"Nu societatea în care trăim ne mântuieşte, ci felul în care trăim în ea... Adam piere în Rai, iar Lot se mântuieşte în Sodoma." - Sf. Ioan Gură de Aur

Footprints in the sand

>> luni, 15 iunie 2009



"Am avut un vis in noaptea de Crăciun: mergeam pe o plajă, iar Dumnezeu păşea alături de mine; paşii ni se imprimau pe nisip lăsând o urmă dublă: una era a mea, cealaltă a Lui.

Atunci mi-a trecut prin minte ideea că fiecare din paşi reprezenta o zi din viaţa mea. M-am oprit să privesc în urma şi am revăzut toţi paşii care se pierdeau în depărtare, dar am observat că în unele locuri în loc de două urme nu era decât una singură.

Am revăzut filmul vieţii mele şi surpriză!Locurile în care nu se vedea decât o singură urmă de paşi corespundeau cu zilele cele mai întunecate ale existenţei mele: zile de nelinişte şi de rea-voinţă, zile de egoism sau proastă dispoziţie, zile de încercări şi de îndoială, zile de nesuportat. Zile în care eu fusesem de nesuportat.

Atunci, întorcându-mă spre Domnul, am îndrăznit să-I reproşez:

- Totuşi ne-ai promis că vei fi cu noi în toate zilele! De ce nu ţi-ai ţinut promisiunea? De ce m-ai lăsat singur în cele mai grele momente din viaţa mea, în zilele în care aveam cea mai mare nevoie de Tine?

Domnul mi-a răspuns:

- Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut decât o singură urmă de paşi pe nisip sunt zilele în care te-am purtat pe braţe."


După un text de Ademar Barros - poet brazilian

0 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis."

Radu Gyr - Îndemn la luptă

  © Blogger templates Sunset by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP