"Nu societatea în care trăim ne mântuieşte, ci felul în care trăim în ea... Adam piere în Rai, iar Lot se mântuieşte în Sodoma." - Sf. Ioan Gură de Aur

Memorialul durerii

>> marți, 21 iulie 2009


...Acum e linişte, totul a trecut. La fel cum a trecut şi sângele ce a curs prin şanţuri şi pe rogojina zdrenţuita. Cladirea mare cu ferestre ferecate îşi poartă pecetea, o pecete a durerii. Trecând pragul, nu mai poţi zâmbi. Pereţii sunt impregnaţi de existenţă. O existenţă sfinţită prin suferinţă.
De ai-fi orb, de-ai fi surd sau mut, de-ai fi ...câine şi tot ai simţi umbra schingiuirii. Umbra ce trece prin tine ca un fior rece ce îşi lasă mirosul lânced impregnat în pori.
O mână albă tremurândă întinde bilete pentru memorie. Da, sunt bilete către o memorie ce s-a uitat, bilete în memoria durerii. Pentru a ne aminti durerea. De parcă am fost noi cu ei în celule să ştim ce e viaţa de bezne...

Noi morţii nu ne ştim înviaţii, noi umbrele nu ne ştim luminile. Căci nu ei sunt morţi, ci noi. Murim uitând. Dar ei schingiuiţii îşi aşteaptă smeriţi copiii pentru care s-au jertfit. Doar o lacrimă de-am vărsa pe pământul uscat de foame, de sete şi dor, ar tremura şi ultimul petec de iarbă şi-ar învia în noi mucenicii suferinzi. Suferinzi, cu chipul bland de ceara, cu ochii mai tot timpul înlăcrimaţi şi buzele uscate, zdrenţuite. Stând jos pe cimentul rece şi murdar, unii cu picioarele ferecate în lanţuri, unii pironiţi în cuie îşi poartă chipul ca o rană ce şopteste încet un psalm de dor. De dor de Cel care a fost aseara în celula lor şi le-a vorbit, le-a mângaiat rănile şi a luat cina cu ei. O cina în taină.

Dacă nu plângem noi, pereţii şi zăbrelele plâng cu lacrimi de rugină, dacă nu strigăm noi, strigă celulele în goliciunea lor, dacă nu mărturisim noi, au marturisit ei...ne-au mărturisit pe noi, neamul lor.


"Ce inseamna viata mea sau a aceea a 50-60.000 de oameni sacrificati in felul acesta, daca este vorba ca prin jertfele vietilor noastre sa se nasca o Romanie mare libera si neatarata, pe mine nu ma ingrozeste nici lagarul nici moartea si am incredere deplina in soarta buna pe viitor a Romaniei."

Sărutaţi-ne fruntea, trezească-se mintea
Atingeţi-ne pieptul, sfinţească-se inima
Alungaţi-ne uitarea, mărturisindu-vă sângele
Înviaţi-ne sufletele, iubindu-vă umbrele.



4 comentarii:

Iulia 21 iulie 2009, 05:54  

Cutremuratoare versuri!

Dana 22 iulie 2009, 06:51  

Aiudul ne cheama ca un magnet! E ca o invitatie de a urca in noua arca a lui Noe. Aceste vorbe par atat de seci fata de emotia traita de cei ce au fost acolo...Eu inca n-am ajuns. Multumesc pentru indemn.

Lifer 22 iulie 2009, 12:05  

nu..nu e Aiudul. Si eu vreau sa ajung acolo. Pozele sunt facute la Memorialul durerii din Sighetul Marmatiei.

adriana 23 iulie 2009, 05:21  

ANUNT DE LA CLUBdardindar: Nobine, felicitari!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis."

Radu Gyr - Îndemn la luptă

  © Blogger templates Sunset by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP