hermas, o scriere foarte iubită, din
secolul al doilea, creștinii care posteau erau îndemnați să facă acte
de milostenie cu banii pe care i-ar fi cheltuit pe mâncăruri alese.(...)
Articolul complet pe:
Dezvoltarea şi funcţionarea creierului copiilor şi tinerilor în societatea contemporană
>> luni, 3 martie 2014
Conferință care merită să fie urmărită cu siguranță!
Reușește să acopere mai multe teme precum: manipularea și sexualitatea în mass-media, dezvoltarea creierului, consecințele pornografiei, depresia, femeia ca obiect sexual, sistemul educațional etc.
Virgiliu Gheorghe este biofizician şi doctor în bioetică, autor al cărţilor:
Efectele
televiziunii asupra minţii umane (2005), Revrăjirea lumii (2006),
Efectele micului ecran asupra minţii copilului (2006), Ştiinţa şi
războiul sfârşitului lumii (2008), Pornografia, maladia secolului XXI
(2011). Este coordonator al secţiunii ştinţifice a revistei Familia
Ortodoxă.
Cuvinte despre dragoste
>> vineri, 28 februarie 2014
„Asta ţine de dragoste: a privi la om şi
a vedea în el o frumuseţe de nerăpit, iar totodată a te îngrozi
de ceea
ce viaţa a făcut din el, a săvârşit asupra lui. Dragostea este tocmai
extrema suferinţă, durere pentru că omul e nedesăvârşit şi totodată
minunarea pentru că el este atât de uluitor, irepetabil de frumos. Şi
iată, dacă priveşti măcar o dată la om în felul acesta, poţi să îl
îndrăgeşti, în pofida a tot ce le sare în ochi altora. Cât de des nu se
întâmplă ca celui îndrăgostit să i se spună: „ce ai găsit la el? ce ai
găsit la ea?” – şi omul dă răspunsul absolut delirant: „dar nu vezi ce
minunată este, ce frumos este?..” Şi se dovedeşte că, da, aşa şi este,
omul cu pricina e minunat, pentru că cel care iubeşte vede doar rănile.
De lucrul acesta, iată, e foarte important să nu uităm. Este extrem de
important să ne amintim că dragostea este realistă până la capăt, că ea
îl cuprinde în întregime pe om şi că ea vede, ea este văzătoare, însă în
loc să osândească, în loc să se lepede de om, ea plânge pentru
schilodirea lui şi este gata să îşi dea viaţa pentru ca tot ce-i bolnav,
tot ce-i stricat să fie îndreptat şi tămăduit. Asta este ceea ce se
numeşte atitudinea „cu întreagă înţelepciune” faţă de om, acesta este
adevăratul principiu al dragostei, cea dintâi viziune serioasă.
Toţi credem că ştim ce este dragostea şi că ştim iubi. De fapt, foarte adeseori ştim doar să ne înfruptăm din relaţiile omeneşti. Credem că iubim un om pentru că avem un sentiment de deliciu faţă de el, pentru că ne este bine cu el – însă iubirea este ceva mult mai mare, mai pretenţios şi câteodată tragic.
În dragoste există trei aspecte. În primul rând, omul care iubeşte dă, vrea să dea. Pentru a da însă, pentru a da în chip desăvârşit, pentru a da fără să-i provoace durere celui care primeşte, trebuie să ştie să dea. Cât de des dăm nu din dragoste, dragoste adevărată, plină de abnegaţie, generoasă, ci pentru că, atunci când dăm, creşte în noi sentimentul propriei importanţe, propriei grandori! Ni se pare că a da este un mijloc de a ne afirma, de a ne dovedi nouă înşine şi celorlalţi propria importanţă. A primi de la cineva e însă foarte dureros în aceste condiţii.
Dragostea poate da numai atunci când uită de sine, când omul dă – cum a zis unul dintre scriitorii germani – aşa cum cântă pasărea, din prisosul inimii: nu pentru că îi este pretins, stors darul, ci pentru că a da este o cântare a sufletului, este o bucurie în care poţi să te uiţi pe tine însuţi, de dragul bucuriei altuia. Această dragoste, care ştie să dea, este mult mai rară decât ne închipuim.
Pe de altă parte, dragostea trebuie să ştie să primească – dar a primi este, uneori, cu mult mai greu
decât a
da. Ştim cu toţii cât de chinuitor e să primeşti ceva, să accepţi o
binefacere de la un om, pe care fie că nu-l iubeşti, fie că nu-l
respecţi; este ceva înjositor, jignitor. Vedem aceasta la copii: când
cineva pe care ei nu-l iubesc, cineva în a cărui dragoste ei nu cred, le
dă un cadou, le vine să îl calce în picioare, pentru că îi jigneşte
până în adâncul sufletului. Şi iată că, pentru a şti să dai şi să
primeşti, trebuie ca dragostea celui care dă să uite de sine, iar cel
care primeşte să îl iubească pe cel ce dă şi să creadă necondiţionat în
dragostea lui. Trimiţându-şi una dintre monahii să ajute săracilor,
ascetul occidental Vincent de Paul i-a zis:
Chiar şi atunci unde atât a da, cât şi a primi e o sărbătoare, o bucurie, mai există însă şi o altă latură a
dragostei, de care noi uităm. Este vorba
de jertfelnicie. Nu în sensul în care ne gândim noi de obicei la
aceasta – de pildă, că omul care îl iubeşte pe altul e gata să muncească
pentru el, să se lipsească pe sine de ceva ca acela să primească ceea
ce-i trebuie, că părinţii se pot lipsi chiar şi de strictul necesar,
pentru ca odraslele să fie sătule şi îmbrăcate şi să primească uneori
bucurie de pe urma unui cadou. Nu, ci jertfelnicia de care vorbesc eu
este mai severă, se referă la ceva mai lăuntric. Ea constă în aceea ca
omul să fie gata, din dragoste faţă de altul, să se dea într-o parte. Şi
lucrul acesta e de mare însemnătate.”
Toţi credem că ştim ce este dragostea şi că ştim iubi. De fapt, foarte adeseori ştim doar să ne înfruptăm din relaţiile omeneşti. Credem că iubim un om pentru că avem un sentiment de deliciu faţă de el, pentru că ne este bine cu el – însă iubirea este ceva mult mai mare, mai pretenţios şi câteodată tragic.
În dragoste există trei aspecte. În primul rând, omul care iubeşte dă, vrea să dea. Pentru a da însă, pentru a da în chip desăvârşit, pentru a da fără să-i provoace durere celui care primeşte, trebuie să ştie să dea. Cât de des dăm nu din dragoste, dragoste adevărată, plină de abnegaţie, generoasă, ci pentru că, atunci când dăm, creşte în noi sentimentul propriei importanţe, propriei grandori! Ni se pare că a da este un mijloc de a ne afirma, de a ne dovedi nouă înşine şi celorlalţi propria importanţă. A primi de la cineva e însă foarte dureros în aceste condiţii.
Dragostea poate da numai atunci când uită de sine, când omul dă – cum a zis unul dintre scriitorii germani – aşa cum cântă pasărea, din prisosul inimii: nu pentru că îi este pretins, stors darul, ci pentru că a da este o cântare a sufletului, este o bucurie în care poţi să te uiţi pe tine însuţi, de dragul bucuriei altuia. Această dragoste, care ştie să dea, este mult mai rară decât ne închipuim.
Pe de altă parte, dragostea trebuie să ştie să primească – dar a primi este, uneori, cu mult mai greu
„Ţine minte: o să îţi trebuiască toată dragostea de care e în stare inima ta ca oamenii să-ţi poată ierta binefacerile…”Dacă ne-am aduce aminte mai des de lucrul acesta, ne-am mira mai puţin că cei din jur ne cer ajutor şi-l primesc de la noi fără bucurie, câteodată chiar cu strângere de inimă.
Chiar şi atunci unde atât a da, cât şi a primi e o sărbătoare, o bucurie, mai există însă şi o altă latură a
dragostei, de care noi uităm. Este vorba
de jertfelnicie. Nu în sensul în care ne gândim noi de obicei la
aceasta – de pildă, că omul care îl iubeşte pe altul e gata să muncească
pentru el, să se lipsească pe sine de ceva ca acela să primească ceea
ce-i trebuie, că părinţii se pot lipsi chiar şi de strictul necesar,
pentru ca odraslele să fie sătule şi îmbrăcate şi să primească uneori
bucurie de pe urma unui cadou. Nu, ci jertfelnicia de care vorbesc eu
este mai severă, se referă la ceva mai lăuntric. Ea constă în aceea ca
omul să fie gata, din dragoste faţă de altul, să se dea într-o parte. Şi
lucrul acesta e de mare însemnătate.”Sursa: Mitropolitul Antonie de Suroj – Taina iubirii, editura Sophia, 2009, pp.74-76
Firul din cămașa lui Dumnezeu
>> sâmbătă, 8 februarie 2014
Un autor drag mie, M. Şişkin,
pe care l-am întâlnit şi unul dintre puţinii oameni pe care i-am simţit vii cu
duhul, scria într-o carte de-a sa:
”Mai ţii minte? Ai desenat că de la toate obiectele şi de la toţi oamenii câte un fir se duce într-un punct. Aşa e construită lumea. Mai întâi, am fost toţi la un loc, într-un întreg. După aceea, toţi am fost risipiţi, dar de fiecare este legat un fir, acesta de care suntem traşi înapoi. Şi de aceea, toată lumea se va aduna din nou într-un punct.”
Ei bine, nu știu de ce, dar cred că acest fir este firul
din cămaşa lui Hristos... şi mă gândesc că dincolo de tot ceea ce suntem
noi sau ceea ce NU suntem, dincolo de relaţiile dintre noi, fie de prietenie,
fie de antipatie, fie de iubire, fie de ură sau frică, fie de incertitudine,
dincolo de orice raport care se află între noi, mă gândesc că este Hristos,
este acel fir tainic din cămaşa lui care ne leagă pe toţi. Acel fir care
porneşte de la El şi trece prin sufletul tău, apoi prin sufletul meu şi aşa mai
departe... prin sufletul fiecărui om.
Foto: Dani Brubaker
Care este rolul tinerilor?
>> marți, 4 februarie 2014
Prin ceea ce aleg ei, tinerii merg spre mai bine sau spre mai rău. La
rândul său, fiecare tânăr poate influenţa alt tânăr şi aşa mai departe
întreaga societate. Cu toţii ne dorim o societate frumoasă, echilibrată,
însă cu toţii trebuie să lucrăm la acest echilibru, la această
frumuseţe. Rolul tinerilor este foarte important, aş spune că poate mai
important decât al bătrânilor, căci poate să existe o generaţie de
bătrâni împietrită în anumite tipare, în anumite lucruri care duc la o
stagnare a vieţii spre mântuire, a vieţii frumoase, a vieţii sănătoase,
iar tinerii care vin din urmă să fie mai înţelepţi decât bătrânii, prin
Duhul Sfânt cel dăruit nouă în Biserică. Atunci ei revigorează şi
vindecă toate efectele negative ale generaţiei de dinainte.
Deci
dumneavoastră, ca tineri, acolo unde veţi fi în societate: profesori,
medici, oriunde aţi fi, orice serviciu pe care îl faceţi sau îl veţi
face, să nu uitaţi să fiţi creştini adevăraţi. Să vă faceţi şi
serviciul, dar să fiţi şi o pildă, o mărturie a lui Hristos în lume.
Noi, oamenii, suntem ca radiatoarele: ceea ce avem în noi, aceea dăm mai
departe. Părintele Stăniloae spune că: Energia unui suflet se imprimă în fiinţa altui suflet.
Un tânăr duhovnicesc îl poate lumina şi pe celălalt. Noi toţi suntem
chemaţi să ne ajutăm unii pe alţii. Şi spun Sfinţii Părinţi: Un frate care întăreşte pe alt frate este ca o cetate întărită pe care porţile iadului nu o vor birui.
Aşadar, rolul tinerilor în societate aş spune că este apocaliptic. De voi depinde toată România aceasta, şi de fraţii voştri elevi, studenţi, prieteni.
Selecţii din dialogul dintre Protos. David R. și tinerii aflați la Mănăstirea Putna pe 1 ianuarie 2013
Studenţii
>> luni, 3 februarie 2014
Din Ioan Alexandru, „Iubirea de patrie”
O întâlnire cu studenţii anului întâi în filologie este pricina
rândurilor de faţă. Ei au păşit pragul Universităţii cu tot ce au
moştenit de la părinţii lor mai bun, cu cele învăţate în liceu, dar
temelia vieţii lor, fiinţa lor socială va fi plămădită, modelată, în
aceşti ani, de către spiritul şi pilda personală a fiecăruia dintre noi,
profesorii lor. Îmi amintesc ochii înlăcrimaţi ai unei studente care a
ieşit de la un curs, unde tăria şi frumuseţea unei legi morale în care
ea crescuse, era oarecum ironizată de la catedră. Ironia, spunea
Kierkegaard într-un tratat, este cel mai rău sfetnic iar în anii de
formaţie poate duce un suflet tânăr în prăpastie.
Unii veniţi din provincie în Bucureşti, folosiţi aceşti ani să-i cunoaşteţi istoria, muzeele.
Vin ploile şi toamna şi cele câteva săli cu capodopere din Grigorescu, Luchian, Petraşcu, Andreescu, Brâncuşi, dar şi Rembrandt şi El Greco, vă aşteaptă cu lumina lor să vă fericească zilele. Faceţi-vă drum zilnic în aceste locuri unde, chiar osteniţi fiind, vă veţi regenera sufleteşte pentru că Frumosul este fiul Adevărului. Cultivarea virtuţilor este cheia realizării omului în istorie; un om bun şi iubitor, jertfitor de sine, nădăjduitor, devine creator în familia lui, în Patria părinţilor şi strămoşilor săi, iar în creaţie este izvorul dătător de viaţă pentru fiecare dintre noi.
fragment preluat din revista Cuvânt către tineri - Mân. Putna 2013
Ne întâlnim în rugăciune
>> marți, 28 ianuarie 2014
"Rugăciunea începe întâi cu mine, orişicare ai fi tu acel mine. Vezi neajunsurile tale şi te rogi Domnului. Dar în acest mine se roagă toată lumea, căci acum poate vorbesc pentru tine (şi tu eşti un eu) şi în durerile mele şi în neliniştea mea şi în căutarile şi frământările mele te exprimi şi tu."
-Pr. Rafail Noica - "Celălalt Noica"
De ce avem nevoie de amintiri?
>> luni, 27 ianuarie 2014
Cred că există în viaţă momente pe care omul le poartă în suflet, într-un loc sfânt, iar atunci când îi este mai
greu, găseşte un răspuns în ele. Mă întreb de ce omul nu poate ţine minte şi nu îşi poate cuprinde tot trecutul, zi cu zi, secundă cu secundă...
"O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie,
Vreo umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?"
Adunăm în cufărul cu amintiri doar unele secvenţe din viaţa noastră, lăsând uitării momente importante pentru societate, dar atât de insignifiante pentru spiritul nostru, iar pe de o parte ţinem minte întâmplări atât de banale, dar care au menirea să ne salveze. Da, mă gândesc că o simplă amintire poate salva omul, fiind podul pe care merge deasupra unei prăpăstii. O scânteie de timp şi de simţiri ce poartă omul deasupra necazurilor şi durerilor sale, deasupra veninului vieţii...
O singură amintire frumoasă îi poate readuce în minte omului sufletul său de altă dată (îi poate reaminti cum era sufletul său de copil) şi îl poate opri să-şi bată joc de tot ce a fost bun în el cândva.
O amintire curată este garanţia şi dovada că în fiecare suflet s-a aflat măcar o dată, o singură dată ceva cinstit şi demn.
O amintire aparent banală îmi vine acum în minte. Îmi amintesc cum mâncam, într-o vară de postul Maici Domnului, zacuscă cu roşii împreună cu verişoara mea. Nimic nu mi se părea mai bun în zilele acelea. Banala zacuscă era mai gustoasă în compania ei, pentru că râdeam mereu pe seama noastră, pentru că ne bucuram că suntem împreună după atât de mult timp. Ne aminteam de păţăniile din copilărie şi ziua ni se colora îndată. Nu ştiu de ce ţin minte toate astea... Poate pentru a-mi da seama că nu contează cât de bogată îţi este masa, ci cu cine împarţi tot ce ai.... Fiecare amintire este un rând scris pe care îl recitesc şi care îmi oferă putere să continui drumul.Sunt imagini din trecut, flash-back-uri care îmi revin în minte câteodată pentru a mă face să meditez asupra unor aspecte din viaţa mea. Ele îmi înfloresc în minte tocmai atunci când am nevoie de ele. Sunt ca un refugiu...
iulie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
